Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Luvru versus Orsay


Stanca Ioana Ursu

10.10.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Muzeul Luvru este o piaţă publică împodobită cu artă în care se desfăşoară un flash mob continuu. Inoportuna piramidă transparentă adăposteşte un Babel postmodern, pe care, văzându-l, am înţeles cum trebuie să fi arătat şantierul biblic după amestecarea limbilor. Atenţia vizitatorului este împărţită între arta creată de-a lungul veacurilor de mâini omeneşti înzestrate cu har divin şi fascinantul amestec uman contemporan, adunat acolo la chemarea artei. Reprezentanţii Extremului Orient domină numeric, aşa cum se întâmplă în toate muzeele din lume, secondaţi îndeaproape de scandinavi. Negri, albi şi asiatici de toate vârstele, de la cei mai mici, purtaţi în hamul atârnat de umerii părinţilor, până la seniorii care au nevoie de susţinerea unui cadru metalic, iau în stăpânire grandiosul hol subteran; asiatici veniţi din ţările în care tehnologia a pus definitiv stăpânire pe oameni, semirobotizaţi, conectaţi la gadgeturi prin ochi, urechi şi degete; asiatici din partea de lume unde tehnologia de ultimă generaţie s-a întâlnit cu veşmintele strămoşilor - sariuri şi turbane accesorizate cu căşti bluetooth, degete pictate cu hena care alunecă pe ecranele smartphone-urilor. O mare de blue jeans de toate dimensiunile împerecheaţi cu o mare de T-shirt-uri de toate culorile, imprimate cu cele mai neaşteptate inscripţii şi imagini. Europeni care petrec un weekend la Paris sau călători temerari care s-au aventurat peste mări şi ţări se adună în fiecare zi în curtea generoasă a palatului, pătrund în piramida de sticlă şi se revarsă în hăul săpat anume ca să primească turiştii.

În muzeul Luvru sunt permise fotografierea şi filmarea exponatelor, dar este interzisă folosirea blitzului. Interdicţia este ignorată însă, iar flash-urile de lumină inundă galeriile, acompaniate de sunetul specific - ceva între foşnet şi scrâşnet înăbuşit, multiplicat de mii de ori într-o simfonie nepământeană. Se vorbeşte mult şi tare în toate limbile pământului. Părinţii le oferă copiilor educaţie instant, ghizii de toate naţiile sunt nevoiţi să ridice tonul ca să se facă auziţi. Contemplarea unei pânze sau a unei sculpturi devine imposibilă.

Pe Mona Lisa am văzut-o undeva departe, peste o mare de capete iţite dintr-o masă compactă de oameni, pe Venus din Milo am găsit-o de fiecare dată în mijlocul unui vârtej de oameni care se rotesc în jurul soclului, scăldând marmura în lumina blitzurilor, pe lângă Nike din Samotrace am trecut în grabă, purtată de râul de oameni care curge continuu pe treptele de la baza statuii. Aglomeraţia sufocantă şi libertatea de manifestare a emoţiilor, pădurea de mâini care ridică telefoane, aparate de fotografiat şi camere de filmat - împuterniciţi digitali ai privirilor obstrucţionate - fac din vizitarea faimosului muzeu o activitate epuizantă. Liniştea se instalează abia la etajul al doilea, în sălile umbroase care adăpostesc pânzele maeştrilor flamanzi şi germani. Aici atmosfera se rarefiază, vizitatorii zăbovesc nestingheriţi în faţa tablourilor preferate. Cei care vânează selfies cu exponatele populare nu sunt interesaţi de Brueghel sau Cranach.


În contrast cu democraţia din galeriile Luvrului, muzeul Orsay impune respectul cuvenit unui templu al artei. Aici nu se fotografiază, nu se filmează, ghizii care însoţesc grupurile nu au voie să dea explicaţii. Cei care doresc îndrumare închiriază ghidul electronic. În holul cu arcade albe vocile se adună într-un murmur discret, ecou al călătorilor aduşi de locomotivele cu abur, care se opreau odinioară în fosta gară Art Nouveau. Miile de vizitatori trec disciplinaţi prin galerii, oprindu-se pe rând în faţa exponatelor. Fiecare îşi savurează în linişte porţia de frumuseţe, fără să fie întrerupt, fără să-i deranjeze pe ceilalţi. Conversaţiile se poartă în şoaptă, gesturile sunt reţinute.

În galeriile Impresioniştilor disciplina cedează în faţa frumuseţii, exclamaţiile se intensifică. Am asistat aici la o întâmplare neobişnuită. Ca de fiecare dată, am păstrat Noaptea înstelată a lui Van Gogh pentru finalul vizitei. Privitorii adunaţi în apropierea tabloului îşi exprimau admiraţia şoptind în franceză, engleză, germană, rusă. Ştiam că voi avea un minut ca să-l privesc de aproape, apoi trebuia să cedez locul privilegiat. Tocmai mă alăturasem grupului de entuziaşti, aşteptând să ajung în faţa pânzei, când, un blitz a luminat albastrul înstelat. Murmurul poliglot a amuţit. Un băiat şi o fată se strecurau grăbiţi prin mulţime, urmăriţi de privirile dezaprobatoare. Am părăsit muzeul Orsay cu gândul la hoţii de frumuseţe şi la instantaneul acela furat, mai valoros pentru ei decât capodopera maestrului.

 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (II), Radu-Ilarion Munteanu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (I), Radu-Ilarion Munteanu (1.0/5 - 1 vot)
Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Roma (I), Sanda Golopenţia (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer