Realitatea de lângă noi

Citiţi un fragment din această carte.


M-am întrebat de multe ori văzând la televizor imagini cu tinere occidentale surprinse în aeroport în drum spre Statul Islamic (SI) care a fost motivaţia din spatele unui astfel de gest. Ce poate determina nişte tinere nici urâte nici frumoase, nici sărace nici bogate să o ia pe un drum a cărui destinaţie le este necunoscută? Ce poate visa şi dori o tânără occidentală dispusă să lase în urmă familie, prieteni şi o viaţă sigură pentru o lume violentă, plină de necunoscute şi lipsită de cele mai multe ori de confort?

Anna Erelle, jurnalistă franceză, şi-a pus aceleaşi întrebări, dar a încercat sa găsească şi răspunsuri. În pielea unei jihadiste este, practic, transpunerea sub forma unei cărţi a anchetei jurnalistice pe care aceasta a făcut-o sub pseudonimul Mélodie şi prin care oferă câteva răspunsuri la întrebările de mai sus. Mélodie, avatarul Annei, este o tânără de 20 de ani din Toulouse care îl întâlneşte online pe Abou Bilel, un membru declarat al SI. În scurt timp relaţia online a celor doi evoluează, iar Anna / Mélodie este cerută în căsătorie de Bilel care se dovedeşte a fi nu doar un simplu membru SI / Daesh ci, unul dintre cei mai importanţi reprezentaţi ai acestei organizaţii teroriste, apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, şeful declarat al SI.

Acest aspect face cu atât mai incredibilă întreaga poveste pentru că discuţiile dintre cei doi sunt atât de puerile şi simpliste încât realizezi, încă o dată, banalitatea răului. Bilel este un asasin cu sânge rece care îşi expune armele şi "realizările" pe facebook, realizări constând în oameni ucişi în zonele "eliberate", un individ care merge la război în fiecare zi aşa cum alţii se duc la serviciu, un membru SI care nu ezită să propovăduiască moartea tuturor necredincioşilor. Pentru a o convinge pe Mélodie să îi devină soţie şi să părăsească Franţa foloseşte un întreg arsenal de minciuni şi adevăruri spuse doar pe jumătate, comportându-se ca un remarcabil agent de vânzări. Ceea ce vinde el, însă, este moartea. Teritoriile aflate sub control SI sunt prezentate ca fiind raiul pe pământ, libertatea este absolută deşi femeile trebuie să umble acoperite din cap până în picioare, pretinde că nu există lipsuri şi că totul este minunat. Vinde, aşadar, un Paradis iluzoriu unei Mélodie naive şi credule. Discuţiile se poartă pe Skype, la un asemenea nivel încât trebuie sa îţi reaminteşti de câteva ori de-a lungul lecturii că e vorba de o poveste adevărată şi nu de un roman de dragoste de duzină.

Bilel are doar certitudini, este lipsit de conştiinţă, justifică totul prin intermediul unei credinţe pervertite, nu vede nici o contradicţie între hainele de firmă pe care le poartă sau îmbogăţirea din petrol şi lupta împotriva capitalismului. În capul lui se amestecă religie, marxisme şi frustrări personale. În acelaşi timp, se comportă cu Mélodie ca un adolescent indolent, lăudăros şi lipsit de substanţă. Ceea ce îl face cu atât mai periculos. Se consideră băiat frumos şi o partidă bună pentru orice femeie. Oferă uneori informaţii sensibile despre operaţiunile în care este implicat şi şochează prin uşurinţa cu care vorbeşte despre moartea altora. De altfel, aflăm până într-un final că are deja trei neveste şi că Mélodie n-ar fi fost singura tânără pe care încerca să o aducă în Siria sub pretextul unei căsătorii.

Dacă motivele lui sunt destul de clare: pe de o parte, afirmă Erelle, singurătatea şi nevoia unui public pentru atrocităţile comise, dar şi o meserie nu prea diferită de cea a unuia care racolează tinere pentru prostituţie, mai complexe se dovedesc motivele fetelor gen Mélodie care se lasă atrase în astfel de poveşti şi, de multe ori, nu mai găsesc calea de întoarcere. De precizat că, cu mici excepţii, motivaţia este valabilă şi pentru tinerii occidentali plecaţi să îşi facă Jihadul. Erelle identifică printre motive: dorinţa de a deveni faimos, lipsa unei vieţi spirituale care să le ofere tinerilor o justificare a existenţei, dorinţa de a face ceva cu propria viaţă, de a găsi un sens. O părere foarte proastă vis-à-vis de propria persoană şi dorinţa de a se dedica celorlalţi şi a îşi găsi astfel propria salvare. Sunt, astfel, atraşi de ideea de a ajuta un popor străin, copiii din orfelinate sau răniţii de război.

Alienarea faţă de societatea în care trăiesc este un alt motiv. Fără prieteni, fără a întrezări un viitor în lumea cenuşie şi fără surprize în care trăiesc, islamul radical pare a le oferi o familie, oameni care să îi vadă, cărora să le pese. În plus, reprezintă o evadare din banalul cotidian, din viaţa plictisitoare a suburbiilor, a părinţilor lor. Pentru fete dragostea găsită online reprezintă un alt motiv. Deşi se comporta ca nişte adolescenţi, bărbaţii aceia de departe poartă pentru ele aura unor luptători şi eroi. Ignoră cu mare uşurinţă atrocităţile pe care aceştia le comit sau, dimpotrivă, participă cu entuziasm. Acesta este unul dintre motivele pentru care, după spusele lui Bilel, jihadiştii prefera convertitele europene.

Pentru băieţi este vorba de fascinaţia luptelor, de transformarea virtualului în real. Unii dintre ei se adaptează şi se implică în luptele reale, alţii şi-ar dori să se întoarcă acasă, dar întoarcerea este mult mai dificilă decât plecarea. Familiile rămase acasă trăiesc adevărate drame fiind de cele mai multe ori luaţi prin surprindere de deciziile radicale ale copiilor lor. Nu ştiu ce li se întâmplă decât atunci când deja este mult prea târziu. Mélodie este sfătuită să îşi mintă mama, să ascundă de ea preocupările pe care le are. Bilel îi spune că fiind necredincioasă, aceasta nu mai reprezintă familia pentru tânără, ci un duşman care poate fi minţit, furat şi, la nevoie, chiar omorât. Fetele de genul lui Mélodie ies din casă îmbrăcate normal pentru ca odată ajunse afară să îşi pună vălul obligatoriu, băieţii pe care părinţii îi cred la colegiu sunt deja în drum spre Siria. De regulă, spune Erelle, există un catalizator pentru această transformare. O persoană apropiată, deja radicalizată, care îi sprijină şi îi confirmă zilnic speranţele tânărului recrut. O spălare pe creier atent făcută, după reguli de manual. Cinismul celor implicaţi în astfel de racolări este fără margini. Fără orice urmă de conştiinţă profită de slăbiciunile tinerilor, îi transformă în carne de tun.

Cartea se citeşte repede, dar nu se uită la fel de uşor. Ai senzaţia, după ce ai terminat-o, că tocmai ai asistat la ceva extrem de murdar care te-a atins şi pe tine chiar dacă n-ai participat direct. Trăieşti un sentiment de oroare la ideea că nu este vorba de o ficţiune ci de ceva absolut real şi care se întâmplă chiar lângă noi. Erelle nu judecă ci doar îşi expune experienţa şi propriile sentimente generate de aceasta lăsând cititorul să îşi tragă propriile concluzii.