Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Japonia de la iluminism la militarism


Francisc Nopcea

02.06.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Japonia a cunoscut o perioadă de pace şi prosperitate, începând cu perioada Edo. Această perioadă a fost inaugurată de shogunul Tokugawa Ieyasu, învingător în războiul Sengoku Jidai. Pentru japonezi, secolul al XVI-lea a însemnat o perioadă de autoizolare faţă de lumea exterioară. Această izolare a durat până la expediţia amiralului american Matthew C. Perry. Amiralul a forţat shogunul să semneze un tratat comercial cu Statele Unite. Confruntaţi cu posibilitatea colonizării de către puterile occidentale, care posedau un armament modern, Ţara Soarelui Răsare a început un intens proces de modernizare, pe toate planurile.

Creştinismul adus de portughezi a fost tolerat în Japonia, într-o primă etapă. Acest fapt este remarcabil, având în vedere că se petrecea în plin Ev Mediu. Însă creştinismul a început să fie văzut ca o ameninţare, în momentul în care acesta a fost acceptat de tot mai mulţi ţărani. Chiar şi mulţi daimyo, adică seniori feudali, se convertiseră. Olandezii şi portughezii au introdus armele de foc şi tunurile. Aceste arme puteau fi folosite de mase de oameni împotriva regimului de dictatură militară. Prin urmare, al treilea shogun al perioadei Edo, Tokugawa Iemitsu, a ordonat izolarea Japoniei.

Creştinii au început să fie persecutaţi, la începutul erei Edo. În cele din urmă, japonezii creştini au ripostat. Conduşi de Amakusa Shiro Tokisada, rebelii au încercat să răstoarne regimul Tokugawa. A urmat un război civil, cunoscut drept rebeliunea din Shimabara. Amakusa a fost înfrânt. Cel puţin 27.000 de creştini au fost masacraţi. Permisul străinilor pe teritoriul japonez a fost interzis. Japonezii care părăseau ţara, riscau pedeapsa cu moartea, dacă îndrăzneau să se mai întoarcă. Singura relaţie comercială cu Europa a rămas cea olandeză, prin intermediul unei insule artificiale de lângă Nagasaki, numită Dejima.

În pofida autoizolării sale, Japonia s-a dezvoltat foarte repede. Era shogunatului Tokugawa a însemnat o perioadă de 253 de ani de pace şi prosperitate economică. A urmat o perioadă de un uluitor avans cultural. Aproximativ 40% din populaţie ştia să citească şi să scrie. Edo, numit astăzi Tokyo, devenea cel mai mare oraş din lume. Număra peste 1 milion de locuitori. Următoarele două oraşe ca mărime, Kyoto şi Osaka, aveau fiecare câte 400.000 de locuitori. Totuşi, mare parte a populaţiei trăia în mediul rural. Japonia era un stat avansat, dar ancorat în feudalism.

Americanii au încercat, prin negocieri, deschiderea Japoniei către restul lumii. În urma refuzurilor repetate, Matthew C. Perry a fost trimis cu o flotă, de către preşedintele american Millard Fillmore, pentru a convinge Japonia să semneze un tratat comercial. Perry a instaurat o blocadă asupra porturilor japoneze. Americanii aveau nave de război din epoca industrială, cu motor pe bază de cărbune şi tunuri performante. Japonezii aveau la dispoziţie săbii, săgeţi, tunuri primitive, flinte şi muschete. Prin urmare, au fost forţaţi să cedeze.

În faţa ameninţării americane, japonezii au semnat Convenţia de la Kanagawa. Navele americane primeau drept de comerţ exclusiv, în special în transportul de materii prime, precum cărbunele. America avea dreptul să ţină un ambasador în Japonia, la Shimoda. Patru ani mai târziu, un alt tratat a fost semnat. Acesta a purtat numele de Tratatul de prietenie şi comerţ. A fost negociat de către diplomatul american Townsend Harris, actul purtând şi numele de Tratatul Harris. Înţelegerea a fost una foarte dezavatajoasă pentru Japonia.

Tratatul de prietenie şi comerţ prevedea ca Japonia să-şi deschidă porturile Kanagawa, Nagasaki, Niigata şi Hyogo. Americanii aveau dreptul de exclusivitate comercială asupra lor. Cetăţenii americani aveau voie să viziteze ţara, având posibilitatea să-şi contruiască depozite pe teritoriul japonez. Aceştia primeau imunitate în faţa legislaţiei japoneze şi nu puteau fi judecaţi, indiferent ce acte comiteau. Pentru a evita colonizarea şi suferirea unor asemenea umilinţe, era clar că Japonia trebuia să se modernizeze.

Încercarea de modernizare bruscă a Japoniei a provocat un război civil, numit şi "Războiul dragonului" sau "Boshin". Cei loiali shogunului Tokugawa Yoshinobu doreau conservarea clasei samurailor şi a tradiţiilor. Susţinătorii împăratului Matsuhito, în vârstă de doar 16 ani, doreau reformarea ţării şi evitarea colonizării. Revoluţionarii au câştigat. Rezistenţa finală a samurailor a avut loc la Shiroyama. Acolo, ultimii 500 de supravieţuitori au ales să lupte cu arme tradiţionale. Momentul a fost ecranizat artistic în filmul Ultimul samurai.

În numai trei decenii, Japonia a trecut de la o economie feudală, la o economie capitalistă, de piaţă. Viteza cu care a fost reformată ţara, este fără precedent în istorie. Lipsită de resurse naturale şi având doar 20% teren arabil, perspectivele de dezvoltare ale Japoniei nu erau foarte mari. Totuşi, acest lucru nu a putut împiedica procesul revoluţionar, pe toate planurile. Peste două generaţii, Ţara Soarelui Răsare devenea principalul actor politic în zona Orientului Extrem. Pentru meritele sale, împăratul Matsuhito a fost venerat, în perioada Japoniei militariste, drept o figură legendară.

Secretul succesului procesului de modernizare a constat în voinţa întregii societăţi japoneze de a lucra împreună. Japonezii erau determinaţi să-şi păstreze independenţa cu orice preţ. Tradiţiile trebuiau conservate, dar orice tehnologie nouă sau reformă organizaţională, dacă era utilă, trebuia implementată în cel mai scurt timp posibil. Au avut loc schimbări majore în plan social, militar, economic, juridic şi educaţional. Locuitorii au început să se îmbrace după moda din Vest şi să-şi construiască case în stil occidental. Până şi modul de alimentaţie s-a schimbat, fiind importate noi tipuri de alimente.

Ca orice stat modern, Japonia a avut o Constituţie. Aceasta era redactată după modelul constituţiei Germaniei, stat nou înfiinţat. Întregul sistem juridic a fost schimbat. Pentru prima dată, a fost pus în funcţiune un cod civil, care avea rolul de a apăra drepturile cetăţenilor. Feudalismul era abolit, odată cu toate privilegiile nobililor şi clerului. Împăratul juca un rol secundar, lăsând executivul să se ocupe de guvernare. Reformele din domeniul juridic au creat şi probleme, lăsând mulţi samurai fără locuri de muncă. Prin urmare, mulţi miniştri din perioada Meiji, au fost victimele unor asasinate.

Calendarul a fost schimbat. Ora era calculată după metodele moderne. Rata de educaţie a crescut considerabil. Au fost impuse patru clase obligatorii. Uniformele băieţilor erau inspirate după uniformele militare prusace, cele ale fetelor, după marina americană. A fost creată o Bancă Centrală a Japoniei, care să facă faţă noilor provocări de pe piaţa financiară globală. Totuşi, aceasta nu a putut credita toate investiţiile masive din infrastructură, fiind nevoită să se împrumute din exterior. Principalii creditori au fost Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Mai multe detalii puteţi găsi aici: http://ro.historylapse.org/japonia-de-la-iluminism-la-militarism
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer