Umorul negru, absurdul şi realitatea

Citiţi un fragment din această carte.


Editura Art ne propune de ceva vreme titluri interesante reunite într-o colecţie nouă numită Musai, cărţi musai de citit. Am mai citit din această colecţie Vegetariana de Han Kang care nu m-a impresionat, însă, în mod deosebit. De aceea eram oarecum sceptică atunci când am cumpărat Simpatizantul, dar având în vedere că tot ceea ce ţine de comunism şi regimuri totalitare mă interesează am considerat că merită mai ales că nu este o carte foarte scumpă.

Alegerea mea s-a dovedit inspirată. Pot spune că de mult nu am citit o carte atât de bună, o carte care să îmbine umorul negru, absurdul şi realitatea într-un mod în acelaşi timp fermecător şi înfricoşător. Dacă până acum pe raftul meu interior cu cărţi preferate despre război se aflau două, respectiv, Viaţă şi destin a lui Vasili Grossman şi Cei goi şi cei morţi a lui Norman Mailer, de astăzi li s-a alăturat şi cartea lui Viet Thanah Nguyen.

Autorul, vietnamez la origine, este profesor de engleză şi Studii Americane la Universitatea California de Sud. Cunoştinţele profunde de cultură, civilizaţie şi psihologie americană sunt din plin folosite în carte. Personajul principal este un căpitan vietnamez care, după cum el însuşi declară în primele rânduri ale romanului, este o cârtiţă, adică un spion pentru comuniştii din Viet Cong. Cea mai mare parte a cărţii este construită sub forma unei confesiuni pe care personajul nostru o adresează unui misterios Comandant cu care ne vom întâlni, personaj şi cititori, abia în ultimele pagini ale cărţii.

Confesiunea se împarte în câteva părţi. În prima parte, căpitanul povesteşte despre zilele dinainte de căderea Saigonului în mâinile comuniştilor. Retragerea americanilor, reacţia vietnamezilor care colaboraseră cu americanii şi care voiau să părăsească ţara în grabă, maşinaţiunile pe care Generalul, şeful căpitanului nostru, trebuie să le facă pentru a putea pleca din ţară sunt principalele subiecte aduse în discuţie. Nguyen conturează imaginea unei lumi cinice, corupte şi lipsită de principii la a cărei construcţie a participat din plin omul alb.

Prima parte a confesiunii cuprinde şi detalii din viaţa acestui simpatizant comunist, a agentului sub acoperire. Născut din relaţia dintre o tânără vietnameză şi un preot, bastardul nu îşi va găsi locul nici în lumea orientală şi nici în cea occidentală. Spre deosebire de alţi conaţionali de-ai săi, personajul nostru vorbeşte o engleză perfectă, are o apreciere deosebită pentru romanele ruseşti de secol XIX şi confortul pe care îl oferă cultura occidentală. În acelaşi timp, are puternice resentimente faţă de puterile colonizatoare şi, mai ales, faţă de soldatul american care, după cum scrie la un moment dat, odată ajuns în Vietnam nu mai este Clark Kent, ci Superman, cel puţin în relaţiile cu femeile. Paginile în care vorbeşte despre impunerea cu forţa a democraţiei de către americani ne pot părea cumva ciudate nouă, un neam care am tot aşteptat de generaţii ca salvarea să ne vină de la americani. Atât de învăţaţi cu ameninţarea şi ocupaţia rusă, descoperim că pe alte meridiane, eroii noştri, americanii, sunt, de fapt, personajele negative.

Următoarea parte povesteşte despre încercările de adaptare la viaţa americană a refugiaţilor vietnamezi. Majoritatea foşti combatanţi, aceştia se trezesc brusc pe post de mecanici, chelneri sau şoferi. Generalul, la rândul său, va deveni patron de restaurant şi va încerca să pună pe picioare o rezistenţă anticomunistă şi o acţiune militară prin care să îşi recapete ţara. Viaţa căpitanului nostru nu va fi uşoară în America unde va trebui să ia câteva decizii radicale. Povestea lui de dragoste liberă cu domnişoara Mori va da prilejul unor noi replici spumoase şi cinice pe marginea Visului American.

Căpitanul nostru va povesti şi despre participarea sa la realizarea Filmului despre atrocităţile comise în Vietnam. Această parte este considerat de unii drept un omagiu adus de autor lui Francis Ford Coppola pentru filmul Apocalypse Now. Eu nu aş spune că este tocmai un omagiu... Pagini de un umor negru descriu realizarea acestui film şi, în timp ce le citeşti ai senzaţia că asişti, de fapt, la o mostră pe viu de scriere a istoriei de către învingători. Pentru că, nu-i aşa, americanii sunt mereu învingători. Nguyen ne vorbeşte şi despre rolul soft power în definirea realităţii şi a influenţării simpatiilor noastre pentru una sau alta dintre părţi.

Prins între două lumi, a burgheziei şi a comuniştilor din rândul cărora crede că face parte pe ascuns, Căpitanul se va întoarce în Vietnam unde realitatea îl va scutura zdravăn. Procesul de reeducare la care va fi supus le va fi familiar celor care au avut ocazia să citească despre metodele aplicate şi la noi, pentru ceilalţi, sper că paginile acestei cărţi îi vor face să caute să citească mai mult despre acest subiect adus în atenţia publicului de la noi de cazurile Vişinescu şi Ficior.

Simpatizantul este, în concluzie, una dintre cele mai complexe şi bune cărţi ale ultimilor ani. Cred că a meritat pe deplin Premiul Pulitzer pe care l-a primit în 2016. Am considerat întotdeauna că literatura a reuşit să nască în sufletul cititorului aversiunea faţă de război mult mai bine decât au putut-o face vreodată studiile de istorie şi cifrele statistice goale. Pentru că, exact cum face şi cartea lui Nguyen, literatura are puterea de a ne arăta că într-un conflict mor oameni reali, fraţi, surori, copii.

Sunt convinsă că odată deschisă vă va provoca la fiecare pagină. Vă atenţionez că va veni un moment când veţi realiza că după fiecare pagină paşnică va urma o oroare a războiului care vă va aduce aminte că, totuşi, cartea vorbeşte despre evenimente care s-au întâmplat în realitate. Din păcate.