Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nimic (direct) despre 11 septembrie


Bogdan Ghiu

11.09.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
1

Cine continuă să perceapă şi să conceapă Criza ca pe ceva negativ, privativ, accidental se înşală. Criza nu e doar un (non-)fenomen negativ. Există şi o faţă, mult mai adecvată şi mai adevărată, pozitivă, ba chiar construită, adăugată, inventată, creată a Crizei: arhitectura aşa-zis hi-tech contemporană, care invadează nu doar oraşele emisferei bogate a lumii, ci, mai ales, mai grav, ca semn de tîrzie aliniere (deci alienare), zonele pînă mai ieri "în curs de dezvoltare", azi "emergente", care jubilează şi se autocelebrează deja pe post de Neo-Post-Americi.
 
[Ce poate fi mai josnic, mai deplorabil, mai grav decît nişte foşti săraci copiindu-şi foştii (şi actualii stăpîni), pe care, iată, nu-i vor fi combătut şi criticat decît din resentiment, maimuţărind întru totul (din afară şi de la distanţă) nişte maimuţe (adică o societate crescută prin intensă şi controlată maimuţărire internă) pentru a le lua locul? Iată de ce nu mă impresionează cîtuşi de puţin, din contră chiar, China contemporană şi, în general, fostele revoluţii, concepute ca simple înlocuiri de putere, ale Sudului sau Sud-Estului extreme. Dacă revoluţia înseamnă doar înlocuirea vechilor stăpîni cu unii noi, dar fără schimbarea modului de compunere şi de exercitare a puterii, revoluţia, în însuşi conceptul ei, trebuie "revoluţionată", adică abandonată.]
 
Criză = construcţii.
 
Criza se construieşte.
 
Construcţii inutile, avînd singurul rol de a spăla/smulge bani speculînd fantasmele proprietăţii autonome, adică ale locuinţei individuale, în dauna locuinţelor colective de mici dimensiuni, adică a singurei căi sustenabile, de mijloc, sociabile şi socializante, creatoare de micro-colective şi de machete ale interesului public, între "comunist"-totalitarele blocuri (ansambluri, cartiere, oraşe) şi liberal-"totalitarele" suburbii de case, de locuinţe individual(ist) autonome, bunkere care fragmentează şi ocupă imobil terenul, spaţiul unei umanităţi în plină explozie demografică, la fel de abuziv cum SUV-urile, tancurile individualismului îl ocupă mobil.
 
Asistăm, trăim epuizarea privată, individualistă, acaparea suprafeţei terestre, adică a solului public al cosmopolitismului, realizabil numai prin circulaţie, kantian. Am ajuns să trăim şi să trecem exclusiv pe pămîntul cuiva.
 
2
 
Actuala criză a apărut şi din colaboraţionismul, deci ca urmare a demisiei morale şi intelectuale, adică profesionale, a arhitecţilor, care nu au încetat să spele, la propriu, banii capitalismului-bulă speculativă (capitalismul exclusiv financiar, redus la abstracţiunea ultimă a fluxurilor financiare), transmutîndu-i în construcţii şi oraşe întregi care nu răspundeau niciunor nevoi sociale şi urbanistice reale.
 
În întreaga lume au proliferat construcţiile, cartierele şi chiar (non-)oraşele pur financiare, expresie a finanţei ultime, a mărfii-semn gol, construcţii-"bulă speculativă", oraşe-bani, hi-tech anonim al falselor transparenţe unilaterale, clădiri-oglindă prin intermediul cărora, fiind flataţi că putem să ne reflectăm pe noi înşine, să ne bucurăm de promovarea propriei imagini, sîntem de fapt expuşi, supraexpuşi, scanaţi, traversaţi de fluxurile financiare luminiscente. E vorba de oraşe-media, de construcţii-dispozitive media, în care mediul, nu mesajul (sau doar mesajul-ca-mediu) sînt oamenii înşişi, societatea ca atare, pură oglindire speculativă, la infinit, de sine.
 
Arhitectura viitorului imediat, adică a prezentului, nu va mai putea fi decît o arhitectură modestă, la scara oamenilor, o arhitectură care nu va mai cădea în capcana trufiei de a se celebra pe sine dînd corp unor bani delapidaţi speculativ, nu va mai fi o arhitectură-semn şi o arhitectură-media (megaconstrucţii-ecran), ci o arhitectură invizibilă, modestă, retrasă, o arhitectură-act şi proces, nu produs şi semn gol (arhitectură-dispozitiv de putere), prin care arhitecţii vor ispăşi şi vor începe, în sfîrşit, să-şi joace rolul, pe care numai ei mai pot să-l joace, de oameni politici.
 
Este ceea ce încerc să demonstrez într-o carte aflată, graţie revistei Arhitext, sub tipar, carte pe care am intitulat-o Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică (The Inconstruction. For an Ethical Architecture). Arhitectura viitorului imediat va fi nu numai o arhitectură a săracilor şi a "noilor săraci" pe care criza îi înmulţeşte vertiginos, ci o arhitectură săracă, de ea însăşi, de semnele propriei glorii deşarte, în primul rînd.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • nu trageti in pianist!!
    gabis, 11.10.2011, 01:15

    5 stelute pentru subiect, mult mai putine pentru concluzii!! Nu uitati ca in primul rind, arhitectii nu construiesc pentru ei insisi ci pentru un client care, mai ales in cazurile de care vorbiti (eu am lucrat atit in China cit si in Dubai) isi directioneaza investitiile in forma care aduce cel mai mare profit... Arhitectul in multe cazuri nu face decit sa "dea forma" (ma gindesc la cuvintul englezesc "embody") aceastor investitii. Factorii de decizie sint in cu totul alt loc, la nivel de primarii si aprobari urbanistice, la nivel de studii de piete imobiliare, la nivel de educatie a consumatorului / cumparator...
    Articolul de mai sus ofera o simplista si eronata interpretare a unui fenomen contemporan -aparitiei unei "arhitecturi" goale de continut - care exista, evident, dar nu poate fi influentat decit intr-o infinitesimala masura de implicarea "politica" (in sensul larg al polisului de care inteleg ca vorbiti) a arhitectilor... in momentul in care clientul are banii, primaria (=seicul, = comitetul de partid din localitate) il sprijina, oamenii stau la rind trei zile sa plateasca depozitul pentru un apartament care sa va construi peste cinci ani, si toate ziarele si opinia publica se lafaie in molozul celei mai mari investitii a mileniului din curtea proprie, singurul lucru pe care arhitectul il poate face este sa proiecteze ceva care sa nu fie chiar prost, sa se integreze cit de cit in context, etc. etc; iar in procesul de proiectare, uneori, se intimpla sa reusesti sa-l convingi pe client sa faca o treaba mai buna decit avea el de gind la inceput, chesite pe care nu o stiu decit arhitectii si (uneori) clientul lor... Refuzarea unei comenzi e un lux pe care nu si-l permite multa lume. Si a pune la zid o intreaga profesie care exista, functioneaza si este in intregime determinata - fara exceptie - numai in raport cu "clientii" pentru care lucreaza (de la granguri la oamneii marunti care string bani o viata intreaga ca sa-si faca o casuta), este o solutie jenanta, eronata, ieftina si fara acoperire... pacat!

  • urbanism si ideologie
    florin m., 13.09.2011, 11:53

    Ca ascultator relativ fidel al Radio Romania Cultural, am ascultat azi de dimineata comentariul, de aceasta data foarte succinct, despre urbanism. Trebuie sa spun ca am ascultat de la inceputuri aceasta serie de comentarii, chiar daca pe sarite, si i-am putut urmari transformarea de la revolta punctuala impotriva sistematizarii initiate de actualul primar al Capitalei, la stadiul actual de reflectie generala pe tema urbanismului si arhitecturii.

    M-a surprins neplacut ce am auzit azi. Criza actuala ar fi fapt o criza a imobiliarului, ea insasi un reflex al capitalismului neoliberal aflat in ofensiva. Nu e un citat, desigur, ci o sumarizare.

    Iesind din domeniul esteticului si intrand pe terenul minat al ideologiei, trebuie sa faceti mai mult decat o demonstratie de sententiozitate, pentru a fi credibil. Trebuie sa argumentati. Daca este posibil, pana la nivele ireductibile. In acest fel, ascultatorii vor fi poate tentati sa va ia in serios; in caz contrar, eu cel putin, voi fi tentat sa schimb postul.



Spacer Spacer