Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Elisabeta a II-a, simbol şi model monarhic


Diana Mandache, pe marginea unei cărţi de Andrew Marr

04.11.2015
Editura Corint
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Andrew Marr
Regina Elisabeta a II-a. Portret intim
Editura Corint, 2015

Traducere din limba engleză de Ana-Maria Datcu


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Elisabeta a II-a, simbol şi model monarhic
(Prefaţă la ediţia românească)

Devenită regină pe 6 februarie 1952, la numai 25 de ani, Elisabeta conduce statul britanic de peste 60 de ani. Cu ea începe o nouă epocă elisabetană, prin numele său amintind de glorioasa domnie a Elisabetei I de acum câteva secole.

Noua epocă elisabetană aduce în prim-plan evenimente şi oameni care au continuat tradiţiile regatului, dar care treptat s-au adaptat la schimbările societăţii şi la evoluţiile politice internaţionale. Activitatea suveranei a pus în centrul atenţiei afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Marii Britanii. Mai mult, Regina Elisabeta a II-a intră în istorie pe 9 septembrie 2015 devenind monarhul britanic cu cea mai lungă domnie, depăşind recordul de 63 de ani şi 217 zile înregistrat de Regina Victoria.

Pentru majoritatea românilor, interesul pentru Elisabeta a II-a s-a născut odată cu înţelegerea rolului familiei regale române în istoria modernă şi aprecierea personalităţii Regelui Mihai, un stră-strănepot al Reginei Victoria, prin filiera ADN-ului Reginei Maria, născută principesă de Edinburgh. Părinţii Reginei Elisabeta a II-a au cunoscut cuplul regal român Ferdinand şi Maria, Albert Ducele de York (viitorul Rege George al VI-lea) participând la încoronarea acestora de la Alba-Iulia, fiind oaspete pentru scurt timp al Palatului Cotroceni. Regina Mary, bunica Elisabetei, îi trimitea fotografii Reginei Maria a României, unde erau imortalizate ipostaze alături de nepoata sa, cu autograful: "May & little Elizabeth, 1927".

Prezenţa Regelui Mihai la nunta Prinţului William cu Catherine Middleton pe 29 aprilie 2011, fotografiile de la Catedrala Westminster unde Regele Mihai alături de fiica sa Principesa Moştenitoare Margareta au fost invitaţi la ceremonia religioasă au impresionat în România. Totodată au stârnit interesul pentru regalităţile europene, în mod special pentru monarhia britanică. Pe 18 mai 2012, cu prilejul Jubileului de Diamant al suveranei, Regele Mihai a fost fotografiat în dreapta Reginei Elisabeta alături de alţi monarhi într-o istorică imagine de la Castelul Windsor, în Marele Salon de Recepţii. Este o fotografie care a cucerit inimile multor români care simpatizează şi cred în valorile regalităţii, trezind un spirit al mândriei identităţii naţionale asociat cu personalitatea Regelui Mihai. Cele două evenimente din istoria regalităţii britanice au stârnit reacţii de simpatie la nivel internaţional, iar în unele state foste regate prestigiul monarhiei britanice a întărit convingerile fidelilor regalişti.

Cartea lui Andrew Marr, Regina Elisabeta a II-a. Un portret intim, este un omagiu adus reginei cu prilejul Jubileului de Diamant, celebrarea a 60 de ani de domnie. Jurnalistul BBC analizează evenimente, oameni, îndatoriri oficiale, dar şi pe cele legate de istoria personală a suveranei, o familie regală care observă schimbările survenite în mentalităţi şi în societatea secolului XXI şi care ia decizii cumpănite pentru a continua misiunea regală.

O întreagă istorie naţională este legată de domnia suveranei Marii Britanii. Născută în 1926, în perioada de refacere economică cea urmat Primului Război Mondial, Elisabeta (Lilibet) şi-a cunoscut bunicii, pe Regele George al V-lea şi Regina Mary. În mod simbolic, George al V-lea schimbase în 1917 numele german al dinastiei cu cel de Windsor, un nou început se arăta astfel pe harta politică a dinastiilor europene, care se modificase profund după Marele Război. Multe dinastii au dispărut, spre exemplu în Germania, Austro-Ungaria sau Imperiul Ţarist, multe din rudele sale aflate în ambele tabere ale războiului au avut un destin nefericit, pierzându-şi tronul şi plecând în exil, ca în cazul Kaizerului Wilhelm al II-lea, altele fiind ucise, precum familia ţaristă Romanov.

Într-o Europă modificată în structura dinastiilor, Regatul Unit şi-a afirmat tradiţiile, monarhul reprezentând continuitatea şi stabilitatea Imperiului Britanic. În acest context se năştea Principesa Elisabeta, fiica celui de-al doilea succesor la tron, Albert, Duce de York, cel care avea să devină Regele George al VI-lea în urma renunţării la tron a fratelui său David, cunoscut ca Eduard al VIII-lea, cel care avea să încalce cutumele unei monarhii tradiţionale.

Elisabeta a crescut având în minte abdicarea unchiului său, păstrând sentimentul de fragilitate al instituţiei monarhice pricinuită de caracterul reprezentatului ei. Tocmai de aceea sentimentul datoriei a existat şi s-a manifestat într-o formă specială la actuala regină. Jurământul de la încoronare reprezenta o garanţie că un asemenea fapt nu se mai poate repeta. Astfel principiul fundamental care călăuzeşte domnia Reginei Elisabeta este datoria, îndeplinirea obligaţiilor de şef al statului şi reprezentant al unei instituţii de prestigiu.

Autorul volumului biografic insistă pe istoria predecesorilor suveranei tocmai pentru a demonstra importanţa tradiţiei, a cunoaşterii şi înţelegerii educaţiei unei principese, la Curte păstrându-se şi afirmându-se principiile victoriene. Al Doilea Război Mondial avea să dezvăluie puternicul simţ al datoriei principesei adolescente Elisabeta. Devenită regină, şi-a îndeplinit cu stricteţe îndatoririle de şef de stat, fiind "Cititorul nr. 1", aşa cum o numeşte guvernul britanic, cunoscând în detaliu informaţiile transmise din surse diferite, inclusiv cele referitoare la complexa problematică externă de peste 60 de ani, fiind martora Războiului Rece, dar şi a căderii comunismului în centrul şi estul Europei, a războaielor din Vietnam, Afganistan sau Irak, precum şi a ascensiunii economice a Chinei.

Unul din momentele ceremoniale cele mai semnificative descrise este încoronarea suveranei din 2 iunie 1953, precum şi prezenţa jurnalistului Richard Dimbleby, un fost reporter de radio din timpul războiului, ales să comenteze filmarea pentru întâia oară a unui asemenea eveniment la Catedrala Westminster, aducând astfel un deosebit prestigiu BBC-ului. Solemnitatea ceremonialului încoronării Reginei Elisabeta a II-a a reprezentat o declaraţie a continuităţii, iar tinereţea noii regine avea să aducă un val al schimbării.

De-a lungul cărţii sunt prezentate portrete ale Reginei Victoria, Regelui George al V-lea, numit şi bunicul England, ale Reginei Mary, Regelui Eduard al VIII-lea (unchiul David), Regelui George al VI-lea (Bertie) şi al consoartei sale Elisabeta, cunoscută mai târziu drept Regina-Mamă, ale Principesei Margaret Rose, Lordului Mountbatten (Dickie), Prinţului Consort Philip, guvernantei Marion Crawford (Crawfie), Prinţului Charles, Prinţesei Anne, dar şi ale altor personaje precum Stanley Baldwin, Winston Churchill, Anthony Eden, Harold Macmillan, Harold Wilson, Margaret Thatcher, Tony Blair, David Cameron sau designerii Norman Hartnell şi Angela Kelly.

Spre deosebire de Regina Victoria care se izola la reşedinţele sale de la Windsor, Osborne sau Balmoral, Regina Elisabeta a II-a este monarhul activ, prezent şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice.

Jubileul de Argint celebrat în 1977 arăta rolul suveranei de stabilizator al societăţii. Au urmat apoi Jubileele de Aur şi Diamant ale Reginei Elisabeta, care, ca şi cele ale Reginei Victoria, au fost prilejuri de reflecţie, de trecere în revistă a principalelor momente din istoria statului reprezentat de monarh. Populaţia şi-a celebrat de fiecare dată regina ca pe o continuatoare a vechilor tradiţii regale, observând în acelaşi timp prestigiul statal dat de instituţia monarhiei.

Epocile sunt diferite, Regina Victoria a dat numele unei epoci, cea victoriană, când s-au manifestat importante transformări industriale, renaşterea economică, complexitatea alianţelor europene şi cea a alianţelor matrimoniale. Regina Elisabeta a succedat la tron la câţiva ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, harta europeană a dinastiilor modificându-se din nou, numărul acestora fiind mai mic, iar căsătoriile cu oameni din popor fiind acceptate abia în secolul XXI. În acest context al metamorfozelor benefice, monarhia britanică a devenit un model sau o sursă de inspiraţie privind modalitatea de conlucrare a suveranei cu instituţiile statului.

Regina este guvernator suprem al Bisericii Anglicane, este conducătorul suprem al forţelor armate, fiind şi sursa onorurilor, conferind medalii şi ordine. Primirile unor lideri internaţionali, de la personalităţi culturale şi spirituale, suverani, papi, preşedinţi, la dictatori sau călătoriile externe în aproape toate colţurile lumii o impun pe Regina Elisabeta a II-a drept un experimentat şef de stat.

Regina Elisabeta "este conducătorul care nu îşi conduce supuşii, ci îi serveşte", şi-a afirmat autoritatea fără a avea putere, dar mai mult şi-a impus respectul în ciuda complicaţiilor dinastice produse de divorţurile copiilor săi, în mod special de cuplul Charles-Diana, precum şi de efectul mediatic produs de moartea acesteia. Presa acelei perioade a vehiculat informaţii care o puneau într-o lumină mai puţin favorabilă pe regină, cea care îşi îndeplinea datoria. Cu toate acestea, prin schimbarea şi acceptarea renunţării la anumite cutume legate de căsătorii, precum şi prin modificarea Legii succesiunii la tronul britanic, regina primeşte din nou admiraţia unei întregi lumi, trecând de spaţiul britanic şi de Commonwealth.

Adevărata Regină Elisabeta este cea care prin deciziile sale a reuşit să aducă britanicilor stabilitate, un consens asupra importanţei instituţiei pe care o reprezintă, bucurându-se totodată de prestigiu internaţional. În peste 60 de ani, regina s-a confruntat cu situaţii complexe, de la criza Suezului, la războiul pentru Insulele Falkland, la inflaţie, greve, apartenenţa la Uniunea Europeană, recesiune, terorism, divorţurile din familia regală ori soluţionarea "problemei Camilla". În vremurile tulburi care s-au abătut asupra familiei sale în 1992, numit annus horribillis, a izbucnit incendiul de la Castelul Windsor în noiembrie, iar în decembrie acelaşi an, s-a făcut anunţul separării Prinţului Charles de Prinţesa Diana, urmat de divorţ în 1996 şi moartea Dianei în 1997. Alţi doi copii ai reginei divorţaseră: în 1992, Prinţesa Anne; tot în acelaşi an, Prinţul Andrew se separase de Sarah Ferguson, divorţul pronunţându-se în 1996. Moartea Prinţesei Diana aduce însă un val de resentimente asupra reginei, aplanate în anii următori prin intermediul schimbărilor aduse în familie şi în demersuri oficiale. Adeseori suverana a făcut acte pline de simbolism, precum vizita în Irlanda din 2011 sau schimbarea legii succesiunii la tron.

Regina Elisabeta a II-a şi-a îndeplinit datoria găsind în cele din urmă un echilibru între continuitate, schimbare şi decizie. Acordul privind căsătoria nepotului său, Prinţul William, cu Catherine Middleton în aprilie 2011 a contribuit la creşterea popularităţii reginei şi familiei regale. Cu trecerea timpului, în ciuda multor încercări, Elisabeta a II-a a rămas un simbol şi un model monarhic.

Vă recomand cartea lui Andrew Marr, prin intermediul căreia veţi cunoaşte istoria britanică recentă, observată prin altă lentilă, cea personală a reginei şi a instituţiei monarhice. Autorul a mai publicat volume privind istoria modernă a Marii Britanii, precum The Diamond Queen: Elizabeth II and Her People ce a însoţit documentarul BBC despre Jubileul de Diamant. Andrew Marr face parte din galeria jurnaliştilor BBC cu studii la Cambridge, care pe lângă jurnalismul de calitate a continuat să-şi dedice timpul scrisului şi prezentării istoriei din altă perspectivă, una pe înţelesul tuturor.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer