Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Basmania sau visez deci exist


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Valentin Nicolau

03.12.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Valentin Nicolau
Basmania. Răspântia gândurilor
Editura Nemira, 2014



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Basmania sau visez deci exist

Ce-ar fi dacă din când în când ne-am aduce aminte cum este să fii copil? Să ne aducem aminte cât de mult iubim basmele, personajele lor, şi de ce nu, finalurile fericite. Să reînvăţam să ne jucăm, să ne permitem să ne pierdem din când în când în lumea viselor, să lăsăm imaginaţia să se joace. Practic, toate aceste lucruri îndrăzneşte Valentin Nicolau să le facă în Basmania. Trebuie să recunosc că am aşteptat cartea cu mare curiozitate pentru că sunt o mare iubitoare de poveşti şi întotdeauna am crezut că limba română iţi permite să te joci cu cuvintele şi să creezi cu ele personaje memorabile. Amintiţi-vă de Sfarmă Piatră, de Setilă sau Ochilă Răslungilă, personaje care ne-au îmbogăţit copilăria şi ne-au pus imaginaţia la încercare.

Ei bine, Basmania adaugă la aceasta posibilă colecţie noi nume, noi personaje. Facem cunoştinţă aşadar, cu Băsmuitorul cel Cumplit adică împăratul Basmaniei, cu Aricioşenia Sa, prinţul moştenitor, cu fiica cea mică a împăratului cunoscută sub numele de Infanta Hlizită, dar şi cu Ochiul şi Timpanul, şefii serviciilor secrete sau cu Punct şi Virgulă, gărzile personale ale împăratului. Bineînţeles că nu totul este roz în Basmania, mai ales de când oamenii au uitat să viseze. Există şi aici personaje negative care îşi poartă cu mândrie numele, fie că este vorba de Tenebrus Ochi-Roşii, de Absconsus sau Năpârcă Inima-Rea.

Citind cartea mi-a fost greu să mă hotărăsc care este personajul meu preferat. Pană la urmă, am decis că îmi plac Albimuzele, inorogii cu trup de albină care fac legătura între lumea Basmaniei şi lumea oamenilor. Albimuzele colectează nectarul poveştilor din Basmania şi îl depun în fagurii imaginaţiei oamenilor unde devine "miere dulce de basm". Îmi mai plac şi învăţăturile magistrului Phantasos prin care, suspectez că ne vorbeşte mascat autorul. Ne vorbeşte despre bucăţelele din sufletul nostru pe care le pierdem de-a lungul vieţii, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama, ne vorbeşte despre memorie şi uitare şi despre multe altele pe care vă las să le descoperiţi singuri în paginile cârtii.

Dar povestea, mă veţi întreba? Ei bine, povestea ne poartă prin Sala Chipurilor Pierdute, prin Casa de Nevisători sau Turnul Prăpastie urmărind aventurile Infantei Hlizite şi ale cavalerului Alandala, dar şi pe cele ale lui Neica-Nimeni şi ale împăratului însuşi. În peregrinările noastre prin Basmania aflăm că există o meteorologie a viselor şi că, acestea ca şi norii pot fi de mai multe feluri: nimbus - vise care aduc lacrimi şi tristeţe, cumulus - vise care vin grămadă şi întunecă sufletul sau cirrus - vise care îţi despletesc gândurile. Aflăm apoi că visele pot fi extirpate, dar şi împărtăşite, ba chiar mai mult, te poţi salva rămânând în visul altcuiva. Mai aflăm că Basmanii nu au cărţi de-adevăratelea ci câte un copac-carte de fiecare. Copacul-carte are la început câte o singură pagină. Pentru a putea avea noi pagini este nevoie ca posesorul nu doar să citească pagina iniţială ci şi să o înţeleagă. Copacul-carte devine din ce în ce mai stufos şi maiestuos cu cât personajul care îl stăpâneşte citeşte mai mult. Lumea Basmaniei e plină de locuri ascunse pe care le descoperim odată cu eroii noştri şi de personaje colorate care îşi trăiesc propria poveste.

Modul în care este construită cartea m-a făcut să nu mă pot hotărî dacă este o lectura pentru adulţi sau pentru copii. Sunt pagini care vorbesc parcă inimii de copil şi pagini care se adresează adultului. Cert este, că Basmania este o pledoarie pentru a nu uita să visam, să vedem viaţa în culori şi să ne-o îmbogăţim cu poveşti care merită spuse şi ascultate. Simţi la fiecare pagină pofta de joacă a creatorului Basmaniei, modul în care s-a bucurat de fiecare idee şi de posibilitatea de a crea o lume de poveste.

Mi-am dorit ca Basmania să nu mă dezamăgească. Să fie o carte care să-mi aducă aminte de copilărie, de bucuria de a simţi pagina velină sub degete, de plăcerea de a studia ilustraţiile, de bucuria de a descoperi un nou personaj şi de a-l aşeza acolo unde îi este locul în poveste. Este prima carte dintr-o serie, carte prin intermediul căreia ajungem să ne familiarizăm cu lumea pe care şi-a imaginat-o autorul, să-i cunoaştem pe cei care o populează şi problemele cu care se confruntă. Pentru a vedea cum şi dacă problemele Basmaniei se rezolvă şi dacă eroii noştri se vor ridica la înălţimea numelor pe care le poartă, trebuie să aşteptăm continuarea.

Aş vrea să închei cu o amintire. Pe când eram copil, unul dintre momentele mele preferate era atunci când mă trezeam din somn, după prânz. Era momentul în care aproape de fiecare dată descopeream lângă mine o nouă carte de poveşti, mai mică sau mai mare. Îi simţeam mai întâi mirosul de carte nouă, deschideam apoi ochii şi mă bucuram de coperţile şi ilustraţiile ei şi, într-un final, mă lăsam să descopăr textul. Este o senzaţie pe care, trebuie să recunoaştem, cărţile adultului ne-o dau rareori, ba chiar poate niciodată. Personal, am retrăit această mică bucurie deschizând Basmania.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer