Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Suleyman Magnificul - între datorie şi iubire / Suleyman şi Hurrem. O iubire peste veacuri


Călin Felezeu, Doru Dumitrescu, pe marginea unei cărţi de Erhan Afyoncu

04.02.2015
Editura Corint
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Erhan Afyoncu
Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem. Dragoste şi moarte la Istanbul
Editura Corint, 2013

Traducere din limba turcă de Leila Unal


Citiţi un fragment din această carte.

***
Suleyman Magnificul - între datorie şi iubire
Cuvânt înainte de Călin Felezeu

Scriu aceste cuvinte introductive având un sentiment ciudat. Mai întâi de toate, de câtva timp, publicul românesc iubitor de seriale tv este pur şi simplu bulversat de un film, Suleyman Magnificul. Sub domnia iubirii. În al doilea rând, această telenovelă care povesteşte iubirea unică şi fără margini dintre Suleyman Magnificul şi Hurrem a stârnit numeroase controverse în ţara de origine, Turcia, realizatorii filmului fiind vehement criticaţi pentru că nu respectă întocmai adevărul istoric şi pentru că aruncă o privire nedemnă asupra unei epoci şi a unei personalităţi care au marcat istoria Imperiului Otoman ajuns la apogeul puterii sale.

Încercând să răspundă interesului general pentru acest subiect, Editura Corint a avut iniţiativa lăudabilă să publice recenta lucrare a profesorului Erhan Afyoncu, Suleyman Magnificul şi sultana Hurrem. Dragoste şi moarte la Istanbul. Istoricul turc, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în domeniu, şi-a gândit şi structurat lucrarea în două părţi: una consacrată lui Suleyman şi cealaltă lui Hurrem. Chiar dacă lucrarea este una de mici proporţii şi, mai degrabă, de popularizare a ştiinţei, totuşi, vine să clarifice câteva elemente esenţiale din istoria otomană, completând cu date ştiinţifice povestea unui serial tv, de altfel, foarte captivant.

Personajul central în jurul căruia pivotează întregul demers al istoricului turc este sultanul Suleyman (1520-1566) şi epoca sa. Aceasta concentrează la maximum forţa şi strălucirea unui imperiu, recunoscute ca atare de către contemporani. În epoca sultanului Suleyman, Imperiul Otoman a trăit cea mai strălucită perioadă sub aspectul cuceririlor, al politicii, al ştiinţei şi al culturii, dar şi sub aspect legislativ. În timpul domniei lui Suleyman, Imperiul Otoman devine puterea supremă în concertul politicii internaţionale, în paralel, prin instituţiile sale administrative, juridice şi ştiinţifice, afirmându-se ca o societate care are toate caracteristicile unei înalte civilizaţii islamice.

Urmând la tron tatălui său Selim I, sultanul Suleyman a fost, fără îndoială, suveranul otoman care a avut cea mai mare influenţă asupra Europei veacului al XVI-lea. Însuşi numele său, Suleyman, vine să confirme acest lucru. Forma turcească a numelui Soliman este Suleyman, din arabul Sulayman, echivalentul ebraicului Solomon. Turcii l-au numit Kanuni (Legiuitorul, Legislatorul). Acest apelativ îl leagă pe sultanul otoman în mod explicit de tradiţia lui Iustinian şi prin aceasta de legitimizarea continuităţii dintre Imperiul Roman şi Imperiul Otoman. Forţa şi gloria sa au fost recunoscute de către europeni, care i-au zis Il Magnifico, mai întâi italienii, apoi francezii Le Magnifique, englezii The Magnificent, germanii Der Prächtige, expresie folosită apoi şi tradusă astăzi de turci Muhteşem.

Mai presus de orice, Kanuni Sultan Suleyman a rămas autorul celui mai important corpus de legi din istoria Imperiului Otoman, cunoscut sub numele de Cartea Legilor Dinastiei lui Osman. Acest impresionant codex va sta la baza organizării societăţii otomane, fiind îndreptarul după care s-a ghidat şi organizat un întreg imperiu. De altfel, sultanul şi-a inaugurat domnia sub semnul spiritului justiţiei, prin măsuri menite să anuleze interdicţiile şi nedreptăţile din timpul domniei tatălui său. A pus capăt agitaţiei şi violenţei, a inaugurat o epocă a stabilităţii şi, prin numeroasele sale campanii militare (13 campanii imperiale), a scos imperiul din moliciunea care-l ducea spre declin şi anarhie. A introdus ordinea bazată pe lege, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, armata otomană fiind recunoscută drept cea mai disciplinată şi organizată armată a timpului.

În domeniul instituţiilor statului, uriaşul corp funcţionăresc otoman s-a bucurat de stabilitate şi de disciplină mai mult ca oricând. Principiul de bază care funcţiona la nivelul instituţiilor statului era cel al meritocraţiei. De altfel, celebrul ambasador austriac Busbek nota că: "În Turcia, oricine este constructorul propriului său loc şi viitor... Turcii nu cred că însuşirile cuiva se transmit altcuiva prin moştenire. Cei care sunt necinstiţi, leneşi şi trândavi nu se înalţă niciodată, ci rămân într-o stare de nerespect şi secundară. Secretul extinderii necontenite a turcilor constă în faptul că ei coboară dintr-o rasă dominatoare, care reuşeşte în tot ce întreprinde" .

Toate faptele sale, politice, militare şi legislative, i-au permis suveranului otoman să se autodefinească: "Eu sunt Sultanul Sultanilor, Suveranul Suveranilor, cel care împarte Coroane Monarhilor Globului, Umbra lui Allah pe Pământ, Sultanul şi Padişahul Mării Albe (Mediterană), Mării Negre, al Rumeliei, Anatoliei, Karamaniei, al ţinutului Rum, al Zulkadirului, Diarbekrului, al Kurdistanului, Azerbaidjanului, al Persiei, stăpânul oraşelor Damasc, Alep, Cairo, Mecca, Medina şi Ierusalim, al întregii Arabii, al Yemenului şi al mai multor alte ţinuturi pe care nobilii mei strămoşi şi iluştrii mei străbuni le-au cucerit prin forţa armelor şi pe care preaslăvita mea Maiestate le-a cucerit şi ea cu pumnalul meu strălucitor şi cu victorioasa mea sabie." Această expresie a magnificenţei puterii sale, exprimată într-o scrisoare adresată regelui Franţei, Francisc I, este chintesenţa domniei sultanului Suleyman şi a imperiului său care binevoia a da pace sau război întregii lumi.

Profesorul Erhan Afyoncu insistă asupra dimensiunilor universale ale politicii otomane, evidenţiind faptul că marile transformări din Europa veacului al XVI-lea au stat sub semnul impactului otoman. În opinia domniei sale, fenomenele Reformei şi, mai apoi, ale Contrareformei nu ar fi fost posibile fără şocul provocat de cele 13 campanii imperiale. Istoricul turc nu se mulţumeşte doar cu creionarea şocului otoman asupra Europei, domnia sa lărgind perspectiva şi asupra luptei confesionale duse de către sultanul Suleyman împotriva inamicului doctrinar, şi anume Iranul şiit. Iată de ce considerăm că una dintre valorile indiscutabile pe care această lucrare o aduce constă în definirea politicii universale a statului otoman în epoca lui Suleyman.

Domnia lui Suleyman a rămas celebră, peste veacuri, prin iubirea dintre el şi Roxolana, fiica unui preot sărac din Rutenia, răpită de tătari, cumpărată de marele vizir Ibrahim Paşa şi oferită de acesta sultanului. Supranumită Hurrem (Vesela), prin farmecele şi talentele ei a reuşit să inspire sultanului Suleyman o mare pasiune. Înzestrată cu inteligenţă şi viclenie, cu talent muzical şi mamă a celor patru fii ai sultanului, Hurrem a devenit în scurtă vreme unica stăpână a inimii lui Suleyman. Fapt unic în istoria otomană, Hurrem a obţinut succesul suprem, fiind singura femeie din harem luată vreodată de soţie de un sultan. Acest aspect fără precedent va spori rolul haremului în politica internă otomană, cu ea inaugurându-se sultanatul femeilor. Influenţa ei a fost atât de mare, încât l-a determinat pe sultan să-şi elimine fizic doi fii (Mustafa şi Baiazid) şi să-l extermine pe favoritul şi prietenul său, marele vizir Ibrahim Paşa. Cu toate aceste crime având-o ca autor moral, Hurrem a rămas în istorie ca femeia care a dăruit dragoste şi pasiune celui mai puternic om al momentului.

Lucrarea elaborată de profesorul Erhan Afyoncu pe un ton neutru, însă plăcut şi accesibil, ni se înfăţişează ca o istorie cu valoare de simbol care merită a fi cunoscută şi înţeleasă. Nu întâmplător, autorul apelează la memoria unor evenimente din trecut pentru a oferi o dimensiune completă şi complexă asupra societăţii otomane.

Imperiul Otoman, cu un trecut excepţional şi cu personalităţi de anvergură internaţională trebuie cunoscut şi înţeles la adevărata sa valoare. Povestea lui Suleyman şi a lui Hurrem face parte din acest trecut excepţional. Prin urmare, îndemn publicul cititor la o lectură pe cât de utilă, pe atât de incitantă.

(Prof. univ. dr. Călin Felezeu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice)

***
Suleyman şi Hurrem. O iubire peste veacuri

Postfaţă de Doru Dumitrescu

De câtva timp, pe micile ecrane din ţara noastră şi din alte 40 de ţări, rulează, cu succes, serialul Muhteşem Yuzyil, tradus la noi Suleyman Magnificul. Sub domnia iubirii. Serialul, care în fiecare zi de luni şi de marţi adună în faţa televizoarelor în jur de două milioane de telespectatori, îşi propune să ne spună o poveste despre iubirea fără margini dintre Suleyman şi Hurrem, de altfel reală, şi mai puţin despre realizările importante ale celui mai mare sultan otoman, recunoscut astfel atât de contemporani, cât şi de istoriografia turcă sau mondială.

Cartea istoricului turc Erhan Afyoncu, specialist al perioadei, apărută sub sigla Editurii Corint, completează informaţiile despre viaţa, victoriile şi realizările sultanului Suleyman. Împărţită în două secţiuni, lucrarea, de mici proporţii, numită Suleyman Magnificul şi sultana Hurrem. Dragoste şi moarte la Istanbul, îşi concentrează demersul, în prima parte, asupra unor aspecte ale domniei lui Suleyman, pentru ca în cea de-a doua cititorul să afle ceea ce se ştie despre viaţa Roxolanei (Hurrem), această cadână atât de specială.

Încercând să separe adevărul de legendă în ceea ce priveşte relaţiile dintre cei doi, autorul relatează momentele importante din viaţa personajelor care dau titlul cărţii, concentrându-se în a doua parte asupra celei care a fost percepută de contemporani şi istorici drept o oportunistă şi o intrigantă nemiloasă, pe când ea, cu toate faptele reprobabile care i se impută, nu a fost decât o femeie care a luptat, într-o lume greu de înţeles şi astăzi, pentru dragostea ei şi pentru supravieţuire.

Erhan Afyoncu explorează şi expune ştiinţific, fără a avea un stil obositor şi sofisticat, principalele momente din activitatea sultanului Suleyman, dezvăluindu-şi sursele, intervenind cu explicaţii suplimentare în subsol şi pigmentând totul cu surse din secolul al XVI-lea.

În ceea ce o priveşte pe cea pe care Suleyman a numit-o Hurrem (Vesela, Cea care râde), pentru starea de bună dispoziţie pe care i-o transmitea, autorul trece în revistă incertitudinile asupra locului şi anului naşterii, a numelui purtat iniţial (Roxolana), a vârstei, dar şi a căilor prin care a ajuns în haremul sultanului. Viaţa spectaculoasă a acestei sultane care nu era frumoasă, ci extrem de expresivă şi carismatică, mijloacele, de cele mai multe ori incorecte, prin care a urcat pas cu pas spre mărire şi putere, care i-au determinat pe contemporani să o numească vrăjitoare, sunt menţionate fără exhaustivitate. Prima ei reuşită, aceea de a-l determina pe sultan să o ia de soţie, în 1533 sau 1534, fapt ce a şocat lumea musulmană şi care avea să fie comentat pe larg şi de cancelariile apusene, este pusă de autor nu numai pe seama farmecelor sale, ci şi a inteligenţei şi abilităţii ei ieşite din comun.

Rolul sultanei Hurrem în eliminarea marelui vizir Ibrahim Paşa, a cărui vină era susţinerea făţişă a lui Mustafa, primul născut al padişahului, în competiţia pentru tron, complotul de care este învinuită de către contemporani, dar şi de o parte a istoricilor, prin care a reuşit înlăturarea, fără remuşcări a celui din urmă, în septembrie 1553, demonstrează regulile dure ale luptei pentru supravieţuire de la curtea otomană, în care nimic nu era exclus. Chiar dacă istoricii au demonstrat, fără tăgadă, că moştenitorul tronului, prinţul Mustafa, complota de 10 ani pentru a lua puterea tatălui său, un istoric lucid nu poate justifica, desigur, crima comisă şi nici contribuţia lui Hurrem, dacă a existat.

Şi totuşi, nu trebuie uitat că dragostea lui Suleyman şi a lui Hurrem a rezistat peste veacuri. A rămas, în primul rând, o parte a corespondenţei celor doi. De peste tot de unde era plecat, sultanul îi trimitea lungi scrisori la care primea răspunsuri din partea iubitei sale. Din nefericire, multe s-au pierdut. Au dispărut, poate premeditat, toate mesajele sultanului, din cele ale sultanei păstrându-se doar câteva. Scrise de mâna sa, afectuoase şi pline de amănunte, aceste scrisori ne apropie mai mult de sufletul şi de caracterul acestei femei. Bijutier - deoarece fiecare prinţ era nevoit să înveţe o meserie -, dar şi poet, de la Suleyman s-a păstrat şi un volum de poezii scrise în persană, pline de sensibilitate, dedicate lui Hurrem şi semnate cu pseudonimul Muhibbi. Cunoscându-i personalitatea dură şi insensibilă, aceste versuri dedicate iubitei sale ne schimbă, măcar pentru o clipă, viziunea asupra individualităţii lui Suleyman.

Lupta pentru putere între urmaşii sultanei Hurrem, moartă în 1558, preferinţa nefericită a sultanului pentru cel mai puţin înzestrat dintre ei, Selim, numit şi Beţivul, a însemnat un pas înapoi faţă de perioada plină de realizări a tatălui. Cu Hurrem a început sultanatul femeilor, care va continua şi în timpul fiului său Selim prin sultana Nurban, mama lui Murad al III-lea, şi prin sultana Safiye, mama lui Mehmed al III-lea. Cele mai cunoscute sultane după Hurrem, ca personalităţi feminine puternice în viaţa politică a curţii otomane, au fost sultana Kosem (în secolul al XVII-lea) şi mai ales sultana Turhan, a cărei putere s-a întins pe o perioadă de 32 de ani, fiind în umbra a cinci sultani.

Scrisă într-un stil sobru, neutru, însă accesibil şi plăcut, povestea istoricului turc invită la meditaţie asupra destinului fără precedent al unei roabe care a schimbat europenilor imaginea despre turci, istoria lor, rolul femeilor şi accesul acestora la putere.

Chiar dacă serialul nu respectă strict istoria, el incită şi îl determină pe cel care doreşte să afle mai multe să caute şi să se lămurească asupra destinului acestor două personaje. Este ceea ce vă propune Editura Corint, care vă invită la lectură şi informare.
(Prof. dr. Doru Dumitrescu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer