Ne purtam ca doi colegi de facultate care merg la ultima reprezentație la Cinematecă, iar apoi disecă până târziu în noapte filmul pe care tocmai l-au văzut, golind tacticos, pahar după pahar, o sticlă sau două de vodcă. Totul aparent cast, fără vreun substrat sexual.
Dar chiar dacă nu arătam, asta nu înseamnă că în mine sângele nu clocotea. Simpla ei prezență, chiar și numai gândul la ea, mă tulbura. Rada era o ființă intens telurică, într-atât de plină de sugestii încât putea declanșa ușor emoții din cele mai profunde. Iar pe atunci era ca un fruct pârguit, care se pregătește de cules. Doar că nu știa pe mâinile cărui culegător se va lăsa. Poate pe-ale mele, poate pe-ale altcuiva. Decizia i-a aparținut, eu n-am făcut decât să aștept.
Stând de multe ori de vorbă până la orele mici ale dimineții, sau poate chiar până în zori, îmi imaginam adesea cum va fi prima noastră noapte de iubire.
Momentul s-a lăsat așteptat, au avut loc avansuri și retrageri, amânări succesive. Dar atunci când a venit m-a prins nepregătit, luându-mă complet prin surprindere. N-a fost nici noapte, nici întreagă. Poate nici de iubire.
Doar un scurt intermezzo într-o după-amiază gri.
(București, decembrie 2021)