Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Prin Cilici, înapoi la Năstase


Cristian Geambaşu

13.09.2014
Gazeta Sporturilor, septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A trecut era copiilor minune ai tenisului. În anii care vin vom avea campioni mai copţi.
 
Arthur Ashe Arena nu îi aştepta pe Marin Cilici şi pe Kei Nishikori. Bogăţia americană post-criză se pregătise pentru alt ospăţ. Drept urmare, cel mai mare stadion-arenă de tenis nu a fost plin la finala US Open 2014. Lumea care prizează tenis aştepta altceva. Acel altceva izvorît din reflexul pavlovian. Obişnuinţa. Obişnuinţa cu binele, dependenţa de excelenţă. Federer, Nadal şi Djokovici nu mai lipsiseră de la Australian Open 2005 din ultimul act al unui turneu de Grand Slam. Pe traseu, li se alăturaseră cînd şi cînd Murray sau Del Potro. Clubul exclusivist al stăpînilor circuitului ATP rezistă în forma asta de aproape 10 ani.
 
Finala Cilici-Nishikori, cîştigată cu autoritate de croat, pune cîteva întrebări. A venit vremea schimbării? Şi dacă da, cine sînt succesorii la marile trofee? Cum arată ei? Cine sînt, cărei şcoli îi aparţin? Să începem totuşi cu vîrsta, un criteriu cert şi mai important decît pare la prima vedere. Cilici împlineşte 26 de ani la sfîrşitul lunii septembrie 2014, Nishikori are 24. Grigor Dimitrov are 23 de ani, la fel Raonici. Marea speranţă australiană, Nick Kyrgios, are 19 ani, dar apare de-abia pe locul 53 în ierarhia ATP. Am enumerat cîteva nume de posibili urmaşi la putere ai tridentului Federer-Nadal-Djokovici. Care trident pînă nu demult era un careu din care făcea parte şi Andy Murray. Posibil totuşi ca scoţianul să îşi revendice curînd locul părăsit după triumful de la Wimbledon 2013.
 
Vîrstele, aşadar. Dispariţia copiilor minune din tenis este deja o regulă, nu un simptom. Bjorn Borg, Mats Wilander, Michael Chang, Boris Becker ori Stefan Edberg nu mai sînt posibili azi. Este aproape imposibil să ne închipuim acum că un adolescent care încă nu foloseşte aparatul de ras vine şi dă de pămînt cu Djokovici sau Federer, triumfînd la Roland Garros sau Wimbledon. Să nu uităm, Federer însuşi a devenit Federer cel fără de pereche pe la 22, 23 de ani. La fel înaintaşii lui de la care preluase sceptrul, Sampras şi Agassi. Bun. De ce se "coc" mai greu jucătorii de astăzi? Au ei ceva în minus faţă de iluştrii lor predecesori? Probabil că nu, talente se nasc mereu. Numai că tenisul de acum este mult mai dificil la toate nivelurile decît cel de ieri şi mai ales faţă de cel de alaltăieri. În zilele noastre trebuie să ştii să faci mult mai multe lucruri pe teren. Şi nu bine, ci foarte bine. Şi nu foarte bine, ci excelent. Academiile de tenis, de la Nick Bolettieri pînă la Patrick Mouratoglu, scot muncitori cu înaltă calificare în lovirea mingii din toate poziţiile. După ani de sacrificii şi mii de ore de suplicii numite antrenamente. Unii, puţini, devin jucători decenţi în circuit. Şi mai puţini ajung nume, vedete. Pe vremea lui Năstase, erau doi, trei jucători în circuit care foloseau lobul liftat. Ilie era cel mai bun la asta. În finala US Open 2014, mediocră la nivelul spectacolului, şi Cilici, şi Nishikori au executat loburi liftate perfecte cu o uşurinţă dezarmantă. Asta ca să dăm un singur exemplu de element tehnic pretenţios. Accesibil celor de azi, un lux sau o fantezie pentru cei din trecut.
 
Prin acumulări treptate şi dureroase, Marin Cilici a devenit un jucător impresionant, dincolo de calitatea uriaşă a serviciului. Cîştigătorul de la Flushing Meadows are profilul campionului complet al zilelor noastre, capabil să cîştige un Grand Slam fără să aparţină careului ori tridentului de aşi. Cilici este tînăr, dar nu foarte tînăr. Cilici a digerat nebunia adolescenţei şi a atins un echilibru mental respectabil. A acumulat experienţă, şi-a perfecţionat loviturile. Nu este egalul coloşilor, dar poate fi un rival important al lor în viitorul imediat. Lucru care nu se poate spune deocamdată despre Dimitrov sau Raonici, dar care peste un an-doi vor fi pregătiţi probabil pentru marele salt. Din zona asta trebuie să aşteptăm viitorul.
 
Şi uite cum, prin specializarea acestui sport atît de frumos şi de pretenţios, ne întoarcem în timp, la epoca romantică a lui Năstase, după ce vom fi traversat decenii de nebunie adolescentină. Ilie, primul lider al clasamentului computerizat ATP, avea 26 de ani cînd cîştiga US Open la Forest Hills şi 27 de ani cînd a cîştigat Roland Garros.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer