Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fără cap şi fără coadă


Alina Andrei

12.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Trup

Trupul acesta fără cap, cu o cicatrice sub formă de pasăre sau de săgeată (cum spunea o doamnă) aparţine unui puşti ce învaţă să devină actor. Învaţă cum să intre în pielea altor oameni, oameni numiţi personaje. Pentru că trebuie să câştige şi bani, lucrează într-un restaurant ca ajutor de bucătar, iar când are noroc este chemat la petreceri de copii unde face pe clovnul, fiind şi îmbrăcat ca un clovn. Cicatricea a căpătat-o de la medicii care i-au descâlcit maţele în urmă cu câţiva ani. Sau cel puţin aşa am reţinut eu. L-am cunoscut acum un an (sau doi) pe peronul trei din Gara Braşov. Era împreună cu mai mulţi prieteni şi împărţeau morcovi. Îi curăţau apoi se ridicau pe vârfuri şi îi dăruiau oamenilor din trenurile staţionate. În timpul acesta el recita ceva din Cărtărescu, o poezie despre o actriţă frumoasă de la Hollywood. Îmi scapă acum cum se numeşte, dar o să-mi amintesc mai târziu. Printre picături se prefăcea că este televizor iar un prieten de-al lui apăsa pe o telecomandă imaginară.
Am multe lucruri interesante de povestit despre aceşti puşti ce-şi ţin spectacolele pe stradă, dar ar fi lucruri adevărate iar acum nu vreau să vorbesc decât despre ficţiuni. Şi cum aveam nevoie de ceva palpabil, de un om care să apară în carne şi oase în faţa cititorilor (pentru ca aceştia să nu se plictisească de atâta citit), m-am gândit că el, ca viitor actor, ar fi potrivit să joace rolurile inventate de mine. Deocamdată, în această fotografie în care apare fără cap nu joacă nici un rol. Eventual joacă rolul unui trup fără cap. Ca o paranteză: când m-a sunat să-l fotografiez (cu un aparat pe care l-a împrumutat de la un clovn) m-a avertizat că vrea multe portrete. Vrea să-şi studieze atitudinile, trăsăturile...mă rog. L-am lăsat să-mi pozeze cu o răţuşcă de pluş, un claxon, cu tricou, fără tricou, cu bască, fără bască...Din toate acele imagini (cele mai multe infantile şi proaste din punct de vedere tehnic) am păstrat doar câteva. Câteva mai puţin infantile.




Cu capul pe umeri

Încă o paranteză (promit că este ultima). Fotografii de genul acesta ar fi trebuit să le fac pe la 16 ani. La 16 ani se scuză imaginile uşor forţate, cu mesaj ce se vrea puternic şi de neînţeles pentru restul omenirii. Însă pe atunci nu mă "ocupam" de fotografie. Pe atunci îmi imaginam că artiştii fotografi sunt nişte oameni foarte deştepţi şi scânteietori, la care nu te poţi uita (dar la soare da). Iar dacă nu, măcar oameni cu capul pe umeri, neîmpiedicaţi. Între timp m-am maturizat şi mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar aşa. Pentru a face fotografii nici măcar nu trebuie să te "pricepi" la arta fotografică. Nu contează nici dacă eşti împiedicat. Îţi cade aparatul pe jos? Îl ridici, îl ştergi de praf...şi fotografiezi (dacă nu zornăie ceva în el sau dacă nu s-a spart obiectivul). Am închis paranteza.
În această fotografie actorul a încercat să intre în pielea unui cântăreţ străin, un rocker. Mi-a spus cum îl cheamă (şi că l-a văzut la televizor stând în acest fel), dar am uitat la cine se referea. Oricum, pentru aşa ceva el ar fi trebuit să aibă o atitudine sfidătoare iar eu ar fi trebuit să-i aranjez bretonul.




Poza nr.3 sau gât cu cravată

Cravata este un obiect de îmbrăcăminte ce nu poate lipsi de la gâturile bărbaţilor cu ocupaţiuni serioase şi bănoase, cum ar fi politica sau afacerile (din acest motiv mă întreb de ce preoţii nu poartă cravată).
Nodul de la cravată nu se face oricum. Este o adevărată artă! Aşa am auzit. Presupun că se închide primul nasture de la cămaşă (sau ultimul dacă începi numărătoarea de jos în sus), se ridică gulerul apoi se trece un capăt pe undeva şi gata nodul! Vârful ascuţit ar trebui să atârne până la curea. După cum vedeţi în fotografie, cravata personajului meu atârnă până la curea, aşa cum se obişnuieşte. Personajul vorbeşte în gând cu pereţii. Nu vede cai verzi (pentru că nu am cum să fotografiez cai verzi pe pereţi, doar dacă i-aş picta, dar mai bine nu, mai ales că nu sunt pereţii mei). Palmele susţin uşor zidurile. Trebuie ţinute, altfel se vor prăbuşi la primul cutremur. Iar dacă împingi uşor palma din dreapta, aceasta va intra în zid ca într-o pastă moale de humă şi aluat de cozonac. Cravata se poate lega de gâturi, de clanţe, de lustre, de pomi, de grinzi. Gata!




Poza nr. 4 sau portret de contrabandist

Personaj cu maieu din bumbac şi umbră mulată pe perete. Domnul student tocmai a fost arestat la graniţă. În mârşăvia dânsului a încercat să scoată fraudulos, peste graniţele ţării, obiecte de contrabandă. Le avea dosite sub haine, în fesul de lână şi în rucsac. Pentru câteva momente vameşii l-au lăsat în camera cu dosare şi dulapuri de fier. Se ocupau de un domn nene de 74 de ani, prins în timp ce trecea graniţa în Ucraina. Acesta făcea contrabandă cu nuiele pentru mături. El nu le-a ascuns sub maieu, ca domnul student, ci le ducea într-un căruţ. L-au întrebat ce face cu nuielele.
-Mături, a spus el.
Ceea ce trebuie să recunoaştem că este un răspuns logic şi la obiect. Studentul nu a reuşit să dea un astfel de răspuns. Chiar nu mai ştia de ce a dosit cărţile, mai ales că aflase că nu mai ai voie să le scoţi peste graniţă, decât dacă plăteşti taxe (ceva de genul acesta). Nu mai ştia de ce l-a îndesat pe Camus între piele, maieu şi cureaua de la pantaloni. Sunt sigură că nu se simţea deloc bine Calvino îndesat în bocanc. Şi domnul contrabandist de cărţi şi domnul contrabandist de nuiele pentru mături au făcut câte un pas înainte în urma şuturilor primite în dos (de la vameşi). Au scăpat (deci happy end-ing).




Poza nr. 5 sau portret în dungă

Cred că aşa arată un zugrav tânăr cu mărul lui Adam ce îi iese din gât. Patronul lui trebuie să noteze pe o fişă drumul parcurs de acesta, de acasă la locul de muncă. În caz de accident (pe acest traseu), statul va plăti spitalizarea sau înmormântarea. Aşa sună ordinul unui ministru. Patronul notează o sută de trasee pe fişele a o sută de angajaţi. Scenariu: zugravul nr. 69 coboară cele şapte etaje (liftul e stricat), nervos o ia pe strada Lalelelor (aici e mai puţină gheaţă), ocoleşte un canal (fără capac), se împiedică de un bulgăre, cade pe spate, îşi rupe gâtul apoi gleznele de la picioare. Statul nu plăteşte înmormântarea deoarece în acte traseul mortului era casă-strada Petuniei-strada Academiei-loc de muncă. I s-a explicat văduvei neîndurerate că din punct de vedere legal nu au cum să o ajute, şi că mortul ar fi trebuit să moară pe strada Petuniei nu pe strada Lalelelor. Domnul zugrav cu gleznele rupte zace îngheţat pe marginea drumului, aproape de cantina de unde se aude "La mulţi aniii..ii.. cu sănătateeee". Se apropie un domn câine de el, cu piciorul din spate ridicat.




Poza nr. 6 sau concert zdrăngănit

Coloana sonoră a unui film halucinant.




Poza nr. 7 sau gesturi

Scaunele din sală sunt goale iar personajul meu interpretează pe rând gesturile spectatorilor ce sunt făcuţi prizonieri de o armată de chinezi mititei.




Poza nr.8 sau Takumar

Un domn cu capul pe umeri s-a gândit ce s-a gândit (cu al său cap) până când şi-a dat seama că se învârte în cerc, în jurul draperiei, din cauza boabelor de cafea. Boabe măcinate şi fierte în Takumar, la nisip. Şi cum este vorba despre un Super Takumar, cafeaua a ieşit tare, vârtoasă şi apoasă, fumegândă chiar. Boabele negricioase şi amărui au fost aduse din Abisinia şi sunt mult mai de soi decât boabele din Maragogype. După ce a golit Takumarul de ultimul strop de licoare, domnul subţirel, cu toate coastele în el, a început să ţopăie voios (şi cu graţie) în jurul buricului său, privindu-şi mâinile.




Poza nr. 9 sau vorbe

Vorbe în sepia. Explicative, vag abrazive, moi şi foşnitoare.




Poza nr. 10 sau tăcerea

Linişte.



Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer