Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Critica de teatru, între print şi online


Oltiţa Cîntec, Oana Cristea Grigorescu, Cristina Bazavan

21.10.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Oltiţa Cîntec: Suntem la cea de-a III-a ediţie a Întâlnirilor AICT.RO. Mulţumiri Marinelei Ţepuş, Teatrului Nottara şi Fest(in) pe Bulevard care ne găzduiesc, iată, de trei ani cu generozitate.

Marinela Ţepuş: Mulţumesc că vă aflaţi aici. Nu vă reţin prea mult, însă vreau să precizez că în aceste zile sunt şase festivaluri care se desfăşoară în acelaşi timp, în Bucureşti. Festivalul nostru are o subvenţie considerabilă, primăria chiar îşi face datoria faţă de teatrele pe care le coordonează. În anul ăsta, 2017, sunt suprapuse festivalurile unul peste altul, nu ştiu după ce criterii au fost programate şi de ce toată lumea iubeşte luna octombrie. Ceea ce nu înţeleg colegii mei manageri este faptul că noi, practic, ne "batem" între noi pentru acelaşi public. Dacă nu înţelegem acest lucru, toţi avem de pierdut. Şi noi, şi publicul, şi primăria. Acum suntem chiar şase pe aceeaşi "pârtie", în centru, pe o distanţă de 2 km, şi sunt 200 de reprezentanţii în toate aceste manifestări. Dincolo de aceste precizări, vă mulţumesc că sunteţi aici şi vă urez dezbateri frumoase şi constructive.

Oltiţa Cîntec: O să discutăm despre Critica de teatru între print şi online, o temă de actualitate, întrucât e mai mult decât evident, şi încă de decenii, că print-ul pierde teren în întreaga lume. Sunt publicaţii foarte importante din străinătate care nu mai apar în formula tradiţională, pe hârtie, ci au doar ediţii online, sunt foarte multe noi formule online şi, evident, lucrurile acestea ne afectează şi pe noi, cei care scriem despre fenomenul teatral. Foarte mulţi dintre colegii noştri şi dintre artişti vorbesc apăsat despre o criză a criticii de teatru. Nu împărtăşesc această spaimă, nu este o criză, este doar un punct de răspântie în care şi noi, criticii de teatru, trebuie să ne adaptăm la spiritul timpului, cu uneltele şi cu spaţiile sau mediile unde scriem. Trebuie să fim pregătiţi să trecem din print în online, să nu ne fie frică de mediul virtual, să nu îl evităm. Iată câteva cifre statistice revelatoare. În România, există peste 100.000 de bloguri de toate genurile, din care circa 5.000 sunt active. În lume se fac zilnic 2,5 milioane de postări generale pe Facebook, iar în România, în 2017 există 9,6 milioane de conturi de Facebook, cele mai numeroase, în Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Cifrele ne arată cât de mult s-a dezvoltat mediul virtual, cât este de generos, de deschis, de primitor şi cu câtă atenţie trebuie să ne îndreptăm şi noi, noi, criticii de teatru înspre acest nou spaţiu ce merită explorat, cucerit. Este un nou mediu, un nou teritoriu ce nu poate fi neglijat.
Le-am invitat alături pe colega noastră Oana Cristea Grigorescu, care a sugerat încă din 2016 o asemenea temă de discuţie, şi pe Cristina Bazavan, blogger cunoscut, care ne va împărtăşi din experienţa sa din interiorul zonei de blogging.


Oana Cristea Grigorescu: E bine să discutăm despre o mutaţie care se petrece sub ochii noştri, mai ales că am făcut parte din ea ca jurnalist-radio. Am început ca jurnalist radio şi am ajuns în critica de teatru şi datorită câtorva colegi, care se află aici şi cărora le mulţumesc că m-au încurajat şi m-au învăţat să devin critic de teatru. Iniţial, lucram ca jurnalist cultural la Radio Cluj şi consideram că rolul meu era de a intermedia ajungerea vocii artiştilor la publicul de teatru. Întotdeauna am crezut că un critic de teatru trebuie să fie acolo unde potenţialul public al spectacolelor se află. În ultimii 25 de ani, de când fac această meserie, am constatat că lumea se mută pe internet şi mai ales tinerii comunică şi au prins gustul comentariilor în mediul virtual. În paralel şi radioul s-a modernizat şi şi-a schimbat mijloacele tehnice de prelucrare a sunetului, ceea ce înseamnă că şi noi ne-am mutat tehnologic în FM, dar şi în mod editorial în formule online, adică un post de radio nu mai are astăzi emisia în format vechi, ci e o alternativă în internet unde poate fi ascultat online în timp real, dar unde pot fi accesate şi arhivele şi materialele scrise special pentru online E interesant de văzut în ce măsură pagina de Facebook - pe care toată lumea o are în ziua de astăzi, dar şi unele spectacole, televiziuni, ziare etc. - este un mediu de comunicare directă şi de reacţie faţă de ceea ce noi oferim ca valoare, ca act critic, ca recomandare, ca posibil comentariu la un spectacol, la un festival. Pe pagina personală de Facebook trebuie să afişăm părerea noastră sinceră şi onestă faţă de un eveniment, iar când scriem pentru online, felul în care scriem e o problemă de adecvare la ritmul de lectură, la timpul acordat de un cititor şi la capacitatea noastră de a deveni concişi şi direcţi în comunicare. E o provocare. Au apărut manuale de jurnalism online şi ele ne învaţă pe fiecare să ne calibrăm exprimarea în funcţie de timpul şi de dispoziţia pe care cititorul de online o are să afle şi să ne citească. Pe de altă parte, eu cred că un alt câştig al ziarelor şi al criticii de teatru online este faptul că dispare bariera constrângătoare a spaţiului din print. Nu ne mai străduim să ne încadrăm în 3, 5, 10.000 de semne, putem scrie tot ce avem de scris cu riscul pe care cred că îl avem prezent în minte, că dacă nu e justificată lungimea articolului, riscăm să ne părăsească cititorul după primele două paragrafe. Suntem citiţi în principal de oamenii care merg la teatru şi doresc să vadă în ceea ce scriem noi o verificare, o reflecţie, un gând pe care poate l-au simţit şi ei la spectacole. Nu în ultimul rând, scriem şi pentru breasla criticilor de teatru, dar eu ca jurnalist nu pot să uit că orizontul scrierilor mele se adresează spectatorului de teatru şi consider că acolo este bine să ne rămână gândul şi acolo vom găsi în fond validarea a ceea ce scriem. Să urmărim puţin opiniile controversate care sunt dezbătute în comentariile de pe Facebook şi vom vedea acolo că până la urmă se vor regla opiniile. Cred că jurnalismul online este o cale foarte bună de a comunica direct cu spectatorii şi de a vedea în ce fel percep ei ce scriem noi.

Oltiţa Cîntec: A scrie pentru online este un pic diferit de a scrie pentru print, tocmai pentru că cititorii sunt alţii. Mediul online este un univers în care putem să scriem kilometri de texte, dar cu siguranţă internauţii nu o să-i citească. Formulele online trebuie să fie mai concentrate, mai vii, din punct de vedere stilistic mai apropiate de cititori, cu un stil colocvial, fără a renunţa la expertiza de specialitate, pentru că asta ne distinge de toţi ceilalţi care postează pe internet, fie că este pe Facebook, Twitter sau blog. Publicul intervine adeseori prin comentarii, şi aici am să-l citez pe cronicarul britanic Mark Brown care a numit aceşti cititori cu reacţii scrise la articolele şi cronicile de teatru publicate online cetăţeni critici. Sunt oamenii pasionaţi de teatru care simt nevoia de-a interveni prin comentarii, unele avizate, altele puerile, altele rău intenţionate, altele vulgare, cum vedem şi noi pe platformele româneşti, ce trebuie filtrate întrucât sunt pline de trivialităţi. Adaptarea criticilor de teatru la mediul online înseamnă şi o reformulare a analizei, a felului în care scriem şi a instrumentelor pe care le folosim. Când am invitat-o pe Cristina Bazavan, un blogger foarte activ, am vizat un scop precis, să discutăm despre blogging.


Cristina Bazavan: Sunt jurnalist la bază, am lucrat pentru EuropaFm 5 ani de zile, iar apoi, timp de 10 ani, am fost redactorul şef al revistei Tabu. La un moment dat, mi-am dat seama că publicitatea se va duce foarte mult în online, iar pentru că publisherii mei nu-şi doreau să se desfăşoare în online, mi-am făcut eu un site din care am ajuns să câştig mai mult decât câştigam ca redactor-şef de revistă, ceea ce mi-a dovedit ca asta este direcţia. Iar asta scriind doar despre expoziţii, despre teatru, despre film, făcând interviuri, având o comunitate pe Facebook de 35.000 de oameni, doar cu lucruri culturale, despre care se spune că nu aduc audienţă, pentru că nu sunt cu scandal! (Tocmai de accea, aprob doar comentariile care aduc un plus de valoare, limbajul în mediul online este foarte dur şi cei din spatele unui calculator pot să facă multe lucruri rele.) Impactul e foarte mare - ca exemplu, acum două săptămâni am publicat un interviu cu domnul Andrei Şerban, am făcut în urmă cu 11 ani în revista Tabu, patru pagini de revistă cu un asemenea interviu, 17.000 de semne, adică mult. M-am gândit să trecem acum tot prin aceleaşi întrebări şi să-l introducem în online. Interviul din online a ajuns la aproape 20.000 de semne, adică imens pentru online. A făcut în prima zi 15.000 de vizitatori unici şi are 55.000 de vizitatori de când m-am uitat ultima oară. Ştiu că suntem două lumi diferite ca educaţie, poate că dumneavoastră sunteţi mult mai pregătiţi decât mine în teatru. Eu sunt un spectator care merge la spectacole de teatru pe banii lui, chiar în străinătate. În urmă cu 4 ani am scris despre Richard III de la Londra şi am anunţat înainte: uite, mi-am luat bilete şi vreau să văd. În sală, m-am întâlnit cu cineva de la Craiova, de la domnul Boroghină (fost director al Teatrului Naţional Craiova, precum şi director fondator al Festivalului International Shakespeare - nota LiterNet), care mi-a făcut cu mâna şi mi-a zis "Doamnă, şi eu mi-am cumpărat bilet după dumneavoastră". Timp de 3 ani, domnul Chiriac m-a rugat să mă ocup de partea de online, de bloggeri, pentru Festivalul de Teatru de la Sibiu. Eu am fost persoana care alegea bloggerii şi oamenii care veneau din online să scrie în festival (după 3 ani, aveam alte joburi în Bucureşti şi nu am putut să mă mai implic foarte mult). Anul ăsta am scris un text foarte supărată fiind de preselecţia bloggerilor. Eu îi alegeam după nişte criterii care să aibă legătură cu jurnalismul, pentru mine este important să fie consumator activ şi în perioada mea erau cei mai puţini invitaţi din mediul online, pentru că era importantă credibilitatea, apropierea dintre blogger şi cititori. Adică ei mă cred mai repede pe mine dacă spun ceva, decât pe dumneavoastră, criticul de teatru, ceea ce este un risc foarte mare. Este o responsabilitate să fii onest şi nu trebuie să scrii doar pentru că eşti supărat pe cineva. În lumea mea, nu sunt atât de apropiată de regizori, de actori, de iubitorii de teatru ca să avem parte de discuţii directe. Anul ăsta am fost foarte supărată pentru că punctul central de la Festivalul de la Sibiu a fost Barâşnikov. Să scrii despre dans e mult mai complicat decât să scrii despre teatru. Era un spectacol de poezie rusă, numai că departamentul de online a invitat copii care s-au dus şi i-au pus întrebări domnului Barâşnikov, dar cred că erau oameni care nu au văzut un spectacol de teatru vreodată şi - pentru că noi trăim în epoca internetului -, unii dintre ei scriau că Barâşnikov este "dansatorul de balet", pentru că în engleză e ballet dancer, şi m-am dus să le spun: "ştiţi, se spune balerin pe româneşte". După ce am făcut această mică criză pe blog, mi-am dat seama că nu ajută la nimic, eu în raport cu ei sunt puţin mai sus, pentru că sunt un jurnalist la bază, dar în raport cu Oltiţa Cîntec, eu sunt mai jos şi nu ajută cu nimic dacă eu mă văicăresc, cum nu ajută la nimic dacă Oltiţa Cîntec se văicăreşte că eu scriu ceva care poate nu are nuanţele şi toată pregătirea necesară. În momentul de faţă, lucrez pe partea de muzică pop, unde este şi mai rău, şi mai volatil, şi mult mai superficial, pentru că toată lumea are impresia că poate să scrie cronici despre muzică. În această vară, ca să umplu o zonă goală, am ţinut cursuri prin care să-i învăţ pe alţii cum se scrie o cronică pentru muzică. Cursuri la liber, într-o tabără de vară, la mine la birou. O să ţin în fiecare vară. Din cei 500.000 care mă vizitează pe mine într-o lună bună pe blog, 80% citesc de pe telefon, nu de pe un display / de pe o tabletă. Eu am statistici, pot să văd şi din ce oraşe mă vizitează, pot să văd genul, pot să văd de unde mă citesc. Decât să fie două tabere, pentru că online-ul va câştiga în 10-15 ani, print-ul va rămâne ca o formă de lux, sugerez să organizaţi o tabără de vară în care să chemaţi bloggeri şi să îi ajutaţi să se pună la punct. Sigur, cei din online nu o să vă întreacă niciodată pentru că aveţi nişte ani de experienţă vizuală, aţi comentat o mulţime de spectacole, aveţi experienţa profesională care vă face să scrieţi infinit mai bine decât cineva care scrie în online. Ceea ce ne uneşte este pasiunea pentru teatru.

Oana Cristea Grigorescu: În anii 1990, am trecut printr-o fază similară la alt palier, atunci când UNITER a considerat că e necesar să facă nişte cursuri pentru oamenii care vor să scrie despre teatru, pe atunci neexistând foarte multe voci critice care să comenteze spectacolele. Cred că ne aflăm într-un moment simetric, nu similar, în care din ce în ce mai multe voci din ceea ce numim "jurnalismul cetăţenesc" îşi doresc să intre în zona comentariului şi a criticii de teatru prin care să împrospăteze vocile, oferindu-le nişte instrumente simple care ne pot ajuta şi pe noi, teatrul sau instituţiile culturale să creştem impactul asupra publicului nostru din online. Am urmărit pagina de Facebook a Teatrului din Cluj şi am realizat că acum 10 ani, publicul era destul de îmbătrânit, iar după apariţia paginii de Facebook, spectacolele de la Teatrul Naţional sunt vândute tinerilor sub 30 de ani. Dacă vorbim despre efectul online, Facebook este o poartă a creşterii activităţii noastre.

Oltiţa Cîntec: Vreau să vă dau un exemplu pitoresc, dar ilustrativ în privinţa potenţialului pe care îl are online-ul. În urmă cu câţiva ani, la Chicago, după spectacolul Îmblânzirea scorpiei, un cronicar de la Time Out, varianta online, a scris că Neil LaBute nu a făcut mare lucru în privinţa dramaturgiei, de care se ocupase. Neil LaBute nu este într-o relaţie prietenească cu critica de teatru, reacţionează contondent la reproşuri. Reacţiile lui în cazul semnalat au stârnit multe alte comment-uri, multe dintre ele de substanţă. Oona Hatton, regizoare interesată de practicile devised, le-a urmărit şi a avut ideea să facă o piesă de teatru din comentariile acestea. A folosit toate postările, le-a distribuit unor actori interesaţi de proiect, aceştia le-au înregistrat audio, i le-au trimis, iar rezultatul e un spectacol de teatru radiofonic. E un exemplu de crowdsourced theatre criticism sau crowdsourced theatre.

Oana Cristea Grigorescu: Din acest exemplu dat de Oltiţa, criticul de teatru e constrâns să regândească formele de exprimare. În momentul în care avem spaţiul public, acolo unde se exprimă şi artiştii care îşi spun părerea legat de ceea ce vor să comunice prin spectacol, noi cred că intrăm în concurenţă cu părerile celorlalţi şi pentru a ne deosebi, trebuie să regândim prezenţa şi concizia şi valoarea şi contribuţia concretă a ceea ce spunem, pentru a ne păstra vocea critică, de fapt, să ne păstrăm forma.

Cristina Bazavan: Să găsiţi forma prin care să spuneţi lucrurile grele în aşa fel încât să fie atractive. Ochiul oboseşte mai repede pe internet decât oboseşte în print. După 2-3 paragrafe, ochiul caută space. Mai este vorba şi de ambalaj, fotografiile "fură" ochiul.

Claudiu Groza: Dezvoltarea internetului a deplasat accentul de pe comentariul profesionist pe publishing. Asta se răsfrânge şi în media în România, pentru că în televiziune nu este invitat un specialist, ci un trendsetter şi asta denaturează deja. Bloggerii au devenit din ce în ce mai valorizaţi, ei devin intrinsec nişte promotori. Evident că un comentariu de valoare nu va avea impactul pe care îl are o părere obişnuită. Pe mine mă interesează comentariul profesionist, plusvaloarea pe care o aduce. Am început să lucrez în online acum 10 ani, la ziarul la care eram angajat şi am avut o experienţă formidabilă. Primul articol publicat era despre Purificare a lui Andrei Şerban care a avut o vizibilitate uriaşă. Am mai publicat un articol foarte sentimental despre Cluj şi a avut în două zile 21.000 de vizitatori unici. A fost un şoc pentru mine, nu eram obişnuit cu astfel de cifre. Dacă o cronică e scrisă şi are succes, nu o să aibă niciodată vizibilitatea unui blogger, pentru că acolo cititorul se regăseşte în comentariul respectiv de parcă ar fi al lui. Ideea e că cititorul întotdeauna se va regăsi mai bine într-un comentariu ca el, decât într-un comentariu profesionist, în care evident sunt nişte concepte care nu-l fac să tresară.

Oltiţa Cîntec: La Purificare a fost vorba şi de scandalul mediatic care a urmat premierei, tot ce se scria despre spectacol era citit rapid. Criticii de teatru nu concurează nici cu bloggerii, nici cu cei din reviste glossy, nici cu trendsetter-ii. Sigur că vrem să ne crească numărul de cititori, dar asta nu înseamnă sub nicio formă să coborâm nivelul. E, mai degrabă, un gen de adaptabilitate la mediul online, o reinventare.

Oana Cristea Grigorescu: Să ne gândim la posibilitatea să devenim multilaterali, adică păstrând criteriile şi valoarea unui critic de teatru, să nu uităm că doar 30% din cronici trimit publicul la teatru şi să ne întrebăm în ce fel profesionalismul nostru poate găsi forme de exprimare care să aducă şi mai mult public la teatru, să facă şi acel serviciu de business, dar să contăm şi pentru cititorul care ar vrea să aleagă un spectacol mai în cunoştinţă de cauză. În România, avem un public conservator, căruia îi este frică de schimbare. Rolul nostru de critici de teatru este să le oferim căi de a înţelege noi paliere, de a descoperi în teatru forme valoroase.

Carmen Mihalache: Noi, cei care facem reviste, eu sunt redactor-şef la Ateneu Bacău, ne dăm seama că cititorul de astăzi este mult mai grăbit, mult mai ocupat şi nu trebuie să-i dăm "cearşafuri" de texte. Suntem atenţi la imagine, la spaţii, trebuie să fim mai atractivi şi să devenim interesanţi pentru mai mulţi cititori. Ca autor, mă bucur de amândouă formele, ele nu se exclud, ci coexistă. Scriu cu plăcere şi pentru Ateneu, dar scriu şi tablete culturale într-un cotidian, am cititori şi asta mă bucură.

Anca Măniuţiu: Vă vorbeşte cineva care nu are Facebook. Bănuiesc că sunt o minoritate pe care trebuie să o ocrotiţi! Mediul online mi se pare propice pentru un lucru care mă interesează foarte tare şi anume pentru formarea acelor voci tinere despre care aţi amintit. Personal, am descoperit doi tineri, o fată şi un băiat, care s-au afirmat în mediul online. Dacă acest mediu nu ar fi existat, nu cred că i-aş fi descoperit. Am avut o revelaţie. Am găsit în scrierile lor o subtilitate a interpretării, o analiză foarte bună. Am stat să citesc într-o noapte cronicile lor, dar nu am terminat. Şi am spus că mai sunt speranţe, că după noi vin tineri buni, de calitate intelectuală şi morală. Trebuie ca tinerii să preia această profesiune consacrată unei arte fragilă, pentru ca ea să dăinuie. Pentru mine, câştigul mare al online-ului este pepiniera critică.

Vetuţa Pop: Eu fac parte din generaţia print care a făcut legătura cu generaţia tinerei despre care discutaţi, pentru că acum trei ani era în clasa a IX-a şi scria cronici şi venea la mine. Se sfătuia cu mine şi nu avea unde să le publice, iar spaţiul online a devenit pentru ea perfect. Acum, este la Cluj, la Teatrologie.

Oltiţa Cîntec: E vorba despre Andreea Lupu, de la teatru.info şi este încă elevă în clasa a XII-a, la Oradea. Părinţii ei sunt actori, deci e apropiată de mediul teatral, eu am întâlnit-o la un seminar internaţional pentru tinerii critici, organizat de AICT-ul de la Paris. Ideea e că noi trebuie să privim spre bloggeri, să ne updatăm învăţând anumite trucuri ale online-ului, pentru a ajunge mai rapid la cititori. Şi să-i învăţăm şi pe ei cum se scrie despre teatru, transferându-le din expertiza noastră. Pe post de concluzii o să spun că fost o discuţie foarte productivă, iar atelierele critici de teatru şi bloggeri o să le organizăm cât mai curând!

(Transcriere: Lavinia Lazar)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul FESTin pe Bulevard, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer