Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Filozofia şi practica buddhismului tibetan


Dalai Lama, traducere de Walter Fotescu

21.09.2016
Editura Herald
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ten zin Gyatso (al paisprezecelea Dalai Lama)
Filozofia şi practica buddhismului tibetan
Editura Herald, 2016

Traducere din tibetană, editare şi note: Geshe Thupten Jinpa
Traducere din limba engleză de Walter Fotescu


Citiţi cuvântul înainte, prefaţa şi introducerea la această carte.

***
Partea I. Buddhism general
1. Diviziunea Vehiculelor

În literatura buddhistă clasică sunt menţionate diverse sisteme de gândire şi practică. Astfel de sisteme sunt numite yāna, sau "vehicule". Pe lângă vehiculele buddhiste, există diferite vehicule ale fiinţelor umane şi divine: vehiculul eliberării individuale (hīnayāna), vehiculul salvării universale (mahāyāna) şi vehiculul tantric (vajrayāna). În acest context, vehiculele fiinţelor umane şi divine se referă la sisteme care conturează antrenamentul esenţial şi metodele pentru îndeplinirea aspiraţiilor majore din viaţa aceasta şi, în plus, obţinerea unei renaşteri favorabile ca fiinţă umană sau divină. Astfel de sisteme subliniază importanţa păstrării unui stil de viaţă etic - bazat pe abţinerea de a te angaja în acţiuni negative - dat fiind că o viaţă corectă şi un comportament bun sunt considerate factorul esenţial pentru o renaştere favorabilă.

Buddha vorbeşte şi despre un alt tip de vehicul, Vehiculul lui Brahma, care cuprinde în principal acele tehnici de meditaţie ce vizează atingerea celei mai elevate forme de viaţă posibile în samsara, ciclul existenţei condiţionate karmic. Astfel de tehnici meditative includ, între altele, retragerea minţii de la toate obiectele externe, ceea ce duce la o stare de focalizare într-un punct. Stările meditative experimentate ca rezultat al focalizării minţii într-un singur punct sunt stări alterate de conştiinţă care, în termenii aspectelor lor fenomenologice şi ale modului cum abordează obiectele, corespund îndeaproape stărilor existenţiale din tărâmurile formale şi informale.

Din punct de vedere buddhist, toate aceste felurite sisteme sunt demne de respect, dat fiind că toate au potenţialul de a aduce beneficii însemnate unui mare număr de fiinţe vii. Aceasta nu înseamnă însă că toate sistemele prezintă o cale completă care să ducă la eliberarea deplină de suferinţă şi din ciclul existenţei. Libertatea autentică şi eliberarea pot fi dobândite numai atunci când ignoranţa noastră fundamentală, greşita înţelegere a naturii realităţii, este învinsă complet. Ignoranţa care stă la baza tuturor stărilor noastre emoţionale şi cognitive este factorul originar care ne leagă de ciclul perpetuu al vieţii şi morţii în samsara. Sistemul de gândire şi practică ce prezintă o cale completă către eliberarea din această servitute se numeşte vehiculul lui Buddha (buddhayāna).

În cadrul Vehiculului lui Buddha există două sisteme majore de gândire şi de practică. Vehiculul Individual, sau Hinayāna, şi Vehiculul Universal, sau Mahāyāna. Primul include sistemul Theravāda, care este forma predominantă de buddhism din multe ţări asiatice, cum ar fi Sri Lanka, Thailanda, Burma, Cambodgia şi altele. În literatura buddhistă clasică, Vehiculul Individual este descris ca având două diviziuni principale: Vehiculul Ascultătorilor şi Vehiculul Realizatorilor Solitari. Una din principalele deosebiri între Vehiculul Individual şi cel Universal se referă la concepţia despre doctrina buddhistă a non-ego-ului şi limitele aplicării sale. Vehiculul Individual expune concepţia despre non-ego numai în relaţie cu persoana sau identitatea personală, nu şi în relaţie cu lucrurile şi evenimentele în general, pe când în Vehiculul Universal principiul non-ego-ului nu se mărgineşte la persoană, ci cuprinde întregul spectru al existenţei, toate fenomenele. Cu alte cuvinte, sistemul Vehiculului Universal înţelege non-ego-ul ca pe un principiu universal. Interpretat în felul acesta, principiul non-egoului dobândeşte o mai mare profunzime.

Potrivit învăţăturilor Vehiculului Universal, numai când experienţa despre non-ego a practicantului este înrădăcinată în această interpretare universală, experienţa va duce la eliminarea iluziilor şi înţelegerea stărilor de ignoranţă. Prin eliminarea stărilor subiacente de ignoranţă suntem în măsură să retezăm rădăcinile samsarei. Mai mult, o experienţă profundă a non-ego-ului poate duce de asemenea, în final, la iluminarea deplină, o stare de libertate totală în raport cu influenţele subtile şi tendinţele obstructive obişnuite create de concepţia noastră greşită despre natura realităţii. Sistemul de gândire şi practică ce prezintă o astfel de viziune asupra non-ego-ului se numeşte Mahāyāna, Vehiculul Universal. Vehiculul Tantric, sau Vajrayana, pe care tradiţia tibetană îl consideră Vehiculul cel mai elevat, este inclus în Vehiculul Universal. Pe lângă practicile meditative menite a consolida realizarea vacuităţii şi a bodhicitta, sistemul acesta include şi un număr de tehnici avansate pentru utilizarea în practica meditativă a diverselor elemente ale corpului fizic. Astfel de înfăptuiri se obţin pe baza unor practici yoghine sofisticate care implică în principal penetrarea mentală a punctelor esenţiale din corp unde sunt localizate cakrele, sau centrii energetici. Prin această coordonare subtilă şi rafinată a minţii şi a corpului, practicantul este în măsură să accelereze procesul prin care să ajungă la rădăcina ignoranţei şi să-i învingă complet efectele şi influenţele, un proces care culminează, în final, cu realizarea iluminării depline. Trăsătura aceasta - angajarea în practici meditative care implică o coordonare subtilă a elementelor mentale şi psihologice ale practicantului - se întâlneşte numai în Vehiculul Tantric.

Voi explica acum pe scurt fundalul istoric al buddhismului aşa cum îl cunoaştem. Potrivit panditului kaşmirian Śākya Śrī, care a venit în Tibet la începutul secolului al XIII-lea, Buddha s-a născut în India cu aproximativ 2.500 de ani în urmă. Aceasta este în acord cu poziţia standard a tradiţiei Theravāda dar, potrivit unor erudiţi tibetani, Buddha a apărut în lume cu peste 3.000 de ani în urmă. Mai există şi o a treia opinie, care datează naşterea lui Buddha în secolul al VIII-lea î. Ch. Reflectând asupra acestor opinii conflictuale privind poate cea mai importantă dată din istoria buddhismului, simt uneori ca stingheritor faptul că încă nu s-a ajuns la un consens în problema cheie a perioadei când a trăit învăţătorul Śākyamuni Buddha! Mă gândesc în mod serios că ar fi util ca, acordând cuvenitul respect, diversele relicve care se crede că sunt relicve autentice ale lui Buddha să fie supuse unor teste ştiinţifice. Ele pot fi găsite în ţări ca India, Nepal şi Tibet. Poate că experimentele cu acele relicve, folosind sofisticata tehnologie modernă şi substanţe chimice, ar putea stabili cu mai multă precizie datele existenţei lui Buddha. Lucrul acesta ar fi foarte util. În trecut, erudiţii budişti au încercat să-şi demonstreze propriile versiuni ale faptelor istorice privind viaţa lui Buddha în principal prin logică şi argumentaţie. Dată fiind însă natura problemei, eu cred că acest tip de demonstraţie nu poate fi niciodată concludent.

În pofida afirmaţiilor contradictorii cu privire la cronologia istorică a naşterii sale, există un consens general în literatură referitor la principalele evenimente din viaţa lui Buddha. Ştim că Buddha a fost la început o persoană obişnuită, la fel ca noi, cu toate greşelile şi slăbiciunile unei fiinţe umane. S-a născut într-o familie regală, s-a căsătorit şi a avut un fiu. Ulterior însă, el a venit în contact cu natura nesatisfăcătoare, de suferinţă, a vieţii sub forma unor întâlniri neprevăzute cu oameni afectaţi de boală, bătrâneţe şi moarte. Profund tulburat de aceste viziuni, prinţul a părăsit palatul şi a renunţat la modul său de viaţă confortabil şi ferit de griji. Reacţia sa iniţială la aceste experienţe a fost să adopte stilul de viaţă auster al unui ascet, angajânduse pe o cale spirituală ce implica mari penitenţe fizice. Mai târziu, el a descoperit că adevărata cale de ieşire din suferinţă este calea de mijloc între extremele ascetismului strict şi complacerea în lux. Căutările sale spirituale fără compromis au avut ca rezultat final trezirea deplină, sau iluminarea: buddha-itatea.

Sentimentul meu este că povestea vieţii lui Buddha are o mare importanţă pentru noi. Ea exemplifică capacităţile şi potenţialele enorme care sunt intrinseci existenţei umane. Pentru mine, evenimentele care au dus la iluminarea sa deplină au oferit adepţilor săi un exemplu adecvat şi inspirator. Pe scurt, din viaţa lui se poate trage următoarea concluzie: "Acesta este modul în care trebuie să vă urmaţi calea spirituală. Nu trebuie să uitaţi că atingerea iluminării nu este o sarcină uşoară. Ea necesită timp, voinţă şi perseverenţă." Prin urmare, este esenţial ca de la bun început să nu ne facem iluzii în privinţa unei căi rapide şi uşoare. Ca aspirant spiritual, trebuie să fii pregătit să înduri greutăţile implicate de o căutare spirituală autentică şi să fii decis a persevera în efort şi voinţă. Trebuie să anticipezi multiplele obstacole pe care inevitabil le vei întâlni pe cale şi să înţelegi că cheia succesului în practică e să nu-ţi pierzi niciodată determinarea.

O astfel de abordare fermă e foarte importantă. Povestea vieţii personale a lui Buddha, aşa cum am văzut, este povestea cuiva care a ajuns la iluminarea deplină prin muncă grea şi dăruire fără rezerve. E o ironie că uneori suntem tentaţi să credem că noi, care păşim pe urmele lui Buddha, am putea realiza cumva iluminarea deplină cu mai mare uşurinţă şi mai puţin efort.

2. Prima întoarcere a Roţii Dharmei

Cele patru nobile adevăruri

Potrivit legendei populare, după iluminarea sa deplină, Buddha a rămas tăcut şi nu a predicat nici o învăţătură timp de patruzeci şi nouă de zile. Prima învăţătură publică a ţinut-o celor cinci asceţi care au fost tovarăşii săi pe când ducea viaţa unui călugăr cerşetor. După ce şi-a dat seama că asceza nu duce la eliberarea de suferinţă, Buddha - pe atunci numit Siddhārtha Gautama - a renunţat la austerităţi şi s-a despărţit de tovarăşii săi. Cei cinci au resimţit aceasta ca pe o trădare şi au promis să nu se mai asocieze niciodată cu el. Pentru ei, schimbarea suferită de Siddhārtha era semnul eşecului de a persevera în viaţa de ascet. Cu toate acestea, când l-au întâlnit după iluminare, s-au simţit spontan atraşi către el. Acestor cinci foşti tovarăşi le-a ţinut Buddha primul discurs în Parcul din Sarnath.

În discursul acesta, care a ajuns să fie cunoscut ca prima întoarcere a roţii Dharmei, Buddha i-a învă ţat pe discipolii săi cele Patru Nobile Adevăruri. Cum mulţi dintre voi poate ştiţi, aceste Patru Adevăruri sunt adevărul despre existenţa suferinţei, despre originea suferinţei, încetarea suferinţei şi calea care duce la încetare.

Potrivit sūtrei despre prima întoarcere a roţii, când Buddha a proclamat cele Patru Nobile Adevăruri, el a făcut-o în contextul a trei factori: natura adevărurilor însele, funcţiile lor specifice şi efectele lor, sau realizarea deplină. Primul factor descrie natura adevărurilor individuale. Al doilea explică importanţa pentru practicant a înţelegerii semnificaţiei specifice a fiecărui adevăr: anume, suferinţa trebuie recunoscută, iar rădăcina ei eliminată; contenirea suferinţei trebuie actualizată, iar calea către încetare, realizată. În contextul celui de-al treilea factor, Buddha a explicat rezultatul ultim, sau realizarea deplină a celor Patru Nobile Adevăruri - altfel spus, completa recunoaştere a suferinţei, completa abandonare a originii suferinţei şi completa actualizare a căii spre încetare. Personal, eu găsesc învăţătura despre cele Patru Nobile Adevăruri foarte profundă. Învăţătura aceasta trasează planul pentru întreaga gândire şi practică buddhistă, stabilind cadrul fundamental pentru o cale individuală spre iluminare. Voi detalia mai târziu.

Ce dorim şi căutăm este fericirea şi învingerea suferinţei. Aspiraţia către fericire şi evitarea durerii este înnăscută în noi toţi, iar existenţa şi validitatea sa nu au nevoie să fie justificate. Cu toate acestea, fericirea şi suferinţa nu apar de nicăieri. Ele sunt consecinţe ale unor cauze şi condiţii. Pe scurt, doctrina celor Patru Nobile Adevăruri afirmă principiul cauzalităţii. Având acest aspect esenţial în minte, remarc uneori că întreaga gândire şi practică buddhistă pot fi condensate în următoarele două principii:
(1) adoptarea unei viziuni despre lume care percepe natura interdependentă a fenomenelor, sau altfel spus, originea dependentă a tuturor lucrurilor şi evenimentelor;
(2) pe baza aceasta, a duce o viaţă non-violentă şi care să nu facă rău nimănui.

Buddhismul susţine conduita non-violentă pe baza a două premize simple şi evidente: (1) ca fiinţe vii, nici unul dintre noi nu vrem să suferim şi (2) suferinţa provine din anumite cauze şi condiţii. Învăţăturile buddhiste afirmă în continuare că principala cauză a durerii şi suferinţei este starea de ignoranţă şi indisciplină a minţii. Prin urmare, dacă nu vrem să suferim, pasul logic este să ne înfrânăm de la acţiuni distructive, care duc în mod natural la alte dureri şi suferinţe. Durerea şi suferinţa nu există în izolare; ele apar ca rezultate ale unor cauze şi condiţii. Principiul originii dependente joacă un rol crucial în înţelegerea naturii suferinţei şi a relaţiei sale cu cauzele şi condiţiile. În esenţă, principiul originii dependente afirmă că un efect depinde de cauza sa. Aşadar dacă nu vrei rezultatul, străduieşte-te să elimini cauza.

În cadrul celor Patru Nobile Adevăruri acţionează două seturi distincte de cauze şi rezultate: suferinţa este rezultatul, iar originea suferinţei este cauza ei; în acelaşi fel, adevărata contenire a suferinţei, rezultatul, este pacea, iar calea care duce la ea este cauza acelei păci.

Fericirea pe care o căutăm, o pace şi o fericire autentică şi durabilă, o putem obţine numai prin purificarea minţii. Acest lucru este posibil dacă retezăm cauza originară a suferinţei şi nefericirii - ignoranţa noastră fundamentală. Eliberarea de suferinţă, adevărata contenire, poate veni numai după ce am reuşit să privim dincolo de iluziile create de tendinţa noastră de a ne agăţa de existenţa intrinsecă a fenomenelor şi am dobândit în felul acesta înţelegerea care pătrunde în natura ultimă a realităţii. Dar pentru a realiza aceasta, individul trebuie să perfecteze cele trei antrenamente superioare. Antrenarea înţelegerii, sau a înţelepciunii, acţionează ca antidot real al ignoranţei şi iluziilor derivate din aceasta. Totuşi, numai când antrenamentul în înţelegerea superioară este asociat cu o facultate extrem de dezvoltată de concentrare a minţii, toată energia şi atenţia mentală pot fi focalizate fără distragere asupra unui obiect de meditaţie ales. Prin urmare, antrenamentul în concentrarea superioară este un factor indispensabil în stadiile avansate de aplicare a înţelepciunii dobândite prin înţelegere. Totuşi, pentru ca antrenamentele în concentrare supe rioară şi înţelegere superioară să aibă succes, practicantul trebuie să creeze mai întâi un fundament stabil de moralitate, adoptând un mod de viaţă valid etic.

Cele trei antrenamente superioare

La fel cum există trei tipuri de antrenamente superioare - în etică, în concentrare şi în înţelepciune - scripturile buddhiste se clasifică în trei diviziuni principale: disciplină, seturi de discursuri şi cunoaştere metafizică. Atunci când cineva este în măsură să practice cu adevărat aceste trei antrenamente, pe baza studiului celor trei colecţii scripturare, şi să-i înveţe şi pe alţii, se poate spune pe bună dreptate că acea persoană susţine Buddhadharma. Nevoia angajării în aceste trei antrenamente superioare este aceeaşi pentru bărbaţi şi femei. În termenii importanţei studiului şi a practicii, nu se poate face nici o distincţie între practicanţi pe criteriul sexului. Există însă anumite deosebiri în ce priveşte regulile monastice de antrenament etic în funcţie de sexul practicantului.

Fundamentul practicii moralităţii constă în abţinerea de la zece acţiuni dăunătoare: trei aparţinând corpului, patru vorbirii şi trei gândirii. Cele trei non-virtuţi fizice sunt (1) a ucide: să iei intenţionat viaţa unei fiinţe vii, fie că e o fiinţă umană, un animal sau chiar o insectă; (2) a fura: să iei bunul cuiva fără consimţământul său, indiferent de valoare; şi (3) comportament sexual inadecvat: comiterea adulterului. Cele patru non-virtuţi verbale sunt: (4) a minţi: să înşeli pe cineva prin cuvânt rostit sau gest; (5) a crea discordie: să creezi disensiuni cauzând dezacord între cei care sunt de acord, sau mărind dezacordul între cei care deja nu se înţeleg; (6) vorbire grosolană: a-i abuza verbal pe alţii; şi (7) a vorbi fără rost: a vorbi vrute şi nevrute motivat de dorinţă şi aşa mai departe. Cele trei non-virtuţi mentale sunt: (8) invidie: dorinţa de a poseda ceva ce aparţine altcuiva; (9) intenţie vătămătoare: a dori să faci rău altora, în mare sau mică măsură; şi (10) concepţii greşite: a susţine că lucruri precum renaşterea, legea cauzei şi a efectului sau cele Trei Nestemate nu există.

Moralitatea practicată de un aspirant spiritual în contextul adoptării explicite a unui anumit mod de viaţă etic în forma preceptelor este cunoscut ca disciplina eliberării individuale, sau prātimokşa.În termenii naturii şi ai enumerării specifice a preceptelor, în India antică s-au format patru tradiţii majore care ulterior s-au ramificat în optsprezece sub-şcoli. Fiecare din cele patru ramuri principale are propria sa versi une a Sūtrei Eliberării Individuale (Prātimoksạ sūtra), înregistrarea tradiţională a recomandărilor lui Buddha privind disciplina monastică, unde sunt enumerate preceptele etice şi sunt consemnate liniile călăuzitoare ale vieţii monastice. Sistemul monastic şi regulile sale etice practicat în tradiţia tibetană este cel al şcolii Mūlasarvāstivāda. Potrivit Sūtrei Eliberării Individuale a acestei şcoli, care este în sanskrită, un călugăr complet hirotonisit trebuie să urmeze 253 de precepte, iar o călugăriţă complet hirotonisită, 364 de precepte. Aceasta diferă de tradiţia Theravāda, unde versiunea în limba pāli a Sūtrei Eliberării Individuale enumeră 227 de precepte pentru un călugăr şi 311 pentru o călugăriţă. Practica moralităţii - păzirea celor trei porţi ale corpului, vorbirii şi minţii de complacerea în activităţi dăunătoare - te înzestrează cu atenţie şi conştiinciozitate. Aceste două facultăţi te ajută să eviţi forme grosiere de acţiuni negative, fizice şi verbale, fapte distructive deopotrivă pentru tine şi alţii. Prin urmare, moralitatea este fundamentul căii buddhiste.

A doua fază este meditaţia, sau antrenamentul în concentrarea superioară. Când vorbim de meditaţie în sens buddhist general, există două tipuri principale - absorbitoare şi analitică. Prima, meditaţia absorbitoare, se referă în primul rând la stările meditative de calm persistent şi la diversele practici meditative integral asociate cu starea aceasta. Principalele caracteristici ale acestui tip de meditaţie sunt focalizarea minţii într-un singur punct şi calitatea absorbitoare pe care o generează. Meditaţia analitică, pe de altă parte, se referă la stări meditative care sunt mai scrutătoare în termenii modului de abordare a obiectului meditaţiei. Ea include de asemenea practici care nu sunt caracterizate de simpla focalizare a minţii, ci sunt asociate în principal cu o analiză mai aprofundată. Cu toate acestea, în ambele cazuri e vital să avem un fundament stabil al atenţiei şi vigilenţei - facultăţi ce-şi au originea, aşa cum am văzut, într-o practică susţinută a disciplinei etice. Chiar şi la nivelul mundan al vieţii de zi cu zi, importanţa atenţiei şi a vigilenţei nu trebuie subestimate.

Ca să rezumăm, când ne angajăm în practica moralităţii, punem bazele dezvoltării mentale şi spirituale. Când ne angajăm în practica complementară a concentrării, facem mintea disponibilă şi receptivă la acest scop mai elevat şi o pregătim în vederea unui antrenament ulterior mai înalt în înţelegere, sau înţelepciune. Cu facultatea focalizării care apare din concentrare, suntem în măsură să ne canalizăm întreaga atenţie şi energie mentală către un obiect ales. Apoi, pe baza unei stări foarte stabile a minţii, poate fi generată înţelegerea pură a naturii ultime a realităţii. O astfel de înţelegere pătrunzătoare a non-ego-ului este singurul antidot direct al ignoranţei, căci ea singură este capabilă să eradicheze necunoaşterea noastră fundamentală, sau ignoranţa, împreună cu diversele stări emoţionale cognitive şi aflictive înşelătoare care apar din ea.

Cele treizeci şi şapte de aspecte ale căii spre iluminare

Structura generală a căii buddhiste este conturată la prima întoarcere a roţii Dharmei în termenii a treizeci şi şapte de aspecte ale căii spre iluminare. Ele se clasifică în şapte categorii. În primul rând sunt cele patru atenţii: a corpului, a simţămintelor, a minţii şi a fenomenelor. Atenţia se referă aici la practicile con templative care se focalizează pe natura fundamental nesatisfăcătoare a samsarei şi pe caracterul tranzitoriu al existenţei condiţionate, ciclurile perpetue ale tiparelor noastre obişnuite de gândire şi comportament. Prin intermediul unor astfel de reflecţii practicantul îşi dezvoltă o adevărată determinare de a se elibera din ciclul existenţei condiţionate.

Urmează cele patru abandonări complete. Ele se numesc astfel fiindcă pe măsură ce practicanţii îşi dezvoltă o determinare sinceră de a se elibera prin practicarea celor patru atenţii, ei adoptă un mod de viaţă în care abandonează cauzele viitoarei suferinţe şi cultivă cauzele viitoarei fericiri. Aşadar, cele patru abandonări sunt: (1) abandonarea gândurilor şi acţiunilor dăunătoare deja generate; (2) non-generarea de gânduri şi acţiuni dăunătoare încă negenerate; (3) intensificarea gândurilor şi acţiunilor benefice deja generate şi (4) generarea de gânduri şi acţiuni benefice încă negenerate.

Deoarece poţi să învingi acţiunile negative şi emoţiile aflictive care le motivează şi să intensifici factorii pozitivi din minte - numiţi, tehnic, categoria fenomenelor pure - numai atunci când mintea este foarte concentrată apar cei patru aşa-numiţi factori ai puterilor miraculoase. Aceştia sunt legaţi de practica dezvoltării facultăţii de focalizare într-un singur punct. Ei mai sunt numiţi şi cele patru "picioare", deoarece sunt factorii premergători necesari care permit practicantului să realizeze stările focalizate ale minţii care servesc ca baze pentru manifestările supranaturale. Cele patru sunt puterile miraculoase ale aspiraţiei, efortului, intenţiei şi analizei.

A patra categorie constă din cele cinci facultăţi, iar a cincea categorie, din cele cinci puteri. În ambele categorii lista este identică: încredere, efort jovial, atenţie, focalizare şi inteligenţă. În contextul de faţă, distincţia dintre o facultate şi o putere depinde de gradul de fluenţă al practicantului în respectiva abilitate; într-un stadiu suficient de avansat de fluenţă, o facultate devine o putere.

Urmează cele şapte ramuri ale căii spre iluminare: atenţie perfectă, analiză perfectă, efort perfect, bucurie perfectă, adaptabilitate perfectă, stabilizare meditativă perfectă şi calm perfect.

A şaptea categorie şi ultima este nobila cale cu opt ramuri: concepţie corectă, intenţie corectă, vorbire corectă, acţiune corectă, mod de viaţă corect, efort corect, atenţie corectă şi stabilizare meditativă corectă.

Aceasta este, prin urmare, structura căii buddhiste expusă la prima întoarcere a roţii Dharmei de către Buddha. Buddhismul aşa cum este practicat în tradiţia tibetană include toate aceste trăsături ale doctrinei buddhiste.

***
Cartea aceasta face parte din campania "Te aşteptăm în librărie!", ediţia 2016.

În 2016, Editura Herald te invită în librării, pentru a descoperi a VIII-a ediţie a campaniei "Te aşteptăm în librărie!". Prin sloganul "Cărţi deschise pentru minţi deschise", Editura Herald doreşte să pună în prim-plan rolul crucial pe care cărţile îl joacă în educaţia non-formală: prin lectură, îi înţelegem mai bine pe ceilalţi şi reuşim să ne facem înţeleşi, contribuind astfel la crearea unei lumi mai armonioase.

Între 1 august şi 1 noiembrie 2016, timp de 3 luni, Editura Herald te invită să intri în librării şi să descoperi cele 30 de cărţi aflate în promoţie. Pe lângă cultivarea unei minţi deschise, te vei bucura de 20% reducere la titlurile selecţionate. Mai multe aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer