Prefață la Oglinda ideilor

Citiți un fragment din această carte aici.


Acest scurt tratat pleacă de la două idei fundamentale. Prima postulează că gândirea funcționează cu ajutorul unui număr finit de concepte-cheie, ce pot fi enumerate și explicate. Cea de-a doua acceptă faptul că e vorba de concepte-pereche având fiecare un "contrariu", nici mai bun, nici mai rău decât el însuși.

Conceptele-cheie ale gândirii le sunt prea bine cunoscute filosofilor, care le numesc categorii, iar uneori încearcă să le clasifice într-un tabel. Pentru Aristotel există zece categorii: esența, calitatea, cantitatea, relația, acțiunea, pasiunea, locul, timpul, situația și modul de existență. Leibniz enumeră șase: substanța, cantitatea, calitatea, relația, acțiunea și pasiunea. Kant propune douăsprezece categorii: patru categorii fundamentale, cu câte trei subordonate fiecare, și anume:

1. Cantitate:

2. Calitate:

3. Relație:

4. Modalitate:

În fine, în Essai sur les éléments principaux de la représentation^[i] (1907), Octave Hamelin stabilește geneza succesivă a următoarelor categorii, unsprezece la număr, urmând schema teză-antiteză-sinteză:


Cu cât numărul categoriilor e mai mic, cu atât acestea sunt mai abstracte, fapt de la sine înțeles, iar efortul filosofului de a construi un sistem e mai ambițios. Cele 114 concepte-cheie prezente în acest eseu constituie, dimpotrivă, o încercare de abstractizare foarte modestă, impusă de dorința de a cuprinde cât mai mult cu putință din marea bogăție a concretului. Prezența pisicii și a câinelui, a arinului și a salciei, a calului și a taurului ș.a.m.d. poate surprinde, dar, dincolo de ființele palpabile pe care le reprezintă, aceste concepte au o semnificație emblematică și simbolică majoră.

Și în clasificările altor filosofi, conceptele fac pereche cu contrariile lor. De remarcat, totuși, că ele nu se situează pe poziții contradictorii.

Lui Dumnezeu, de pildă, i se opune Diavolul, ființă absolut concretă, și nu absența lui Dumnezeu, proprie ateismului. La fel, Ființei i se opune Neantul, opoziție ilustrată de experiențe trăite, și nu Neființa. Prietenia se înfruntă cu dragostea, nu cu indiferența etc.

Abordarea binară s-a vădit a fi deosebit de fecundă și se poate spune că din ea s-a născut cartea de față. S-ar părea că, luat singur, un concept nu-i oferă gândirii decât o suprafață plată pe care nu reușește s-o pătrundă. Pus alături de contrariul său, conceptul se deschide sau devine transparent, dându-și la iveală structura intimă. Cultura nu-și cunoaște forța dezintegrantă decât prin opoziție cu civilizația. O ceafă de taur e pusă în evidență de o crupă de cal. Doar alături de o furculiță, lingura își poate demonstra duioșia maternă. Luna nu ne spune ce este decât atunci când strălucește soarele ș.a.

Ar fi trebuit oare să construiesc o dialectică a celor 114 concepte după modelul lui Octave Hamelin sau să le las așa, de-a valma, ca materie de reflecție, disponibilă și eterogenă totodată? Ordinea expunerii lor constituie ea însăși o alegere grăitoare. Prin urmare, am hotărât să plec de la conceptul cel mai particular înspre cel mai general. Să plec de la pisică și de la cal ca să ajung la Dumnezeu și la Ființă. Îmi aduc aminte de o panoplie cu arme vechi expusă pe un perete într-un castel. În chip firesc, armele cele mai grele fuseseră așezate în partea de jos, iar cele mai ușoare în cea de sus, în așa fel încât privirea urca de la măciucă spre bardă și de la spadă spre arcul încoronat de săgeți cu pene. Dar nu sunt sigur că Ființa și Dumnezeu sunt mai imperceptibili decât pisica și câinele...

E adevărat că, dacă te uiți la coloana din dreapta și la cea din stânga, poți să descoperi o vagă afinitate între conceptele care le compun pe fiecare. Între câine, pivniță, sedentar, dreapta și Dumnezeu, între pisică, pod, nomad, stânga și Diavol etc., n-am putea oare găsi o înrudire? Să-i lăsăm cititorului libertatea de a juca acest joc.

Citiți un fragment din această carte aici.