Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Cartea viselor

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cartea viselor (XLIII)


Dan Recheşan

01.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
48.

***

Păşeau toţi trei, ca nişte oi rătăcite în viforniţă pe uliţele pietruite din cartierul evreiesc. Cînd ajunseră la jumătatea distanţei dintre poarta Sionului şi Zidul Plîngerii, Celebi se învîrti spre miazăzi, apoi se întoarse spre miazănoapte şi spuse:
"Fireşte, locul pe care-l caut este un "cardo" ca o ţîţînă de uşă, iar celelalte străzi şi uliţe mai mici se învîrtesc toate în jurul ei!"

Tînărul frînc făcu zece paşi şi strigă pe neaşteptate:
"Aici este locul, l-am visat de nenumărate ori, e-n casa aceea de culoarea şofranului din colţ, păzită de un leu!"

Călătorul se arătă tare mirat:
"Acolo e o ieşiva, un beit midrash, locul în care iudeii învaţă talmudul!"

Cuprins de nerăbdare, Nicolas îl trase de poala giubelei:
"E capătul podului pe care vroiam să-l ridic ca să păşesc în sfîntul regat al cerului... să intrăm, stăpîne, căci n-avem nimic de pierdut!"

Se îndreptată tustrei spre casa rabinului Elyah de Vidas şi bătură la poartă. Le deschise un bărbat înalt, îmbrăcat în negru, cu o pereche de perciuni stufoşi ieşindu-i de sub kippa ca nişte tufe de scaieţi.
"Raabi Elyah nu primeşte pe nimeni, e bolnav!" mîrîi el.

Celebi făcu un pas în faţă şi spuse cu îndrăzneală:
"Pe cel care a scăpat viaţa rabinului Menahem din Dubrovnik îl va primi!"

Bărbatul în negru îl privi posac şi le zise:
"Voi doi, tu şi goimul, puteţi intra, filistinul s-aştepte afară!"

Păşiră în casă şi-l găsiră pe rabin întins pe o saltea ponosită din bumbac, umplută cu pene de gîscă. Părea că doarme, dar cel care îi conduse le şopti:
"E-n starea asta de trei ceasuri. Doftorii zic că nu-şi va recăpăta niciodată darul vorbirii chiar dacă scapă cu viaţă!"
"Vai mie, spuse Celebi, se pare că am ajuns prea tîrziu!"
"Nu se ştie niciodată dacă-i ai ajuns prea tîrziu sau prea devreme... totul este să te bucuri de călătorie! Aţi auzit pilda ţadicului Isaac din Irşava? "

Cei doi tăgăduiră şi ucenicul rabinului începu să-şi depene istorisirea.

POVESTEA RABINULUI VISĂTOR

Se zice că în urmă cu trei veacuri trăia în oraşul Cracovia, un ţadic sărman ce-şi ducea traiul în sărăcie şi lipsuri mari. Era însă mulţumit cu cît avea şi era fericit numai cînd ştia că toţi credincioşii de rînd, pe care el îi învăţa, plin de osîrdie, tîlcul Talmudului, au ce mînca şi ce îmbrăca. Într-o noapte, pe cînd dormea dus, dinaintea lui s-a înfăţişat un bătrîn îmbrăcat într-un veşmînt ca neaua şi cu o barbă tot albă şi lungă pînă la brîu. Era nimeni altul decît învăţătorul său, Moreinu ha-raw Lőew, păstorul de seamă al tribului pierdut al Sionului care i-a grăit aşa în vis:
"Eşti tare nătîng, măi, Isaac dacă dispreţuieşti averea, căci cu bani multe lucruri bune se pot făptui pe lume... ascultă-mă bine şi fă cum îţi spun. Trezeşte-te degrabă, ia-ţi toiagul, nişte încălţări zdravene şi porneşte spre oraşul Praga. Odată ce-ai ajuns acolo, caută palatul în care vieţuieşte regele şi-ai să vezi lîngă el un pod din lemn. Sub pod este ascunsă o comoară, de nimeni ştiută. Ia banii toţi şi dă-i spre îndestulare săracilor, căci numele tău va fi în veci aşezat la loc de slavă!"

Ţadicul s-a trezit în toiul nopţii, şi-a luat toiagul, o pereche de ciubote noi şi s-a pornit la drum. Mai pe jos, mai în căruţă, a făcut el ce-a făcut şi, cu chiu cu vai, în două săptămîni a ajuns la Praga. S-a duse întins spre palatul regal dar, să vezi drăcie, podul cu pricina era păzit zi şi noapte de oşteni înarmaţi. Ce era să facă? A plecat de acolo, ca nu cumva să-l ia haidamacii aceia la bătaie. În noaptea următoare l-a visat din nou pe raabi Moreinu, înciudat tare de data asta:
"Ce faci, Isaac, te dai bătut la prima încercare? Dacă Moses era din acelaşi aluat ca tine şi-acum neamul nostru rătăcea prin pustie!"

Isaac s-a dus îngîndurat şi s-a aşezat iarăşi sub pod. Căpitanul gărzilor ce se aflau acolo l-a întrebat ce caută şi, aflînd de toată povestea cu visul şi comoara a prins să hohotească:
"Doamne sfinte, vai de capul şi de mintea ta... mai zici că eşti un ţadic înţelept şi, cînd colo, crezi ca babele în vise? Păi află că de eram atît de smintit ca tine, la ceasul acesta rătăceam hăt-departe-n Polonia, căci azi noapte în vis o voce mi-a zis răspicat aşa: căpitane Traumt, du-te degrabă în Cracovia, caută cocioaba unuia pe nume Isaac şi sapă sub teiul din grădină, căci vei găsi între rădăcinile lui căldare mare plină cu aur! Îţi dai seama ce neghiobie, să caut casa unui evreu pe nume Isaac cînd jumătate dintre evreii din Cracovia poartă numele acesta!"

Auzind toate astea, rabinul Isaac a rămas cu gura căscată de uimire, apoi i-a mulţumit căpitanului că-i băgase minţile-n cap şi s-a întors acasă, în Cracovia. Numai ce a ajuns lîngă şandramaua în care-şi ducea traiul că a cerut unui vecin un hîrleţ şi a început să sape sub tei. N-a săpat el nici de trei palme că a dat de o căldare plină ochi cu taleri de aur. Tare s-a bucurat că visul i s-a împlinit şi, fără să mai stea pe gînduri, a împărţit cea mai mare parte din avere nevoiaşilor şi orfanilor, ţinînd pentru sine atît cît îi trebuia să nu mai sufere de frig şi de foame. Se mai zice că-n fiecare zi a vieţii sale, de cum se trezea, ţadicul Isaac grăia aşa:
"Slavă deşteptăciunii tale, rabine Moreinu ha-raw Lőew, de nu credeam în tine, muream prost şi sărac!"

De unde se vede că pentru un călător înţelept nu are nicio însemnătate lungimea drumului sau sosirea la ţintă, ci mai degrabă călătoria de la neştiinţă la cunoaştere. Şi, aşa cum ne învaţă talmudul, nu fi leneş aşteptînd comorile să-ţi iasă în cale, caută să-ţi ascuţi spiritul şi le vei găsi negreşit!

Isprăvind ucenicul rabinului istorisirea pildei sale, Călătorul zise:
"Mare adevăr ai rostit dar văd că noi aşteptăm în zadar, căci învăţătorul tău nu se mai trezeşte!"

Atunci, Nicolas ca un copil neastîmpărat se apropie de pat şi grăi tare şi răspicat:
"Trezeşte-te, înţeleptule, c-avem nevoie de toată lumina minţii tale!"

Spre mirarea tuturor, bolnavul deschise ochii şi-i aţinti curios.
"Învăţătorule, poţi să ne spui de eşti teafăr sau nu la limbă?" mormăi bărbatul în negru.

Bolnavul clipi o singură dată, scurt şi lămuritor.
"Nu, asta vrea să zică că nu e" lămuri tînărul francez şi urmă: "Spune-ne, înţeleptule, buricul lumii se află aici, în Jerusalem?"

Rabinul îi zîmbi şi clipi de două ori.

Atunci Celebi se apropie şi el:
"Înţeleptule, eu caut o cheiţă cu numărul nouă şi cu tiparul literei tet... poţi să-mi desluşeşti locul în care este ea ascunsă?"

Mîna dreaptă a mutului smulse o pană din saltea. Se împunse în buricul arătătorului cu vîrful penei şi bîjbîi în gol spre maksor. Ucenicul apropie cartea de degetul care trase încet, pe copertă, trei linii sîngerii unite-ntre ele.
"Trei? De trei ori trei? Triunghi?"

Rabinul clipi iarăşi de două ori şi mîna sa arătă spre cartea Tomer Deborah, aflată lîngă saltea.
"Un palmier într-un triunghi?"
"Da" rostiră ochii lui Elyah de Vidas.

Părăsind casa rabinului, Celebi scoase un pergament din teşcherea şi spuse:
"Pînă la urmă e o problemă de geometrie: găsim triunghiul, căutăm apoi palmierul, iar cheiţa va fi în cele din urmă a mea!"

NIKOS BLEFARIS

Cînd venise în Cetatea Sfîntă laolaltă cu alţi pelerini din Elada, Nikos Blefaris n-avea în pungă nicio para chioară. De cum ajunse în oraş se duse şnur la preoţii care aveau în grijă Sfîntul Mormînt şi-i întrebă dacă aveau nevoie de braţul lui. Cum era bine clădit, cu umerii laţi şi membrele puternice, aceştia îl luară pe lîngă ei de ajutor. Sarcina sa de căpătîi era să dea cu tîrnul pe lespezi, iar în timpul procesiunilor să împiedice pelerinii să se înghesuie sau să facă stricăciuni în biserică. Nu se puţine ori sacerdoţii de rit răsăritean se încăierau cu cei armeni sau cu cei de rit latin, iar un haidamac precum Blefaris era oricînd binevenit. La început omul se arătă mulţumit de însărcinare dar mai apoi, văzînd cum merg lucrurile pe-acolo, se hotărî să cîştige, pe lîngă hrana şi ţoalele pe care i le dădeau călugării şi niscai arginţi. Începu să vîndă iconiţe sfinţite, căpeţele de lumînare şi bucăţele din Sfînta Cruce celor dornici să ducă acasă un semn că păşiseră în cel mai sacru loc de pe pămînt pentru un creştin. Treaba merse cu spor şi-şi umplu bine punga cu piaştri pînă cînd stavroforul patriarhiei socoti că Nikos vînduse atîtea bucăţele de lemn că ai fi putut umple cinci căruţe, de cîte o sută de măji fiecare, din acel lemn şi-i spuse să-şi caute alt loc de negoţ. Împins de nevoie, se apucă să colinde uliţele agăţîndu-se de pelerinii bogaţi şi poftindu-i să le fie călăuze prin oraş. Se pare că înfăţişarea lui nu le dădea prea multă încredere căci arăta mai degrabă ca un borfaş gata să le taie pungile decît o călăuză cinstită. Cum nici îndeletnicirea aceasta nu merse prea bine, în ultima vreme trîndăvea fără folos în preajma Bisericii Învierii gata să-şi arvunească braţul în slujba celui care-l plătea mai bine. Pe-acest haidamac isteţ şi pus pe rele îl căută Musa ibn Kabir în seara acelei zile de joi.

De cum îl văzu pe kabir, grecul tresări şi-şi zise mirat:
"Tu eşti pe cel pe care l-am visat că-mi va duce multă bogăţie!"

Dervişul vînător de vise nu-i dădu răgaz să se dezmeticească şi-i zise:
"Fireşte că eu sunt... acum, ascultă-mă bine de vrei să te-ajungi: dacă eşti creştin cu adevărat, ridică-te şi vino cu mine căci jidanii, armenii şi buzurmanii pregătesc o mare nelegiuire, vor să urce pe Golgota şi să ia în stăpînire toate locurile sfinte!"
"Mie, unul, ce-mi iese din treaba asta?" întrebă Nikos Blofaros cîntărind în mînă un ciomag noduros cu capătul ghintuit.
"Cît vrei? O mie, două, cinci mii de piaştrii!" rînji Musa ibn Kabir scoţînd din cutele giubelei o pungă mare.

Cît ai zice Tatăl Nostru, pe uliţe se adunară cam o sută de derbedei fără căpătîi, care porniră cu grecul în frunte spre Munte. În vremea asta o mulţime de evrei şi o ceată numeroasă de cerchezi veniţi din Gruzia şi Abhazia se îndreptau pe podul Muharam spre Domul Stîncii ca să se închine. Cele trei mase de oameni se întîlniră pe puntea de piatră şi începură cu îndîrjire să se încaiere. Foloseau ca arme reteveie, ghioage şi bolovani smulşi din pavaj şi fără îndoială că zarva ar fi cuprins toate locurile sfinte din Ierusalim de nu se ivea acolo un şirket de ieniceri din Damasc ca să-i împrăştie. Întîi, oştenii folosiră latul iataganelor dar, văzînd că inamicii lor nu se feresc de lovituri, începură să izbească cu lama. În scurt timp uliţa se umplu de leşuri, nu mai puţin de o sută de inşi căzînd ucişi sau răniţi. Ultimii zurbagii fugiră urmăriţi de salvele slobozite din flintele ienicerilor.

Musa ibn Kabir îşi frecă mulţumit palmele:
"Aşaaa... acum am răgaz îndestul să-l opresc pe Celebi, orice ar face şi oriunde s-ar afla!"

Nikos Blefaris nu mai apucă să-şi primească plata pentru fărădelegea înfăptuită. Îl nimerise plumbul unei flinte între umeri şi zăcea lîngă o tarabă cu mătănii şi iconiţe sfinte răsturnată pe caldarîm.

EVLIYA CELEBI

Cînd Celebi şi însoţitorii săi ajunseră la locul încăierării văzură o ceată de yenicerii care, ajutaţi de cîţiva localnici, strîngeau leşurile de pe caldarîm şi le aruncau în cotigi.
"Aman pentru vieţile lor şi pentru oraşul acesta, murmură el, douăsprezece mii de sfinţi şi-au găsit sălaş aici dar şi douăsprezece mii de nebuni!"

Se porni ca din senin o ploaie cu stropi cît boaba de strugure care spălă tot sîngele vărsat pe lespezi şi şterse urmele masacrului.

Călătorul se aşeză pe un bolovan şi-şi aşternu harta pe genunchi. Nicolas se aplecă peste umărul lui şi-i urmări curios arătătorul care se plimba pe hîrtie.
"Aşa cum ne învaţă marele învăţat Abu Ali ibn Hathayam, cel care a dus mai departe ştiinţa lui Euclid, orice triunghi se sprijină pe trei puncte. Unul dintre ele ar putea fi stînca pe care profetul Ybrahim (Abraham) a vrut să-şi jertfească primul născut, pe Isaac. Al doilea este acolo unde a fost îngropat profetul creştinilor, Isa ben Yusuf. Fireşte, dacă este să-l căutăm pe-al treilea, acesta nu poate fi decît locul în care profetul Mahomed şi-a priponit armăsarul înaripat, Al-Buraq, în noaptea călătoriei sale de la Ierusalim la Mecca!" mormăia Evlyia, urmărindu-şi netulburat gîndul.

Scoase un condei şi trase o linie subţire între Haayt Al-Mabka ("Zidul Plîngerii") şi Masjid Qubbat As-Sakhrah ("Domul Stîncii"), apoi alta între Muntele Templului şi Biserica Sfîntului Mormînt. Uni liniile între ele şi privi cu luare aminte triunghiul îngust, îndreptat cu vîrful spre soare-apune.
"Acum n-avem altceva de făcut decît să căutăm palmierul!"

O luară la pas şi merseră zece stadii spre soare-răsare dar nu găsiră niciun copac în preajmă. Se întoarseră spre miazăzi, ocoliră moscheea Al Aqsa dar nu dădură nici măcar de umbra vreunui palmier şi se îndreptară spre Sfîntul Selpulcru. Nici nu băgară de seamă că pe urmele lor se furişa o umbră deşirată însoţită de trei ieniceri. Cînd ajunseră la trei stadii de mormînt, Celebi privi iarăşi triunghiul trasat pe pergament şi rosti cu hotărîre:
"Trebuie să-l găsim, sigur este în mijlocul triunghiului!" dar nu dădură decît de nişte lespezi mari din piatră şlefuită, de pe vremea romanilor sau chiar mai vechi. Deodată, tînărul franc se opri şi se aplecă spre caldarîm exclamînd:
"Palmierul este, aici în piatră!"

Într-adevăr, între două lespezi, se zărea o bucată de capitel cu ornamente cioplite în forma unor frunze palmate. Celebi vîrî vîrful hangerului între lespezi şi vru să mişte pietroiul dar lama se rupse.
"Ai trebuinţă de o cazma!" mormăi filistinul care îi urmărise pînă atunci nepăsător.

Nu găsiră o cazma, dar folosind un drug din fier ruginit urniră bolovanul din loc. În bătaia razelor lunii care tocmai răsărea zăriră în scobitura de sub pietre o cutiuţă din cleştar în care lucea ca o stea miraculoasă o cheiţă din aur în forma literei tet. Celebi întinse mîna şi o luă, iar celelalte două cheiţe de aur care-i atîrnau la grumaz zăngăniră ciocnindu-se între ele. Cartea Viselor care atîrna ca o ghiulea în desagi se mişcă scîrţîind din încuietorile ei bătute în nestemate. Nu apucă să se bucure prea mult că o umbră lungă se întinse peste groapă şi un glas răguşit de ură îi lovi urechile:
"Salam aleikum, effendiy Celebi. Slavă lui Allah că ne întîlnim iarăşi!"
"Aleikum salam, dervişule. Se întîlneşte munte cu munte darmite om cu om!"

Musa ibn Kabir rînji iar ochii îi sclipiră ca două tăuri de smoală:
"Dă-mi cartea şi cele trei cheiţe, iar eu mă jur pe sufletul mamei mele că te-ajut s-ajungi padişah în Istanbul!"

Călătorul zîmbi şi strînse la piept cartea ferecată care ardea acum ca o tăblie încinsă de fier.
"Cărţile sunt pentru minţile curăţate de rău... şi-apoi ce să faci, tu, un vrăjitor înzestrat cu toate puterile iadului, cu o terfeloagă scrisă acum o mie de ani!"

Atunci, kabirul scoase din teacă hangerul care reteza gîndurile, iar ienicerii făcură un pas în faţă zăngănindu-şi ameninţători lănciile. Nicolas sări între Celebi şi dervişul vînător de vise strigînd:
"De data asta meşteşugul tău de a ucide visele n-are nicio putere!"

N-apucă să-şi apere stăpînul căci hangerul îi tăie cugetul subţirel şi adormi de-a-mpicioarelea.

Lancea unui ienicer îl lovi deasupra buricului, iar vîrful de oţel lung de două palme îi străpunse maţele ieşi prin spinare. Nu simţi nimic şi muri în somn visînd că se afla într-un lan liliachiu de levenţică înflorită, în Languedoc, iar o fetişcană bălaie şi îmbujorată îi zîmbea drăgăstoasă.

Samsun ben Paliset o rupse la fugă dar îl ajunse şi pe el moartea, căci tăişul unui iatagan îi reteză beregata, iar căpăţîna i se rostogoli pe caldarîm, zece paşi mai încolo.
"Dă-mi cartea, Călătorule şi vei ajunge cel mai puternic om din lume!" repetă Musa ibn Kabir.

Celebi strecură mîna în desagă dar în loc să scoată Cartea Viselor, dădu la iveală hatişeriful cu pecetea sultanului. Ienicerul care-l descăpăţînase pe filistin apropie flacăra unei torţe şi se zgîi la pergament. Norocul făcu să ştie oleacă de carte, căci, dumirindu-se, le spuse tovarăşilor săi:
"Omul acesta poartă asupra sa pecetea sultanului. Eu zic să nu ne pripim şi să-l ducem la Husseyin paşa să judece el, ce şi cum!"
"Eşti un neghiob, omul acesta a furat odoare de preţ şi trebuie să fie azvîrlit în temniţă!" strigă kabirul. Întinse braţul să smulgă cele trei cheiţe care străluceau ca nişte stele la grumazul Celebi, dar cheiţele îi arseră degetele şi-şi trase mîna urlînd. Ienicerii rîseră şi-l luară între ei pe Călător mînîndu-l spre casa valiului.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer