Fotografii închipuite

Astăzi urmează să fotografiez o fată pe care am cunoscut-o săptămâna trecută la dans. E foarte frumoasă şi foarte bună dansatoare. Deşi n-am dansat niciodată cu ea, am remarcat-o de mai multă vreme, e una din acele prezenţe care ies cu adevărat în evidenţă. Dar n-am vorbit cu ea până acum. Ea m-a rugat s-o fotografiez, iar eu am acceptat imediat. Bineînţeles, n-am vorbit nimic de bani, o să lucrez pro bono, nu trăiesc din asta, de altfel nici nu mi-a cerut cu adevărat să-i fac un portofoliu, şi nici nu ştiu dacă i l-aş putea face, n-am experienţă în aşa ceva, dar o încercare, asta da, pot face, nici nu trebuie să ştiu dacă fotografiile sunt doar pentru ea sau dacă vrea să le dea mai departe, şi pentru ce. O să fac ce pot şi o să mă rog să iasă bine. Aş vrea să-i prind strălucirea din privire, senzaţia de încredere pe care o transmite, deşi asta e mai puţin sigur decât că o să-i prind ţinuta sportivă, care nu se poate rata, are un corp foarte atletic, dar şi foarte feminin, orice-ar face nu-şi poate ascunde curbele şi proporţiile de statuie antică.

Sunt destul de emoţionat, n-am mai fotografiat fete necunoscute, vreau să iasă bine, aşa că mi-am rezervat întreaga zi pentru asta. Am pus la încărcat bateriile, inclusiv pe cea de rezervă, am curăţat aparatul şi obiectivele, am montat trepiedul şi luminile, am făcut probe, în fine, am făcut tot ce trebuia făcut ca să nu mai pierdem timp când va veni. Mi-a luat întreaga dimineaţă să mă pregătesc, dar nu-mi pare rău, totul e de-acum gata, pot să mă relaxez puţin în aşteptarea ei.

"Ţrrr!" se aude soneria. Deschid uşa. A sosit. Intră, mă întreabă unde se poate machia, se duce la baie. Între timp eu pornesc luminile, fac ultimele verificări, sunt gata. Când e şi ea gata, îi arăt cam pe unde să stea, şi îi spun să se aşeze cum vrea. Declanşez de câteva ori de probă, ca să ne facem o idee. Imaginile sunt rezonabile, tehnic bune, dar gheaţa dintre noi nu s-a spart, fotomodelul meu e încă crispat, "pozează" în loc să fie naturală. Pun nişte muzică în surdină. Încercăm o serie nouă, iese ceva mai bine, fără să fie încă ce-ar trebui. Ne mai luptăm aşa o vreme, ea se roteşte dintr-o parte într-alta, se uită în jos, în sus, eu mă apropii, mă depărtez, dar lucrurile nu ies mult mai bine, cam batem pasul pe loc. Mai încercăm de câteva ori, după care ne oprim. Parcurgem împreună imaginile, convenim că mai bine de atât deocamdată nu se poate, după care ne luăm la revedere, cu promisiunea că-i voi trimite o selecţie cu ce e mai bun.

"Ţrrr!" se aude soneria. Deschid uşa. A sosit. Intră, mă întreabă unde se poate machia, se duce la baie. Între timp eu pornesc luminile, fac ultimele verificări, sunt gata. Când e şi ea gata, îi arăt unde să stea, şi îi spun să se aşeze cum vrea. Declanşez de câteva ori de probă, ca să ne facem o idee. Ea-şi intră în rol mai repede decât m-aş fi aşteptat. Se roteşte, se unduieşte, clipeşte, îşi ţuguiază buzele, îşi dezgoleşte un umăr. Nu mă opresc din declanşat, îi spun să continue, ea e tot mai relaxată, sunt sigur că am prins-o în cel puţin câteva poziţii foarte bune. Mă apropii şi mă depărtez, sunt cumva în transă, e aproape prea bine ca să fie adevărat. Fără să vreau, simt cum încep să mă excit, nu e ceva profesional, n-ar trebui să se întâmple. Sunt tot mai jenat, mă opresc din fotografiat înainte ca sexul meu să mă facă de râs.

"Ţrrr!" se aude soneria. Deschid uşa. A sosit. Intră, mă întreabă unde se poate machia, se duce la baie. Între timp eu pornesc luminile, fac ultimele verificări, sunt gata. Când şi ea e gata, îi arăt unde să stea, şi îi spun să se aşeze cum vrea. Declanşez de câteva ori de probă, ca să ne facem o idee. Ea se mişcă dezinvolt, o fotografiez cu plăcere, se prinde din ce în ce mai tare în joc, îşi desface şi strânge părul, îşi dezgoleşte un umăr, doi umeri, spatele, un sân, buricul, îşi atinge sfârcurile cu degetele, se dezbracă până la chiloţi, îşi bagă mâna în ei, îşi dă jos şi chiloţii, e complet goală în faţa aparatului. Eu fotografiez continuu, nu pierd nici o poziţie. Când oboseşte, se aşează turceşte pe parchet în faţa mea: "Facem o scurtă pauză? Ai un pahar cu vin?".

"Ţrrr, ţrrr, ţrrr!" se aude telefonul. Tresar, şi mă ridic încet de pe fotoliul pe care aţipisem. "Credeam că nu mai răspunzi, am sunat de cel puţin zece ori... Dar nu asta voiam să-ţi spun. Îmi pare rău, dar nu cred că mai ajung astăzi să facem fotografiile. Crezi că am putea să amânăm pe săptămâna viitoare?"

(Bucureşti, mai 2017)