Sunt la fostul meu birou, pe unde n-am mai trecut de ani de zile. Pare o zi festivă. Lume multă, în picioare, pe scaune. Cu toţii îmbrăcaţi în gri. Sunt atât de asemănători încât cu greu distingi bărbaţii de femei. Cei mai mulţi sunt tineri pe care nu i-am mai văzut până acum. Pe lângă mine trece din când în când un chelner cu haină albă şi papion negru. Ţine în mână o tavă cu pahare de vin. Iau şi eu unul. Nu cunosc pe nimeni, n-am cu cine vorbi. Mă învârtesc printre oameni, în căutarea cuiva cunoscut.
Ajung lângă noul director. Îl salut. Îi spun că în urmă cu mulţi ani am fost şi eu director, primul director al instituţiei. Mai adaug şi că nu mi-a plăcut să fiu director, de asta am şi plecat după numai un an. Nu ştie ce să-mi răspundă, aşa că tace.
Mă mai învârt ceva vreme printre oameni pe care nu-i cunosc. Las paharul gol pe colţul unei mese.
Cobor treptele spre ieşire, în timp ce ceilalţi rămân cu toţii sus, în grupuri şi grupuleţe. Aproape am ajuns jos, când aud o voce care mă strigă. Urc la loc. O persoană pe care n-o cunosc îmi transmite că au un post disponibil într-un loc izolat în care nu vrea nimeni să se ducă. S-ar putea să mă intereseze. Dacă accept, îmi pot da o maşină să ajung acolo, un Jeep aproape nou.
Accept. Nu mă mai simt aşa stingher. De data asta decid să-mi iau la revedere de la toţi înainte să plec. Dau mâna cu oameni pe care nu-i cunosc. Citesc mirarea pe chipurile lor. Un necunoscut care stă jos, vizibil deranjat, refuză să dea mâna cu mine. Rămân în faţa lui, cu mâna întinsă. Îl aud cum le spune celorlalţi că nu vrea să dea mâna cu oameni pe care nu-i cunoaşte. Plec fără să mai dau mâna cu nimeni.
Sunt într-o curte unde citesc informaţii meteo de pe nişte panouri orizontale. Trebuie să mă concentrez să nu greşesc. E o muncă de rutină, dar destul de obositoare. După ce termin de făcut citirile, intru într-un adăpost. Începe să-mi pară rău că am acceptat, locul e cu adevărat pustiu.
Ies din nou afară, a sosit timpul să fac din nou citirile. Tresar. Deasupra primului panou stă aplecată o femeie îmbrăcată într-o rochie roz de vară. Când mă simte, ridică capul zâmbind.
(Bucureşti, mai 2017)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPovești la ibricPublicitate