Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Alergând alături de cai (Cuba - ziua a 7-a)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

16.02.2015
meste.ro, ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

În dimineaţa aceasta, pentru că nu puteam să dorm, am hotărât să-l însoţesc pe Şerban la o alergare. Aveam şi echipament, aşa că trebuia să-l folosesc cândva, dacă tot l-am adus cu mine. Când am pornit pe la 6:30 din casă, străzile erau aproape pustii iar soarele abia se înălţa deasupra acoperişurilor de ţiglă roşie. N-a durat mult până am ieşit din orăşel şi am apucat pe un drum de ţară acoperit de pământ ruginiu ce ducea spre sate. Pe drum ne-am întâlnit cu oameni ce veneau în oraş la muncă şi copii ce veneau la şcoală. Cu toţii se uitau la noi curioşi şi din când în când ne salutau. Cred că n-au văzut prea mulţi nebuni alergând prin părţile acelea. Altfel, un drum foarte populat. În afară de oameni, ne-am întâlnit şi cu o mulţime de căluţi, chiar am alergat puţin pe lângă ei, atât cât m-au ţinut puterile. Dar am avut ocazia să mă odihnesc când ne-am intersectat cu un tren.

După ce ne-am întors, am fost iar la plajă. Am nimerit un taxi condus de o tipă, prima taximetristă întâlnită în Cuba. Avea un Fiat vechi, dar mai nou decât Chevroletul din urmă cu două zile, aşa că prin comparaţie cu acela, Fiatul zburda pe şoseaua sinuoasă ce ducea spre plajă.


Când am ajuns, n-am mai cerut nimănui şezlonguri, ci ne-am dus şi ne-am aşezat singuri pe unele goale şi n-am mai plătit nicio taxă. Se poate şi aşa, deci. Şerban s-a dus iarăşi să înoate, dar acum ştiam că are de gând să facă o tură până în Statele Unite şi înapoi şi n-am mai intrat în panică. Când s-a întors el, am plecat eu, însă la plimbare de-a lungul ţărmului. Cum mergeam eu aşa uitându-mă la mare şi nu eram atentă la persoanele pe lângă care treceam, am auzit pe cineva strigându-mă. Nu chiar pe nume, doar un "Hey, I know you!". Când m-am uitat mai atent, am recunoscut-o pe Frosina, una din fetele întâlnite în Havana. Se plimba şi ea ca şi mine pe malul apei, în timp ce prietena ei Kim era la şezlonguri.

După ce mi-am făcut plimbarea şi bălăceală, m-am oprit la ele să stăm de vorbă. Am aflat că fetele s-au împrietenit în Olanda, la facultatea la care îşi făceau amândouă masteratul. După care s-au reîntâlnit întâmplător anul trecut de Revelion în Miami şi au pus la cale călătoria din Cuba. Kim lucrează în Olanda, lângă Eindhoven pentru Canon. Printre multele ţări prin care s-a plimbat se număra şi Ecuador unde a petrecut la un moment dat 6 luni lucrând pentru WWF. Frosina lucrează în Eindhoven pentru Philips. Şi ea a fost prin multe ţări, Columbia e una din cele pe care am reţinut-o. Alte plimbăreţe!

Fetele au venit cu o seară înainte în Trinidad, după ce înainte au fost în Vinales. Noi urmează să plecăm a doua zi în Vinales. Ne-am intersectat doar o zi. La fel ca în Havana. De aici ele pleacă mai departe în estul ţării, în Santiago de Cuba. Dar nu ştiu exact când o să ajungă acolo. Pentru că nu au rezervările făcute în avans, aşa ca noi. De fapt, numai noi avem rezervările făcute peste tot. Toţi ceilalţi pe care i-am întâlnit îşi decid programul pe parcurs. Pentru că avantajul de a sta la casas particulares este că nu trebuie să plăteşti în avans. Şi după cum am observat aici în Trinidad, în orăşelele mici e foarte uşor să găseşti cazare chiar dacă nu ai nimic aranjat dinainte. Dar, bineînţeles, toate detaliile astea le-am aflat aici la faţa locului. De acasă ştiam doar că nu trebuie să plăteşti dinainte. Că dacă ştiam şi restul, nu mă agitam să fac toate rezervările din România şi apoi să mă agit în Cuba să le schimb. Pentru că Vinales, orăşelul unde mergem mâine, nu era în plan. Ne-am decis ieri să mergem. Aşa că a trebuit să sun în Havana să îi spun lui Julio (tot la ei stăm) că o să stăm doar 4 nopţi în loc de 7. Şi să sun în Vinales la o gazdă de pe broşură de la Julio să întreb dacă au camere libere. Şi aveau. Aşa că acum totul e aranjat.

Am petrecut aproape toată ziua la plajă, înotând, făcând scrubing cu nisip la sugestia lui Kim, bând zeamă de nucă de cocos cu rom şi mâncând alte sandwichuri cu ton. Când ne-a venit taxiul ne-am despărţit de fete urmând să ne vedem pe seară la La Botija.


La întoarcerea în oraş ne-am dus la supermarketul local să ne facem aprovizionări pentru a doua zi. Mare lucru nu am găsit să luăm, doar apă şi crackers. Dar am luat o pungă mare. Pentru că aveam mult de mers. Ca să ajungem în Vinales, trebuia să mergem 6 ore cu un autobuz până în Havana, să stăm acolo vreo jumătate de oră şi apoi încă 3 ore în alt autobuz. Există o altă variantă, puţin mai scumpă, dar mai rapidă, numită taxi collectivo, care în loc de 9 ore ar face doar 6 ore. Din păcate, nu preţul este cel care ne împiedică pe noi să recurgem la acest mijloc de transport. Ci spaţiul. Pentru că într-o astfel de maşină merg 4 persoane. Cu 4 bagaje. Nu ştiu ce bagaje au alţii, dar noi n-am reuşit în niciunul din taxiurile de până acum să îndesăm amândouă geamantanele în portbagaj, darămite şi bagajele altora. Aşa că nu ne rămânea altceva de făcut decât să luăm autobuzul. Şi multe provizii. În afară de biscuiţi ne-am luat şi banane. Mici şi simpatice de la un fel de aprozar. După ce am ales două mănunchiuri de câte 5 bănănuţe, am întrebat cât costă, iar vânzătorul a zis 10 pesos, care în mod normal pentru noi înseamnă 10$. Cum 10, a zis Şerban? Ce vrea să zică? Nu ştiam nici eu, dar am scos echivalentul unui dolar şi i l-am dat, iar vânzătorul mi-a mulţumit şi mi-a mai dat încă 5 banane. Aşa că în final a fost mult mai ieftin decât ne aşteptam. De fapt, având în vedere cât de scumpe sunt bananele la noi, e primul lucru ieftin de pe aici. În rest, Cuba nu e prea ieftină pentru turişti. O masă ne costă în jur de 20$, un cocktail între 3$ şi 5$, o bere 2$, o apă mică 1$.


Pe seară am fost la La Botija. În seara precedentă, la plecare, gândindu-ne că azi e ultima seară, rezervasem masa noastră preferată, ca nu cumva să ne-o ia altcineva. Azi la sosire, surpriză, ne rezervaseră altă masă, pentru 2 persoane, spunându-ne că masa pe care o vrem noi e pentru 4 persoane. Concluzia: mai bine nu rezerva masă, dacă vrei una anume. Cu toate astea, i-am convins să ne lase la masa noastră, care era din fericire liberă, spunându-le că mai aşteptăm 2 persoane. Şi chiar le aşteptam pe fete. Dar ele şi-au făcut apariţia atât de târziu încât până la momentul acela, noi încercasem să plecăm de câteva ori, însă fără succes, pentru că nu ne aduceau nota de plată. Între timp, înainte de fete, şi-au făcut apariţia băieţii din seara anterioară, deşi lor nu le dădusem întâlnire. Iar când au venit în sfârşit şi fetele, am ajuns chiar să ne înghesuim toţi 6 la acea masă de 4, spre bucuria patronului.

După ce am mai stat puţin de vorba cu toţii, noi ne-am retras, lăsându-i pe "tinerei" să petreacă în continuare.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (II), Radu-Ilarion Munteanu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (I), Radu-Ilarion Munteanu (1.0/5 - 1 vot)
Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer