Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

119 zile


Ioana Bâldea Constantinescu

03.07.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În anul 1993, Jon Krakauer a publicat în revista Outside un articol de 9.000 de cuvinte despre moartea unui tânăr de 24 de ani, în Alaska. La momentul găsirii sale, în mijlocul sălbăticiei, într-un autobuz părăsit, Christopher McCandless era mort de două săptămâni. Cântărea treizeci şi ceva de kilograme. Cu puţin timp în urmă, absolvise Universitatea Emory, îşi donase cei 24.000 de dolari care ar fi trebuit să-i asigure continuarea studiilor de Drept, îşi părăsise maşina şi, rupând orice legătură cu familia şi prietenii, făcuse autostopul până în Alaska sub numele de Alexander Supertramp.
 
În '96, fascinat de cazul McCandless, Krakauer a publicat În sălbăticie, cartea proaspăt apărută la noi în traducerea admirabilă a Iuliei Blaga, în fapt o extinsă investigaţie jurnalistică pigmentată de scrisori, fragmente de jurnal ale lui Chris, mărturii ale apropiaţilor acestuia şi ale personajelor satelitice poveştii, precum şi reflecţii proprii de o acuitate adesea delicată.
 
Am aflat de carte direct la lansare. Un jurnalist a scris despre un tânăr bogat, care, nu se ştie de ce, a ales să-şi abandoneze trecutul şi să plece spre Muntele McKinley, relativ neechipat. De ce oare? Nu din lipsă de inteligenţă, nici din lipsă de resurse. Mai degrabă dintr-o autoevaluare greşită şi din foarte mult idealism.
 
M-am apucat să citesc cartea cu întrebarea cheie rostită la lansare: era Chris McCandless nebun sau nu? Am descoperit o proză documentată la secundă, în care detaliul capătă adesea centralitate, cu scopul de a deschide noi perspective şi de a găsi răspunsuri. Dacă ar fi fost ficţiune, aş fi spus că Jon Krakauer descrie cu minuţie de bijutier transformarea unui personaj - Chris McCandless devine Alexander Supertramp. Bietul băiat bogat pleacă în Alaska. Moare. De foame. End of story.
 
Numai că nu e ficţiune. Alexander Supertramp nu e o fabricaţie a autorului cărţii, ci a eroului însuşi. Chris şi-a construit un personaj. Pe Alex. L-a dus în Alaska. I-a citit, înainte, cu adevărat temeinic din Tolstoi, Thoreau, Jack London, H.G. Wells. L-a intoxicat cu poveşti despre Nord. Nordul care fascinează, cheamă, provoacă, pune la încercare, ascetizează ca un deşert îngheţat şi, înainte să se lase îmblânzit, dominat, străbătut, oferă, asemeni nisipurilor fierbinţi, revelaţii. Celor care supravieţuiesc. Chris McCandless nu a supravieţuit.
 
Dacă ar fi fost literatură, exemplul lui Don Quijote, cel care înnebuneşte şi, în cele din urmă, se stinge din cauza cărţilor, ar fi fost la îndemână. Geniu estetic, scriere glorioasă. Personaj iconic. Numai că nu e literatură. E povestea reală a unui tânăr care citea mult. Care şi-a hrănit alter ego-ul cu literatură până când el, autorul real, omul în carne şi oase, a murit de foame.
 
Proza lui Krakauer e subtilă, faţetată, construită fin şi cu multă duioşie. Povestea, însă, e cutremurătoare.

"S.O.S. Am nevoie de ajutor. Sunt rănit, muribund şi mult prea slăbit ca să pot pleca de aici. Sunt complet singur, nu e o glumă. Pentru numele lui Dumnezeu, rămâneţi să mă salvaţi. Am ieşit să culeg fructe din împrejurimi şi mă întorc diseară. Mulţumesc, Chris McCandless. August?" Pagina 24. Cadavrul lui McCandless urmează să fie descoperit în autobuzul de la poalele Muntelui McKinley. Biletul e scris cu majuscule, ca un strigăt. Eu îl scriu în şoaptă. Cu ghilimele. Din carte, Krakauer îl compară cu o pagină de Gogol. Din afara cărţii, aproape că se simte duhoarea corpului în descompunere. Krakauer, care, la 23 de ani, a plecat şi el în într-o sălbăticie îngheţată povesteşte cu teroare şi evidentă atracţie despre labirintul alb. Krakauer a scăpat, McCandless, nu.
 
Ce-a căutat Chris McCandless? O frontieră interioară? Un eu scuturat de toate măştile publice, sociale, convenţionale, contextuale ale unei existenţe jalonate de praguri previzibile? O aventură care să-i dea încredere? Citesc mai departe, cu din ce mai multe întrebări, eşuate ca nişte meduze printre rândurile din spatele cărora Krakauer oferă variante, cifre, estimări, mărturii, dovezile unei desăvârşite investigaţii.
 
Mie îmi stăruie în minte biletul. Cel cu majuscule. (Cumva, nu mi-l pot imagina pe tânărul de 30 de kilograme strigând, nici măcar în scris). E semnat Chris, nu Alex. Când foamea şi frigul muşcă până la devorare, Alexander Supertramp nu mai e pe nicăieri. La finalul cărţii, găsesc aceeaşi observaţie. L-a bântuit şi pe Krakauer.
 
Ultima însemnare a lui McCandless, făcută pe 12 august, este "frumoase afine".
 
Închid cartea ştiind că răspunsul nu există. Nu a fost nimeni cu el, nu i-a studiat nimeni gândurile cu lupa. Chris McCandless a plecat în lumea largă, cu un personaj fictiv la braţ. Alexander Supertramp. Din momentul plecării lor şi până la momentul morţii lui Chris au trecut 119 zile. Cu Alex nu se ştie ce s-a întâmplat.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer