Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ora de libertate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

E iarnă iar


Ana Damian

20.04.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică

Ar putea fi o poezie, dar nu e, afară ninge liniştit, în casă arde focul iar eu mă întreb ce naiba se întâmplă cu încălzirea globală, când vine? Fiindcă în 20 aprilie 2017 pare mai degrabă că ne împlântăm în îngheţul global. Bietul Trump are dreptate, se pare, când spune că încălzirea globală e un mit, dar şi numai scriind această propoziţie (că Trump are dreptate) mă apucă frica pentru că e atât de îngrijorător, de fapt, să nu avem conducători. Nu e vorba de noi, românii, care ne-am cam obişnuit cu această stare de fapt, dar asistăm la un fenomen care prinde amploare sau, mai degrabă, are de la început o amploare considerabilă pentru că e vorba despre preşedintele Statelor Unite la care mă uit şi chiar nu pot crede uneori că e real şi nu un banc.
Allan Lichtman, care preda istorie la Universitatea Americană din Washington, crede că Trump este mai vulnerabil la demitere decât "orice alt preşedinte din istoria naţiunii".
Într-un interviu Lichtman a spus că există deja motive de demitere din cauza conflictelor de interese care înconjoară afacerile familiei sale. Waw, really? Mai întâi cine e Allan Lichtman acesta? Allan face prognoză politică şi de 30 de ani a numit corect preşedintele care va câştiga alegerile, inclusiv pe Trump. Istoria demiterilor este însă subţirică. Doar doi dintre cei 44 de preşedinţi anteriori au fost supuşi procedurii de demitere: Andrew Johnson în 1868 şi Clinton în 1998. Ambii au fost achitaţi de Senat şi au rămas în funcţie, aşa că e greu de făcut predicţii pe bază de precedente dar asta e mai puţin important, important este că la trei luni de la investire prin presa americană circulă deja ideea demiterii, se dezbate problema, se scriu cărţi, articole, îşi dau cu părerea  "constitutional scholars" şi nu poţi să nu observi că pluteşte un soi de nelinişte. De obicei americanii după ce votează preşedintele se liniştesc, aşa a fost mereu, nu îi mai interesează, chiar şi cei care nu l-au votat îl acceptă, îl lasă să lucreze iar ei, la rândul lor, se concentrează pe problemele lor, dar acum e altfel şi oricine parcurge presa americană simte preocuparea. Şi nu pot să nu văd că nici la Paris lucrurile nu stau mai bine în cursa pentru palatul Élysée. Cu doar câteva săptămâni în urmă, părea aproape sigur că electoratul francez va alege între liderul Frontului Naţional Marine Le Pen şi candidatul independent Emmanuel Macron.
Dar candidatul din extrema stângă, Jean-Luc Mélenchon, pare să se replieze rapid. Extremă dreaptă, extremă stângă, tinereţe extremă (Emmanuel Macron are 39 de ani şi zero experienţă politică), bună selecţie de candidaţi şi în Franţa.
Cineva spunea că cea mai groaznică situaţie în care poţi pune alegătorul este să voteze răul cel mai mic dar în cazul francezilor pare clar care e ăla, răul mic, la propriu şi la figurat pare chiar Macron care când termină şcoala generală ar putea fi un preşedinte excepţional.
Între timp afară, pe case, e zăpada (la Braşov) iar noi la Bucureşti cu cei aleşi în decembrie ar trebui să tăcem dar facem totuşi un pic de băşcălie de alţii că asta e firea noastră! La un vin fiert în aprilie, imediat după paşti!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer