Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O săptămână în Kathmandu (II)


Iuliana Marchian

26.12.2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A patra zi în Kathmandu, mă duc pe jos din Thamel până în Pashupatinath (cam într-o oră şi jumătate), unul dintre cele mai importante complexe hinduse din oraş, apoi continui pe jos spre Bodhnath Stupa, cea mai mare stupă budistă din Kathmandu, înconjurată de mănăstiri budiste.


Pashupatinath este un complex arhitectural hindus de o mare sacralitate şi este înscris în lista patrimoniului Unesco. Este locul unde hinduşii îşi ard pe rug morţii şi ţin slujbe pentru aceştia pe terasele din lungul râului Bagmati. În stânga podului, vis-à-vis de marele templu (unde nu am voie să intru), hinduşi raşi în cap şi îmbrăcaţi în alb fac diferite ritualuri. În dreapta podului, tocmai este incinerat un mort aşezat pe un rug şi acoperit cu o grămadă de lemne. Ghizii încearcă să mă agaţe, saddhu îmbrăcaţi în portocaliu strident pozează pe bani pe la câte vreun altar. Urc mai departe scările care duc spre Bodhnath şi iau o felie de ananas de la un negustor ambulant ca să-mi potolesc setea. Traversez o zonă de templuleţe, trec pe lângă o mănăstire şi cobor spre râul Bagmati la un templu hindus de unde trec un pod metalic spre Bodhnath.


Ajung în Bodhnath, un alt complex budist înscris în lista patrimoniului Unesco dat fiindcă este cea mai mare stupă din Asia. Călugări budişti fac ocolul stupei şi învârt roţile de rugăciune cu mantre scrise pe ele, stupa mare este încă în restaurare după cutremur, se vizitează parţial, mănăstirile tibetane din zonă le văd cam pe ploaie, începe să plouă şi mai tare şi mă retrag să mănânc o salată rusească la un restaurant în piaţa centrală din jurul stupei.



La întoarcere spre Thamel, mă hotărăsc să experimentez primul meu microbuz din Kathmandu, chestie care nu mi se pare atât de groaznică pe cât fusesem avertizată; este murdar şi traficul este haotic, dar am totuşi un loc pe scaun şi la un moment dat ajung şi la hotel, nu contează când.

Seara mă văd cu Elen, editoarea de la Inside Himalayas, şi cu prietenul ei nepalez, Ramesh, ghid de rafting. Mâncăm dhal bhat, apoi mergem prin câteva baruri cu alţi prieteni ghizi de ai lor.

A cincea zi în Kathmandu, mă hotărăsc să trec la nivelul următor de dificultate în mersul cu microbuzele şi mă decid să încerc să ajung la Budhanilkantha, unde se află un templu cu o statuie plutitoare a lui Vishnu.

Mă duc pe jos la Radna Park, unde este autogara pentru orice şi către oriunde, şi încep să întreb cum să ajung în Budhanilkantha. Sunt trimisă în toate părţile de cel puţin trei ori. Când ajung de unde am plecat, ochesc o şcolăriţă şi îi cer lămuriri în engleză. Stau bine unde sunt în intersecţie şi să aştept microbuzul de Budhanilkantha, pe care scrie evident în nepaleză. Întreb la fiecare microbuz "Budhanilkantha?" până când un băiat dinăuntru îmi confirmă că pot să mă sui.

Microbuzul este nesperat de gol (încă) contrar prezicerilor. Şoferul conduce (se conduce pe stânga), un băiat cu un teanc de bani în mână atârnă în afară pe uşa deschisă şi strigă unde merge microbuzul, bate în uşă, se opreşte când cineva vrea să se suie sau să coboare, se umple microbuzul, suntem claie peste grămadă, ajungem destul de repede în Budhanilkantha.


Lângă templul din Budhanilkantha, femeile vând flori portocalii pentru ofrande, un saddhu clasic stă la poză, alte tarabe cu chestii religioase preced intrarea. În curtea templului se intră pe stânga şi se bate clopotul şi alţi clopoţei la un altar mic ca să anunţi zeul că ai venit. Se vine apoi la o statuetă cu vopsea roşie de unde lumea îşi ia culoare şi îşi face o tikka pe frunte. Într-un bazin îngrădit, aflat mai jos de nivelul curţii, pluteşte o statuie imensă a lui Vishnu (ca o reîncarnare a lui Narayan) culcat pe spate. Lumea coboară la nivelul apei cu ofrande de flori şi un coş cu fructe, aruncă florile şi fructele lângă statuie, un ajutor de băiat le pune pe statuie (oamenii nu au voie să se ducă să facă asta), îi dau bani băieţelui pentru zeu şi pleacă împăcaţi.


Eu nu am voie să cobor jos la templu că nu-s hindusă, dar stau şi observ. Intră în curte un cuplu frumos îmbrăcat care cică se căsătoresc şi se închină pe la toate cele. Mă agaţă respectuos un ghid local, care nu reuşeşte să-mi vândă nimic, mulţi pelerini stau sub un adăpost şi numără grămezi de bani depuşi la statuie. Un băieţel îmi cere un lolipop, dar îl dezarmez când îi spun că nu-i face bine la dinţi, pleacă, revine mai târziu şi-mi cere direct bani, îi zic că n-am, mă întreabă dacă am şef, zic la plezneală că am şef, de unde concluzionează el că acolo-s banii. La plecare mănânc o egg tkoupa (supă cu nuddles, ouă şi legume puţin fierte) la un restaurant local.

După-masa mă văd cu Hari, o veche cunoştinţă de pe net care are o agenţie turistică. Bem un ceai masala în Thamel şi apoi mergem să văd hotelul pe care îl construieşte în apropiere.

A şasea zi în Kathmandu, am febră, crampe, diaree şi greaţă după ce am mâncat ieri la restaurantul din Budhanilkantha. Reuşesc de dimineaţă să mă târăsc până la oficiul de turism de lângă Radna Park şi îmi iau permisele de trekking pentru Tamang Heritage Trail. Mă întorc cu greu la hotel, zac toată ziua în pat şi abia seara ies până la restaurantul de vis-à-vis să-mi iau de mâncare la pachet (cuvântul no spicy la ei nu există şi trebuie să reformulez autoritar comanda).

A şaptea zi în Kathmandu (şi ultima de altfel), am învăţat deja să schimb microbuzul în Joparti ca să ajung la Gokarna Mahadev Temple (în afara Kathmandu-ului) să văd un alt complex de temple, apoi vin pe jos prin suburbii până la Bodhnath Stupa să revăd câteva mănăstiri budiste pe care ploaia de zilele trecute nu mă lăsase să le savurez.

Gokarna este o suburbie autentică a Kathmandu-ului, cu străzi neasfaltate, un praf groaznic şi o sărăcie pe măsură, însă templul închinat lui Shiva ca Mahadeva are zeităţi minuţios sculptate în lemn pe faţade şi acoperiş; caprele se plimbă liniştite prin curtea templului şi mănâncă florile depuse ca ofrande pe la zecile de statuete de zeităţi; în adăpostul pentru pelerini nişte hinduşi stau şi se roagă; câţiva metri mai încolo un mic templuleţ este construit în jurul unui copac.


Din Gokarna dau drumul la gps pentru a ajunge pe jos, prin suburbiile Kathmandu-ului, în Bodhnath. Beau o cola la un magazin de cartier să-mi curăţ stomacul încă intoxicat şi întreb de drum. Nepalezii sunt miraţi când le spun că vreau să merg 4 km pe jos. La o intersecţie, un băiat în faţa undei case mă întreabă în engleză de unde sunt, ce fac, de unde vin, clasicele întrebări.

Ajung în Bodhnath, la Pal Dilyak Gompa (mănăstire budistă), unde mă aşez pe o bancă. O bătrânică se aşeză lângă mine şi încearcă să-mi vorbească, ea în nepaleză, eu în engleză. Când zice America, mă luminez şi îi zic România, ridică din umeri. Îi zic Europa, dar tot mirată rămâne. Pleacă în cămăruţa ei şi îmi aduce un măr pe care iniţial îl refuz, dar nu vreau să o insult, aşa că mă aplec în semn de namaste şi îl iau. Mărul îl donez apoi unui cerşetor pe stradă.


Microbuzul de întoarcere spre Radna Park este o bombă autentică şi mă întreb cât o să mai funcţioneze, dar are muzică şi este ieftin (în lei vine vreo 10 bani). În Kathmandu este ambuteiaj, dar am venit să am experienţe şi nu mă grăbesc. Din Radna Park până în Thamel, mă opresc la Pizza Hut (deşi este scump), ca să fiu sigură că-mi menajez stomacul. Mâine plec pentru 10 zile la cursul de budism de la mănăstirea Kopan, aflată într-una din suburbiile Kathmandu-ului.

(Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la Exploring Kathmandu in one week (partea II))
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer