Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Cuvînt înainte la Scriitorul de vagoane


Alex Plescan

30.07.2014
Editura Tracus Arte
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Alex Plescan
Scriitorul de vagoane
şi alte povestiri aproape adevărate
Editura Tracus Arte, 2014



Citiţi un fragment din această carte.
Citiţi un gînd pe marginea acestei cărţi.

*****
Intro

Alex Plescan s-a născut în Ţara Vrancei. Prima lui amintire este un ecran alb-negru transmiţând în noapte doi oameni dansând caraghios pe Lună, în timp ce părinţii lui ciocneau pahare.

A debutat în Republica Socialistă România în secolul al XX-lea sub numele de Alexandru Pleşcan şi a continuat să scrie proză, versuri, comentariu politic, eseu, critică şi teatru cât a putut, fiind jurnalist între timp. În 1990 a fost iniţiator şi co-fondator al Clubului literar, prima grupare artistică post-comunistă din România, orientată nici pro şi nici contra vreunei ideologii sau afilieri generaţionale, un eşec ce a dus în 1992 la apariţia volumului colectiv Ficţiuni. În 1993, Alex a debutat dramaturgic pe o scenă din Bucureşti cu o adaptare după Roald Dahl, în regia lui Thomas de Mallet Burgess.

Alex are pregătire tactică de cercetare în dispozitiv inamic, studii de litere şi jurnalism şi a lucrat pe trei continente în producţia de ştiri şi documentare TV. Şansa de a călători intens şi tristeţea de a întâlni destulă răutate, ipocrizie, minciună, brutalitate şi cinism îl motivează mereu.

A fost căsătorit de două ori şi are trei copii de la care nu se aşteaptă să vadă continuarea pasiunilor lui pentru pescuit, bărci cu motor, tenis, cricket, bucătărie sau grădinărit, însă speră ca mintea lor deschisă spre ştiinţe exacte şi arte să găsească acel loc intermediar fără de care tatăl lor ar fi gândit altfel. Şi ar fi devenit probabil un impostor mai puţin subtil decât este.

Din 1999, Alex s-a stabilit în Insula de Sud a Noii Zeelande. În prezent, locuieşte cu iubita lui la La Lu Lu, proprietatea lor verde, în Avonside, Christchurch.

Alex gândeşte în engleză dar e optimist în limba română.

(Această fişă de autor se încheie în Ajunul Crăciunului 2013, lângă un pahar de scotch, în zborul JQ188, la două ore de Coasta de Aur a Australiei.)


***
Cuvânt înainte

Să vorbeşti cuiva despre o carte pe care încă nu a citit-o e ca şi cum ai povesti nepovestibila trăire finală înainte de a fi gustat gustul pasiunii. Aşa că o voi face superficial.

Acum am convingerea că am construit un titlu de-a dreptul potrivit, însă a durat ani de zile. Scriitorul de vagoane... s-a numit multă vreme în mintea mea, ca o glumă amară, Fragmente din femei celebre; apoi, aproape funebru, Natură moartă cu gagici mişto; ulterior am descoperit că pot încerca să scriu, fie si numai pe distanţe scurte, fără femei, aşa că am fost tentat de Alonso şi alte povestiri încântătoare, ceea ce îl plasează încă pe Alonso pe la începutul culegerii; multă vreme am avut titlul de lucru Opus 3, primele două "opere" fiind o carte pe care am publicat-o cândva cu foşti sau falşi prieteni şi o piesă de teatru care a stat destul pe scenă ca să o vadă şi copilul meu născut in preajma premierei. Am cochetat şi cu, măcar ideea de, Amanta ambasadorului.

Cât despre conţinut, am avut ezitări mai puţine. Eu nu scriu mult şi nici nu prea corectez: mai totul vine de la sine în forma finală. Nu mi-a luat decât vreo treizeci de ani şi câteva mii de pagini în două limbi şi în multe registre ca să ajung la simplitatea asta. Niciodată nu am fost preocupat de conţinut, fiindcă el este oricum acolo şi când nu este nu merită să scrii despre el.

Iubirea, dorinţa de a iubi şi înţelegerile felurite ale iubirii fac obiectul acestei cărţi. Nicidecum dorinţa de a fi iubit, ci numai pura tranzacţie dintre viaţă şi eternitate: iubirea când iubeşti ca ultimă formă de egoism, orice ai iubi. Mă întreb încă dacă am redat asta destul de altruist, fiindcă, în momentul când voi termina volumul, eu voi fi îndrăgostit poate de o grădină sau de o barcă şi nu voi mai avea loc să mă iubesc pe mine prin altceva.

Nu există obiect al artei care să nu fie subiectiv, nici expresie prin care arta să fie obiectivă. Nu există sentimente care să nu ţină cont de timp. Iar timpul nu este absolut deloc, niciunde. Nici măcar nicăieri nu e dacă nu merge alături de noi. Iubirea e mai în afara timpului decât o cărămidă sau o carte sau o altă cărămidă. Când privesc în urmă la dragostea care a înflorit şi a ofilit, uneori numai ca să înflorească din nou, nu mă gândesc la moarte. Mai curând câştig acea virilitate sterilă care se poate transfera în scris. Multe dintre iubitele mele nu au fost celebre decât în sufletul meu şi unele doar la un scurt moment dat. Lungi perioade din destin, am avut şansa de a nu avea nici eu celebritatea care să le usuce frumuseţea. Le mulţumesc. Fără ele şi, cu voia ta, cititorule, fără mine, cum am devenit eu, cartea asta nu ar fi fost posibilă.

Când scriu Cuvântul înainte, fix acum, suspendat în timp, într-o după-amiază călduţă, stau pe un lemn în spatele unui depozit de materiale de construcţii. Iau o pauză. Mă uit în faţă drept la o baracă transportabilă, de sub care iese un tub de ventilaţie şi apă condensată picură din el. Nu ştiu dacă aşa arată natura moartă, dar cei care vor citi rândurile astea au sigur destulă în jurul lor şi mă bucur că nu le cunosc povestea personală. Sunt vânzător de aer într-o ţară care se cheamă Noua Zeelandă, la mii de mile marine de o ţară care se cheamă România, locul unde am iubit prima dată şi unde am compus scrisori la lumina peştilor fosforescenţi din acvariul încărcat de magnetismul trupurilor care se iubeau. Deşi trăite, auzite sau concepute mai ales într-o lume de limbă engleză, toate povestirile din această carte au fost scrise direct în română. Nici un gând nu poate fi tradus exact, aşa că unele minciuni sunt mai colorate decât altele. O să îţi dai seama, cititorule: sunt cele care, citite cu voce tare în singurătatea rece din jurul unui om îndrăgostit fără speranţă, sună mai cald, deci poate mai prost. Nesincer.

Mă preocupă, chiar întristează, dar nu mă sperie faptul că Scriitorul de vagoane... e un volum născut când lumea artistică, tradiţional nebună şi haotică, s-a luat confortabil după ordinea cibernetică şi totul e redundant, referenţial, auto-laudativ, comercial, iar imaginile pure sau măcar unice au cam dispărut, aşa cum şi suportul tradiţional dispare. În naivitatea mea auctorială, am încercat să evit sintaxa robotului şi să mă întorc la ce ar fi fost povestea dacă ar fi spus-o umbrele strămoşilor pe pereţii peşterii, când focul se stingea şi femeile îi trăgeau sub blana de urs. Limbajul e de azi, că altfel plictiseala ar fi fost totală. Nici unul dintre textele de aici nu a fost scris direct pe suport electronic, toate au trecut măcar printr-o variantă de mână, dar, din comoditate, unele au fost întâi notate pe un telefon mobil. E cumva ironic să începi a scrie ca o răzvrătire împotriva normelor şi să sfârşeşti dorindu-ţi întoarcerea la tradiţionalism fiindcă materia în care lucrezi, ea în sine, a evoluat şi a devenit formă. Peste generaţii şi dincolo de context, când această carte va fi fost aruncată la gunoi de multe ori ca să renască altfel, ce sper că va rămâne din ea va fi acceptul că structurile definitive nu se schimbă definitiv. Acum eu cred că ne uităm la o formă hibridă, că peştelui care iese din apa în care înota elegant îi vine ideea să-şi crească lăbuţe ca să se mişte greoi pe uscat. Aici poate greşim. Copiii mei sunt deja animalele terestre care se mişcă eficient pe ţărm, în timp ce eu încă tulbur apa sub picioarele lor. Alex Jr, Andrew şi Nadia, pentru voi am scris de mână cartea asta, ca să nu fie chiar totul digital în lumea sufletului vostru când veţi învăţa să iubiţi şi să dăruiţi.

În rest, povestirile adunate aici sunt inegale. Ştiu. Nu mă întreba de ce. Pur şi simplu, unele mi-au ieşit mai scurte.

(Insula de Sud, Noua Zeelandă, 2014)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer