Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Treizeci şi şase de lalele


Alexandru-Radu Săvulescu

01.12.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
I once had a girl, or should I say, she once had me
(Norwegian Wood - Lennon/McCartney)

- Aş fi vrut să-ţi aduc liliac, dar n-am găsit, mi-a spus întinzându-mi un braţ plin de flori. E încă iarnă, nu i-a venit vremea, la florării se găseşte tot anul, chiar azi am văzut în mai multe locuri, dar nu pe lângă tine, aşa încât am luat lalele.

Când vine vorba despre flori, de obicei eu sunt cel care le oferă. De primit, nu ştiu dacă am mai primit vreodată. Oricum, nu astfel.

Când a sunat la interfon, se făcuse deja seară, mă întorsesem de ceva vreme de la birou. A urcat scările două câte două, şi s-a oprit în prag, respirând cu greu. Mi-a întins zâmbitoare un braţ de flori, fără să pară că vrea să mai facă vreun pas.
- Flori pentru mine?
- Da.
- Ce-am făcut ca să le merit?
-...
- E ziua ta, sărbătoreşti ceva?
-...
- Nu vrei să intri?
- Nu, mersi.

De cum mi-a dat buchetul, a făcut un scurt semn cu mâna, s-a întors, şi a plecat! Am rămas în faţa uşii deschise, derutat.

Dar ce buchet enorm! Am adus două ulcele cu apă. Am început să număr florile, în ideea de-a le împărţi cât mai egal. Treizeci şi şase. Brusc, m-am gândit la ceva.

Am pus mâna pe telefon, şi am sunat-o.
- Ai numărat florile?
- Da, sunt treizeci şi şase. Înseamnă ceva special?
- ...
- E vârsta ta?
- Da.

Ne mai întâlnisem de câteva ori la dans, dar de cunoscut propriu-zis ne cunoscusem doar cu o săptămână sau două înainte. De fapt, aş spune mai degrabă că atunci am cunoscut-o eu, pentru că ea mă ştia deja de ceva timp, îmi citise blogul, îmi trimisese chiar şi nişte comentarii simple dar încurajatoare ("îmi place cum scrii", "ai un stil elegant", "continuă să scrii, vreau să mai citesc..."). La vremea aceea n-am ştiut cine este, semna cu un pseudonim care m-a trimis la blogul ei, pe care n-am avut însă timp să îl citesc decât pe sărite, îl ţinea deja de câţiva ani, avea multe articole publicate, iar eu eram într-o perioadă în care mai mult scriam decât citeam, îmi propusesem să scriu zilnic câte un articol, ceea ce nu era chiar aşa de uşor, uneori mă apropiam de miezul nopţii cu teama că ziua va trece fără să apuc să-mi postez articolul "regulamentar"...

La un moment dat mi-a scris, spunându-mi că ar vrea să audă mai multe poveşti de la mine, apoi, când le-a auzit, m-a comparat cu tortul din care un copil ar vrea să mănânce cât poate, dar că i-ar plăcea să poată mânca câte puţin câte puţin, apoi am invitat-o acasă într-o seară, când am stat până târziu de vorbă, după care a doua zi mi-a scris puţin dezamăgită comparându-mă cu o cetate inexpugnabilă, iar eu i-am spus că la un moment dat m-am gândit să fac baie cu ea, dar că m-am abţinut să-i spun.
Ea a spus că baie n-ar face, dar că ar rămâne o noapte cu mine.

În prima seară de dans de după aceea, a venit mai machiată ca de obicei şi îmbrăcată mai sexy. Am dansat mai puţin ca de obicei, după care am plecat împreună. Ne-am oprit la mine.

Dimineaţă, conducând-o spre casă, ne-am oprit la o cafenea. Eu eram, ca de obicei, în haine obişnuite, dar ea arăta puţin ciudat, aşa, în rochie roşie, şi cu ciorapi plasă.

Săptămâna următoare am văzut-o plecând împreună cu un coleg de-al nostru de la dans. Păreau foarte fericiţi. O vreme au fost împreună. Nu ne-am mai vorbit de atunci.

(Bucureşti, 2013, revizuit 2015)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer