Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestire cu poze şi fără poze


Alina Andrei

17.07.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Orice asemănare dintre personajele acestei povestiri şi persoane reale este pur întâmplătoare. La fel, orice asemănare între întâmplările povestite şi fapte potenţial reale reprezintă o pură coincidenţă etc, etc.

Încep prin a vă avertiza că fotografiile ataşate de povestirea aceasta au o prea puţină legătură cu cele ce vor fi citite în rândurile care vor urma acestei fraze. Bun. Şi acum ţin să sintetizez totul, deoarece am două prietene cărora le este lene să citească beletristică.

Prima citeşte romanele doar pe diagonală (adică ia cartea şi trece rapid printre rândurile ei, începând cu primul cuvânt din stânga paginii, apoi sărind brusc la mijlocul paginii, citind ultimul cuvânt din dreapta, terminând pagina cu cea din urmă propoziţie). În schimb citeşte de la primul până la ultimul cuvânt din cărţile cu ficţiuni religioase şi cele cu tentă mistică sau filozofică. Cea de-a doua prietenă, pictoriţă de icoane, când este vorba de beletristică citeşte doar paginile din dreapta. Când ajunge cam pe la sfertul cărţii îşi dă seama dacă merită să o citească la modul serios sau nu. De obicei îşi dă seama că nu, aşa că se întoarce la volumele ei despre simbolistica icoanelor bizantine şi despre misterele lumii antice, ca şi cum profesorii universitari care l-au scris nu ar fi bătut şi ei câmpii cu graţie, pe seama unor descoperiri făcute de obicei de către alţii.



Deci, pentru aceste două prietene, iată povestea pe scurt: e vorba despre invidia neconstructivă a unui fotograf român pe seama fotografiilor făcute de un artist rus. Mai exact despre ciuda lui. Sentimentul acela care îi amărăşte limba în gură, îi lungeşte faţa şi îi dă dureri la stomac. Să se înţeleagă bine: nu e vorba despre faptul că l-ar invidia pe acel rus în persoană. Deloc. Nu ştie mai nimic despre el, ca om, şi nici nu-l interesează. Nu e vorba nici despre "să moară şi capra vecinului". Pur şi simplu se enervează la culme când vede fotografiile rusului respectiv, fiindu-i ciudă că nu le-a făcut el. Partea proastă: acest rus nici măcar nu este unul dintre cei mai buni fotografi de la el din ţară sau din lume, iar românul nostru este conştient că există artişti mult mai valoroşi şi demni de invidiat. În plus, dacă stă bine să se gândească nici măcar nu îi plac toate pozele acestuia. A văzut sute de alte fotografii care i-au mers drept la inimă. Partea bună: nu există. Din anumite motive nu voi dezvălui numele acestor protagonişti.

Cu fotograful român mă întâlnesc zilnic şi nu m-ar încânta să se supere pe mine. Pot să vă spun (înainte să-l consideraţi sâcâitor) că totuşi este un om de treabă. În cele mai multe zile îmi este simpatic, dar în altele îmi vine să-i dau palme pe stradă, ceea ce nu ar fi un gest politicos. Nu se poate spune că e un bărbat atrăgător. E bondoc, poartă părul tuns foarte scurt, are barbă şi mustaţă, iar pe vreme friguroasă se îmbracă cu un palton negru scămoşat.

Prima data când şi-a dat seama că-l macină ciuda a fost acum doi ani, într-o seară de toamnă. Stătea liniştit în staţie, aşteptând autobuzul urât, autobuz care se încăpăţâna să nu mai apară. Era ora 19.00 şi ceva, oră la care ieşeau de obicei puştii de la liceu, aşa că era un du-te vino de siluete lălâi şi murdar vorbitoare. Din Casa de Cultură studenţească, aflată la doi paşi de staţie, se auzea "Iuiiii... Iui.. Iuii.... Iuuuii!". Chiar jenant. Fotograful a încercat să-şi imagineze ce fel de studente s-ar înscrie într-o trupă de dansuri populare pentru a striga în fiecare miercuri seara "Iui, Iui... Iuiii!". Interesul lui era pur răutăcios, căci nu-şi dorea să strice filmul pe nişte cadre cu tipe ochelariste, cârne şi picioare strâmbe ce ţopăie pe muzică de taraf comunal. Îi venise chef să pozeze cuvântul obscen înţepenit în ciment, cuvânt pe care-l vede ori de câte ori ajunge în staţie. Nu am priceput de ce-l consideră obscen, la urma urmei este denumirea populară a organului sexual masculin. Până să scoată aparatul din geantă, în faţa lui se proţăpise un cuplu de liceeni. Stăteau lipiţi ca ventuzele (sau ca meduzele), se sărutau şi în pauzele dintre săruturi rumegau gumă. Fotograful a observat că în timp ce se sărutau făceau schimb de gume. Ora 19.20: fata avea gumă roz şi băiatul gumă albastră. 19.22: fata face un balon albastru şi băiatul un balon roz. De data aceasta interesul lui a fost pur fotografic. Se holba cu discreţie la săruturile şi baloanele lor roz-albastre, încercând să le vizualizeze în poze imaginare. A scos aparatul din geantă, a focalizat, încadrat, stabilit diafragma şi timpul de expunere, dar nu a declanşat. Nu l-a împiedicat discreţia sau faptul că lumina era foarte proastă şi nu avea trepiedul la el. Deloc. Ci ciuda! Şi-a adus aminte de una dintre fotografiile rusului, pe care o văzuse pe un forum american. O poză alb negru, făcută noaptea, cu un cuplu de îndrăgostiţi pe o bancă înzăpezită.


Nu, nu strâmbaţi din nas! Nu e deloc o poză siropoasă. Doi necunoscuţi pe o bancă (ea în braţele lui), surprinşi de rus probabil în timp ce acesta se ducea la crâşmă (să se îmbete ca ultimul porc... spera fotograful român) sau spre casă... presupun eu. Oricum... e treaba lui ce făcea noaptea pe străzi. Important e că i-a fotografiat pe aceşti necunoscuţi. Bărbosul nostru v-ar spune că poza e banală. Tinerii sunt încadraţi exact pe mijloc şi amândoi se uită ca la fotograf. El are un fes de moldovean şi mutră de rus, iar ea o bască cochetă ce nu se asortează deloc cu fesul lui, şi fireşte, mutră de rusoaică. Imaginea e luminoasă, radiază datorită beculeţelor din fundal, beculeţele de pe stradă. Probabil că fotografia a fost făcută în preajma unui Crăciun. Până la urmă e o poză de păstrat în albumul de familie şi de rupt în bucăţele atunci când el îşi va găsi o altă ea, şi când ea îşi va găsi un alt el. Asta v-ar spune bărbosul, dar vă spun eu că minte. Altfel cum se explică faptul că amintindu-şi de această fotografie nu a mai pozat cuplul pupăcios din staţia de autobuz?

Însă nu poza aceasta la scos cel mai mult din sărite. Poate că cea cu creaturile din spatele blocului. Imagine alb negru, făcută într-o noapte geroasă. Două siluete abia schiţate, de bărbat sau femeie (fiinţă nedefinită) şi de potaie comunitară. În fundal este o bucată de bloc vechi şi câteva tomberoane, în dreapta, în prim plan, un zid întunecat, iar în stânga doi copaci scheletici, întunecaţi. Când mi-a descris poza, vorbindu-mi elogios de atmosfera acesteia, eram la bere, şi din motive de neînţeles îi tremura mâna pe sticlă şi mai că nu îi sclipeau ochii ca luminiţele din pomul de Crăciun. Apoi şi-a dres glasul şi a spus că totuşi nu e mare lucru de capul ei. O poză acolo, tipică pentru saloanele ruseşti. La urma urmei ce să pozeze şi ei săracii din moment ce nu mai scapă de nopţile lungi şi geroase. De curiozitate m-am uitat şi eu la ea, şi mi-a plăcut, nu zic nu.

În altă zi, când ne-am întâlnit în autobuz, mi-a povestit de fotografia făcută pe strada Rubinsteina, şi îmi vorbea de strada asta ca şi cum s-ar fi cuvenit să ştiu unde este şi ar fi trebuit să-mi fie jenă că nu am trecut niciodată pe acolo. Dar zău că în momentul acela, fiind atârnată cu o mână de o bară, şi fiind sâcâită de baborniţa ce îşi împingea cotul în spatele meu, nu-mi păsa dacă strada Rubinsteina e în Moscova, St. Petersburg sau în Sinaia. Ce treabă am eu cu strada aia?? Unde mai pui că în poză, după cum spunea el, era o cotoroanţă la fel ca cea din spatele meu, şi multe urme de paşi în zăpadă. Bărbosul mă întreba pe mine ce cred, dacă rusul a călcat intenţionat prin zăpadă, să lase urme ce dau bine în poză. Şi dacă scârţâia zăpada. Sincer, nu-mi păsa, dar i-am dat un răspuns politicos de genul ,,Da... cred că da, e posibil". De ce să nu fie şi el fericit?



M-a luat cu frig când am dat nas în nas cu el, într-o zi frumoasă de iulie. Mă simţeam chiar bine atunci. Mergeam spre casă mâncând un măr roşu cu verde şi cugetam la nemurirea sufletului (în traducere liberă oscilam între a mânca şi a nu mânca cotorul). Fără un "Bună", "Servus", "Ce mai faci", m-a strâns de braţ şi m-a întrebat:
- Nu e aşa că ultima lui poză nu i-a ieşit cine ştie ce? Mai bine rămânea la străzile lui pe timp de noapte. S-a dat şi el cu americanii, că doar americanii îşi pozează tot timpul mâţele obeze şi blazate.
- Ăăă... (am răspuns eu inteligent).
- Uite! Am printat-o de pe internet. N-ai ce să zici despre ea pentru că nu e nimic de spus. O pisică albă pe bancheta unui feribot, o muiere ciufulită în spatele banchetei şi o fetiţă absolut banală ce se uită la fotograf. Ce mare lucru? Nu tu compoziţie, nu tu lumină deosebită, iar bancheta pe care stă pisica e strâmbă. Adică nu e strâmbă, ci aşa a pozat-o rusul. Nici să ţină aparatul în mână nu ştie!

Între noi fie vorba, din nou nu avea dreptate. Din câte am văzut eu din hârtia mototolită, mânjită cu cafea, personajul patruped nu era deloc o pisică americană obeză şi blazată. Era aproape umană. Stătea acolo singură pe banchetă, ghemuită dar nu încovrigată, şi-ţi lăsa senzaţia că este şi ea una dintre pasagere. Pe jos se vedea o hârtiuţă albă. Poate că era biletul pisici, nu ştiu. Iar fetiţa nu era deloc banală, ci finuţă. Aş fi vrut să ştiu cum a ajuns acolo şi unde se ducea, şi dacă obişnuia să călătorească în fiecare dimineaţă cu feribotul.

O perioadă lungă de timp l-am ocolit pe bărbos. Mă obosea. Mi-am văzut de fotografiile mele (pe care el le privea cu o uşoară bunăvoinţă, ceea ce denota că nu le considera excepţionale). Intrând în Panda, barul de lângă Biserica Neagră, l-am auzit insultându-l pe un prieten comun.
- Domnule daţi-mi voie să vă spun că sunteţi un idiot! Sunteţi mereu atât de mărginit sau astăzi este o ocazie specială?

M-a surprins. Se vede că era foarte supărat, căci niciodată nu se adresa cu "domnule". Iar dacă-l considera idiot, ce-l mai întreba dacă e sau nu e mărginit? În fine. A trecut pe lângă mine val vârtej, şi zbughe-o pe uşă. Îşi uitase fularul. A doua zi mi-a povestit de ce fusese supărat.
- Nu ai observat în ultima vreme ce mărginit este Adi? I-am arătat poza cu poliţistul fotbalist şi a spus că nu-l interesează fotbalul şi că drept urmare imaginea nu-i spune nimic. Auzi! Nimic! Dar e foarte bună, impecabilă! Şi nu spun asta pentru că e făcută de rus, ci pur şi simplu pentru că e perfectă. Uite ce şosete are poliţaiul ce stă în poartă şi uite ce bine a surprins personajul din fundal, băieţelul ce atârnă cu capul în jos... De fapt copilul este personajul principal. Şi ca mai toate imaginile lui şi aceasta este plină de viaţă. Colcăie de viaţă. Trebuie să fi orb ca să nu vezi asta.

Nu l-am contrazis nici de data aceasta, mai ales că avea dreptate, însă nu pot să nu vorbesc de el cu o uşoară părere de rău. Tot mai rar face fotografii. Mereu are aparatul la el, îşi imaginează fotografii perfecte dar nu mai declanşează. În timp ce merge cu autobuzul, până să ajungă unde trebuie să coboare, şi câteva staţii mai încolo, îşi imaginează că fotografiază tancuri roz pe străzile din Praga şi elefanţi ce zboară în tandem cu porumbeii din Piaţa Sfatului.

Îşi strânge bani la ciorap pentru un bilet de tren până în St. Petersburg. Are absurda idee că odată ajuns acolo va avea din nou curajul să facă fotografii şi că le va face mult mai bine decât rusul lui. Ca apoi să le lipească de stâlpi, pe străzile din pozele acestuia, ca rusul să le zărească în timp ce bântuie noaptea în căutare de subiecte şi să crape ciudă la vederea lor. Fireşte că visul lui e o absurditate. În primul rând niciodată nu va avea banii aceia, în al doilea rând, presupunând că va ajunge în Rusia, mai mult ca sigur că nu va face fotografii mai bune. Prin absurd, să presupunem că va avea banii, va ajunge acolo şi va face poze excepţionale. Atunci mai mult ca sigur că ori i se va fura rucsacul cu aparatul şi filmele, iar dacă nu, rusul va zări în treacăt pozele de pe stâlpi şi nici nu îi va păsa de ele. Nu spun asta din răutate. Pur şi simplu îl cunosc bine pe bărbos şi ştiu cum atrage astfel de "întâmplări".

În urmă cu o săptămână a ieşit din spital. Nu, nu e nebun. Medicul i-a spus ceva de genul că trăieşte prea mult într-o lume fictivă şi că ar fi bine să se întoarcă şi să rămână acasă. L-a îndopat cu medicamente şi în fiecare zi îl întreba unde se află, la Moscova, la Praga sau în Braşov. Bărbosul spunea că la Braşov, ceea ce era răspunsul corect, însă medicul ştia că pacientul doar se preface că este în Braşov, deoarece în timp ce răspundea zâmbea în felul acela... Aşa în fiecare dimineaţă îl întreba suav (şi în acelaşi timp sadic) unde se află, iar bărbosul meu răspundea că e la Braşov, şi în timpul acesta zâmbea în felul lui. Ca atunci când spune minciuni gogonate pe care nici el nu le crede. Mai mult ca sigur că în timp ce stătea pe fotoliu, în faţa medicului, el se credea la Moscova pozând urme scârţâitoare în zăpadă. Până la urmă a realizat că poate să pozeze urme scârţâitoare şi sub Tâmpa, aşa că ultima dată când l-a întrebat medicul unde se află i-a spus fără să zâmbească că e în Braşov.

I-am arătat pozele mele cu Lucia şi cei doi necunoscuţi (pozele ataşate de această povestire) şi a fost surprins.

I-a recunoscut în ele pe puştii ce se sărutau în staţie. Apoi nu a uitat să precizeze că el altfel ar fi compus aceste imagini, şi că vezi doamne, fotografiile ar fi făcut trimitere la mitul androginului. Cuvânt cu cuvânt a refăcut cele trei imagini. Pe Lucia a eliminat-o, lăsând-o în aşteptare pentru alte portrete, apoi a adus cuplul din fundal în prim plan, pe banca de lemn. A scos copacii, de fapt tot fundalul, din zi a făcut noapte, noapte neagră neagră, fără lună şi fără felinare, şi i-a pozat aşa cum stăteau pe bancă, cu spatele la aparat, încremeniţi şi lipiţi ca nişte ventuze (sau meduze).
- Dar dacă nu este nici un pic de lumină, cum se văd cei doi?
- Se ghicesc, nu se văd. Ba nu, se simt, nu se ghicesc. Trebuie să-i simţi acolo, când te uiţi la pozele negre. Să-i simţi cum îţi apasă mai jos de talie, cum îţi vâjâie în stomac şi ţi se urcă cu viteză în cap. Şi se învârt, învârt, învârt, în cap, şi atunci o să ştii că ei se sărută pe acea bancă. Şi o să-i vezi.

Nu l-am contrazis. De ce să-l contrazic din moment ce pozele lui din cuvinte sunt doar cuvinte iar personajele mele din pozele cu Lucia au rămas acolo cuminţi, fără să le pese de bărbos, de androgini, nopţi şi vâjâieli prin stomac. Nu m-a lăsat inima să-i atrag atenţia asupra faptului că cei doi necunoscuţi din pozele mele nu par a fi aşa cum se gândeşte el că ar trebui să fie. În primul cadrul el stă pe bancă iar ea în picioare, lipit de el. În al doilea cadru el se ridică încet, iar în ultimul pleacă din fotografie lăsând-o pe ea în picioare, lângă bancă.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer