Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Compania poeţilor tineri


Autori diverşi, o antologie de Dan Coman, Petru Romoşan

28.09.2011
Editura Compania
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Compania poeţilor tineri în 100 de titluri
alese de Dan Coman şi Petru Romoşan
Editura Compania, 2011



Citiţi fragmente din prefeţele acestor cărţi.

*****

Constantin Acosmei
umanizare

(şi eu sînt la fel de prost ca şi voi
şi eu sînt la fel de ticălos ca şi voi
şi eu sînt la fel de fericit ca şi voi

şi eu voi crăpa într-o zi ca şi voi
şi eu am în fiecare zi - ca şi voi
maţele pline cu excremente împuţite

şi de mine mi-e tot atît de scîrbă)

***

Ruxandra Novac
[cînd nu mai e nimic]

cînd nu mai e nimic
şi tramvaiele se scurg de alcool
atît de aproape atît de aproape
atunci voi lăsa
inima mea adventiştilor mamelor
şi studentelor sărace
inima mea pacifiştilor cu ochii cît soarele
inima mea neagră ca o floare urbană
celor apropiaţi şi familiilor lor
generaţiei beat copiilor străzii punkerilor de la tnb
ca să mănînce din ea
pînă se fac
ca petru groza

***

Ştefan Manasia
creierul meu friguros e nebraska

creierul meu friguros e nebraska
creierul meu din gumă de mestecat

prin el trec accelerând marfarele
pline cu crime pe care aş fi putut să le fac

mecanicii au chipuri albastre şi stranii
sub prelate rugoase băieţii negri fuck

orice ca să scape de melasă şi bici
visează Nordul şi cerul ca o crustă de rac

marfarele lungi ca viermii de mirodenie
se clatină în preerie când greierii tac

iar sclavii adorm între trestii cu Doamna Tenie
în creierul meu din gumă de mestecat

***

Claudiu Komartin
Numai în singurătate

Numai în singurătate mă pot adula
îmi pipăi cu îndrăzneală corpul
ca pe un sac
plin cu pământ ud
încetul cu încetul mă adâncesc
sub piele
mă înşurubez în muşchi forez
în ţesuturi
intru-n grăsimea groasă ca lutul
precum un eschimos exaltat
după vânătoarea de foci
şi totul doar pentru liniştea
cărnii acesteia
rele şi înfricoşate de moarte
pentru care nici hrană nici sex
nici durere
nimic nu este vreodată destul.

***

Dan Sociu
Drumul spre casă nu mai e drumul spre casă

Într-o seară am cărat cu nevastă-mea
zece găleţi cu căcat -
cred că din '98 nu ne-am mai simţit
unul lîngă altul atît de bine:
vomam şi rîdeam, rîdeam şi vomam,
- am jurat atunci
să nu mai mîncăm niciodată -
printre cîinii înnebuniţi de duhoare,
printre bibilici, în bezna de sub zarzării înfloriţi
lumina lanternelor tăia picioarele ei
grosolane în uriaşii pantaloni de trening
ai lui socru-miu, şi cu adevărat picioarele ei coborau,
ca-n pildele lui Solomon,
direct pînă-n moarte.

Apoi, pe nespălate - cum se şi face
după zdrobitul strugurilor, dupa înmormîntări
sau după lucrările cu vidanja -
pe nespălate am făcut dragoste-n draci

şi din întuneric ne fixau ochii albaştri
ai fetiţei noastre -

drumul spre casă n-a fost niciodată drumul spre casă.

***

a. urmanov
canon

unde fruntea mea se lasă fuge pământul
se fac gropi
unde să cadă vor bucăţi din carnea mea
încep din lemn să se audă morţii
din lemn să se audă
la timpul rugăciunii mele nu-mi mai aud coastele
trântindu-se de piatră
nu mai aud nu-mi mai tac gurile lăsate de izbelişte în
urmă
nici bine deschise nici zăvorâte cu hotărâre

se fereşte pământul în gropi
unde să cadă vrea trupul meu.

-

mi-am întins aripi de corpuri multe
încerc să-mi revăd carnea albă

sunt mai vreau să fiu mai frumos ca un înger

cad şi
aştept o şoaptă de confirmare
despre ţărâna în care îmi vor fi primiţi genunchii

sunt mai vreau
mai vreau să fiu mai frumos ca un înger

***

Elena Vlădăreanu
identify myself

până când voi fi tânără reprezentantă a poeziei române.
cât voi continua să scriu poezii oribil de feminine,
să fiu atât de uncool şi unsexy.
la 35 de ani ce se va scrie după elena vlădăreanu virgulă.
unde îmi este umorul. cum stau cu networkingul.
corespondez cu un jurnalist austriac
cu un artist plastic berlinez
cu un autor mexican de haikuuri care trăieşte la praga
- oare asta contează mai mult? -
cu câţiva intelectuali albanezi
dar asta chiar nu se pune.
de ce dorm atunci pe o ureche.
mă zbat suficient ca literatura mea să fie tradusă.
este mai bună engleza mea după o săptămână la new york.
am început să scriu la cartea secolului.
am aplicat pentru granturi am făcut rost de recomandări
am câştigat vreun premiu am un cv impresionant
am înţeles regulile jocului cum stau cu diplomaţia
cât de des este afişat numele meu pe google
şi pe câte pagini în engleză

până la urmă eu nu sunt decât o fată cuminte.
port cu mine un tacâm de intenţii scriitoriceşti.
am vise burgheze,
vreau casă şi copil.
vreau să te iubesc până la capătul lumii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer