Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Migraţii, iubiri furtive şi valentine


Roxana Pavnotescu, pe marginea unei cărţi de Laurenţiu Orăşanu

17.08.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Laurenţiu Orăşanu
Migraţii
Editura Eikon, 2015



Citiţi un fragment din această carte.

***
In memoriam - Laurenţiu Orăşanu: Migraţii, iubiri furtive şi valentine

Un om în deplină forţă creatoare, abia instalat în confortul mental al pensiei, şi care îşi intuieşte sfârşitul foarte aproape, la ce se gândeşte? Cum să dea un sens gestului morţii. Şi cum orice călătorie presupune şi o întoarcere, când şi sub ce formă? - sunt întrebările pe care le ridică Laurenţiu Orăşanu în ultima sa carte Migraţii.

Personalitatea lui Laurenţiu Orăşanu în universul literar este proteică; se vrea autor şi personaj al scrierilor sale ipostaziat în mai multe dimensiuni (pseudonime) ce demonstrează o sensibilitate complexă şi un talent diversificat: Ipse - desemnează eul poetic, Calimero semnează genul umoristic (Dicţionar cu umor geto-dacic), Ghiocel - proză scurtă şi poezie. Scriitorul editează, publică şi susţine singur o revistă de literatură la New York - Conexiuni - pe care o continuă o vreme pe internet, după ce se repatriază. A fost un activ corespondent al site-ului de poezie poezie.ro, cu poezii, proză scurtă, articole de presă. Întors în ţară după un lung exil, este recipientul a numeroase premii literare printre care şi: Premiul pentru proză al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români - LITERART XXI şi primit în U.S.R., în 2014.

Regretul pentru viaţa curmată prea devreme e transcendat pe calea artei şi în locul lui se instalează firesc speranţa şi posibilitatea întoarcerii. Pornind de la Mitul Reintegrării (Mircea Eliade)şi de la Călătorii în lumea de dincolo (Petru Culianu), autorul imaginează moartea ca pe un experiment al spiritului ce se vrea împrospătat, reînvigorat prin noi forţe creatoare. Tema romanului este migraţia ce se defineşte nu numai prin schimbarea geografiei dar şi a hărţii spirituale. Filozofic, Laurenţiu Orăşanu propune călătoria inversă ca contrapunct al Marii Călătorii. Un spirit, deopotrivă ştiinţific şi umanist, autorul explică energetic acest tip de migraţie; numai un spirit tânăr (ce-şi părăseşte înainte de termen trupul) posedă forţa necesară întoarcerii (în sensul de voinţă, motivaţie a celor ce pleacă lăsând în lume o iubire sau o idee ce trebuie continuată sau valorificată). Prin eroul său Matei Gorganu, autorul propune o rezolvare a enigmei savantului Petru Culianu, ucis în toaleta din University of Chicago. El interpretează această dispariţie ca o intenţie de-a comunica cu acel dincolo. Mitul Reintegrării e deplasat către ideea de simbioză a spiritelor, fenomen ce poate surveni în anumite momente cruciale ale existenţei. Această reprezentare presupune o evoluţie spirituală ce nu ţine doar de istoria formării ca individ, dar şi de fenomene de întoarcere şi integrare parţială a altor spirite. Moartea lui Matei Gorganu nu este o simplă sinucidere ce deschide un joc al presupunerilor despre crima organizată de grupul mişcării legionare din Chicago sau de securitatea română. Ea se impune ca ritual de trecere în scopul cunoaşterii şi a legitimării unei teorii ce aşează Mitul Reintegrării într-o nouă perspectivă.

Romanul are o arhitectură polifonică ce face posibilă curgerea debordantă şi întâlnirea migraţiilor. Personajele îşi încrucişează destinele dincolo de limitele unui ciclu existenţial. Primul capitol urmăreşte exodul unei grupări legionare la Chicago (după condamnarea mareşalului Antonescu) şi surprinde o familie de evrei a cărei istorie este patetic descrisă de bijutierul Sami Weissman aflat la a treia migraţie: Lemberg -Polonia, Bacău-România şi ultima destinaţie New York (1940) (, alungat de mişcarea legionară către un nou pământ al făgăduinţei, după ce se înrolase voluntar şi luptase în armata lui Ferdinand (1914), în scopul naturalizării). Capitolul doi urmăreşte migraţia lui Felix, fata profesorului Chiriacescu - curtată de majoritatea colegilor de an - pentru a-şi uni destinul cu Matei Gorganu (alias Petru Culianu). Matei evadează din lagărul comunist pentru a deveni discipolul profesorului Vlad Mirescu (alias Mircea Eliade) cu o bursă de studii la Roma. În partea a treia, destinele se despică şi demersul alunecă în ezoteric urmărind exclusiv destinul lui Matei Gorganu, aflat şi el la a treia migraţie: Roma, Copenhaga, şi iată-l, în sfârşit, profesor la U-Chicago, deopotrivă indezirabil regimului politic din România şi grupului legionar din Chicago. Epilogul reuneşte în pagină condiţia eroilor la zece ani după moartea profesorului Gorganu. Felix, femeia fatală, cu veleităţi divinatorii moare într-un atac de cord când realizează iubirea incestuoasă a fiicei - rezultatul unei iubiri furtive - cu fratele vitreg pe care-l cunoaşte întâmplător într-o vacanţă în România.

Descoperim o scriitură armonioasă şi zveltă, de esenţă clasicizantă. Structural, prin construcţia şi minuţiozitatea detaliului scenic, întreruperea bruscă şi reluarea firelor narative, este mai apropiată de tehnica cinematografică. Finalizarea lor nu pare esenţială, importantă este trăirea, schimbarea şi impactul istoriei. Istoria este ţesută din vieţile oamenilor ce la rândul lor sunt determinate şi rânduite de istorie. Portretele psihologice - vignete ce pornesc de la modele reale sau autobiografice - sunt imortalizate într-un anumit moment de timp ce ţine de afectul sau amintirea auctorială. De multe ori istoriile se opresc brusc, chiar în punctul lor culminant, constituindu-se ca o peliculă dedicată unei idei sau unui spaţiu socio-cultural, în care epicul se mişcă în subsidiar, ca element estetic de animaţie. Istoriile demonstrează o artă desăvârşită a portretului psihologic, schiţat de multe ori în câteva linii sigure de caricaturist, alteori învăluit în detalii covârşitoare, creatoare de atmosferă. În final, havuzul narativ pune în corespondenţă toate personajele.

Există o densitate şi o conciziune a textului specifică creatorului care nu mai are timp. Un ritm susţinut în care se desfăşoară şi amalgamează destine, o vrie de migraţii transgresează spaţii istorice şi metafizice conduse sau mijlocite de sentimentul intransigent şi irevocabil al iubirii. Iubirea se aşează în afara moralei creştine, este năprasnică şi neîndurătoare, ea consolidează fiinţa şi o determină, îi dă un sens sau urmăreşte împlinirea unui destin exemplar. Aceeaşi vrie şi ritm de sarabandă l-am întâlnit la regizorul Nemescu în filmul California Dreamin' - unde viaţa- dinaintea morţii - forfoteşte, trepidează, are acea viteză, intensitate şi strălucire a călătoriei prin tunelul luminos al celor trecuţi prin moartea clinică, despre care autorul comentează ca fiind singurele mărturii înspre şi dinspre dincolo în care senzaţiile şi percepţiile sunt înlocuite de impresii şi halucinaţii.

În apropierea morţii ce se prefigura cu certitudinea unei boli terminale dintre cele mai agresive, Laurenţiu Orăşanu este fascinat de lumea ezoterică a chiromanţilor, a para-normalilor şi a prezicătorilor. Scriitorul îşi îndreaptă privirea către miracolul acestei lumi în prag de-a o părăsi, evocând fenomene ca Nostradamus, Giordano Bruno sau Petrache Lupu, sfântul de la Maglavit (ciobanul cu darul clarviziunii, căruia "Moşul" i s-a arătat de trei ori). Spiritul magic al lui Culianu, fascinat de lumea şi filozofia Renaşterii, (Marsilio Ficino şi Pico de la Mirandola), este modelul personajului său, marcat de un destin la fel de tragic şi misterios. În viziunea lui Matei Gorganu, aceşti aleşi aud voci sau au viziuni integrând marile spirite ale celor trecuţi dincolo. Ideea se naşte într-o mănăstire din Veneţia, unde Matei descoperă o scrisoare a lui Giordano Bruno către protectorului său Giovanni Moncenigo. Ea vorbeşte de lucrarea "Cena de le Cenere" ce preia şi continuă teoria heliocentrică a lui Copernic, fără ca G. Bruno să fi cunoscut vreodată scrierile fizicianului.

Sintagma "de-aici nu se vede acolo" explică condiţia damnată a omului ce nu găseşte sprijin în "zeii" care pur şi simplu "nu văd" , sau nu înţeleg suferinţa umană. Ea impune o nouă religie, aşa cum îi şopteşte spiritul profesorului Mirescu, în care comunicarea cu dincolo se realizează în două sensuri. Universul lui Laurenţiu O. este populat de spirite ezoterice ce au un destin de împlinit, şi prin urmare, acţiunile lor, oricare or fi ele, sunt justificabile. Religia lor se apropie mai mult de filozofia greacă decât de spiritul creştin. Morala lor este cea a elitelor, a stăpânilor, aşa cum o definea Nietzsche, ce lucrează în sensul dezvoltării şi îmbogăţirii spirituale a societăţii. Felix acţionează condusă de spiritul iubirii. Asemenea Medeii sacrifică tot, lăsând în urmă părinţi, tradiţii, iubiţi, prieteni. Îşi părăseşte iubitul şi pleacă într-o lume necunoscută cu un Jan oarecare pentru a-l întâlni pe Matei şi a se dedica întru-totul carierei lui ştiinţifice Personajele romanului ridică întrebarea pe care Nietzsche o pune în Die fröhliche Wissenschaft (Ştiinţa Voioasă): dacă ne putem imagina că ştiinţa ar fi existat sau atins nivelul de astăzi dacă n-ar fi fost pusă la cale de magicieni, alchimişti, astrologi şi vrăjitoare?

Lumea de dincolo este abordată spiritual, ca modalitate de transcendere a suferinţei. Filozofia autorului se concretizează în acel dincolo există şi ideea că putem să ne întoarcem când dorim; concepte induse prin epifania profesorului ce-l iniţiază în noua religie.

Scriitorul îşi propune o trecere magică abordând terapia scrisului chiar şi pe patul de moarte în spital, când face ultimele corecturi. Moartea autorului în paralel cu desăvârşirea unei creaţii defineşte o poetică ce reproduce ca pattern primul episod al Migraţiilor. Vera, nepoata lui Sami Weissman, o tânără artistă hippie, suferind de o boală necunoscută, nu poate să moară până nu-şi desăvârşeşte tabloul-templu, ce se întinde circular pe zidurile atelierului de creaţie. Episodul trimite la legenda Meşterului Manole şi la templul Iuliei Haşdeu. Zidul pe care Vera pictează are semnificaţia durabilităţii creaţiei şi este în acelaşi timp un sanctuar sau un portal către dincolo prin care comunicarea cu defunctul va rămâne viabilă pe calea artei. Iconografia Verei aduce o religie "hippie" provocată de dispariţia profetului ei: John Lennon. Părinţii Verei a căror destine s-au despărţit cu 40 de ani în urmă (Simona Weissman şi Adrian Georgescu, simpatizant activ al grupării legionare din Chicago) se vor regăsi prin fiica lor în acest spaţiu sacru - punte peste timp.

Laurenţiu Orăşanu este şi autorul iubirilor furtive. Înainte de-a se concretiza într-un ideal, iubirea este un joc, o cavalcadă, o căutare sau un instrument de cunoaştere. Ea nu istoveşte şi nici nu acţionează în detrimentul virtuţilor eroului, ci le potenţează sau se constituie ca sursă de inspiraţie şi energie. Un ideal ludic, impudic şi cavaleresc al iubirii aparţine deopotrivă femeilor şi bărbaţilor, în afara oricăror pre-concepţii moral-creştine. Idealul feminin nu este soţia castă, dedicată copiilor şi casei, ci femeia atot-cuceritoare, fatală, superioară bărbatului, devoratoare, meşteră şi fără scrupule în ale iubirii. În ciuda unei aparente frivolităţi, femeia caută iubirea perfectă care trebuie să corespundă modelului şi idealului ei.

Se observă o evoluţie a sentimentului iubirii de la genul scurt (Totul pe alb -culegere de povestiri), unde modelul erotic este mecanicist, la roman - unde erotismul devine doar o dimensiune importantă a fiinţei ce-şi arogă drepturile tinereţii şi frumuseţii.

Autorul aşteaptă cu stoicism ultima migraţie şi regretul plecării din lume este escamotat în speranţa întoarcerii oricând dorim. De aceea, Matei se vrea, precum autorul, călător etern între două lumi. Matei se pregăteşte pentru experimentul trecerii şi urmăreşte o dispariţie care să-i aducă notorietatea (asemenea artistului ce-şi desăvârşeşte opera în ultimele zile de viaţă.)

Eroul se surprinde dintr-odată în jocul unor preocupări bizare: şahul, pe care-l practică miraculos cu mutările marelui campion Emanuel Lasker, jurnalismul anti-comunist şi presa favorabilă monarhiei. Profesorul îi revelă epifanic legătura cu spiritul evreului Wolfi Eisen, camarad de regiment cu Sami Weissman. Wolfi moare în tranşee, unde juca şah orb purtând cu el cartea cu mutările celebre ale lui Lasker. Sami nu e altul decât străbunicul noii sale iubite Patty, ce intră în posesia cărţii lui Lasker după moartea prietenului său. Locuit de spiritul lui Wolfi, prin acel fenomen de întoarcere controlată şi integrare a spiritelor, Matei îşi explică înclinaţia subită către religia şi filozofia iudaică. Spiritele alese deţin această calitate de-a efectua călătoria invers fără riscul de-a se întoarce în persoana unui troglodit.

Autorul încearcă o elucidare a misterului morţii lui Culianu, propunând varianta sinuciderii, la care eroul, angajat în proiectul călătoriei în două sensuri, nu se gândise până n-a intrat în posesia pistolului oferit de Adrian Georgescu (bunicul iubitei şi omul de bază al lui Malcu, şeful mafiei legionare din Chicago). Eroii acţionează în sprijinul unei idei sau instituţii ce le conferă un sens existenţial şi o misiune de credinţă. Malcu şi Andrei se manifestă sub semnul jurământului dat legiunii, Felix îşi pune toată priceperea şi energia în cariera lui Matei, Marcel Dragoman - spionul post-revoluţionar rămâne fidel securităţii care l-a educat şi l-a scos din mizerie. Gorganu se sacrifică pe altarul ştiinţelor ezoterice

Toate personajele contribuie la crearea imaginii crimei perfecte: telefoanele de ameninţare, victima care îşi invită călăii la aceeaşi oră în cabinetul său, pentru a îndepărta obiectul delict ce ar fi putut fi interpretat ca o sinucidere. Convocarea victimelor la ora morţii anunţă o formulă ritualică a trecerii.

În subsidiarul acestui demers cu aparenţă de thriller, răzbate pluralitatea lumilor, configurarea destinelor într-un arbore de decizie, puterea extraordinară a gândului ce poate controla conştiinţe. Precum în tragedia greacă, destinul eroilor este predeterminat şi revelat prin arta premoniţiei cu care eroul cochetează prin emisiuni televizate despre telepatie şi clarviziune, unde Patty serveşte ca mediu.

Aspecte ale peisajului socio-politic românesc se reliefează documentar, echilibrat, fără parti-pris-uri, analiza în evantai urmăreşte mai multe perspective, reliefând ipoteze sau puncte de vedere. Spre deosebire de fanaticii Malcu sau Rădoianu - securistul în rezervă catapultat pe rol după revoluţie, atât Andrei cât şi Marcel Dragoman îşi simpatizează şi compătimesc victima dar sunt gata să ucidă în spiritul misiunii încredinţate de legiune sau securitate. De-asemenea amândoi vădesc simpatie pentru regele bătrân şi inofensiv. Structura de thriller din partea a doua a romanului conferă o anume tensiune dramatică, dar în fapt, toate aceste intrigi încurcate constituie în accepţiunea autorului instrumente ale sorţii controlate sau induse de eroul ce vrea să-şi asigure notorietatea post-mortem. Detaliile scenetelor ce aduc profesionalismul înalt al securistului în periplul său Amsterdam-Toronto-NY sunt excesive şi de multe ori gratuite. Tot acest arsenal de schimbat plăci la maşini, paşapoarte, deghizări, procurat pistoale în ţara în care oricine poate fi purtător de arme, sunt demne de un James Bond.

Matei nu numai că-şi atrage proprii călăi pe care-i recunoaşte aşa cum cândva a recunoscut-o pe Felix, dar îi şi absolvă de crimă, îndeplinind el actul al cărui semnificaţie ar fi însemnat îndeplinirea misiunilor celor doi.

Geografia spirituală a migraţiei trece prin mitul Marii Călătorii într-o perspectivă filozofică nouă, a celui care-şi pregăteşte temeinic şi conştient trecerea. Ea este imaginată ca o migraţie către acel "dincolo" de unde se poate întoarce oricând - "controlat" - să ne locuiască cu spiritul sau cu opera pe care o lasă în urmă.

Migraţii rămâne viabilă prin punerea în ficţiune a unor fenomene socio-istorice de interes pentru înţelegerea destinului României pe întinderea unui secol în paralel cu resuscitarea ideii de spirit universal într-o viziune filozofică nouă. Acel homo universalis al renaşterii îşi găseşte explicaţia în teoria "călătoriei" în ambele sensuri prin care spiritele se integrează în sensul continuării şi elucidării marilor idei ce n-au putut fi rostite în întregime pe parcursul meschin al unei vieţi. "Călătoria" inversă, atunci când poate fi "controlată", devine benefică pentru omenire în măsura în care spiritul universal se îmbogăţeşte.

Numele eroilor nu sunt întâmplătoare. Profesorului Mirescu asistă la miracolul lumii, căruia îi caută semnificaţii. Numele face aluzie la Pico de la Mirandola, obiectul cercetărilor lui Petru Culianu. Gorgan, cuvânt de origine orientală, are semnificaţia unei movile peste un mormânt străvechi. Numele anunţă destinul morţii pe care eroul are forţa să şi-l construiască singur şi sugerează deopotrivă reprizele reiterate ale spiritului în această lume şi conexiunile lor în material.

Tema migraţiilor stă în centrul preocupărilor scriitorului Laurenţiu Orăşanu. Ea vizează biografia autorului îmbrăcând diverse forme: anecdota, povestirea, romanul şi poezia în variate şi ingenioase formule prozodice. În ultimul său roman, Laurenţiu Orăşanu integrează ficţional migraţiile terestre în Marea Călătorie - ca ultimă experienţă existenţială şi creatoare a scriitorului, dar tema apare mai întâi în volumul de versuri Cronica lui Ipse şi alte valentine (Editura Timpul, 2004) şi în volumul de povestiri, Totul pe alb (Editura Semne, 2014), superior din punct de vedere estetic romanului.

Proza scurtă (Totul pe alb) defineşte o scriitură poetică, subtilă, de o mare sensibilitate. Laurenţiu Orăşanu este poetul adolescenţei surprinsă cu un umor nostalgic, fin şi debordant: Vocaţia unui agent de circulaţie, Ultima noapte a adolescenţei. Poetul urmăreşte anii de şcoală, ai serviciului militar, anii de formare. Remarcabilă este povestirea artă poetică ce conferă titlul volumului (Totul pe alb). Autorul este nemulţumit de autenticitatea scenelor erotice din scrierile sale. Muza scrisului este iubirea. O femeie într-un pardesiu negru se lipeşte senzual şi olfactiv de trupul lui în tramvaiul ce merge spre Miciurin. Lasă un număr de telefon asigurându-l languros că "nu e ce-ai putea crede". Coboară şi dispare urcând treptele mănăstirii Caşin. Scrisul e, prin urmare, un har, o conexiune cu divinul, el apare şi dispare enigmatic - e un număr de telefon, nu trebuie decât să-l chemi - după cum îi face semn femeia desenând cu mâna un cerc în jurul urechii în timp ce coboară.

Tema iubirii e concretizată într-un erotism exacerbat şi excesiv, dar se anunţă şi în pas de vals şi parfum de trandafiri roşii - în Maman Giselle; o povestire cu iz romantic în care Eros şi Thanatos îşi găsesc expresia perfectă în episodul cu bătrâna ce moare retrăind un moment sublim cu fiinţa iubită. În urma unui atac cerebral şi a pierderii memoriei, Giselle se întoarce în lumea de-odinioară în care a fost cu-adevărat fericită, îşi pune rochia albă şi pălăria ce au aparţinut acelei lumi şi se pregăteşte pentru o seară la Ritz, unde căpitanul Stamatescu o va cere în căsătorie. Motivul divinaţiei, surprins la limita între artă şi ştiinţă în ultimul roman, apare şi în proza scurtă. La ghicitoare este o "La ţigănci" eliadescă. O suită de road-stories (Saint Louis, New York-Las Vegas-... California) - realizate cinematografic - se constituie într-un periplu autobiografic ce înscrie experienţa americană fără parti-pris -uri, cu plusurile şi minusurile ei.

Laurenţiu Orăşanu este şi poet şi încă unul autentic. În Cronica lui Ipse şi alte valentine, se vădeşte un adevărat maestru al prozodiei, se joacă cu cuvintele cu uşurinţa şi profesionalismul unui scamator ce pare că ţese la pânza poeziei fără cel mai mic efort. Ludicul conferă la prima vedere o uşurătate a versului ce alunecă, prin forţa de expresie şi calamburul cuvintelor, în epigramă sau parodie, dar la o evaluare mai atentă, sensibilitatea şi arta poetică se impun. Înainte de-a se grupa în carte, poeziile apar pe site-ul poezie.ro sub pseudonimul Calimero, şi se înscriu adesea ca un dialog poetic "de portrete" cu colegii de breaslă ce publică pe acelaşi site.

Într-o poezie de notaţie poetul propune un univers tehnologic de Păcală modern, digitalizat, populat cu biţi, bugs, viruşi, telefonie şi alte vieţuitoare binare. Mare creator de atmosferă, înfăţişează o lume împestriţată, de şaradă prin care strecoară subtil manifestul poetic, ridicând jocul în prelungirile lui abisale: Calculatorul lui Ipse: "În colţ lucea un Pentium IV" / Lângă ceaunul gros de tuci, O oaie-l privea idolatru, / Şi rumegând făcea clăbuci.... El i-a întrebat cumva în şoaptă / Ce caută-n eter hai-hui, / I-au spus: De la Ignat aşteaptă / Pe Ipse şi cronica lui.". Ironia, şaga, burlescul răzbat din fiecare vers prin construcţia butadei şi arta rimei.

Ca univers poetic, prin rima încifrată se apropie de Leonid Dimov, atât că forma e riguros fixă şi nu alternează versul alb cu rima. Poetul se auto-persiflează, ironia îi defineşte poetica, se recunoaşte în poezia lui Dimov: Am vrut să fiu poet oniric: "Priveam, de mic, poeţii-onirici, / Mi se păreau frumoşi şi cinici, / Mergeam pe jos, pe Dimitrov, / Un pas în urma lui Dimov."

Sentimentul iubirii se concretizează din anii de şcoală unde este asociat cu tezele de mate sau meciurile de fotbal (Şoapte de dor). Apoi iubirea delirează în proiecţii cazone, instrumentalizată cu recuzita câmpului de luptă: archebuza, reduta, binocularii. În cetatea cu creneluri andaluze (Reduta andaluză), se semnează tratate de pace cu iubita. Iubirea este un fel de chemare la arme - o luptă crâncenă, fără cauză, ea se reliefează mereu ca o bătălie pierdută: Cetatea cu creneluri andaluze / Tu ai predat-o-n zori, cu un ştergar, Am adormit visând, pe archebuze, / Cu-o ultimă scânteie de amnar / Şi un tratat de pace-nscris pe buze.

Ciclul Valentinelor - aluzie la sărbătoarea moştenită în ţara de împrumut - alternează rimele încrucişate cu cele împerecheate, trivializând în favoarea curgerii impetuoase a versului precum sângele nerăbdător şi fierbinte prin venele valentinelor. Lumea e o forfotă de valentine: sore medicale, curtezane, doctoriţe, ghicitoare - un univers în care feminitatea răzbate la tot pasul. A treia valentină reprezintă un adevărat festin gastro-erotic: "Şi de la fuste la sandale / Văd şlefuiri monumentale / Copane rumenite bine / Nu guşti la alte Valentine... / Şi-n plin delir papilo-gastric / Constat că am stomacul spastic. /

Iubirea sfârşeşte în cămările încărcate cu aromele senzuale ale lui Emil Brumaru sau în descendenţa lui Ion Pillat ce cântă Cămara de fructe. Poetul abordează senzual şi voluptuos miesmele şi gustul mâncărurilor ce devin emanaţii ale ideii de femeie, în poezia "Cămări nostalgice". Absenţa iubirii este asimilată unei cămări goale, pustiite care-şi pierde culorile şi aromele. Cămările nostalgice definesc deopotrivă un univers matematic, erotic şi cazon, preluând expresionist suferinţa poetului: "Rătăceam prin cămări, mă priveau borcanele goale, / Dulceaţa de vişine toată fugise-n clătite, / Pisici languros măsurau perimetrul la oale, / Torceau iar şi iar amintirile lor smântânite. /... Atârnă ciorchini stafidiţi pe o sfoară de iută, / Îi scutur şi cad ca stindarde de-armate învinse / ". Deliciile femeii dispărute se contopesc cu gusturile uitate ale cămării. Poetul rămâne împietrit în euforia pierdută a nunţii, iubirea nu mai e recuperabilă: "Sunt singur în toată cămară, ca sus pe redută, / Am tălpile-n sânge şi-n ceara de nuntă sunt prinse."

Volumul Cronica lui Ipse şi alte valentine experimentează formele fixe ale poeziei, inspirate de poeţi clasici sau moderni. Urmează ciclul rondelelor parodizante: "Rondelul mahalalelor", "Rondelul curtezanelor", "Rondelul dinozaurilor" - cu tentă politică ce într-un limbaj cifrat face apologia dinozaurului; el, de fapt, nu a dispărut ci s-a adaptat la noile condiţii, acum când globul s-a mai încălzit, dar oul dinozauresc a rămas de prăsilă. Poeziile aduc uneori construcţii sintactice ce repetă prozodic sau muzical poeme cunoscute: "Bărbatul", "Lapte, vin şi revoluţie" ("Sunt tânăr, doamnă", Mircea Dinescu), Mae (Mioriţa), "Blonde şi şoareci", "Cezarul şi brokerii" (referinţe eminesciene: "La steaua", "Împărat şi proletar"). Portretele poetice de factură umoristică, adresate colegilor de pe poezie.ro, încearcă o formulă mixtă, fiind un soi de balade-epigrame-parodii. Balada electronului se încheie cu o tentă argheziană: "De n-ar fi electronii, n-ar fi nici Internet, / Iar noi în loc de chaturi am sta la tabinet. / Aşa că pentru omul, ce-a scormonit atomul, / Am scris poemu-n care îşi creşte electronul" În "Balada şemineului" focul sacru al şemineului se eternizează sorescian prin prezenţa electricităţii. "Balada Romtelecomului" este o glosă cu metrică şi ritm eminescian. "Rondelul mahalalei" aduce o tentă simbolistă, o monorimă şi atmosferă minulesciană.

Sunt urmărite pe rând toate formulele prozodice: epigrame, ghicitori, zicale, mirări, legi, nimericuri - ce sunt echivalente sintactice ale acelor limericks (poezii populare ce ţin de folclorul saxon): "Era în deşert un dud crud, / Crescuse stingher şi zălud. / Un câine a trecut, / şi dudu-a crezut / că plouă în deşert doar pe dud". Alte poezii abordează teme livreşti: "Odiseea modernă", "Don Quijote la Salamanca". Parodia nu adresează autorul sau textul literar ales ca model poetic, ci relaţionarea acestor creaţii cu actualitatea unei lumi superficiale şi mercantile în care adevăratele valorile sunt depreciate sau integrate mecanic.

O nouă estetică a poeziei se prefigurează abstract în "Prescomante şi frintuşi", unde limbajul poetic este descentrat sau inventat cu excepţia cuvintelor de legătură (conjuncţii şi prepoziţii) şi câtorva verbe, singurele care dau un sens epic dicteului. Limbajul născocit nu are nimic din tonalitatea incantaţiilor barbiene sau magia cântecului de înger al lui Matei Gavril (Lavola-dolada, lavoladolid./ Sufiexodimero uburumabora). Poezia trimite mai degrabă la "glorii şi cronopii" lui Julio Cortazar. O anumită muzicalitate susţinută de alternanţa şi aliteraţia consoanelor împreună cu rima ingenioasă conferă organicitate poeziei: "Prescomante hipertate de glosturi, / Mistornisite că vin delibosturi... / Că frintuşii înfrintoşau pe la zosturi / Prescomante hipertate de glosturi."

Revenit din migraţii, regăsindu-se în matricea stilistică românească, scriitorul părăseşte graţios această lume, propunând corespondenţe literare şi metafizice legate de iminenta sa dispariţie. Romanul Migraţii - o autoscopie a psihiei ultragiate de un destin stupid - nu aduce cu sine lamentaţie sau spaimă în faţa necunoscutului, ci oferă un sens măreţ şi constructiv condiţiei artistului.

(Pe 13 februarie 2016 s-a comemorat la Ploieşti un an de la trecerea în nefiinţă a scriitorului urmată de lansarea "Migraţiilor" la care au participat Bedros Horasangian şi Christian Crăciun. O altă lansare a cărţii a avut loc la librăria Eminescu în Bucureşti, pe 20 februarie 2016. Avem credinţa că autorul a călătorit invers cu aceste ocazii, s-a integrat spiritului viu al audienţei şi s-a bucurat de recunoaşterea ultimei sale creaţii.)

(NY, mai 2016)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer