Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Autobiografie (II)


Augustin Ioan

24.01.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La Oxford, devenisem spongios. Citeam neîntrerupt, fişam, scriam rapoartele săptămânale pentru Z. Zeman, care mă primea ba în biroul său de la Facultatea de istorie, la primul etaj, ba acasă la el. Prima lecţie a fost dură. M-a lăsat să citesc, cred că era primul text scris de mine direct în engleză, probabil că n-a priceput nimic şi mi-a ţinut un curs despre claritatea logică a redactării unui text academic: dacă buttler-ul meu (la Oxford, toţi aveam buttler, servitor, cum am zice, de fapt era doar persoana care făcea curăţenie în camere) nu înţelege ce ai scris tu în acest text, atunci nu e bun. Desigur, era şi o figură retorică, dar repet exemplul şi studenţilor mei ori de câte ori am ocazia.

Am văzut Londra pe îndelete, chiar şi acum o ştiu suficient de bine ca să nu mai am probleme de orientare, deşi arhitectural s-a schimbat destul de mult din 1992 încoace. Am fost şi la Cambridge (unde, ulterior, am tot revenit cu luni de cercetare la Martin Centre for Architectural Research şi la facultate, între 1997-1999), cred că am vizitat atunci prima dată şi Paris-ul, traversând cu ferry boat-ul la Denver/Pas de Calais (nu existau încă nici tunelul pe sub Canalul Mânecii, nici Eurostarul, abia în 2010 am văzut gara St.Pancras, de unde pleacă spre Paris). Cred că într-una din vizitele la Cambridge, după câţiva ani, am revăzut Oxford şi am avut un şoc, am revăzut casa la demisolul căreia am locuit, privind de la rădăcină o livadă de meri creţeşti şi colegiul şi apoi am fugit, practic, din oraş cu primul autocar înapoi spre Cambridge, nu mai ţin minte de ce am fost aşa de şocat de revederea locului aceluia, care mi-a plăcut foarte mult şi care m-a reformatat, cum ziceţi voi azi. Practic, m-am reapucat de învăţat la Oxford şi acolo am învăţat să fac cercetare cu adevărat. De prin primăvară am cunoscut lume şi am început să frecventez şi politehnica din Oxford, devenită, după plecarea mea, Oxford Brookes University, unde era şi şcoală de arhitectură. Era o doctorandă braziliancă, al cărei nume îmi scapă şi care a făcut o teză de doctorat pe Bulevardul Victoria Socialismului şi pe Casa Poporului şi care a fost foarte fericită să mă mulgă de informaţie, abia făcusem filmul, vizitasem Casa Poporului la pas, aveam imagini din elicopter ale zonei, eram un informator preţios. În fine, mai foloseam şi biblioteca lor.

În 1992, în acelaşi timp cu Oxfordul, depusesem acte pentru a pleca cu bursă Fulbright în SUA. Nu am reuşit de prima dată, ci de a doua oară. Pe atunci nu era încă o comisie autonomă, ca acum, ci se depuneau actele prin ambasadă, era o doamnă foarte supărată acolo care se ocupa de mine, cu care cred că am rămas în relaţii bune totuşi, deşi cu dânsa nu era niciodată clar în ce ape te scalzi. În fine. Şi am obţinut bursa, mi-a venit la Oxford hârtia, trebuia să plec în 1993 toamna. Şi tot atunci mi-a ieşit postul de asistent la concurs la Mincu, trebuia să mă întorc acasă. Dar obţinusem şi accept să rămân la doctorat la Oxford, care mi-a fost reînnoit şi pentru 1994 (dar atunci nu am mai avut finanţare, regret şi acum că nu am terminat ce-am început, cu doctorat la Oxford aş fi fost deja şi de multă vreme profesor titular la orice mare şcoală de arhitectură din lume aş fi vrut...). Zeman nu pricepea de ce nu rămân şi avea dreptate. Prioritatea mea, atunci, a fost, totuşi, să mă întorc, să dau examenul de asistent şi să plec în SUA.

Aşa am ajuns la Cincinnati, Ohio, de care mă leagă nu numai un master luat cu onoruri în 1994, ci şi o lungă carieră de întoarceri acolo pe perioade mai scurte sau mai lungi (în 1999, 2004 şi, acum, în 2012), ci şi un număr de profesori excepţionali, cu care am rămas în cele mai prieteneşti relaţii intelectuale pe care un străin le poate stabili, pesemne, cu un american. Cu profesorul John Hancock sunt şi acum în excelente relaţii de familie, am făcut concedii împreună, cu soţii cu tot, a fost în România şi a predat, i-am scos o carte aici, la Paideia (Hermeneutica radicală şi opera de arhitectură), ce mai! Apoi Jim Bradford, de la care am deprins gustul (şi înţelesul!) filosofiei în general şi a lui Heidegger şi Derrida în particular. Un mare profesor, pe care l-am întâlnit la timp pentru a-mi ranforsa intenţia de a duce până la capăt ceea ce-mi sugerase şi mentorul meu de acasă, profesorul Cezar Radu. Să fac şi filozofie, ca să fiu cu adevărat o persoană aptă nu numai să înţeleagă teoria arhitecturii şi filosofia spaţiului, ci şi să aducă, poate, contribuţii proprii în aceste domenii. Cert este că le-am urmat sfatul şi am obţinut un al doilea doctorat, cel în filosofia culturii, în 2002. Pe primul l-am obţinut în 1998, în arhitectură, cu o versiune rescrisă în română şi refăcută a tezei de master de la Cincinnati.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Toate drumurile duc la Oxford
    Dan Agent, 26.01.2012, 19:29

    Cred ca era in 1992 in iarna daca nu ma insel. Fusesem invitat de o mare firma in UK. Nu stiu ce mi-a venit, m-am dus la UAR unde trona pe atunci Alecu Beldiman sa-i spun ca as putea sa fac pe delegatul UAR daca aveau ceva de transmis in Anglia. Alecu s-a uitat la mine ca la nebun. Era insa acolo si Mariana Celac care mi-a propus sa duc unei dcotorande din Brazilia niste documentatie. Este persoana evocata in fragmentul autobiografic de mai sus. Reticenta la inceput (eu eram in londra si-i propuneam sa dau o fuga duminica pana la Oxford special pentru ea, ceea ce i s-a paurt probabil ciudat). Nu se astepta sa vin cu o valiza cu vreo 25kg de documente (asta era comisionul !!!). Fiind extrem de impresionata m-a gazduit o zi la Oxford oferindu-mi accesul la lucruri pe care singur nu le-as fi descoperit niciodata,inclusiv acel lobby de la caminul unde v-am intalnit prima data, probabil va mai amintiti !!! Dupaamiaza mi-a propus sa-mi arunc un ochi pe materialele pe care le avea deja lucrate, inclusiv o scurta istorie a Romaniei si un dosar documentar despre arhitectura Bucurestilor. Am fost socat sa constat ca scurta sa incursiune in istoria Romaniei, singura sursa dupa spusele ei fiind "specialistul" Deletant, oferea o imagine (putin spus) eronata despre evenimente cheie ale trecutului nostru si i-am recomandat sa consulte istorici adevarati nu diletanti. Pe de alta parte 'documentatia" cuprindea elemente (dealtfel primite de la UAR !!!) ce prezentau arhitectura Bucurestiului intr-un mod foarte ciudat. De exemplu o fatada cu Teatrul National asa cum arata dupa interventia lui Cezar L:azarescu era data ca "exemoplu tiic de arhitectura moderna in Bucuresti" !!! Insasi istoria pe atunci recenta a interventiilor din epoca Ceausescu era eronat prezentata si tin minte ca i-am oferit o marturie directa (am acceptat sa ma imprime) despre cum s-au desfasurat lucrurile si nu cum i se prezentasera de catre unii binevoitori din UAR. Iata deci ca Oxfordul ne-a prilejuit fiecaruia, din perpsective complet diferite o experienta de neuitat cu un element comun - o arhitecta braziliana.

Spacer Spacer