Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În căutarea lui James Joyce


Marian Rădulescu

02.02.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A fost odată ca niciodată... Eram în penultima clasă de liceu, aveam aproape 18 ani şi - recunosc - dintre scriitori (atunci când nu mă gândeam la abisalul univers dostoievskian) mă obseda James Joyce. Tocmai citisem obscurele (dar pentru mine încântătoarele) sale  opusuri: Ulise, Portretul artistului în tinereţe, Oameni din Dublin. În această ordine.


James Joyce - desen de Cesare Albin
 
Ei bine, într-o zi de sâmbătă a anului 1986 am participat la o "sesiune de comunicări ştiinţifice" pentru elevii de liceu, cu o lucrare intitulată "Evoluţia personajului la James Joyce". Titlul mi-a fost propus (alături de alte câteva variante) de un excelent dascăl de limba română (ce fusese şi inspector), pe care însă nu-l aveam profesor la clasă, dar a avut amabilitatea să mă ajute să găsesc un topic pentru lucrarea mea. Era un tip exigent şi drept, la care nu se putea să treci dacă nu citeai (poezii, romane, piese de teatru, critică literară) pe rupte. O, tempora, ce s-au mai schimbat lucrurile în învăţământ! Seara, ca de obicei, mă uitam la televiziunea iugoslavă. Pe atunci TV Novi Sad transmitea, sâmbăta, un al doilea film pe la ora 23.00. În mintea mea era doar Joyce. Mă gândeam atât de intens la cărţile lui încât ajunsesem să-mi zic aşa: Ce-ar fi să dea sârbii un film după Joyce? Şi filmul de la ora 23.00 începe cu un peisaj din natură (un râu ce curge la vale dintr-un munte), muzică tradiţională irlandeză în fundal, iar pe ecran apare titlul: A Portrait of the Artist as a Young Man. Nu-mi venea să cred ochilor! Vârsta crudă  pe care o aveam atunci mă predispunea la interpretări în cheie "paranormală" a realităţii. Difuzarea acestui film nu doar într-o perioadă de timp mai lungă, ci chiar în clipa în care mă gândeam la Joyce, mi se părea un "semn". Unul din multele "semne" ce mi s-au "arătat" şi pe lângă care am trecut, poate, prea repede... Recent am regăsit acest film din 1977 în format digital, în luxoasa librărie Cărtureşti de pe bv. Magheru din Bucureşti. Era alături de o altă ecranizare (tot ilustrativă, neexpresivă ca limbaj cinematografic) după Joyce: Ulysses. Descopăr aceste filme şi pe youtube. Nostalgie...


James Joyce - desen de Henri Matisse

Acum, după (mai bine de) 20 de ani, încă mă mai gândesc - dar cu alte "antene" - la Joyce. La revolta sa pe romano-catolicism (preoţi, biserici etc.) produsă în urma unei fisuri. Pentru că începuse bine (ori ba?), cu lecturi intense din scolastici (Toma d'Aquino la loc de cinste), cu experienţa confesionalului etc. Dar ceva se rupse în el şi nu se mai putea mărturisi şi cumineca ("fiindcă şi cuminecătura s-ar putea să fie trupul şi sângele fiului lui Dumnezeu şi nu o fărâmă de pâine"). Şi-a pierdut credinţa (romano-catolică). Şi în cazul lui, cred, a fost vorba de o fricţiune fatală cu puritanismul unei societăţi. La fel s-a întâmplat cu Nietzsche sau cu suedezul Ingmar Bergman, care au fost terorizaţi, în familie, de rigorismul patern al unui tată pastor (luteran). Spre deosebire de preotul (romano-catolic) de ţară al lui Bernanos (şi Bresson, în film: Jurnalul unui preot de ţară), spre deosebire de Nazarin al lui Buñuel, Joyce s-a autoexilat nu numai geografic, dar şi spiritual. Când un amic îl chestionează: "Aşadar, nu intenţionezi să devii protestant?", Stephen Daedalus (alter ego-ul lui Joyce din Portret şi Ulise) răspunde: "Am spus c-am pierdut credinţa, nu că am pierdut respectul faţă de mine însumi. Ce fel de eliberare ar fi aceea, să părăseşti o absurditate logică şi coerentă ca să îmbrăţişezi una nelogică şi incoerentă?... N-am să slujesc ceva în care nu mai cred - fie că se cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea - şi-am să încerc să mă exprim în vreun mod de viaţă sau de artă pe cât de liber şi pe cât de întreg voi putea, folosind întru apărarea mea singurele arme pe care îmi îngădui să le folosesc - tăcerea, exilul şi viclenia." Rebelul Joyce  continuă să pluseze: "Nu mă tem a fi singur sau a fi respins de dragul altuia sau a părăsi orice va trebui să părăsesc. Şi nu mă sperie să fac o greşeală mare, o greşeală de-o viaţă, poate chiar cât veşnicia de mare."


James Joyce - desen de Constantin Brâncuşi

Vorbele sentenţioase ale celui care avea să dea lumii două şarade geniale (Ulysses, Finnegan's Wake) îmi par, acum, că risipesc doar amăgitoare sclipiri luciferice...


coperta de la Ulysses - ediţia I
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer