una cu potenţial neexplorat
evident m-am dus cu el
şi femeile urâte se luptă tot pentru "eşti frumoasă"
când se prefac că o fac pentru dreptate, adevăr şi alţi zei
A văzut în mine o curvă ingenuă, numai bună de instruitm-a întrebat cu mult tact şi graţie: pot să te lovesc?
am zis da
a zis: vai ce frumoasă eşti aşa plină de vânătăi!
pot să îţi tai un deget de la mâna dreaptă?
mi-am zis ce mare lucru un deget, o să învăţ repede să mă descurc doar cu patru
am încuviinţat, iar el a exclamat: vai cât eşti de frumoasă cu generozitatea asta a ta
şi mi-a tăiat degetul
i-am zis mulţumesc scrâşnind din dinţi
aş putea să-ţi crestez coapsele?
sigur că da
durerea, spunea el, mă făcea tot mai frumoasă
aş putea să îţi scot un ochi?
am ezitat puţin, nu-mi era de vedere, cât mă gândeam că mutilarea mă va urâţi
dar ce să faci cu doi ochi superbi, cu două mâini perfecte, cu cea mai voluptoasă carnaţie, cu cea mai fină piele
într-o lume în care nimeni nu te vede şi nimeni nu îţi spune "eşti frumoasă"?
el mă vedea
oricum îi puteam asculta răsuflarea şi doar cu o ureche,
îi puteam mângâia tâmplele încordate şi cu o singură mână
îi puteam adulmeca mirosul de animal în călduri şi cu o singură nară
iar el era chitit şi să-şi ia birul din mine
am încuviinţat tot
l-am lăsat să-mi ciopârţească gambele, pântecul, braţele
şi în tot acest timp
n-a încetat să îmi spună cât sunt de frumoasă
Sângele te prinde atât de bine, curva mea!
Aş putea să-ţi tai inima în două?
m-a întrebat cu o voce blândă şi caldă
ca un adevărat gentleman
am zis dafără nici o urmă de regret
După care a plecat
m-a lăsat cu o jumătate de inimă
cu o viaţă tăiată în două ca de un macaz
dar nu asta e partea tragică a lucrurilor
ci că am sperat să mă omoare
ăsta e adevărul
nu de răni îmi e mie
căci ele se vor vindeca
ce-i mai rău e că va trebui să mă întorc într-un loc
plin ochi cu bărbaţi buni, minunaţi, care nu m-ar răni nici cu arma la tâmplă
bărbaţi destoinici
care nu mi-au spus şi nu îmi vor spune niciodată
eşti frumoasă