Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Bufniţa din dărâmături


Marian Rădulescu

29.01.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-o biserică din judeţ, aflu dintr-un buletin de ştiri, câţiva hoţi au încercat să fure clopotul. Pentru că era prea greu, l-au lăsat baltă şi apoi şi-au văzut de treabă. Probabil s-au apucat să caute o pradă mai uşoară. Foto-reporterul a surprins câteva cadre din biserică. O biserică ortodoxă... tipică. Adică se vedeau atârnate pe catapeteasmă toată gama de "reprezentări populare" stridente, în culori pestriţe, decupate parcă dintr-un basm oriental. Şi, apropo de Orient, pe jos se puteau zări nelipsitele carpete şi covoare persane. La fel de înflorate, de kitschoase. Totul, în acel lăcaş, era uniform. O deplină unitate de gust (sau, mă rog, de lipsă de gust) ce flatează plebea. Sau pe oricine îşi trage "seva credinţei" din gesturi şi culori lacrimogene, sentimentale: un Isus (sic!) purtând coroana de spini pe cap şi având picături de sânge pe frunte, alt Isus (sic!) arătând cu deştu' spre pieptul transparent, prin care, în stânga, se vede o inimă sângerândă, înconjurată de spini, o Precistă căzută-n rugăciune şi privind fix spre cer etc. etc. etc.
 
Asta să fie oare "perspectiva evanghelică" a Tradiţiei, ăsta să fie oare canonul (iar nu "stilul", cum se întâmplă în Apus) care, zice-se, defineşte totul în "Biserica  Dreptmăritoare"? Aşa să arate oare "începutul Împărăţiei viitoare": ca un bazar fără nicio noimă de reprezentări pietiste, care mai de care mai edulcorate? Şi când te gândeşti că la ţară sau în oraşele mici numai aşa ceva întâlneşti, n-ai nicio alternativă... Cum să nu aibă atunci dreptate cei ce spun că în biserică - spaţiu, prin excelenţă, al mărturisirii, al transparenţei, al comuniunii - "ţi se deschid porii", căci - mai mult decât oriunde altundeva - eşti, cum ar veni, pregătit de primire. Şi nu ţi-e tot una să primeşti o "artă sfântă ce ajunge la formele invizibilului, la viaţa formelor liturgice" sau o "înfloritură sufletească, gest dramatic şi poză" (Paul Evdokimov) pe care ţi le-a pregătit (cu un efort demn de o cauză mai bună) "evlavia populară". Ori această estetică narativă, anecdotică, se află expusă le vedere în biserici prin îngăduinţa (şi, nu de puţine ori, la îndemnul) preoţilor-parohi şi a mai marilor acestora.
 
În ceea ce mă priveşte, cred în continuare că există (chiar dacă e greu de găsit) Frumuseţea aceea restauratoare şi hrănitoare pentru suflet, care - spunea autorul Karamazovilor - va mântui omenirea. Cred că poate fi de găsit şi în biserici. Puţinele, foarte puţinele, lăcaşuri de cult - adevărate "daruri ale Bisericii către ochiul uman" (Leonid Uspenski) - care nu au cedat în faţa spiritului popular şi dictaturii vulgului stau mărturie că nu e totul pierdut. Că "înjosirea transcendenţei divine până la nivelul concepţiilor noastre omeneşti" (amplificată abuziv de la Renaştere încoace) nu este totală. Că arta sacră ortodoxă ("expresie vizuală a dogmei transfigurării"), un fel de "bufniţă din dărâmături", nu a murit.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer