Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Stînga captivă, stînga încadrată


Bogdan Ghiu

03.08.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Textul de faţă este varianta integrală a unui articol publicat, la invitaţia dlui Sorin Bocancea, în revista Timpul, nr. 184.
 
Şi pentru dreapta, şi pentru stînga formal politice, orizontul îl reprezintă puterea, cucerirea puterii. Mai mult ca oricînd însă, şi într-un sens total degenerat faţă de ce se înţelege, în Franţa de pildă, prin "peuple de gauche", la noi, acum, şi dreapta, şi stînga doresc şi fac totul ca să cucerească puterea pentru propriile "popoare", reduse însă, medieval, prestatal, premodern, la înţelesul de neamuri, clanuri, hoarde, de stînga sau dreapta. "Poporul de stînga" e bun la vot, ca sensibilitate, dar atît. După aceea, "poporului extins" de donatori, de concesionari ai puterii, îi ia locul hoarda largită, bine, de fier structurată, pentru că bazată pe strînse legături de sînge, la propriu şi la figurat - or, cum bine se ştie, sîngele conţine mult fier.
 
Nu întîmplător, în acest sens, stînga, acum (la fel ca dreapta, ieri), vrea preşedinţia, rolul mai mult simbolic, dar mult, intens simbolic, de căpetenie de trib politic. Pentru că politica, politicul însuşi tinde să devină pur simbolic.
 
Din acest punct de vedere, stînga formal(izat) politică românească actuală (aceasta cred că ar trebui să fie formula completă) nu se deosebeşte nici de celelalte stîngi politice europene, nici de dreapta.
 
Degeaba vrea însă stînga politică puterea. Ea este multiplu şi structural captivă tendinţelor general regresive care fac ca însuşi jocul politic, ca atare, să fie tot mai mult captiv al jocului "pieţei", dacă mai vrem să-i spunem aşa. Politicul formal(izat) este tot mai captiv jocurilor capitalului global. Or, tocmai ceea ce numesc aici "politic formal(izat)" ar trebui să poarte o hotărîtă, chiar eroică, luptă de rezistenţă pentru apărarea democraţiei de capitalul globalizat. Căci dacă trăim un moment epocal, acesta este tocmai acela, vădit, al disocierii capitalismului de democraţie.
 
Or, din acest punct de vedere, lupta de rezistenţă de partea democraţiei împotriva capitalului, tot mai ne-, dacă nu chiar anti-democratic în sine în stadiu global (ca prizonier el însuşi al istoricei compulsiuni la globalizare) ar trebui s-o ducă, în trepte, politicul formal(izat) ca atare, apoi, în interiorul acestuia, stînga.
 
Observaţi undeva aşa ceva? Nici gînd, fireşte. Stînga nu face decît, cel mult, să încerce să adapteze "poporul" la rigorile tot mai disruptive ale capitalului, să ne lase ceva timp de adaptare, dar nu şi de reflecţie, să înlăture, cel mult, viteza, fascismul inerent al vitezei, altfel spus mecanizarea capitalismului, tehno-pulsiunea puterii, instinctul ei de moarte.
 
De-asta vrea stînga preşedinţia: pentru că, de fapt, nu poate să guverneze, nu are cum, în stadiul actual.
 
Am auzit mai de mult, la televizor (se mai întîmplă şi asta), o vorbă aproape de duh, despre care nu ştiu dacă este un citat nedeclarat (aşa cum se poartă pe la noi), dar care mi-a dat mult de gîndit, şi care rezumă, după părerea mea, mai bine decît multe altele, spiritul timpului (adică "duhul aurului"): "mai bine să guverneze stînga, căci oricum măsurile care trebuie luate sunt de dreapta, dar stînga le poate impune cu mai multă blîndeţe, spre deosebire de brutalismul dreptei", spunea - aici, cu cuvintele mele - profesorul Adrian Niculescu.
 
Stînga nu se poate mişca, deci, decît pe fondul, devenit inevitabil, al dreptei, pe fondul inevitabil de dreapta al capitalului, a cărui tendinţă inerentă spre extremă o constituie tocmai ceea ce am numit compulsiunea la globalizare.
 
Să nu fim, prin urmare purişti, rigorişti, ni se spune, să hibridăm constructiv şi constructivist. Poate abia dintr-o astfel de perspectivă ar putea stînga să devină creativă, să combine cît mai profitabil pentru interesul public. Din păcate, ea confundă încă noul imperativ al constructivismului minimalist cu vechiul combinatorism politicianist.
 
Am avea, ar fi nevoie de o stîngă politică, dar de una trezită la noul ei rol istoric, de apărătoare a democraţiei în ansamblu. Căci apărarea, susţinerea democraţiei nu se poate face decît prin extinderea ei. Capitalismul încadrează, azi, jocul democratic, aşa cum, la scară mai mică (sub scară!), dreapta încadrează stînga. Această tendinţă nu poate fi echilibrată, altfel spus inversată, decît dacă stînga ar ajunge la luciditatea istorică de a lupta pentru ca democraţia (societatea, sfera publică) să ajungă să încadreze jocurile abstract-armate, "pe simulator", ale capitalismului. Ceea ce încă nu e cazul. Şi nu numai la noi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer