Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De Bookfest, despre adormirea editorului român (care se visează industrie şi piaţă a cărţii) şi despre reabilitarea traducătorului


Bogdan Ghiu

21.05.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ca traducător şi, implicit, editor, co-autor, în special de teorie şi, în general, de texte de şi pentru gîndire, de provocare şi înnoire a gîndirii, deja sînt nostalgic, dar pot spune că mi-am îndeplinit "misiunea", adică mi-am satisfăcut refulările obiective, de tinereţe.
 
După sufocarea şi închiderea din ultimul deceniu al comunismului băştinaş, am profitat de nesperata fereastră istorică a anilor 1990-2000, şi am tradus teorie, cum se spune, ca înecatul. Editurile româneşti erau şi ele la început, pasiunea recuperatorie a culturii române era foarte mare, şi tot acest moment de deschidere şi de foame culturală coincidea, în plus, cu apogeul (urmat imediat de clasicizare şi de ieşirea biologică din scenă) al marii generaţii '30, a gînditorilor aşa-numitei "French Theory": Foucault, Derrida, Deleuze, Bourdieu, Baudrillard etc., împreună cu autorii lor "de sprijin" precum Artaud sau Bataille. O întreagă tradiţie, o întreagă istorie culturală. Se băteau editurile "mari", Humanitas şi Univers (în perioada cînd era condusă de profesorul Mircea Martin) pe Foucault, deci pe mine.
 
Azi, fereastra istorică s-a închis de mult, capii gîndirii poststructuraliste s-au retras în istorie, iar la noi a învins conservatorismul ideologic, care nu încetează să facă ravagii la nivel mondial, readucîndu-i neaşteptat de repede înapoi în actualitate pe maeştii deconstrucţiei. În ceea ce mă priveşte, am devenit captivul propriilor opţiuni şi al propriilor autori, pe care însă nu se mai bate nimeni. Noroc cu două edituri mici şi clujene, nu bucureştere, precum Idea şi Tact, care mai asigură publicarea de teorie în limba română.
 
Care ar trebui, aşa cum se întîmplă, de mult, în întregul Occdident, să fie asigurată, promovată, în schimb, de editurile universitare. Care însă nu fac decît să publice ne-public, adică în cerc pur confidenţial şi, mai grav, auto-validant, contribuţii universitare de multe ori, dacă nu de cele mai multe ori, fără anvergură, dar aducătoare de grade universitare şi asigurătoare de călduţe cariere cu ecou pur local.
 
Din fereastra anilor 1990 m-am trezit, iată, în vid, în totalul dezinteres al culturii române actuale, pe întregul său lanţ, de la editori pînă la cititori, pentru creaţia şi dezbaterea teoretică.
 
Dar ce ar trebui să facă imediat, dar absolut imediat, editurile româneşti ar fi să publice numele traducătorului, acest co-autor, imediat sub cel al autorului. Dar în condiţiile în care în România traducerile se plătesc mizerabil şi sînt, în consecinţă, făcute prost, "la metru", trebuind să fie "corectate" în acesta ateliere de reparaţii care au devenit, în bună măsură, editurile româneşti, nu cred că o astfel de "revoluţie", care presupune, tocmai, teorie, gîndire teoretică inovatoare, de avangardă, asupra ideii de traducere şi, plecînd de la ideea de traducere, asupra înseşi ideii de cultură, care trebuie urgent reformată, scoasă din moartea clinică în care zace, nu am nicio aşteptare şi nu îmi fac absolut nicio iluzie. Aproape în nici un sens şi în nicio direcţie. Mă simt, să zicem, asemenea marelui artist Ion Grigorescu, care în anii '70 se filma făcînd performance în bucătărie, nu în spaţiul public, unde ar fi trebuit, dar era imposibil.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer