Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parastas


Diana Cuzic

10.05.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bătrâna îi fusese rudă îndepărtată sau cel puţin aşa credea. Moştenise grija faţă de ea de la părinţi pentru care era ca o bunică. Nu se întrebase niciodată de ce sau când ar trebui să se oprească din grija pentru ea. Era o obligaţie pe care îi făcea plăcere să şi-o asume, făcându-l să se simtă cumva mai bun, cumva mai uman. O plăcuse, de altfel. Atât cât poate plăcea un tânăr pe cineva mai în vârstă şi care începuse să se ramolească. Îi plăcea când era încă lucidă să o audă povestind despre alte vremuri, despre primul bal, despre cum o măritase maică-sa cu forţa cu unul mai bogat deşi ea iubea pe altul. Simţea parfumul altei epoci, descoperea o lume în care nu era sigur că şi-ar fi găsit locul, dar pe care, tocmai din acest motiv, o găsea fascinantă.

Acum murise şi se hotărâse să suporte el toate cheltuielile pentru acest ultim eveniment important din viaţa ei. Nu că el ar fi crezut cine ştie ce, dar ştia că pentru ea fusese important. Îşi cumpărase haine noi, prosoape, căni, lumânări, până şi sicriu ca să fie totul conform obiceiurilor şi regulilor moştenite. Ce trebuia să plătească el era parastasul, masa de după. Bătrâna avea un oarecare simţ al umorului şi îi spusese că asta chiar că n-ar trebui să mai fie grija ei. Şi că dacă nu o să primească oamenii aceia o masă pe cinste o să vină să-l bântuie pentru că o să-i fie foame. Aşa că se conformase. Închiriase câteva mese într-un restaurant discret şi nu tocmai fiţos. Alesese felurile de mâncare, vinul ce urma să se servească, toate cu măsură. Văzuse într-un an cum un astfel de eveniment presupus trist se transformase într-o chermeză în toată regula când vinul devenise atracţia principală. Nu-şi dorea să se întâmple asta. Îl îngrozea ideea că s-ar putea întâmpla asta.

Acum îi aştepta ca să fie sigur că totul avea sa fie cum trebuie. Oamenii începeau să sosească unul după altul. Unii timizi, sărăcăcios îmbrăcaţi, care nu mai călcaseră într-un restaurant din tinereţe după cum ei înşişi aveau să-i mărturisească ceva mai târziu, alţii mai tineri târâţi de cei bătrâni sub motiv că aşa se cuvine şi care afişau o plictiseală pe care probabil că ar fi simţit-o şi el în circumstanţe asemănătoare. Veniră apoi rudele bătrânei, un fiu şi câţiva nepoţi de care nici măcar nu auzise, dar care apăruseră brusc după moartea acesteia şi începuseră să-l întrebe cine este şi ce doreşte, bănuindu-l că doreşte să-şi însuşească vechiturile bătrânei, casa sau alte bunuri pe care se gândeau că aceasta le ascunsese de ei de-a lungul vremii. Nu ştiau că acea casă bătrânească era a lui de multă vreme, cumpărată de părinţii lui şi lăsată bătrânei ca locuinţă până la moarte. Nu se simţea în stare să le dea vreo explicaţie. În momentul acela nici nu prea conta.

Se uita la ei aşezaţi la masă. Unii încercau să mănânce elegant, încurcându-se între furculiţă şi cuţit, alţii mâncau ca şi cum ar fi fost prima masă după un post foarte lung. Nora bătrânei ascunsese într-o sacoşă de pânză câteva portocale şi banane şi două-trei prăjituri pe care le învelise înainte într-un şerveţel, crezând că nu o vede nimeni. Când i-a surprins privirea a răspuns imediat întrebării nepuse cu o voce mieroasă că "sunt pentru copil, ca să nu-i fie poftă". Nu ştia despre ce copil era vorba şi nici nu-i păsa. Se încălziseră şi hainele începuseră să emane un miros pe care îl asociase întotdeauna cu bătrâneţea, cu decrepitudinea, cu sărăcia. Nu prea îşi găsea locul. Era o lume pe care şi-ar fi dorit să nu o cunoască vreodată, o lume în care parastasul acesta avea să fie evenimentul principal pentru o lungă perioadă de timp. Ştia că este răutăcios deşi n-ar fi trebuit, dar ştia că este şi speriat temându-se că ar putea eşua ca ei. Abia aştepta să se termine. Să nu-i mai vadă molfăind, cântărind porţiile din priviri, să nu mai vadă privirea hulpavă aruncată farfuriei vecinului, să nu le mai spună că da, pot lua acasă sticlele de suc începute, dar neterminate. Spera ca bătrâna să fie mulţumită acolo unde s-o fi aflat. Ştia că s-ar fi amuzat să-l vadă prins ca într-o capcană între aceşti necunoscuţi cu care nu avea nimic în comun. De fiecare dată îl certase pentru că era parca prea scorţos, prea cu nasul pe sus, prea elitist. Dragul meu, n-ai să înţelegi niciodată lumea în care trăieşti dacă n-ai să-i vezi şi pe cei mai săraci şi necăjiţi cum se comportă la masa altuia, obişnuia să-i spună. N-ai să înţelegi cât de mult te dezumanizează sărăcia, cât de mult te transformă un stomac gol şi un buzunar prin care bate vântul. Acum parcă începea să priceapă...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer