Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nostalgie


Marian Rădulescu

19.11.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Început de toamnă cu mici fulgurări de nostalgii. Răsfoiesc, în rând cu fiul meu de nouă ani, manualul de "Ştiinţele naturii". Finţele vii (plantele, animalele, oamenii), se spune acolo, se dezvoltă. Adică se nasc, respiră, cresc, se înmulţesc şi mor. Într-un alt capitol citesc despre cărbunii formaţi de-a lungul a sutelor de milioane de ani prin "putrezirea resturilor de plante". Solul, se mai spune undeva, este format din "grăuncioare de pământ" amestecate cu "resturi ale plantelor şi animalelor putrezite". Nostalgia - singura, adevărata nostalgie (dorul întoarcerii "la obârşie, la izvor") - nu poate avea decât o ţintă: Pământul, Gaea Tellus, Mama Terra ("Din ţărână ai fost făcut şi în ţărână te vei întoarce").

Pentru o clipă îmi spun că fiinţa numită om începe cu adevărat să deprindă iubirea de străbuni abia după mutarea în underground a celor dragi şi apropiaţi. Acolo, în adâncurile pământului care ne aşteaptă pe fiecare, i-am putea afla pe atâţia înaintaşi anonimi transformaţi în felurite minerale. Asemenea lacrimei din Oblio, care urmează un fel de circuit în natură: cade într-o ceaşcă de ceai, este aruncată la chiuvetă, ajunge - prin complicate instalaţii şi ţevării - într-un ocean, de unde se evaporă şi devine nor, apoi picătură de ploaie ş.a.m.d. Apa şi oxigenul din vieţuitoarele care pier sunt două semne ale veşniciei. Good news (pentru cei care se îndoiesc de nemurirea sufletului): suntem alcătuiţi din particule care nu mor. Prin ele rămânem mereu vii. Chiar dacă, în clipa cea repede, ne ducem în adormire. Şi atunci de unde atâta mizantropie, atâta vrajbă între oameni? Din nesocotirea sfintei datorii omeneşti - aceea de a înţelege, în inima sa, că "patria începe în trupul său şi creşte-n ceilalţi în armonie" (Ioan Alexandru).

Viaţa, ne învaţă Liturghia cea dumnezeiască a Bisericii, este o taină, iar nu un mister. Căci se "dezleagă" - undeva, cândva - după măsura desăvârşirii sau zdrobirii fiecăruia. Dacă, desigur, omul are credinţă ("Cred, Doamne, ajută necredinţei mele"). Dacă nu, porţile cerului rămân închise, aşa cum sunt pentru scepticii călători - Scriitorul şi Profesorul - din Călăuza. Pentru Scriitor (un fel de cadavru viu), modernitatea nu mai are niciun haz. Totul e groaznic de plictisitor, fără niciun Dumnezeu, pentru că nu există niciun Triunghi al Bermudelor. Există, spune el, doar triunghiul ABC egal cu triunghiul A'B'C' - "ce plictiseală jalnică include această definiţie!". Şi continuă: "Evul Mediu era interesant. Fiecare casă avea un duh al ei. Oamenii erau tineri. Acum fiecare al patrulea om e bătrân." (Off-topic: Îmi amintesc prima vizionare a Călăuzei. Eram în clasa a şaptea şi tocmai învăţasem la orele de geometrie despre congruenţa triunghiurilor, astfel că m-am felicitat atunci că, din toată logoreea Scriitorului, puştiul de 13 ani care eram, a priceput totuşi ceva...)

Dacă n-am ajuns ireversibil robi ai plictiselii şi apatiei, poate că abia acolo, în timpul-spaţiul liturgic, mai putem regăsi - în funcţie de disponibilitatea noastră de a ne mira - dimensiunea medievală a fiinţei (la care se referea Scriitorul) şi coordonatele "devenirii întru fiinţă". Poate că acest waste land al începutului de mileniu trei ascunde, încă, mărgăritarul de mare preţ: singurul loc - precum "Zona", încercuită cu sârmă ghimpată de autorităţi, din Călăuza - unde mai poţi veni atunci când nu mai ai nicio nădejde. Singurul loc despre care, împreună cu Călăuza, putem spune: "Tot ce e al meu e aici. Aici e libertatea, fericirea, demnitatea mea. Dincolo de sârma ghimpată mi-au luat totul."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mecanismul haosului / Rosenkranz şi obsesia pentru picioare, Alberto Păduraru
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro De la roată la metaforă, Carmen Sorescu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Realitate cu trei pisici, Alberto Păduraru (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O zi cu Zsuzsika, Ana Tatu (4.9/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Aproape răsăritul, Alberto Păduraru (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer