Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Madrid (III)


Augustin Ioan

26.03.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Împrejurul Madridului sunt câteva locuri minunate. Am vorbit despre palatul / mănăstire El Escorial în episodul precedent. Nu departe este Sfânta Cruce din Valea Celor Căzuţi - memorialul făcut de Franco prin care a vrut să împace rănile războiului civil, anturându-şi propriul mormânt central cu morminte ale ambelor tabere din războiul civil; cu anasâna, cel puţin din partea taberei republicane. Locul este foarte controversat, dar merită deplasarea, măcar pentru crucea uriaşă şi pentru atmosfera sepulcrală a bisericii / cavou, săpat(ă) în munte.
 
Dar, dacă treci de locul acesta straniu, nu peste mult ajungi la Segovia, un loc cu multe straturi (deopotrivă orizontale, dar şi verticale) de istorie, de la romani (apeductul a fost funcţional până în urmă cu-n secol) la vizigoţi, arabi şi creştinii Izabelei, regina (re)fondatoare, care aici ar fi semnat actul de plecare al lui Columb spre Americi. Lumina Segoviei, după o ploaie turbată, era atât de violent contrastantă cu clădirile, încât ceva din tăria ei a trecut şi-n bietele mele fotografii, făcute cu telefonul.
 



 
Dar cel mai tare m-a impresionat Toledo, dacă tot am căutat straturi. Cea mai amplă biserică a Spaniei (şi catedrală a primatului ţării) este aici, în fosta capitală a regatului vizigot. De oţelul de Toledo ştiţi deja, neegalat decât de săbiile samurailor. Acum, vecinii chinezi ai samurailor au invadat pe tăcute, turistic deocamdată, oraşul şi cumpără din toate: ba o sabie de cruciat, ba un cuţit de spintecat vânatul, ba... De văzut, ce să vadă, că n-aveau timp, ocupaţi cu fotografiatul cum erau. Cert însă că erau foarte mulţi. Am intrat în felurime de lăcaşuri de cult, unde, iarăşi, straturi vizigote şi arabe convieţuiesc paşnic, prin capilaritate, cu cele prezente. Uneori, prezentul jupoaie şi exhibă ecorşeele trecutului. Nu le e frică arhitecţilor să se adauge în acest lanţ al sedimentărilor culturale, chiar cu proiecte foarte îndrăzneţe, în context istoric (un parcaj în coasta cetăţii, o arhivă a regiunii în coasta unui lăcaş de cult), lucruri despre care la noi nici nu se poate discuta, necum să se construiască!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer