Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Muzică  Sageata  Clickantabil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pirateria artistică, industria, muzica şi muzicienii


Oltea Şerban-Pârâu

06.02.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nici nu m-am mai mirat când un prieten a făcut o excursie în China şi a venit fericit cu peste 150 de DVD-uri cu filme artistice, de la clasicele desene animate din anii '40-'60 până la lung-metraje care nu apăruseră încă pe ecranele româneşti, filme din anul 2002 cumpărate la un preţ mediu de 30.000 lei. Cât un pachet de ţigări. Acelaşi fenomen era deja generalizat în urmă cu doi-trei ani în Bucureşti, la nivelul CD-urilor şi casetelor cu muzică. Chiar dacă în 1996 a apărut legea care statuează condiţiile editării producţiilor muzicale, şase ani mai târziu albumele pirat proliferează ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cu ani în urmă, dar după apariţia legii, la Braşov, văd albumul pe atunci foarte nou al Madonnei, Ray of Light, expus la două preţuri diferite, unul mare şi altul sensibil mai mic (în acelaşi raft, la litera M, într-un magazin din centrul oraşului). Diferenţa putea fi sesizată doar în nuanţa de bleu a copertei. La întrebarea mea surprinsă, mi s-a răspuns: "Da, doamnă! Avem pentru toate buzunarele". Subliniez! CD-ul pirat nu era sub tejghea, ci era expus pe raft, cu preţ, alături de cel original.

Despre pirateria din FM voi scrie cu altă ocazie. Ceea ce este evident acum, în anul 2003, este că producătorii muzicali plătesc un procent important pentru numita hologramă care le conferă aura de respectabilitate şi legalitate, la fel şi posturile de radio oficiale, în timp ce producătorii-pirat nu se împiedică în acest amănunt şi, dacă îşi pun în minte, cred că pot produce chiar şi hologramele.

Vânzările de muzică (atât românească, cât şi străină) sunt oricum mici. Atunci când intervine şi contribuţia piraţilor, ele în mod cert nu mai echilibrează investiţia. Ce să mai vorbim de câştiguri pentru artişti. Care, la rândul lor, să investească aceşti bani în imagine, dar şi în muzică efectiv. Sistemul de plată a compozitorilor prin Uniunea Compozitorilor funcţionează oarecum, însă el nu mai reflectă de mult o realitate a difuzărilor radio sau a celorlalte evenimente ce pot produce indirect venituri pentru artişti.

Iar tot acest concurs de împrejurări nu face decât să-i descurajeze pe artiştii creativi, de cele mai multe ori uşor de speriat cu mici complicaţii administrative şi să-i încurajeze pe producătorii acelei muzici ce trăieşte în medie 90 de zile, aduce câştiguri rapide şi certe, după care se uită, ne mai însemnând nimic pentru istoria muzicii acestor ani.

Din fericire (sau nefericire), ne putem consola cu ideea că nu suntem singuri.

Ce se întâmplă în lume

În ianuarie, chiar înaintea inaugurării la Cannes a târgului oficial MIDEM, în acelaşi loc s-a desfăşurat a patra ediţie a MIDEMNET, în care profesioniştii industriei muzicale şi-au manifestat preocuparea pentru dezvoltarea fenomenului muzicii gratuite pe Internet. MIDEMNET este dedicat noilor tehnologii, cele care au făcut să crească circulaţia muzicii (Internet, copiatoare CD...) şi în acelaşi timp au privat-o de unele dintre veniturile tradiţionale (prin schimburile gratuite de fişiere muzicale prin Internet şi mai ales dezvoltarea copiei particulare). Întrebarea pe care şi-au pus-o profesionişti din 90 de ţări (printre care Statele Unite, Japonia, Marea Britanie, Franţa, Germania - care figurează în această ordine ca fiind cele mai importante pieţe discografice mondiale) este cum se poate trece de la un model gratuit la unul cu plată.

Principala acuzată de scăderea cifrei de afaceri a pieţei muzicale în 2002 este posibilitatea descărcării gratuite a muzicii de pe Internet. Institutul american Yankee Group estimează la 5 miliarde numărul de fişiere muzicale care au circulat în lume în 2001. Cele cinci companii multinaţionale din domeniul discului (BMG, EMI-Virgin, Sony Music, Universal, Warner, care deţin 80% din piaţa mondială a muzicii) îi consideră vinovaţi pe aceşti "piraţi ai muzicii", majoritatea tineri, cu vârste între 15 şi 25 de ani, tot ei fiind principalii consumatori de muzică. Aceşti tineri au crescut cu aceste tehnologii, spre deosebire de generaţiile mai vârstnice. În plus, ei nu au sentimentul de a face o ilegalitate atunci când descarcă muzica de pe Internet pe calculatorul lor. "Un puşti care fură un disc dintr-un magazin ştie foarte bine că a călcat legea; acelaşi puşti, atunci când descarcă ilegal muzică de pe Internet, se simte în perfectă siguranţă", s-a afirmat la conferinţă. În faţa acestei "piraterii" domestice, casele de discuri nu au descoperit încă o modalitate eficace de a i se opune. Site-urile legale lansate de casele de discuri (Press Play, în care s-au asociat Sony şi Universal, MusicNet, care reuneşte BMG, EMI şi Warner) nu şi-au găsit încă viabilitatea.

Al 37-lea târg internaţional al discului Cannes

Reprezentanţii industriei muzicale internaţionale s-au întâlnit în perioada 18 - 23 ianuarie la Cannes, cu ocazia celei de-a 37-a ediţii a MIDEM (Târgul Internaţional al discului şi tipăriturilor muzicale), într-un moment în care industria pe care o reprezintă a înregistrat un recul evident. Deşi aceasta nu explică totul, tema principală a târgului a fost pirateria muzicală. Mai precis, deşi Napster a dispărut în iunie 2001 în urma unei decizii judiciare, alte site-uri de pe care se poate descărca muzică gratuit (Morpheus, Kazaaa) i-au luat locul, ceea ce aduce pierderi importante industriei discului (site-uri cu plată ca Pressplay sau Musicnet nereuşind să se impună). Odată cu înmulţirea copiatoarelor de CD casnice situaţia s-a înrăutăţit. În plus, explozia anul trecut a DVD-ului a redus din bugetul pe care consumatorii îl acordau de obicei CD-urilor.

Piaţa fonografică internaţională (30,3 miliarde de euro în 2002) a înregistrat în 2002 o scădere a cifrei de afaceri de 9%, cele mai afectate fiind Statele Unite (- 11%) şi Germania (- 20%). Franţa reprezintă excepţia, cu o creştere de aproximativ 5%, mai ales datorită unei bune comportări a repertoriului local, pentru că 60% din vânzări sunt reprezentate de artiştii francezi.

IPFI (International Federation Of Phonographic Industry) evaluează la 4 miliarde de euro costul contrafacerilor de discuri. Foarte răspândite în America de Sud şi Asia, controlate (încă) în ţările dezvoltate (Statele Unite şi Europa du Nord, mai ales), copiile ilegale au cunoscut o recrudescenţă îngrijorătoare în ţări precum Spania şi Italia (30% din piaţă). Acestei piraterii pe CD i se adaugă descărcarea ilegală a fişierelor muzicale de pe Internet, dintre acestea, cele mai multe cântece aparţinând artiştilor la modă şi implicit cu cele mai mari vânzări convenţionale (Shania Twain, Celine Dion, Eminem...). Aşa se explică că 2001 a fost primul an, după mulţi ani, când nici un album nu a depăşit 10 milioane de exemplare vândute în lume.

Concluziile târgului sunt de natură să ne facă să credem că este vorba mai mult despre o criză a industriei discografice, decât despre una a industriei muzicale, pentru că biletele la spectacolele se vând la fel ca şi până acum, iar casele de discuri independente nu au fost niciodată mai active. Iar faptul că de Crăciun consumatorii au preferat să ofere DVD-uri (discuri video) drept cadou, denotă o criză a suportului CD, mai degrabă o criză industrială şi financiară, decât una culturală.

China, Spania şi Franţa - trei ţări cu industrii muzicale diferite

Cu un potenţial de mai multe milioane de consumatori de muzică, piaţa discografică chineză începe să suscite interesul reprezentanţilor industriei muzicale occidentale, care au început să lege relaţii cu omologii lor chinezi cu ocazia târgului, unde China a fost prezentă pentru prima dată oficial. Se pare că din 100 de discuri vândute în China, doar trei sunt înregistrări legale. În cadrul unei conferinţe de presă, Daxin Zhao, preşedintele companiei naţionale China Record Company, din Shanghai, a evaluat la 20 de milioane numărul de cititoare de CD disponibile în China şi la 200 de milioane numărul casetofoanelor care s-au vândut în ultimii 10 ani. Un aspect la fel de cert este acela că piaţa chineză este caracterizată de o slabă putere de cumpărare. Din 1990, anul adoptării unei legi a drepturilor de autor, veniturile provenind din execuţiile publice ale lucrărilor (concerte, radio, televiziune) sunt garantate, afirmă oficialii chinezi, iar mai mulţi artişti occidentali au susţinut concerte în China.

Pirateria muzicală a făcut din 2002 un an negru pentru industria discografică spaniolă, ale cărei vânzări au scăzut cu 11%, după declaraţia Societăţii generale a autorilor din Spania (SGAE), care a estimat că în aceeaşi perioadă spaniolii au cumpărat 25 de milioane de copii ilegale. Partea bună, dacă se poate spune aşa, este că primele 20 de discuri vândute în Spania sunt de limbă spaniolă, consacrând o dominaţie clară a muzicii spaniole şi latino-americane. Societatea autorilor atribuie majoritatea problemelor apărute aşa-numitului "top manta", circuit paralel de discuri pirat vândute pe pături ("manta" în spaniolă) întinse pe trotuare. Aşadar, în 2002, spaniolii au cumpărat 71 de milioane de discuri legale şi 25 de milioane de discuri pirat, vândute la aproximativ 2 euro bucata. De reţinut că din primele 10 titluri cele mai vândute pe piaţa oficială, şase sunt albume ale unor artişti revelaţi de "Operacion Triunfo", emisiune gen reality-show cu multiple echivalente europene. Noi încă nu am ajuns aici.

În Franţa, situaţia este oarecum diferită. Existenţa cotelor de difuzare a muzicii franceze la radio şi revenirea emisiunilor de varietăţi la televiziune au dus la o expunere puternică a artiştilor locali în media, şi în mod deosebit a artiştilor majori din anii '60 - '90. Aceştia au un public larg, aparţinând unor generaţii diferite. Cei mai mulţi dintre ascultători au, însă, o anumită vârstă şi nu sunt adepţii descărcării muzicii de pe Internet, continuând să cumpere discuri pentru a asculta muzică.

În loc de concluzii

Se pare că noi, profanii, nu avem cum să ajungem la nici un fel de concluzii dacă cei pentru care toate aceste fapte contează nu au găsit încă soluţii. Cum îi poţi convinge pe oameni că muzica, chiar dacă pentru majoritatea înseamnă distracţie sau o modalitate plăcută de petrecere a timpului liber, pentru alţii reprezintă muncă şi poate chiar unica sursă de venit. Şi vorbim despre compozitori, autori de texte, interpreţi (cântăreţi şi instrumentişti), aranjori, orchestratori etc. Cu siguranţă va mai trece timp până când vom fi conştienţi că dacă vrem să ascultăm muzică, dacă vrem să nu trăim într-o lume "tăcută", va trebui să plătim, aşa cum înţelegem să plătim pentru mâncare, pentru transport sau pentru un acoperiş deasupra capului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

0

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Alvin Ailey American Dance Theatre la Bucureşti (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Oedipe - 50
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Senzaţia şi clişeul (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Toamna simfonică (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Operă şi aer liber
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Muzica în mp3
Sageata Liter-Rock
Sageata UK top 50 - Acum 50 de ani
Sageata Top nostalgic


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer