Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Societatea cunoaşterii asimetrice: identificare, autentificare, semnătură furată (I)


Bogdan Ghiu

16.11.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Propriul" este tocmai ceea ce poate să fie furat.
Viaţa-infracţiune.
 
În cadrul simpozionului Bio-pass Art organizat acum cîteva săptămîni de Fundaţia Culturală META în cadrul Bienalei Tinerilor Artişti 2014-2015, un domn cercetător din Norvegia, Patrick Bours, matematician aplicat specializat în biometrie şi recunoaştere comportamentală (cuvinte-cheie: keystroke dynamics, audio behavioural biometrics, continous authentification) în cadrul NISlab (Norwegian Information Security Laboratory), a vorbit, cu dezarmanta dezinvoltură şi binecunoscuta candoare scientistă (altfel spus, cam rîzînd ca prostul în timp ce pe gură îi ieşeau enormităţi aproape criminale, bine angajate pe drumul spre monstruosul intolerabil), despre cum lucrează el la elaborarea unor metode de identificare nu statică, ci dinamică, comportamentală, prin constantele spontane ale fiecăruia, adică ale viului individuat. Practic, după ce am început prin a mă plictisi şi, cel mult, a mă amuza, am început să scriu, să-mi notez pentru a reacţiona, a riposta la o confuzie enormă care a străbătut întreaga expunere: aceea dintre autentificare şi identificare. Redau (dezvoltînd) din carnetul de note.
 
Autentificarea (prin parole, de exemplu) nu este totuna şi nu trebuie confundată cu identificarea: te autentfici singur, de bună voie şi în cunoştinţă de cauză, şi eşti identificat de alţii, fără ştirea ta, fără să ţi se ceară permisiunea. Diferenţă fundamentală şi amalgamare criminală, aşadar. Exact aici, prin operarea acestei distincţii, poate şi trebuie - dacă n-o face încă - să intervină legea.
 
Individul şi identitatea stabilă sînt o capcană. Identitatea, de care se abuzează atît de mult, filosofic, politic şi mai ales economic, este o capcană deoarece tocmai prin intermediul identităţii, al constantelor şi al invariantelor comportamentale personale, individuale, sîntem identificaţi, fişaţi, normaţi, dublaţi, altfel spus, de fantoma propriei "identităţi" stabilizate, idealizate, care ajunge să ne ia, politico-economic, matematic locul. Sîntem făcuţi semne.
 
Practic, procesul e simplu: totul, în jur, ne invită să fim spontani, să ne exprimăm liber, să trăim în imediat, după care aceste expresii ale viului individual, individuat sînt procesate şi transformate în identităţi normative, în norme identitare individualizate, care ne sînt apoi re-aplicate normativ, ca un pat al lui Procust de recunoaştere: dacă nu ne identificăm cu noi înşine nu sîntem recunoscuţi, nu putem exista social, sîntem excluşi din contractul social de către propriul nostru dublu, fantoma normativă obţinută prin abstractizare, dublul matematic care ne bîntuie şi ne ia, practic, locul, trăind ideal în locul nostru. În loc ca identitatea noastră să ne urmărească, să încerce să ţină pasul cu noi, ca o umbră, noi alergăm după ea, să ne identificăm cu ea, cerîndu-i să ne recunoască, să ne accepte.
 
Trebuie, aşadar, să ne pierdem sau să ne bruiem identitatea. Iar ascunderea, secretul, insistenţa în identitatea individuală, adîncirea în groapa identităţii personale nu este deloc cea mai bună politică, dimpotrivă. Nu trebuie să ne ascundem identităţile, să persistăm, să ne adîncim in individualitate, ci să ne multiplicăm identităţile în combinaţie cu alţii, prin individuări colective multiple, prin crearea unui adevărat flux multi-contra-identitar, creaţie colectivă de identităţi multiple, de procesualitate identitară cît mai greu stabilizabilă matematico-politic: instabilitatea identitară continuă. Identitatea trebuie să devină fluctuantă, nesigură, nu mai trebuie să ne agăţăm de identităţi, "propriul" este tocmai ceea ce poate să fie furat, iar asta nu se poate realiza de unul singur, prin dublarea încuietorilor de la uşa celulei individualităţii-capcană, prin scădere, ci doar social, micro- şi macro-social, prin înmulţire.
 
Prin autentificare, ni se cere să confirmăm că sîntem cei care sîntem, aparent asemenea lui Dumnezeu, care spune însă nu "sînt cel care sînt", ci "sînt cel care este". Diferenţă esenţială, opoziţie ca - ha! - de la cer la pămînt: a fi cel care eşti înseamnă a face tocmai jocul societăţii biometrizate globale, a te înscrie suicidar tocmai în logica ei, care funţionează şi ne normează tocmai prin identităţi individuale stabile, pe cînd a fi cel care este înseamnă a fi una cu realitatatea, a fi realitatea, în toată diversitatea ei. Iar asta nu se poate realiza decît împreună cu alţii, cu ceilalţi, ca principală artă-politică existenţială, prin creaţie de societate.
 
Felul aproape constant în care facem nişte lucruri imediate, minore, spontane, produce tot atîtea semnături inconştiente care ne sînt extorcate, extrapolate, formalizate, abstractizate şi elaborate ca nişte "parole" în funcţie de care sîntem identificaţi fără să ne autentificăm noi înşine. De-asta prezintă "revoluţia tehnologică" şi dependenţa noastră ludică, nevinovată, de tehnologie un interes capital - pentru capital, pentru capitalul susţinut de politic, către care converg toate politicile.
 
(Paranteză de dezvoltat ulterior: globalul nu mai este o piaţă, ci un cartel. Globalizarea distruge tocmai piaţa. Pieţele trebuie să rămână relativ restrînse şi delimitate tocmai pentru a putea să interacţioneze. Globalul distruge piaţa, şi tocmai de aceea nici nu poate să existe.)
 
Exemple de semnături inconştiente sau de amprente comportamentale furate: ritmul şi sunetul mersului sau al tastării, sau, mai nou, în paralel, ca fund dublu al gadgeturilor electronice, presiunea cu care apăsăm pe ecranele lichide, adevărate medii de amprentare-identificare. Orice acţiune, orice act uman, viaţa însăşi este tratată (criminalistic: toate ştiinţele tind scientist către o Criminalistica Magna) ca o infracţiune, aplicîndu-i-se prelevarea de probe şi de amprente. Viaţa viului este însă tocmai producţie de "probe" şi de "amprente": penalizare, prin urmare, a viului. Nu există "viaţă nudă", ci doar viaţă denunată prin abstractizare matematic-computaţională, prin scientism criminal(istic).
 
Practic, ca în cele mai negre policier-uri, savanţii înnebuniţi de raţiunea instrumentală ca ca delir (de interpretare) al raţionalităţii Raţiunii au devenit nişte criminalişti care fabrică şi plasează probe, incriminînd nihilist viaţa, viul - o crimă în sine în împărăţia morţii matematice, în camera frigorifică a Ideilor.
 
Necro-bio-politică, adică mortificare scientistă a viului.
 
Suntem identificaţi fără să ne autentificăm prin ceea ce facem spontan-automat.
 
Juridic ar trebui, pentru că se poate, să se normeze astfel: doar, cel mult autentificarea fără identificare este permisă, identificarea fără autentificare trebuind să fie strict interzisă.
 
Suntem identificaţi fără să ni se ceară să ne autentificăm (sau în paralel cu farsa formală a autentificării) prin dinamica mersului sau a atingerii, ceea ce trebuie să conducă la următoarea concluzie practică, de care va trebui să ţinem seama în micro-practicile, mai exact în infra-practicile noastre cotidiene: semnătura sau parola, altfel spus autentificarea conştientă, nu mai contează în sine, ci doar prin dublul ei clandestin; adevarata semnatură şi parolă o constituie felul particular, propriu în care ne semnăm sau în care tastăm parolele. În momentul cînd, aparent, doar ne autentificăm ("eu sînt cel care sînt"), sîntem de fapt identificaţi, adică ni se prelevează invariantele comportamentale în baza cărora vom fi apoi identificaţi fără voia şi ştirea noastră. Altfel spus, autentificarea ascunde identificarea, furtul de semnături, de "date", transformarea vieţuitorului în date. Aceasta este actualitatea strictă.
 
Viaţa devine semnătură inconştientă continuă. Iar asta constituie un abuz la care trebuie să reacţionăm şi de drept, adică protestînd prin lege şi în numele legii, dar mai ales de facto, prin măsuri practice de contracarare, de creare de false identităţi şi semnături şi de instabilizare prin multiplicare şi procesualizare a însuşi conceptului de identitate, astfel încît această să devină imposibil de prelevat, improcesabilă.
 
Ceea ce ţine de artă în sens generic, adică de schimbarea stereotipurilor comportamentale, existenţiale prin intermediul cărora sîntemn prinşi şi ţinuţi în lesă ca nişte căţeluşi. Nici măcar vii, ci de pluş.
 
Să nu mai fim ce care sîntem, ci cei care este, ceea ce este. Dumnezeu însuşi.
 
La asta lucrează propriu-zis arta autentică, în sens restrîns. Împotriva elaborării ştiinţifice a infracţiunii, a deturnării ştiinţei în folosul poliţiei, a "infracţionalizării" vieţii, refacerea cercetării libere, publice, accesibile prin/ca artă (a existenţei).
 
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer