Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Recreative Writing. Ce este arta?


Bogdan Ghiu

03.11.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De un mare succes în lumea civilizaţiei nordic-occidentale actuale autobaricadate, self-forcluse de la restul (de) Real al lumii, adică în lumea în care şi noi trăim incluşi ca "lume a doua", lume producătoare de categorii, norme şi criterii de realitate-insulă-continent în oceanul de Real, de un mare succes aşadar în această lume înalt civilizată se bucură învăţarea continuă, adică autoperfecţionarea personală a subiectului înţeleasă însă doar ca achiziţionare de abilităţi dintre cele mai diverse, de la gătit pînă la iluminare. Iar în interiorul acestei palete de învăţături-hobby, de ocupare cu folos, prin mărfuri specifice, a timpului liber pre-plătit care nu trebuie să rămînă neproductiv, de un succes constant se bucură şi cursurile de aşa-zis "Creative Writing", formulă (ne-)tradusă, la noi, prin "scris creativ" sau "scriere creativă".
 
"Creativă" însă de ce? Şi, mai ales: de ce ar fi atras cineva să înveţe să scrie ca un scriitor, printr-o evident falsă divulgare-democratizare a "secretelor" artei? Toţi fotografi, toţi scriitori, toţi artişti? Dacă ceea ce atrage aici e tocmai, cum se spune, diferenţa, excepţia, excelenţa, adică arta, cum ar putea crede un adevărat pasionat, un adevărat amator de artă că arta se poate învăţa sau ceea ce va ajunge să producă el este la fel de artă ca şi arta pe care o admiră? Sau cumva tocmai admiraţia creează dorinţa de a imita, de a te lăsa contaminat, de a fi "ca"?
 
Reiau însă întrebarea: de ce ar trebui cineva să înveţe să scrie ca un scriitor, cînd este clar că astfel de cursuri, oricît de bine şi de profesionist ar fi ţinute, întreţin o impostură de fond? Pentru scris nu există decît şcoală individuală, şcoli individualizate, furt personal(izant). Mult mai utile, cu adevărat utile, şi în sfîrşit cinstite, în loc de "cursuri de scriere" ar fi nişte seminarii de citit. Mai exact: nişte ateliere de întrebuinţare a artei, de transpunere a incitaţiilor şi a invenţiilor tehnice ale artei în registrul şi cu scopul re-scrierii personale.
 
De ce să vrei să devii (ca) un scriitor sau (ca) un artist, cînd de fapt marele "mesaj" al tuturor scriitorilor şi artiştilor este eliberarea omului, rescrierea, prin semne specifice (conform pragmatismului semiotic intuit de către Peirce), a omului?
 
E vorba de o confuzie întreţinută, de o nevoie deturnată şi contrafăcută, anume prost înţeleasă: de un adevăr transformat, prin "răsucire", în minciună.
 
Să înveţi artă e important, dar nu (doar sau în primul rînd) ca să produci la rîndul tău marfa numită "artă", ci ca să te re-formezi, să te creezi. În loc de re-creare, literatura este însă predată ca re-creaţie, potenţialul exploziv, absolut subversiv al scrisului fiind astfel captat, normat, normalizat şi dirijat spre propagarea imitativă a unei activităţi de piaţă.
 
Că literatura, scrisul literar prelungeşte tocmai această incitare la eliberare e adevărat, "învăţarea" şi propagarea ideii de literatură întreţinînd, cel puţin teoretic, acest ferment - care, însă, prin acelaşi gest, cu cealaltă mînă pe sub mînă, tocmai pentru că literatura e auto-metaforă, dublu limbaj, este inevitabil neutralizat şi deviat.

Scrisul poate fi eliberator căci prin scris fiecare se poate obiectiva, auto-reifica, auto-manipula, distruge, reforma. Merită să învăţăm, larg social, să scriem, dar nu ca să producem "literatură", ci ca să ne producem pe noi înşine prin intermediul tehnic al scrisului literar.

Scris literar fără scriere (doar) de literatură. Practicare a literarităţii nu (doar) pentru a produce literatură. Realizare a literaturii prin ieşirea din ea. Literatura-proces împotriva literaturii-produs.

A dori să fii scriitor, doar scriitor, înseamnă a deprecia însăşi ideea de scriitor. Mulţi vrem să devenim scriitori sau artişti tocmai pentru că ego scriptor sau ego pictor este o ipostază dezirabilă a subiectului tehnic, etic, spiritual eliberator, a subiectului creator de tehnici de auto-creaţie. Numai că sîntem încurajaţi să ne înţelegem greşit, infim deviat, dorinţa, care în acest caz este expresia unei nevoi de fond.
 
Metafora pur literară a foii de hîrtie este utilă aici: doar grosimea imaterială, în ea însăşi deci metaforică, dublă natură, a unei foi de hîrtie, a paginii înseşi (devenită însă cu totul imaterială, metaforă anulată deci, în cazul lecturii digitale, în care avem tot timpul, fără volum, o singură pagină în faţă) desparte, faţă-verso, eliberarea de aservire în cazul arhetipal al literaturii, al scrisului. De aceea a şi rămas atît de important să "întoarcem pagina".

Marele merit, marea acţiune a artei este de grad secund, constă în a incita la transpunerea ei (meta-metaforică şi arhi-simboliocă) în registru practic, etic, existenţial, ca tehnici de existenţă. Altfel nu văd ce sens, ce interes ar mai avea să vorbim de "marea artă", de ce am mai citi "marea literatură". În acelaşi timp însă, aşa cum de mult remarca şi analiza M. Foucault în "Ce este un autor?", literatura îşi codifică propriul uz: cu o mînă (stînga, stîngaci) nu poate să nu fie subversivă, adică să ne transmită, viral adică vital, nevoia de a ne re-forma prin scris, de a ne scrie (pe noi nouă), dar pe de altă parte, cu cealaltă mînă (dreapta) ne dă peste mînă şi îşi dă peste propria mînă închizîndu-se într-o producţie de ficţiune-marfă, de "poveste"-spectacol, invitîndu-ne s-o consumăm pasiv-compulsiv în loc să-i dăm literal şi în toate sensurile curs literalizîndu-i, realizîndu-i meta-metafora, metaforicitatea.
 
Arta trezeşte arta.
 
Deci ce este arta?
 
Arta este arta de a trezi arta transmiţînd însăşi ideea de artă. Arta nu este decît o metaforă a Marii Arte, iar artistul, o metaforă a omului-subiect, care se autosubiectivează ca autor al vieţii-artă (adică ne-date, ne-"naturale"). Arta invită la transgresiune, în primul rînd însă la transgresarea (transpunerea) ei înseşi, la utilizarea metaforei prin promovarea sensului literal-practic. Literarul este doar invitaţie la literalizare, la spiritual ca utilizare de sine pentru eliberare şi ameliorare. Curs metonimic (materializant) dat incitaţiei-invitaţiei metaforice.
 
Nu cum să scriem "literatură" (sau cum să pictăm "pictură"), ci cum să ne eliberăm reformîndu-ne prin virtuţile tehnetice, etic performative (creatoare, adică, doar de semne interpretabile, de "machete" fără pretenţii de realitate "naturală"), ale scrisului literar - numai asta ar fi, de fapt, de învăţat, de dezbătut, de practicat.
 
Metafora e dublu limbaj care transmite ocolit că nu putem transmite decît ocolit că nu sîntem decît metafore, că nu existăm decît în metaforă, care trebuie realizată însă literal şi materializată, practicată metonimic, şi în simbol, care nu există decît pentru a reaminti datoria, deci misiunea de a-l "realiza"-anula indicial.
 
Marea invenţie a artei este însuşi "artistul", însuşi "scriitorul" ca erou eliberator prin tehnici nereificate, necaptate tehnologic, neindustrializate căci neproduse în logica logocentrică a raţionalismului ştiinţific (abstractizant), ci prin raţionalităţi (materialităţi), tocmai, non-lingvistice (literatura scrie ne-scripturalul), refulate, ocultate, discreditate, "sălbăticite", devenite prin urmare alternative. Arta, literatura reinjectează, fantomal, Real în realitatea tehno-ştiinţifică, adică metafizic-dominator impusă. Indicialitatea (Llosa: "uite-aici, uite-aşa!" - ghici ce?) re-vine să bîntuie simbolul, închizîndu-i cercul, împlinindu-i inelul (infinit hermeneutic), adică suprimîndu-l.
 
Sfînt scop şi armă sieşi, artistul-scriitor este omul care se autoinventează ca erou-artist incitîndu-ne astfel să ne eliberăm scriindu-ne pe noi înşine, autoscriindu-ne printr-o autoreflexivitate nu narcisic autodescriptivă ("autoficţiune", "egoproză"), ci politic autoperformativă (creatoare de "roluri", de subiectivităţi, de "ficţiuni juridice").
 
Sensul publicării de literatură, al literaturii ca act public, de publicare a tot ce este mai intim (metaforicitate structurală, de fond), ar fi aşadar mult mai bine să fie, deci nu poate fi (asta pentru a monstra trecerea ilicită, la negru, adică profund umană, nu înalt ştiinţifică, de la dezirabil la normativ!) decît scrierea intimă, lucrarea internă, de sine, inventarea de sine ca semn şi subiectivitate funciar "literară", autoperformarea ludic, convenţional-idealizantă ca ficţiune suprem politică (politicul fiind acţiune prin semne, acţiune prin ficţiune, domnie conştientă de sine, deci auto-performativă, a convenţionalităţii simbolic-reprezentative). Materială (literală) sau metaforică: reinventare pragmatică prin semne.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Subscriu: chiar ca nici nu e asa!!
    gabisa, 05.11.2013, 18:13

    Chiar ca nu e asa!! Nici unul din cei care iau cursurile astea nu doreste sa devina scriitor publicat, cu patalama, daca vrei :-) In general isi cauta o limpezire, lamurire pentru sufletul lor a procesului scrisului/editatului/auto-criticismului/dezvoltarii propriului stil/etc etc etc... Oamneii scriu jurnale si scrisori de sute de ani - asta nu-i face scriitori...
    Si inca vreo citeva chestii:
    - venind de la un "scriitor" (adica tu) cu un stil dezvoltat si matur, publicat aici si in alte locuri daca nu ma insel, comentariul despre altii care (gresita presupunere, dar ma rog) incearca sa ajunga in aceeasi pozitie/acelasi loc, suna putin meschin :-) preferam sa citesc partea a doua a acestui articol (bine scrisa :-)) fara introducere, sau cu o introducere care sa substituie afirmativul prezumtiei initiale (ca toti iau aceste cursuri ca sa devina scriitori) cu o forma care sa permita macar putin "benefit of the doubt"
    - multi dintre cei care vin la cursurile astea, in societatea atit de vehement infierata in primul paragraf, vindeau limonada la 5 ani, lucrau la MacDonals la 12 si in general au trait o viata fara sa fi auzit de Gabriel Garcia Marquez... N-au avut luxul verilor la bunici, fara kids camp, summer classes, scouts si a toate-acaparatorul TV in lipsa parintilor, la servici intotdeauna. N-au avut cheia de git si zeci de carti in biblioteca, parintii lor erau emigranti sau deajuns de saraci sa nu dea banii pe carti ci pe mincare sau pe o masina ca a Jones-ilor. Samd - as putea sa aduc zeci de exemple dar sper ca nu e nevoie. Deci pentru ei cursurile astea sint in primul rind de cunoastere a Scrisului daca vrei, si poate in ultimul rind de promovare a propriei "creatii". Nu e nevoie sa stii sa patinezi ca sa-ti dai seama ca un patinator in finalele unui campionat patineaza frumos, dar ajuta daca ai incercat macar o data sa te tii pe patine ca sa-ti dai seama cit de dificil e sa patinezi frumos - eu cam asa o vad.
    - in final, nu vad ce e gresit cu luatul cursurilor de auto-imbunatatire sa zic asa - mai bine decit sa stea in fata blocului in maieu si sa critice atoatestiutor tot restul lumii

    Fara suparare, cred ca mesajul si comentariul social in articolul de fata sint total pe linga subiect :-) restul, ca de obicei, de apreciat...

  • Păi, nici nu e aşa!
    Florin Iaru, 03.11.2013, 10:47

    Dragă Bogdane,
    nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la cursul meu (etc., adică prichiciul vetrei cel humuit), parcă-mi saltă inima de bucurie. Nimeni nu învaţă pe nimeni "cum să scrie", ci cum "să nu scrie". Şi să citească. Pentru că, nu-i aşa?, cărţile se nasc din cărţi.
    Hai că sîntem de acord!
    :)

Spacer Spacer