Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Experiment în orizontul tradiţiei (IV)


Augustin Ioan

27.11.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ceea ce priveşte al doilea proiect, care, de când munceşte arhitectul la sofisticatele şi foarte scumpele sale machete, a şi devenit realitate edificată în cartierul Militari din Bucureşti, el este o tragere în bandă a unei cerinţe a parohiilor: apariţia de capele unde răposaţii să poată fi depuşi, la jumătatea drumului dintre propria locuinţă (de regulă, la bloc) şi locul de odihnă veşnică (dar nu mai puţin de şapte ani). Capela mortuară este un loc sacru. Un ritual religios se săvârşeşte aici, deşi cel mai adeseori răposaţii sunt duşi în biserica principală pentru slujba de înmormântare. Există, cu alte cuvinte, o legătură importantă cu lăcaşul principal de închinare, fără ca să fie doar o biserică mai mică. În acest sens, arhitectul alege, inspirat, să nu facă o mini-biserică. Este un spaţiu introvertit, în care se ajunge printr-o schimbare de ax de 180 de grade, care-l orientează şi care este o cupolă introdusă într-o... teacă de secţiune pătrată. Forma care rezultă din această intersecţie este capela. Parcursul prin care se dă ocol parţial capelei ne aminteşte şi despre ideea de pelerinaj, pe care multe lăcaşuri de cult creştine, mai ales în occident, o rezolvă sub forma unui labirint în exonartex, ca multi-pliere simbolică a drumului. Există şi un subsol, potrivit funcţiunii cerute. Nu ştiu dacă preotul parohiei este foarte fericit cu OZN-ul care a aterizat în curtea bisericii sale, dar, întrucât este de dar, de la un enoriaş luminat, cred că nu-l caută la... modernitatea arhitecturii.

Şi iată cum avansăm în arhitectura religioasă autohtonă: un arhitect îndrăzneţ şi nemulţumit vreodată cu lucrurile, oricum minunate, pe care le-a făcut; un sponsor cu minte deschisă şi cu potenţă financiară; un preot sau un ierarh care măcar nu opun rezistenţă, dacă nu sunt neapărat de acord, cum prea puţini sunt, cu schimbarea la faţă a arhitecturii ortodoxe.

Sunt curios ce ar fi spus Cezar Radu despre aceste proiecte. Într-o seară, m-a sunat să mă întrebe ce cred despre arhitectura pe care o face Radu Teacă, întrucât, cum spunea cu modestie şi oarecare răsfăţ, "nu mă pricep la arhitectura asta a voastră" (nu era adevărat). I-am explicat Profesorului nostru că îmi plac modernitatea fără compromisuri, calitatea detalierii şi obsesia lui de a controla până la capăt execuţia, şantierul, unde totul se decide, de fapt. Maestrul nostru m-a ascultat şi, la sfârşit, mulţumit de ce auzise, mi-a spus că aşa crede şi dânsul, că Radu chiar este un arhitect foarte bun. Cezar Radu chiar ne iubea, pe Costin Popescu, pe Radu Teacă şi pe mine. Aşa că, probabil, i-ar fi acordat, ca de obicei, credit nemărginit, neuitând să facă şi cuvenitele ironii sarcastice, cu care îşi tempera efuziunile sentimentale.

Radu experimentează, în orizontul unei modernităţi târzii căreia i s-a ataşat în descendenţa modelelor care l-au format şi de care, în timp, s-a desprins complet. De experiment în orizontul tradiţiei, cu o expresie a lui Andrei Pleşu, este nevoie şi în arhitectura religioasă, mai ales în cea ortodoxă. Mai sunt(em) câţiva, care, ca şi Radu, cred(em) că de acest fel de experiment este nevoie, din ce în ce mai acută. Dar, mă tem, nu sunt(em) destui pentru a crea o massă critică.

Radu, însă, cu aceste proiecte, pe care le-am aşezat în genealogia celor precedente, vrea să ne spună că, el cel puţin, a încercat.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer