Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alte modernităţi, alte Europe (un film al arhitecturii recente)


Bogdan Ghiu

30.10.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Postfaţă la catalogul expoziţiei FLUENŢE. Arhitectura Europei Centrale şi de Est, organizată de revista Arhitext la Timişoara, începînd cu zilele de 7-9 octombrie 2011.


Ideea unei expoziţii nu atît istorice, cît procesuale precum FLUENŢE are darul de a produce surprize şi revelaţii, de a deschide perspective neaşteptate asupra ontologiei noastre istorice inclusiv, şi poate în primul rînd pentru cei care au imaginat-o şi au realizat-o. Punînd arhitectura recentă în "procesiune", se poate observa cum aceasta, în mişcările ei imanente, desenează altfel istoria trăită a modernităţii şi postmodernităţii europene central, est şi sud-est europene, a relaţiilor dintre Est şi Vest.
 
Descrisă de mişcările arhitecturii, Europa post-imperială, dar mai ales post-inter-imperială, a lumii dintre fostele poluri imperiale - altfel spus spaţiul şi teritoriul comun, de curgere a istoriei, dintre Extremul Vest şi Extremul Est, în care existenţele noastre sunt nevoite să negocieze necontenit contexte şi presiuni politice şi culturale impuse de multe ori pînă în pragul conflictului şi al excluderii reciproce -, începe, ca un film ideal, cu o clădire, cu o construcţie, dar se termină dincolo de orice părere de zid, cu o abordare blîndă, "muzicală", a însuşi capătului pămîntului, a marginii şi a limitei spaţiului terestru locuibil, în marea tuturor tipurilor de comerţ şi de comunicare dintre oameni. Abia modelul unor FLUENŢE, imaginarea fluidă, a-terestră, de-tectonică, a arhitecturii, poate conduce la Mare, reuşind nu numai să deconstruiască, ci şi să construiască altfel istoria oamenilor.
 
Arhitectura pusă în mişcare, în procesiune, asemeni unor gheţari în alunecare, depăşeşte fără a distruge, prin curgere, înghiţindu-le, unităţile spaţial-teritoriale şi temporal-istorice ale modului tradiţional, "înnăscut", în care ne concepem (imaginăm) pe noi înşine - continentul şi epoca -, deschizînd o perspectivă spre alte moduri, mai cursive, mai paşnice şi mai profitabile, mai pragmatice, de a ne construi pe noi înşine, propriile identităţi şi "unităţi semnificante", adică Europa şi modernitatea, pluralizîndu-le, înmulţindu-le.
 
Deşi reputat platonică, nimic nu pare mai anti-platonic decît arhitctura, aşa cum apare ea descrisă, "modelizată" ca FLUENŢE (mişcare imanentă, istoricitate internă): Idei trăite, curgînd existenţial, în toate direcţiile, direct pe pămînt, ca pe nişte perne de aer, dar fără Cópii; construcţii-"hecceităţi", arhitectură meteorologică. Idei derivînd, de-curgînd una din alta, dar, repet, fără copie, direct pe pămînt, desenînd altfel, prin mişcările lor (desprinse parcă din Nudul coborînd scara al lui Duchamp, ca viziune asupra istoriei însă), teritoriile oamenilor.
 
Arhitectura în mişcare, "filmul" arhitecturii, desenează altfel istoria şi politicul, Europa: dincolo de opoziţiile dualist-metafizice Vest/Est, original/copie, creatoare a atîtor complexe de inferioritate-superioritate, deci a atîtor conflicte exterioare şi interiorizate, a atîtor resentimente ale excluderii şi marginalizării, care pot deveni astfel indiferente şi inutile. Arhitectura devine valoare trăită, istorie existenţializată, valoare de întrebuinţare.
 
"Hidrologia" arhitecturii, mişcările intern geo-istorice ale arhitecturii recente pot "scana" deci altfel, umanist, istoria Europei: ca un continuum de calităţi şi de intensităţi, de intensificări creativ-existenţiale.
 
FLUENŢELE arhitecturii ("fluidizarea" ei, măcar ca display expoziţional) devin model "sustenabil" al istoriei Europei: deplasare de idei-obiect (INFLUENŢE), curgere-împreună, hrănire şi îmbogăţire reciprocă, trecere peste graniţe transformate în praguri (CONFLUENŢE), izvorîre şi invenţie locală liberă, dezlegată, graţie eliberată din chingile obligatoriei şi tiranicei, canonicei dialectici a istoriei (AFLUENŢE).
 
Termenul prim, modul prim de mişcare, de creştere şi teritorializare a arhitecturii, prin INFLUENŢE, continuă să ţină de dualismul modernist încă nerezolvat, de tensiunile în curs de distrugere ale utopiei modernităţii moderniste.
 
Dar poate că abia copiile sunt creatoare, abia lateral-teritorial, prin alunecare, preluare şi împrumut, prin translare şi traducere meta-arhitecturală, prin confruntare cu rezistenţele "regional critice" ale solurilor culturale, creăm Nou, dar nu un Nou abstract, în-sine, monadă estetică, ci o Noutate trăită, cu valoare de întrebuinţare ridicată. Poate că tocmai modul de înţelegere al Noului trebuie înnoit, şi tocmai asta ne demonstrează arhitecturile în mişcare.
 
Important e ca lucrurile să curgă plural şi colectiv - baie, bazin de (in-)fluxuri -, să se întîlnească şi să ciocnească din cît mai multe direcţii, însăşi multiplicitatea "fluenţilor" distrugînd şi depăşind conflictualitatea binară, întreţinută politic: CONFLUENŢE.
 
Pentru a ajunge, relansînd-o post-politic, existenţial, "sustenabil", la noua idee nu atît a unei post-modernităţi, cît a unor micro-modernităţi detensionate, eliberate, practicabile, post-utopice: continentul se compune din insule, între oameni, ideal, este Marea, continentul ideal e un arhipelag.
 
Noul Continent al oamenilor se compune după idei arhitecturale noi: meta-compoziţie.
 
I-C-Arhitectura Europei re-moderne. Cele trei mişcări sau perspective, cele trei "specii" ale nevoii de FLUENŢE a istoriei - construirea-arhitecturarea istoriei ca/prin INFLUENŢE, ca/prin CONFLUENŢE, ca/prin AFLUENŢE - nu pot exista pur, separat, şi nici nu desemnează mişcări de acelaşi nivel. Dar toate, punînd arhitectura în centru, răspund nevoii de a desena şi de a construi altfel - fluent-colectiv - istoria, auto-percepţia noastră. Arhitectura trebuie să redevină modelul, grila de înţelegere a istoriei, dar n-o poate face decît prin imaginarea ei înseşi ca un "bazin hidrologic": harta poate construi teritoriul, dar numai în mişcare şi prin întîlnire, prin coborîrea din cer a Ideilor şi punerea lor în mers, în curgere, pe pămînt.
 
Cei trei termeni, cele trei perspective - INFLUENŢE, CONFLUENŢE, AFLUENŢE - au însă, în plus, şi un aspect meta-textual, un rol euristic: pot desemna nu numai gesturi şi atitudini poietico-epistemice, ci şi epoci.
 
Europa ca arhitectură în mişcare. Arhitectura alunecă.
 
Construcţii-întîlnire de arhitecturi, de idei.
 
*
 
Una dintre surprizele, revelaţiile sau schimbările de perspectivă pe care le propune, despre noi înşine, punerea în mişcare, în deplasare, în curgere a arhitecturii recente prin expoziţia FLUENŢE, ar putea fi verbalizată astfel: dacă Occidentul e avangarda istoriei, locul în care aceasta se inventează şi se experimentează, unde se creează neîncetat Noul, adică atît perpetuarea scopului (dominaţia universală: Imperium universalis), cît şi imaginarea mijloacelor, a tehnologiilor (întotdeauna) de putere (tehnologie = libido dominandi), Europa e Estul, adică terenul în care ideile sunt "copiate", preluate, trăite, puse în practică, "existenţializate", deci şi relativizate vital, "durabilizate", fărîmiţate, "consumate". Occidentul e fix, dat, stabil, permanent - un adevărat cer istoric al Ideilor -, în timp ce Estul, intermediar, este variabil, flotant, instabil, în permanenţă de reinventat, de (re-)construit: în mers.
 
Europa: teritoriu descris de drumuri ale ideilor arhitecturale transpuse, realizate, translate. Construcţii pe drum, construcţii-drum, arhitecturi-cale. Abia circulaţia face posibilă stabilitatea. Nomadism arhitectural-ideatic, arhitectura ca unic model uman al realizării şi trăirii Ideilor - fără Copie.
 
*
 
INFLUENŢE: modernism angular, clădiri oficiale, aspră redefinire luministă a spaţiului public prin trezirea la rigoarea şi responsabilitatea deciziei perpendiculare, constructivist-constructive. Raţionalism public. Clădiri publice şi locuinţe colective, în special. Modernitatea ca disciplinare publică a societăţii, ca dresaj întru crearea conştiinţei modernist-cetăţeneşti, de redefinire a mediului urban ca sediu de elită şi pentru elite.
 
Blocul de locuinţe: individul ca modulare a colectivului. Interiorizarea rigorilor spaţiului public. Între public şi individual, locuinţa colectivă modulată.
 
CONFLUENŢE. Construcţia ca traiect, care nu se poate experimenta decît construind, pe teren, desfăşurînd intelectul în realitate, pliindu-l pe existent, de deja construit. Iar construcţiile cele mai stabile sunt în cap, arhitectura e pur ideală, intelect în extensiune.
 
Dacă prin INFLUENŢE genurile şi speciile arhitecturale sunt încă date, mari, bloc (clădiri, case, blocuri), la CONFLUENŢE începe (meta-)creaţia de genuri (specii, nişe, construcţii atipice, "situaţionale"): rafinare, microindividualizare. Tipuri noi de spaţii şi de construcţii, îmbogăţirea repetoriului arhitectural prin "con-fluire": specii fără gen. CONFLUENŢELE îmbrăţişează de fapt cea mai mare varietate tipologică: întreaga arhitectură. Prin CONFLUENŢE, arhitectura devine, adică se evidenţiază ca o creaţie colectivă (şi de colective): dimensiune politică. De-/ultra-spacificîndu-se, arhitectura începe să definească arii, începînd să se definească prin/ca intensităţi, ambianţe, micro-climate arhitecturale. De la obiecte la intervenţii prin care gestul arhitectural poate fi continuat în gesticulaţia socială şi existenţială, determinînd fluxuri neîntrerupte de creativitate şi de compunere de sine (individuală şi colectivă): creativitate socială. Dacă modernitatea însemna emfază, prin CONFLUENŢE arhitectura, în dialog cu ea însăşi, "dispare", devenind continuum, clădiri-medii existenţiale, flux de arhitecturalitate fără rupturi, fără separaţii, fără graniţe (formal-obiectuale, politice), doar cu intensificări şi praguri, treceri, rezolvări de situaţii.
 
De la modularea specifică INFLUENŢELOR la variaţiile de intensitate prin CONFLUENŢE.
 
De-materializare? Nu: dez-afectare, ieşirea din separaţia (inclusiv estetică), din angularitatea şi perpendicularitatea formal-obiectual modernistă, reformularea arhitecturii, prin CONFLUENŢE, ca trasee, arii, cîmpuri, intensităţi. Construcţii-"hecceitate" (în sensul postscolastic al lui Deleuze), arhitectură "meteorologică" (dar o meteorologie socială).
 
Abia prin CONFLUENŢE, ca termen median, ca mediere între modernitatea "clasică", istorică, modernistă, şi recuperarea/relansarea sustenabilă a modernităţii ca modernităţi, atinge arhitectura starea-model, politic-existenţială, de curgere, de fluiditate a idealului care nu poate exista decît pe pămînt, ca teren, în mers, care trebuie construit şi trăit, generînd "teritorii existenţiale" (F. Guattari): nu se mai transportă/translează ideatic, ca în cazul INFLUENŢELOR, ci curge, micro-individualizînd spaţiul european şi, astfel, multiplicîndu-l, modulîndu-l. O singură arhitectură fluidă. Continuum de calităţi arhitectural-existenţiale.
 
În sfîrşit, odată cu AFLUENŢELE, modernitatea este recuperată şi relansată, după ce a fost fluidizată, scăldată în apa vie a INFLUENŢELOR, model la rîndul său reformulat post-conflictual prin CONFLUENŢE. Revine, deci, cultul noului şi al originalităţii, dar nu "perpendicular", prin ruptură: modernitate eliberată de propria emfază, de propria îngîmfare, modernitate fără modernism, regenerări şi obiecte insolite. Lin, treptat, ca deschidere nu ca închidere, fără nicio angoasă, ieşirea arhitecturii din tectonic, mai exact extinderea arhitecturii tocmai prin "recondiţionarea" ei fluidă. După fluidizarea internă (a separaţiilor intra-europene, intra-umane), fluidizarea limitelor externe. Modernitate relaxată, calmă senină: dezlegată, post-dialectică, liber teren al oamenilor, porozitate, arhitecturi pneumatice.
 
Estetism devenit funcţional, estetică existenţială: între arhitectura care vrea să se facă remarcată şi chiar să epateze, caracteristică Occidentului şi "Europelor" nordice, bogate, şi lipsa de arhitectură, non-arhitectura Sudului pauper şi deşertic, între arhitectura vizibil prezentă, arhitectura-semn, şi arhitectura vizibil absentă, arhitectura prezentului se propune (inclusiv ca model meta-, de grad secund, existenţial şi politic) ca arhitectură invizibil prezentă, ca infra-arhitectură, perceptibilă doar prin efectele ei indirecte, metaforizîndu-se ca arhitectură a socialităţii şi evidenţiind arhitecturalitatea socialului însuşi.
 
*
 
Altfel de-scrisă, din aproape în aproape şi din perspectiva unor istoricităţi interne, redîndu-i-se, altfel spus, o coordonată procesuală pînă acum puţin băgată în seamă - conform căreia, prin înseşi mişcările ei, arhitectura descrie teritorii existenţiale -, istoria arhitecturii recente poate schiţa un alt mod de a desfăşura întreaga istorie a oamenilor, toate istoriile.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer