Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Cea care ne-a povestit şahul


Maria Andrieş

30.01.2016
Gazeta Sporturilor, ianuarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu numai şahul a pierdut-o pe Elisabeta Polihroniade. Toţi am pierdut un profesor dintre cei puţini, care ne învaţă cum să gîndim, nu ce să gîndim.


Există două feluri de jucători: jucători de table şi jucători de şah. De aici derivă şi cele două feluri de Dumnezeu: cel care aruncă zarurile şi cel care mută pionii.

Pe primul l-am cultivat intensiv imediat după '89, pe al doilea începem să-l descoperim abia acum. Tîrziu. Şahul a ajuns în coşul cu obiecte pierdute deliberat în gările tranziţiei. S-a retras din viaţa publică, din conştiinţa publică şi, zilele acestea, a rămas şi fără Elisabeta lui.

Dintre toate finalurile posibile pe o tablă în alb şi negru, doamna Polihroniade l-a ales pe cel mai discret. Anunţul decesului a fost însoţit de lista medaliilor, dintre care nouă olimpice. Marea maestră internaţională nu şi-a scos palmaresul pe masa unde se împart funcţii.

A condus federaţia de şah şi atît. Timp de peste patru decenii, a fost chipul acestui sport în România, ca realizator al unei rubrici de şah la TVR. Ceea ce face Hagi acum la Viitorul, ea a făcut pentru generaţii întregi de copii. A povestit şahul, l-a predat, l-a predicat, l-a împărtăşit, l-a dăruit. A scris cărţi de iniţiere în şah, primele manuale alternative, dacă vreţi, din educaţia românească. A organizat turnee de juniori, de seniori, de mari maeştri. Şirul de medalii e statistică neînsufleţită pe lîngă cruciada ei pentru minţi sănătoase.

Şahul de azi nu are succesul de public din anii Războiului Rece. Nu se mai poartă alb şi negru, totul a virat spre cenuşiul corect. Deep Blue a ajuns la muzeul IT, Kasparov s-a apucat de opoziţie, cum spun ruşii la politică.

Clasamentul FIDE seamănă cu topul ATP, importante sînt punctele, nu starea de graţie. Schimbările astea reprezintă o parte a explicaţiei pentru care nu vom mai avea prea curînd şahişti de statura Elisabetei Polihroniade. Marii maeştri sînt oricum o specie rară, ca actorii de Shakespeare. Însă ceea ce e mult mai trist e că nu vom mai avea prea curînd profesori de statura ei. Profesori care să ne inspire să jucăm după reguli şi să privim la mai mult de doi paşi în faţa noastră.

E o pierdere dezarmantă, pentru că avem mai mare nevoie de şah decît de victorii. Sîntem învăţaţi, pe toate canalele, ce să gîndim, dar nimeni nu ne învaţă cum să gîndim. Şcoala românească trebuie să găsească locul cuvenit pentru ora de şah, pentru care s-a luptat doamna Polihroniade.

Cît de greu a obţinut-o! Mai repede aprobau guvernanţii opţionalul de fotbal american! Şahul nu rentează. E cel mai ieftin dintre sporturi, cu condiţia să nu-l practici la clubul lui Oprescu. Un program "400 de table" sau "100 de rocade mici" nu sună deloc promiţător, în materie de cheltuieli. Nu tu contracte cu statul, nu tu panglică de tăiat, nu tu nocturnă din banii primăriei, nu tu gazon care trebuie schimbat o dată pe lună!

Anunţată în mai 2014, ora de şah în şcoli a înaintat o pătrăţică într-un an şi jumătate. Se află în stadiul de pilot, cu anvergură locală. Părinţii n-au declanşat campanii furibunde de promovare. La nivel de ministere, tema "Educaţiei prin şah" şi-a consumat efectul de şoc, a dispărut de pe ordinea de zi, în fum de petarde electorale.

În fotbal n-o să vedeţi asta niciodată, din motive care ţin de drepturi TV. Dar, în şahul de un anumit nivel, sînt partide care se încheie după cîteva mutări. Încă din deschidere, poţi citi pe tablă cum se vor termina.

Elisabeta Polihroniade a urnit piesele pînă la vîrf, pînă în inima catedralei jucătorilor de table. A smuls o oră dintr-un ocean de ore care antrenează capacitatea de memorare şi de uitare, imediat după Bac, şi care atrofiază muşchiul gîndirii. Şi-a făcut serviciul credincios de educator pînă în ultima clipă. A ţinut aprinsă lampa de veghe a raţiunii pentru cei care vin, cît a fost omeneşte posibil. Ce-o să se întîmple acum, cînd albul nu mai mută?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer