Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre traducere, o perspectivă franceză (de lucru)


Bogdan Ghiu

27.03.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În urma (pentru că în timpul şi, deci, datorită) mesei rotunde pe care am organizat-o anul acesta (vineri, 18 martie 2016) la standul României de la salonul de carte Livres Paris (după ce anul trecut organizasem o primă masă rotundă cu titlul "Genres en écriture", în colaborare cu Collège International de Philosophie din Paris şi avîndu-i ca invitaţi pe Geneviève Fraisse, Safaa Fathy şi Diogo Sardinha) şi, cu acelaşi prilej, ca urmare a discuţiei la care am fost provocat de către Matei Vişniec la RFI, ambele avînd ca obiect traducerea (titlul, în acelaşi timp provocator-jurnalistic şi cît se poate de exact, sub care am plasat masa rotundă de anul acesta a fost "Et si au commencement était le verbe Traduire?": "Dar dacă la început a fost cuvîntul a traduce [sau: cuvîntul tradus]?"), am ajuns să-mi dau seama de mai multe lucruri pe care nu le observasem (atît de acut şi cu atîta convingere) pînă acum în ceea ce priveşte traducerea, dar nu privită în sine, ci - marele merit al "obiectului traducere" fiind tocmai acela de a nu ne/se amăgi cu vreun "sine" - tocmai ca obiect tranziţional, ca perspectivă euristică specifică şi ireductibilă, nebănuită, de lucru asupra culturii, politicii, societăţii.
 
În cadrul mesei rotunde (organizată în parteneriat cu Association pour la promotion de la traduction littéraire [ATLAS] şi Collège International des Traducteurs Littéraires [CITL], Arles), invitaţii mei (Sophie Benech [traducătoare de Pasternak, Pilniak, Nadejda Mandelstam, Svetlana Alexievitch etc.], Laure Hinkel şi Florica Courriol [cunoscute traducătoare din literatura română], Dieter Hornig [profesor de istoria şi poetica traducerii la universitatea Paris VIII], Santiago Artozqui [preşedintele consiliului de administraţie al ATLAS] şi Jörn Cambreleng [directorul Colegiului Internaţional al Traducătorilor Literari din Arles]) au precizat (şi m-au ajutat, cum spuneam, să îmi precizez) cîteva puncte asupra cărora va trebui să insist, pentru că promit foarte mult: o mare deschidere
 
De exemplu, s-a vorbit despre influenţa traducerilor asupra propriei limbi, adică asupra limbii-ţintă, cea în care se traduce, şi chiar, radical, în cazul limbilor unor culturi orale, pur şi simplu la crearea ca atare a limbii scrise prin traduceri (adică la traducerea ei în scris, la transpunerea ei în registrul scrierii, ceea ce, pentru canonul occidental-universal[izat], echivalează cu "intrarea în Fiinţă", cu saltul de la "ontic" la "ontologic"). O limbă se formează şi se consolidează în primul rînd traducînd, şi nu întîmplător marii scriitori naţionali din perioadele de pionierat (romantice în toate sensurile) ale unor limbi şi culturi au fost în acelaşi timp şi fervenţi traducători. La origini, deci "în esenţă", scrisul nu se desparte în original şi tradus, în autohton şi alogen, în producţie internă şi import, adică între producţie [considerată primă] şi comerţ [considerat secund] etc. Scrisul este traducere (să nu simplificăm, însă). Banalitate evidentă, desigur, dar pe care, de fapt, am uitat-o (cealaltă variantă a simplificării).
 
Există, apoi, lucruri extraordinare, unice, asupra omului în general, adică asupra societăţilor, politicilor şi culturilor sale, pe care numai poziţia ireductibilă de traducător le poate observa şi, deci, povesti, re-da. De unde ideea unei posibile cărţi cu titlul (de lucru) "Poveşti de traducători": ce se vede din poziţia de traducător şi numai din ea, adică ce văd cei care nu se (prea) văd (tocmai propria invizibilitate fiind, probabil, condiţia unicităţii propriei vederi).
 
De aici, necesitatea de a releva şi de analiza specific, adică înainte de toate de a da publicităţii, un corpus nevăzut, inexistent din punct de vedere cultural, de scrieri: paratextul traducătorilor, adică ce scriu traducătorii în timp ce traduc (şi, evident, ce tip de scris e traducerea).
 
Ca şi imperativul de a privi traducerea ca pe un tip aparte, auto-consistent, de cercetare, şi, deci, ca pe obiect-resursă de meta-cercetare de-a dreptul exploziv. Căci are dreptate Olivier Mannoni (cunoscut traducător din germană în franceză şi biograf de autori germani, preşedinte al ATLF, Asociaţia Traducătorilor Francezi din Franţa, şi director al Şcolii de Traducere Literară organizată de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa) atunci cînd spune că nu traducem (doar) limbi, că traducerea nu este în primul rînd o afacere lingvistică (limba însăşi nefiind o chestiune lingvistică). Ce şi cum trebuie să citească, să cerceteze traducătorul pentru a putea cu adevărat să traducă şi atunci cînd traduce, prin însuşi actul de a traduce? Cîmpul de cercetare al unui traducător este unic şi diferit de al oricărui alt tip de cercetător. Iar asta încă nu ştie şi nu spune nimeni. Privită astfel, traducerea este un obiect de (meta-)cercetare cu totul nou, chiar virgin. Adică de viitor.
 
În sfîrşit, am realizat că Franţa, adică limba şi cultura franceză, ocupă, asemenea (adică nu egal, ci omolog) traducerii înseşi, o poziţie epistemologic, euristică şi, deci, politică strategică, dat fiind că (multiplu) intermediară: este o fostă limbă hegemonică, dominantă, "globală", imperial(ist)ă, care a fost detronată de engleză, fără a ajunge însă pînă la rangul românei, de pildă, acela de limbă "rară". Franceza este, azi, limba strategică (speculativ şi politic) a traducerii şi pentru traducere deoarece, la fel ca traducerea, se află între. Nu întîmplător, aşa cum a ţinut să atragă atenţia Dieter Hornig în cadrul mesei rotunde, în spaţiul limbii şi al culturii franceze au fost elaborate cele mai consistente şi mai înnoitoare teorii recente despre traducere, cele ale lui Henri Meschonnic şi Antoine Berman, de exemplu, cultura franceză fiind, în prezent (dar nu numai), una dintre mai traducătoare culturi ale lumii: un adevărat "coridor" sau "trambulină" culturală. De reţinut, deci, în vederea conceptualizării, formula "cultură traducătoare".
 
Şi mi-a venit ideea de a scrie o utopie: aceea a unei societăţi organizate în funcţie de traducere, potrivit multiplelor, integralelor declinări ale activităţii fundamentale şi, poate, abia ea cu adevărat specific umane de a traduce.  
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer