Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Refuz să fac coadă chiar şi la Leul de Aur! (Bienala de Artă de la Veneţia sub propria ei lupă)


Bogdan Ghiu

14.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Scurt, foarte scurt, p reacţie la cald, ca să pot să revin pe îndelete.
 
Abia ce m-am întors de la previzionarea Bienalei de la Veneţia şi am aflat că premiul cel mare, Leul de Aur, l-a luat - încă o dată! - pavilionul Germaniei. (nytimes.com/2017/05/13/arts/anne-imhof-fierce-young-artist-and-choreographer-wins-venices-top-prize)

În care, pentru că era imposibil, am refuzat să intru.

Pentru că trucul, în special al marilor puteri, deja manifest de ani buni dar acum parcă generalizat, adevărată temă de întrecere la Veneţia, a fost (este) cum să provoace cozi cît mai mari la intrare în propriile pavilioane naţionale, blocînd fluxul şi acaparînd, prin excitarea sfintei curiozităţi, publicul consumator.

Or, la pavilionul Germaniei din Giardini era coada cea mai mare: 40-50-60 de minute ca să intri în "sfînta sfintelor" ca să asişti la o bucată de performanţă live.

Vin din comunism şi refuz să fac cozi în general. Cel mai mult detest însă cozile culturale: nu m-am înghesuit ieri la Păltinişul lui Noica, de pildă, nu mă voi înghesui niciodată la nimic.

Am trecut prin pavilionul Germaniei, anul acesta, într-un moment cînd, nefiind performanţă, nu era nici coadă. Reconfigurarea spaţiului interior al vastului pavilion poate fi o bună metaforă pentru înţelegerea poziţiei artei de azi, mai ales într-o ediţie a Bienalei de la Veneţia precum cea de anul acesta, avînd titlul Viva Arte Viva, fără semn de exclamaţie totuşi, ceea ce face ca optimista urare să fie ciuntită, poate chiar anulată.

În pavilionul Germaniei podeaua pe care călcau vizitatorii este este din sticlă şi a fost supraînălţată, tocmai dedesubt petrecîndu-se performanţa. Supraînalţată, dar nu de un stat de om, astfel încît artele şi artiştii de sub noi, de sub vitrina orizontală, trebuie să se chircească şi să se tîrască, şi tocmai acesta este spectacolul peste care călcăm sanitar, de la distanţă, în iluzia transparenţei de cordon-sanitar, dispozitiv optic de creat spectacole convenabile.
 
Dacă tot călcăm în picioare, măcar să nu avem contact, senzaţii neplăcute.
 
A organiza cozi pentru a fura din şansa tuturor pavilionelor de a fi vizitate în contra unor bilete destul de scumpe pentru un timp redus mi se pare a te purta arogant, deci mitocăneşte: truc ieftin de supraputere, dar care reuşeşte, din păcate, să deturneze atenţia şi să distorsioneze perpectiva.
 
Am ratat Leul de Aur de anul acesta? Dacă tot e vorba de dispozitive optice, adică de a privi arta cum se zbate sub noi, s-ar putea să văd cel mai bine de la distanţă şi prin lentila absenţei, netransformîndu-mi privirea în călcătură. După mine, un pavilion ca acela al Georgiei, de pildă, ar fi meritat cu mult mai multă îndreptăţire Leul de Aur 2017.
 
Întotdeauna voi ocoli cozile şi pretenţiile hiperbugetate de unicitate. Căci banii foarte mulţi sînt tocmai acolo unde nu se vede, adică prin care se vede: în calitatea materialelor, a sticlei podelei-lentilă din pavilionul Germaniei de anul acesta, de pildă. Vedem prin bani - ce ne arată ei.
 
Voi reveni.




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • La coadă la artă
    Laguna, 15.05.2017, 03:53

    La Pavilionul Germaniei "coadă" nu era la ouă sau la carne, se "dădea" doar artă. Plus că nimeni nu era obligat de vreo nevoie să aștepte peste o ora, vizitatorii erau doar interesați să vadă ceva de excepție.

    Mie, Faustul german mi s-a părut covârșitor.


    * Impresionantă prezența Getei Bratescu. Felicitări, Doamnă.

Spacer Spacer