Pentru câteva minute am auzit cum zăpada îmi scârţie sub picioare. M-am lăsat purtat de sunet şi împins de fulgii de nea ce cădeau necontenit am ajuns în parc. Am pornit de acasă să-mi fac ordine în gânduri, să văd ce voi face în Noul An, şi am ajuns în parc cu gândul la dragoste. Va trebui să muncesc mai puţin. Pentru banii pe care îi primesc lunar muncesc prea mult. Voi trece dragostea pe primul loc, voi căuta bogăţie în iubire şi linişte în braţele calde ale unui suflet. Vântul îmi sărută obrajii, iar inima îmi tremură sub geaca groasă. Voi cunoaşte dragostea.
FĂURAR
Ei au apărut de după rafturile cu cărţi, de după mesele din sala de lectură şi chiar din cărţi. Tineri, deştepţi, plini de viaţă, dornici să schimbe ceva în lumea lor, în lumea noastră. În spaţiul cald al Bibliotecii au lucrat săptămână de săptămână la proiectul lor de voluntariat menit să deschidă ochii celor din jur asupra protejării mediului, iar lor le-a deschis drumul spre prietenii strânse, spre o viaţă pe care o vor dedica comunităţii. Mă rog doar să nu fie dezamăgiţi de cei care conduc o comunitate, de cei orbi şi surzi la faptele bune ale celor tineri, de cei interesaţi doar de imagine, de cei interesaţi doar de câştig, conduşi de un sistem prăfuit, bazat pe puternica atotcunoaştere a minţii lor bătrâne şi atrofiate. Dezamăgirea ar duce la durere, greu de alinat, apoi la ură şi revoltă, pentru ca în final tinerii să plece sau să renunţe la visul lor de a construi o viaţă mai bună. Mă simt legat de voluntarii bibliotecii, m-au marcat prin felul lor de a fi, mă bucur să îi descopăr şi în scris, zi după zi, m-aş bucura dacă ar putea la ei acasă un viitor să îşi poată construi.
"dacă vrei să mă cunoşti
trimite o scrisoare
poetului din oraşul tău
sunt prietenul de peste stradă
vecinul scorţos de la parter
copilul de 6 ani care a învăţat prima lui poezie la serbare
omul cu mult timp liber " - Lucian
"Noi suntem.
Noi existăm
Noi respirăm.
Şi ne pierdeam în priviri aruncate-n grabă pe traversarea de la ,,atunci" până ,,acolo". Şi-un trafic ce torcea în ritm cardiac ne vedea lacrimile de gheaţă curgând în sloiuri peste noi. E frig, e rece, e ud şi gheaţă, şi-am zis ,,poate, poate mă dezgheaţă...". Priveşti în ochii mei şi-mi numeri petalele de toporaşi şi fluturii ce mă înconjoară. Mă uit eu în ai tăi şi mă înec în lacul tău de smoală, mă cufund în trecutul lor, acum o vară. " - Monica
"Sunt lujer străin, la marginea apei
pierdut, tot suspinând, întinzând firişoare
rizomi, crenguţe, nervuri, de grosimea pleoapei
apărându-mă, arcuind paravan spre soare
îmi las odgoanele să mă îmbrace în zale
să mă apese, în sfera-mi ocrotitoare
cu sâmburi virili şi latentă floare" - Şerban
"Îţi priveam corpul şi te studiam atent. Erai frumoasă. Erai melancolică.
- Îţi place ceea ce eşti? te-am întrebat printr-o privire. Iar tu mi-ai răspuns la fel de calm cum te-am întrebat.
- Uite! Vezi cât sunt de iubită? Această frunză roşiatică, prin călătoria ei, mă mângâie, după care mă îmbracă. Cum ar putea să nu-mi placă ceea ce sunt? " - Alina
MĂRŢIŞOR
Ochii aruncaţi pe rafturile pline de cărţi s-au oprit să discute cu mintea.
De ce m-am apucat de scris?
Poate la fel ca mulţi alţii, deoarece mintea mea nu îmi dădea pace. Mă chinuia serile şi îmi seca puterile. Apoi m-am uitat în jur. Am simţit durerea cărţilor şi soarta lor.
M-am uitat însă la condiţia scriitorilor şi am decis să scriu pentru mine.
Am deschis cartea şi am rămas cu ea în mână, topit după "Povestirile mameibătrâne" ale lui Radu Tuculescu.
PRIER
Eu sunt făcut să-mi caut fericirea. Am să dau uitării relele din lume. Mă bucur că am oameni dragi alături de mine şi iată luna asta, după mai bine de un an de zile, te-am strâns în braţe pe tine. Prietenul meu cel mai bun. Nu-mi trebuie vorbe multe pierdute cu el, schimbate în fiecare zi, ca să ştie şi ca să ştiu totul despre el. De la vârsta de trei ani împărtăşim gânduri, idei, zile bune şi rele, şi nu e moment important al vieţii mele în care să nu fie, chiar şi cu sufletul, alături de mine.
FLORAR
Cu florile de cireş din luna Mai nu se poate face pod de flori peste o apă prin care curg, amestecate cu lacrimi, sânge şi durere. O apă pe care în goana noastră după Unire am sorbi-o fără clipire.
Aşa suntem noi, simţim româneşte şi orice am face un suflet în noi bate.
În luna lui Mai am adunat florile toate, puse pe frumosul costum popular, dăruit ca pentru un frate. Am plecat apoi spre Prut, noi ştim că Unirea se poate.
CIREŞAR
România a învăţat să iasă în stradă, să strige atunci când durerea îi arde trupul. Politicienii s-au învăţat să nu mai audă nimic.
Iar eu, nu mi-am mai pus cireşe la urechi, aşa cum făceam atunci când eram mic. Nu am mai cântat şi nu am mai dansat, nimic din plăcerile vieţii nu am căutat. M-am logodit cu munca şi m-am afundat în hârtii, nu m-am grăbit să-mi găsesc un alt scop de a trăi. Deşi, recunosc, a fost tot mai greu, zi după zi.
CUPTOR
Trăiesc în ţara în care Maica Domnului încă mai umblă desculţă prin grădini cu flori sărutate de rouă. Trăiesc în ţara unde sufletele sărace încă împart pâinea cu cel care le bate la poartă. Trăiesc în lumea în care rugăciunile sihaştrilor ne ţin loc de respiraţie.
În lumea asta s-a născut rugăciunea fierbinte.
Mi-am ridicat privirea din icoană, cu Dumnezeu pe buze. Te-am zărit pe tine. Am plecat capul ca la rugăciune şi-am aşteptat să pleci. Nu-s pregătit de lume. Dar ai rămas şi poate ai făcut bine, că am învăţat că dragostea nu iartă, şi nici nu ştii când vine, cât stă şi rănită, pleacă.
GUSTAR
Trebuie să mă trezesc. Sufletul meu nu mai rezonează cu al vostru. Gândul meu nu se mai regăseşte în gândurile voastre. Mă simt tot mai stingher şi mă fac tot mai greu înţeles. Mă doare vorba voastră aruncată fără minte şi-mi plâng ochii atunci când privirile voastre oarbe sunt aruncate spre mine prin sticle groase, fumurii, murdare, goale. Nu încerc să fiu altcineva în afară de cine sunt doar ca să vă fiu pe plac. Am avut şansa să lucrez cu oameni frumoşi, să muncesc pentru bucata mea de pâine şi să o împart cu ei. Nu am avut nimic ce să demonstrez, mi-a plăcut să fiu eu, să trăiesc, să muncesc. Nu trebuie nimănui nimic să demonstrez şi pentru tot ce fac nu am de ce să mă ruşinez. Nu mai suntem pe aceiaşi lungime de undă de mult şi nu mă interesează cum vreţi voi să trăiesc. Am o singură viaţă lăsată de Dumnezeu şi pentru a simţi asta, aleg acum să demisionez.
RĂPCIUNE
Bineînţeles că mama a plâns, am văzut şi am simţit asta. Sigur tata a vărsat lacrimi. I-am văzut ochii chiar dacă mă privea cu binecuvântare. I-am înţeles şi cred că ei m-au înţeles pe mine. Am plecat fără să plâng şi fără să simt că unde voi ajunge nu este locul m eu. M-am dus cu maşina, deşi am rău de maşină şi după două zile am ajuns în ţara în care Shakespeare a zugrăvit minunile lumii.
I-am lăsat pe ai mei pentru mine. Ştiu că nu le este uşor, dar în viaţă ziua trece, ziua vine.
BRUMĂREL
Focul lasă în urma lui cenuşa durerii. Ea se prinde de inima noastră, de ochii noştri, se agaţă de mintea noastră şi nu se mai dă pace câte zile vom avea. Avem datoria de a nu uita focul, cea mai importantă descoperire a omenirii, dar parcă zi de zi Prometheus se roagă să trecem şi noi prin ce a trecut el, chinuit că ne-a făcut un bine şi ne-a adus focul. Nu suntem zei şi ne este greu să suportăm durerea.
Focul, cine l-a pus, de ce l-a pus, dar mai ales de ce nu s-au gândit şi nu se gândesc la câţi oameni dragi în Rai prin foc s-au dus.
Am simţit focul din acea seară, de acasă, în noua noastră casă. Ne-am mutat în ea, toţi trei, plini de speranţă şi am învăţat să ne zâmbim şi să ne bucurăm de fiecare lucru cumpărat pentru căminul nostru.
Bucuriile mărunte pe care nu le observam de mult, sau le ignoram în goana vieţii, le-am găsit aşezate în toate cele pentru casă adunate.
Respir, trăiesc, sunt sănătos, mă uit la cer şi mulţumesc. Am liniştea pe care mi-o doresc.
BRUMAR
Respir odată cu ei. Trăiesc prin ei şi cu ei. Simt fiecare pală de vânt care le brăzdează faţa şi mă doare carnea atunci când strigă pentru mine, pentru ei, pentru noi, pentru cei ce vor urma. E ţara noastră, vrem să trăim în ea, iar lupta lor, de acolo, este şi lupta mea.
Şi-n timp ce ţara mea aşteaptă să îi dau copiii, eu o cinstesc, de sub tipar, cu un prim volum de poezii.
UNDREA
Iarna înghite tot. Nimic nu se mişcă. Aaa, doar clopoţeii puţinilor urători care mai bat la uşă, se aud iarna. În rest linişte. Apoi, petarde, artificii şi gălăgie în noaptea dintre ani. Din nou linişte. Suflă vântul, ne doare sufletul după ce nu am făcut sau după ce nu avem curajul să facem.
Îmi este trupul greu de amintiri şi sufletul încovoiat de la păcate, dar tare aş vrea o oră să mă mai mângâi, să ştiu că mă iubeşti, de se mai poate.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2015 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 ianuarie 2016. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2013, dar rămasă încă valabilă.