Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când omul devine lup pentru om


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Ioan Grillo

19.04.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ioan Grillo
El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic
Editura Corint, 2017

traducere din limba engleză de Ioana Filat


Ilustraţie copertă: La 12 iulie 2010, nouă presupuşi traficanţi de droguri, membri ai cartelului Sinaloa, sunt escortaţi la o dubă a poliţiei, după ce au fost arestaţi pentru uciderea a doi agenţi de poliţie. © LUIS ACOSTA/AFP/Getty Images

Citiţi un fragment din această carte.

***
Când omul devine lup pentru om

În raportul publicat la începutul anului 2017, Stratfor preconiza că în cursul acestui an cartelurile de droguri mexicane vor continua să se fragmenteze şi să ducă lupte sângeroase pentru dominaţia asupra pieţei de droguri. Analiza mai preconiza că numărul victimelor va continua să crească în contextul în care anul 2016 a fost unul dintre anii cu pierderile umane cele mai mari. A crescut şi numărul victimelor colaterale, adică a inocenţilor aflaţi întâmplător în calea gloanţelor. Pe de altă parte, să nu uităm că Donald Trump a câştigat alegerile în SUA şi ca urmare a promisiunii construirii unui zid la graniţa mexicană care să constituie o piedică în calea imigranţilor, dar şi a traficanţilor de droguri care trec nestingheriţi marfă dintr-o ţară în alta. Exportul conflictelor pe teritoriul american, cum a fost cazul în Phoenix, Arizona când războiul drogurilor a ajuns pe străzile unui oraş american, a constituit un argument în plus pentru cei care cred ca un gard fie el si de dimensiuni gigantice poate rezolva o astfel de problemă.

Din păcate, atunci când ajungi să ai o imagine mai clară asupra a ceea ce se întâmplă în Mexic, îţi dai seama că soluţia nu este atât de simplă, că problema are multiple faţete greu de analizat şi rezolvat. Poate una dintre cele mai bune cărţi în acest sens este cartea lui Ioan Grillo, El Narco. Cartelurile de droguri din Mexic, publicată de editura Corint. Cartea este un raport la prima mână asupra realităţii dure din Mexic. Citind-o m-am întrebat de multe ori cum de a reuşit Grillo să scape cu viaţă, l-am respectat şi admirat pentru munca depusă şi pentru curajul de urmări subiectul până în pânzele albe. De altfel, din ce spune şi autorul, un rol esenţial în expunerea situaţiei mexicane a revenit întotdeauna reporterilor care au plătit de multe ori cu viaţa curajul lor de a alege să scrie despre un astfel de subiect. Unul dintre cei mai importanţi a fost Blancornelas, unul dintre fondatorii primei reviste mexicane dedicate special articolelor despre El Narco, adică despre traficanţi. Revista se numeşte Zeta şi ar trebui să constituie un model pentru ziariştii din întreaga lume având în vedere atentatele frecvente asupra reporterilor care nu au încetat să scrie şi să expună adevărul.

Cartea lui Grillo este zguduitoare pentru că expune prin vocile celor intervievaţi câteva adevăruri crude. Astfel, în marea majoritate a cazurilor motivul pentru care familii întregi s-au apucat de cultivat sau traficat iarbă şi apoi cocaină a fost sărăcia. În regiune montane, dar şi în suburbiile marilor oraşe, cultivarea şi traficul constituie pentru cei mai mulţi nu o cale spre înavuţire ci o încercare de a scăpa din barrio, din lumea aceea promiscuă în care viaţa unui om nu valorează mare lucru. Plata ratelor la casă, a unor împrumuturi sau a altor necesităţi urgente devine mult mai simplă când în urma unui transport peste graniţă primeşti mai mult decât ai câştiga în câteva luni de muncă în fabrică.

Cred că acesta este pilonul central pe care s-a bazat pentru mulţi implicarea în această activitate ilicită. Grillo ne vorbeşte şi despre lăcomie şi dorinţa de îmbogăţire rapidă, dar pentru majoritatea, inclusiv pentru sicario, adică asasinii plătiţi, sumele câştigate nu le permit decât un trai decent. Vilele, viaţa de lux şi femeile frumoase sunt pentru capii cartelurilor şi nu pentru membrii obişnuiţi. Şi cum să nu îţi doreşti să scapi când răpirile, asasinatele şi atentatele sunt la ordinea zilei? Cum să nu vrei să scapi când în Juarez, capitala crimei din Mexic, viaţa unui om valorează 85 de dolari? Acesta este preţul pe care îl plătesc traficanţii pentru un asasinat.

Un alt aspect important este lipsa unei linii de demarcaţie clară între autoritatea statului şi cea a traficanţilor. Conform raportului lui Grillo cele mai importante carteluri au printre membrii şi conducătorii lor foşti poliţişti care au renunţat la apărarea legii, după cum remarcă autorul, după ce au învăţat în poliţie tehnici aflate la mare căutare pe piaţa muncii: cele de tortură şi răpire de persoane. Astfel, ca cetăţean onest, nu ştii dacă poliţistul care te opreşte la semafor este cinstit sau în slujba cartelurilor. De asemenea, poliţiştii ajută de multe ori la organizarea impecabilă a răpirilor, asasinatelor, asta dacă nu le execută chiar ei. Gardienii de închisoare permit nu doar evadări în masă ci şi plecări şi veniri ale asasinilor care, deşi arestaţi, îşi fac în continuare meseria.

Şi da, vă rog să nu râdeţi, pentru că vorbim de o meserie. Nu doar că există şcoli ale traficanţilor şi mentori de la care poţi învăţa cum să devii asasin plătit, dar primeşti şi un salariu de bază de 600 de dolari pe lună, la care se adaugă comisioane între 2000 şi 4000 de dolari de asasinat. De altfel, întreaga afacere a narcotraficanţilor este construită după modelul clasic de corporaţie. Nu doar asasinii sunt plătiţi şi recompensaţi ci şi cărăuşii care primesc la rândul lor fix 1.000 de dolari pentru 30 de kilograme de marijuana transportate cu maşina în SUA. Există şi o categorie specială de angajaţi care poartă numele de cerebros, adică creierele, care îşi dedică timpul creării de noi modalităţi ingenioase prin care traficanţii să îşi transporte drogurile. Sunt dacă vreţi, alternativa oricărui departament de creaţie dintr-o companie respectabilă.

Uimitor este că, dincolo de atrocităţile comise în fiecare zi, toţi, de la mic la mare, se declară credincioşi. Ţi se strânge inima când citeşti că un sicario declară că înainte de a comite un asasinat se roagă la Iisus să îl ajute să îl ducă la bun sfârşit. Mexicul şi-a inventat, de altfel, ca urmare a lanţului nesfârşit de tragedii şi un nou sfânt popular: Santa Muerte, Sfânta Moarte. Conform descrierii, ea arată ca moartea în reprezentarea ei cea mai sinistră. "Figura scheletică are orbitele goale, dinţi ascuţiţi şi o halebardă cu care retează capete în mâna dreaptă. Are o vestimentaţie variată, de la mantii negre la rochii roz cu volane, şi adesea poartă pe cap o perucă colorată." Credincioşii îi mai spun şi Fata Albă şi are din ce în ce mai mulţi adepţi pe străzile sărace din Mexic.

S-a creat o adevărată cultură a traficanţilor din care nu putea, evident, să lipsească muzica. Există numeroase formaţii care compun balade în care vorbesc despre faptele "eroice" ale unui traficant aflat în ascensiune. După cum se exprima unul dintre intervievaţi: "pentru narcos să ţi se compună o baladă e ca un fel de doctorat." Pentru oamenii de rând, baladele sunt şi o sursă de informaţii despre cine a mai murit sau despre cine a devenit mai puternic. Nici cântăreţii nu sunt scutiţi de violenţă, mulţi dintre ei fiind asasinaţi la ordinul unei grupări rivale.

Grillo ne prezintă o lume întunecată şi pe undeva pitorească, tangenţial legată de universul nostru, al cititorului aflat, din fericire la zeci de kilometri distanţă. Aflăm că Scarface şi Naşul sunt vizionări obligatorii, că fac parte din educaţia elementară a unui narco-aspirant, că sunt sensibili la muzica occidentală - un sicario ascultă Moby ca să îşi revină după crimele comise, că sunt microbişti înfocaţi şi ţin cu echipe de fotbal britanice sau nemţeşti. Este vorba, totodată, de o lume în care cererea se întâlneşte cu oferta, o lume în care atunci când traficanţilor le merg afacerile prosperă şi când statul le dă câte o lovitură puternică lumea sângerează la propriu pe străzi. Cartea lui Grillo este excelent scrisă şi ţi se întipăreşte în minte ca una dintre cele mai cuprinzătoare şi serioase anchete jurnalistice asupra unui fenomen complex care a lăsat în urma sa mii de victime, familii îndoliate şi o ţară în care nimeni nu mai are încredere în nimeni.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer