Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

În pielea unei jihadiste


Anna Erelle, traducere de Nicolae Constantinescu

01.07.2015
Editura Polirom
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Anna Erelle
În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic
Editura Polirom, 2015

Traducere de Nicolae Constantinescu.


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Intro

Convertită la islam, Mélodie face cunoştinţă pe Facebook cu şeful unei brigăzi islamiste. După două zile în care o sună încontinuu, acesta declară că s-a îndrăgostit de ea şi o roagă să vină în Siria. În cele din urmă o cere de soţie, descriindu-i viaţa minunată pe care o vor avea împreună - el luptînd împotriva necredincioşilor, ea făcîndu-şi propriul jihad. Sedusă, Mélodie se pregăteşte de plecare...

Foarte multe tinere europene pleacă în Orient după ce sînt contactate pe internet de organizaţii islamice. La aceste tinere s-a gîndit Anna Erelle cînd şi-a făcut un profil fals de Facebook şi s-a lăsat "racolată". Anna este jurnalistă şi se ocupă de filierele de recrutare ale Statului Islamic, organizaţie a cărei propagandă online este una dintre armele sale cele mai redutabile. Timp de o lună, Anna a fost Mélodie şi a primit informaţii preţioase de la "pretendentul" ei, un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, califul autoproclamat al Statului Islamic. Călătoria în Orient ar fi trebuit să fie ultima etapă a anchetei sale şi Anna o pregăteşte în cele mai mici amănunte. Însă pe drum lucrurile scapă complet de sub control...

Fragment
Mai târziu, în cursul nopţii

Milan a aţipit. În camera lui cu atmosferă liniştită, blândă ca el, mă tot sucesc şi răsucesc în pat. Obloanele au rămas deschise, lumina felinarelor scaldă încăperea într-un halo poetic. Acest spectacol nocturn obişnuit îmi însoţeşte insomnia, fără să alunge întrebările care se ciocnesc în mintea mea.

Mă ridic încetişor, Milan doarme ca un îngeraş, dar subconştientul mă atrage spre salon şi spre demonul închis în spatele unui ecran Retina. Găsesc trei noi mesaje de la corespondentul meu în suferinţă. Nu mă aşteptam la atât de multe. Aprind o ţigară. Pe primul, l-a trimis la 14:30, ora de acolo, un moment surprinzător pentru un luptător fervent. La ora aceea ar fi trebuit să fie pe front sau în altă parte. Mi-l imaginez într-un Internet Café, în plină după-amiază, hărţuind online o puştoaică, şi asta mă lasă perplexă.
"Salam aleikum, sora mea. Ce mai faci azi? Voiam să-ţi spun că sunt la dispoziţia ta dacă vrei să vorbeşti. Sunt în zonă."

Zonă? Care zonă? N-am timp să mă gândesc la asta, absorbită de mesajul următor:
"La ce oră vei fi conectată ca să putem vorbi? Îmi doresc asta foarte mult."
"De fapt, am o dedicaţie specială pentru tine... Mashallah."
"Dedicaţia" cu pricina este o fotografie cu el înarmat până-n dinţi. So glamour... Poartă în bandulieră o puşcă enormă de asalt tip M4. Are fruntea acoperită cu bandana neagră cu inscripţii albe a SI. Stă foarte drept, cu pieptul bombat. Zâmbeşte. Îmi zic cu naivitate că toate astea nu sunt reale. Nu mă cunoaşte. Şi dacă m-aş ascunde în spatele lui Mélodie? Dacă aş fi un poliţist aflat în spatele ecranului? Sau un jurnalist în căutarea unor informaţii fiabile şi provenite din surse sigure? Nu, Abu Bilel nu-şi face griji; evident, crede că a agăţat un peşte. Dacă e să dau crezare mesajelor lui, nu-l va lăsa să-i scape din plasă. Face deseori aşa? E probabil 4 dimineaţa. Speram răspunsuri. Numai că se înmulţesc întrebările.

Se spune deseori despre jurnalişti că sunt nişte câini mereu în căutarea unui os de ros. Este adevărat că, în acest moment, dorinţa de a înţelege psihologia asasinului, a acestui asasin, îmi dă o stare de surescitare. Îi admir pe cei care au credinţă. Invidiez forţa pe care le-o oferă. Este probabil un sprijin preţios pentru a putea merge înainte în faţa dramelor cu care e presărată în mod inevitabil viaţa. Dar când spiritualitatea serveşte drept alibi unor asasini care îi schimbă menirea, atunci eu, Anna, mă simt îndreptăţită să devin alta. Cel puţin pe internet. M-am decis: pentru Bilel, voi fi Mélodie, o tânără rătăcită, resemnată şi totodată naivă. Din punct de vedere strict deontologic, metoda mea poate să pară contestabilă. Dar, într-o epocă a comunicării sacralizate, această organizaţie teroristă foloseşte toate mijloacele ca să se facă bine cunoscută şi să înroleze cât mai mulţi oameni. Conştiinţa mea a ales. Abu Bilel nu va fi subiectul unui reportaj, dar doresc să-i studiez în detaliu spusele şi să disting ce e adevărat de ce e fals. Începând cu numărul celor care slujesc Statul Islamic. Câţi francezi? Câţi europeni? Chiar există femei care vin pentru plăcerea de a fi jihadiste şi de a servi cauza lui Dumnezeu? Iau şi ele parte la luptă? Abu Bilel vrea să-mi înşire gogoşi în dorinţa lui de dominare religioasă. În timp ce ucide văduve şi orfani, într-o ţară minată de divizări confesionale. Oare îmi va descrie, la un moment dat, înfruntările lui sângeroase?


Se ivesc zorii. Şi eu navighez pe "darknet", meandrele Web-ului, ca să găsesc ceva, orice, care să-mi ofere informaţii despre el. Dezgrop zeci de conversaţii între mujahedini şi ucenici. Nimic concludent. Aflu totuşi că s-a dat o luptă foarte importantă în Siria, în regiunea Deir Ezzor, la mai puţin de 500 de kilometri de frontiera cu Irakul, ţară încă rănită de spectrul lui Saddam Hussein şi de invazia americană. Interceptez o conversaţie care ar fi trebuit să-mi atragă atenţia: "Am filmat tot, i-am distrus! Dar al-Baghdadi şi prietenii lui au rămas în casă, la adăpost, în caz că aceşti câini din al-Nusra ne-ar fi întins iar o capcană. Poţi lua legătura cu Guitone, e cu ei". Ştiu de mult cine e al-Baghdadi, liderul Daesh, un tip foarte periculos. Dar în noaptea asta, pentru că nu găsesc nimic deosebit despre Bilel, mă interesează Guitone. Îl cunosc "bine" pe acest marsiliez de 22-23 de ani. După o şedere îndelungată în Marea Britanie, s-a alăturat celor din Daesh şi a avansat rapid. Are într-adevăr trei atuuri esenţiale datorită cărora nu poate fi trecut cu vederea în propaganda online înverşunată pe care o face SI: e foarte frumos, cunoaşte pe de rost religia şi e în stare s-o propovăduiască în patru limbi diferite.

Eu şi câţiva dintre confraţii mei îi spunem "ataşatul de presă". Când avem nevoie să ne verificăm informaţiile, ne ajută întotdeauna cu plăcere şi zel. Guitone mă cunoaşte sub adevărata mea identitate: Anna. Am discutat de mai multe ori pe net când am avut nevoie. Ultima dată am vorbit cu el în martie trecut, despre Norah, o tânără de 15 ani din Avignon. Tocmai îi întâlnisem familia, care mă asigura că plecase pentru Jabhat al-Nusra, nu pentru SI. Guitone îmi confirmase informaţia şi poziţia ei geografică.

Pe contul de Facebook, îşi afirmă apartenenţa la Daesh şi nu ezită să apară în postări video: Guitone în vizită la spitalele în care sunt bieţii jihadişti răniţi, Guitone înarmat până-n dinţi în timp ce savurează un festin la frontiera turcă, sfidând în treacăt Franţa şi Turcia, Guitone salutând o mulţime de combatanţi în delir pe străzile cucerite din Rakka. Fiecare dintre aceste apariţii face zeci de adolescenţi să saliveze literalmente cam peste tot în Europa. Poartă numai haine de firmă. Pretinde că trăieşte ca un paşă şi se bucură de o apreciere ce depăşeşte imaginabilul. E respectat pentru ceea ce este. Afişează permanent un zâmbet angelic. E marca lui. Într-o ţară bântuită dramatic de război, ce poate fi mai potrivit decât un om fericit, care să te convingă să-i îmbrăţişezi cauza? E o manevră abilă, trebuie să recunosc. Aş fi putut aşadar să-i trimit un mesaj lui Guitone în calitate de jurnalistă, ca să mă lămurească despre ultima luptă la care "emirii" n-au luat parte. Dar nu mă prind. Încă nu ştiu că Guitone, Abu Bilel şi Baghdadi au o relaţie strânsă. Ba chiar al naibii de strânsă! Continui să cercetez tot ce găsesc: nimic despre Bilel... Dar cine e? Vârsta, experienţa "terenului", pe care o ghicesc, mă intrigă acum şi mai mult. Presimt că am de-a face cu o personalitate mai complexă decât a celor mai tineri pe care i-am putut urmări până acum.

Duminică seara

"Sympathy for the Devil" al lui Rolling Stones se loveşte de pereţii salonului meu şi răsună ca o premoniţie. Deschid laptopul şi descopăr alte mesaje de la Bilel. Abia am timp să le citesc, că se şi conectează şi se adresează imediat marionetei mele digitale. Primele postări ascund cu greu o insistenţă grosolană. La fiecare trei rânduri, mercenarul o invită pe Mélodie să iasă de pe Facebook şi să vireze spre Skype, un chat care îmbină farmecele sunetului şi ale imaginii. Oare obsesia asta e dictată de prudenţă? Vrea să fie sigur de identitatea mea? Sau doreşte să se convingă de visu că noul peşte care înoată direct în plasa întinsă e pe gustul lui? Fac pe prostănaca. Mélodie răspunde doar:
"De ce vrei pe Skype?"
"Conversaţiile sunt mai sigure pe Skype, sora mea, dacă înţelegi ce vreau să spun..."

Nu, nu înţeleg. Îşi termină fraza cu un smiley. Un omuleţ galben şi rotund care-mi face cu ochiul. E absurd. El e absurd. Jură pe contul lui "că e devotat Statului Islamic". Atunci, continui pe aceeaşi temă:
"Lucrezi pentru SI? Ce post ocupi? În Franţa se spune că nu e brigada cea mai tare..."

Sub identitatea lui Mélodie, nu mă pot abţine să nu-i trimit indirect o săgeată. Adaug şi eu un mic smiley. De data asta, omuleţul rotund are obrajii roşii de ruşine. Bilel se grăbeşte să-mi răspundă plin de vanitate. Vrea să fie ferm şi convingător: Daesh întruchipează un summum al puterii nu numai în Siria, ci şi în restul lumii. Luptătorii vin din toate părţile globului să se alăture batalioanelor sale. Dar nu numai atât, dacă e să dau crezare interlocutorului, la fel de fermecător ca pedagog:
"Există trei tipuri de combatanţi: cei care se află pe front, cei care devin kamikaze şi cei care se vor întoarce în Franţa să-i pedepsească pe necredincioşi".
"Să-i pedepsească? Cum?"
"Ştii bine... Ca Mohammed..."

Bilel se referă la Mohammed Merah, ucigaşul nebun de la Toulouse. Dar Mélodie nu înţelege.
"Cine e Mohammed? Şi cum îi pedepseşte pe oameni?"
"Locuieşti la Toulouse, nu? Ucigaşul cu scuter nu-ţi spune nimic?... Există o regulă majoră: terorizarea duşmanilor lui Allah."
"Dar Merah a omorât copii... Un copil e inocenţa însăşi, puritatea; nu poate fi duşmanul cuiva..."
"Ce naivă eşti, Mélodie! Iubeşti copiii? Într-o zi o să ai şi tu, inshallah. Să ştii că aici mulţi orfani aşteaptă o mamă. Surorile din Daesh se ocupă de ei în fiecare zi, sunt formidabile. Te-ai înţelege bine cu ele, vă asemănaţi mult."

Bilel evită întrebarea schimbând subiectul. Metoda lui: să încerce s-o ducă cu zăhărelul pe Mélodie, care n-are habar de nimic. În fond, subiectul n-are importanţă, fiindcă o aduce acolo unde doreşte. Cum Mélodie arată o oarecare afecţiune pentru copii, Bilel îi şopteşte la ureche că ar putea deveni o mamă pentru copiii orfani. Ea a uitat deja discuţia despre Mohammed Merah. Schiţează un zâmbet, imaginându-şi cum se sacrifică pentru alţii mai trişti decât ea. Ca şi cum nefericirea celorlalţi ar putea-o ajuta s-o alunge pe a ei.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer