Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fostul birou


Alexandru-Radu Săvulescu

09.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sunt la fostul meu birou, pe unde n-am mai trecut de ani de zile. Pare o zi festivă. Lume multă, în picioare, pe scaune. Cu toţii îmbrăcaţi în gri. Sunt atât de asemănători încât cu greu distingi bărbaţii de femei. Cei mai mulţi sunt tineri pe care nu i-am mai văzut până acum. Pe lângă mine trece din când în când un chelner cu haină albă şi papion negru. Ţine în mână o tavă cu pahare de vin. Iau şi eu unul. Nu cunosc pe nimeni, n-am cu cine vorbi. Mă învârtesc printre oameni, în căutarea cuiva cunoscut.

Ajung lângă noul director. Îl salut. Îi spun că în urmă cu mulţi ani am fost şi eu director, primul director al instituţiei. Mai adaug şi că nu mi-a plăcut să fiu director, de asta am şi plecat după numai un an. Nu ştie ce să-mi răspundă, aşa că tace.

Mă mai învârt ceva vreme printre oameni pe care nu-i cunosc. Las paharul gol pe colţul unei mese.

Cobor treptele spre ieşire, în timp ce ceilalţi rămân cu toţii sus, în grupuri şi grupuleţe. Aproape am ajuns jos, când aud o voce care mă strigă. Urc la loc. O persoană pe care n-o cunosc îmi transmite că au un post disponibil într-un loc izolat în care nu vrea nimeni să se ducă. S-ar putea să mă intereseze. Dacă accept, îmi pot da o maşină să ajung acolo, un Jeep aproape nou.

Accept. Nu mă mai simt aşa stingher. De data asta decid să-mi iau la revedere de la toţi înainte să plec. Dau mâna cu oameni pe care nu-i cunosc. Citesc mirarea pe chipurile lor. Un necunoscut care stă jos, vizibil deranjat, refuză să dea mâna cu mine. Rămân în faţa lui, cu mâna întinsă. Îl aud cum le spune celorlalţi că nu vrea să dea mâna cu oameni pe care nu-i cunoaşte. Plec fără să mai dau mâna cu nimeni.

Sunt într-o curte unde citesc informaţii meteo de pe nişte panouri orizontale. Trebuie să mă concentrez să nu greşesc. E o muncă de rutină, dar destul de obositoare. După ce termin de făcut citirile, intru într-un adăpost. Începe să-mi pară rău că am acceptat, locul e cu adevărat pustiu.

Ies din nou afară, a sosit timpul să fac din nou citirile. Tresar. Deasupra primului panou stă aplecată o femeie îmbrăcată într-o rochie roz de vară. Când mă simte, ridică capul zâmbind.

(Bucureşti, mai 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer