Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cântece simple

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Am mai spus şi eu ceva


Alexandru Ivănoiu

23.03.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Despre omul a cărui moment preferat era 6 dimineaţa se pot spune multe. Se pot spune atât de multe clişee care deja s-au derulat în capul tuturor. Omul ăla e obosit. E zilnic obosit. Se trezeşte la 6, iar la 7 se culcă la loc. Nici măcar nu e vorba de a vedea răsăritul. Pentru el răsăritul e tot atât de comun cum e pentru noi soarele de la ora 4. S-a plictisit să explice de ce se trezeşte la ora aia. Dar pentru noi face o excepţie. "E simplu" zice el " totul e mai curat, mai limpede. Mă rog, ăsta e mai mult un bonus. Aşa m-am obişnuit". Cu ce e el diferit de noi toţi nu se poate spune clar. Există totuşi unele diferenţe vizibile. Pentru el ce e real, ce e un vis şi ce e o amintire are o compoziţie fluidă.

Despre doamna care hrăneşte păsările nu se pot spune prea multe. A lucrat toată viaţa la un combinat industrial şi a crescut doi copii plecaţi de câţiva ani în America. Se înconjoară cu tabieturi şi obiecte cu jumătate din vârsta ei. E doar încă una dintre miile de bătrânele şi bătrânei care hrănesc animale în parcuri. Nu ştim clar cum este mintea unui om care hrăneşte păsările, dar putem admite că într-un fel sau altul îi aduce bucurie. Acestei doamne nu. Le hrăneşte sub motivul "să nu facă foamea că şi aşa sunt vai de capul lor pe pământul ăsta". Cu cât hrăneşte păsările mai mult cu atât realizează că nu-şi poate da toată pensia pe orz şi pâine.

Despre domnul care a învăţat la 39 de ani să meargă pe bicicletă se poate spune un singur lucru. A învăţat să meargă pe bicicletă ca să se plimbe cu fiul lui prin parc. Se poate spune şi că în ultimii ani a lipsit din viaţa lui, dar recuperează deci mai bine nu menţionăm nimic.

Despre tânărul de la servicii funerare se poate spune că e paradoxal. A lucrat şase din verile tinereţii lui drept animator pentru copii. "Găsesc copiii ciudat de liniştiţi şi morţii ciudat de agitaţi". Mai în glumă, mai în serios, el chiar se simte aşa. Strânge bani să meargă la facultate în Anglia şi tatăl lui a reuşit să-l angajeze aici. Recunoaşte cu greutate că uneori când stă în camera cu sicrie le mai citeşte morţilor. Mulţi spun că spune şi face anumite lucruri doar ca să şocheze. Nu ştim dacă au dreptate.

Despre oameni se poate spune totul. Şi s-a şi spus de când omenirea a putut să vorbească cam tot ce era de spus. Aşa că acum se vorbeşte despre lucruri microscopice. Acum se vorbeşte altfel, de fiecare dată altfel. Acum se întâmplă rar să se tacă. Acum se vorbeşte de poveşti ca despre realităţi. Se sapă atât de adânc încât în cele din urmă uiţi scopul pentru care ai săpat. Dacă priveşti lumea oricât de aproape tot îngustat eşti. Despre oameni poţi să spui tot ce vrei. Întrebarea care stă în picioare este "de ce o faci". Nimeni nu insinuează că n-ar trebui. Despre oamenii de mai sus am spus atât cât am spus. A ajutat pe cineva? Nu ştiu. Acum tuturor le plac concluziile. Ironic mi se pare când concluziile deschid alte discuţii despre oameni. Într-o zi oamenii de mai sus s-au întâlnit. Vă las pe voi să vorbiţi despre asta.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer