Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

La cules de căpşuni, roşii, zmeură şi mere


Şerban Mestecăneanu

18.12.2017
meste.ro, septembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Cine ar fi crezut că în mijloc de septembrie poţi să mănânci căpşuni, şi încă ce mai căpşuni... Şi uite că se poate! Am fost în weekend, la invitaţia familiei Conţiu în Lăicăi, află pe drumul dinspre Târgovişte şi Câmpulung (eu mă trag din Câmpulung, aşa că iată ce coincidenţă frumoasă - mai ales ca la numai 7 km se află satul Mesteacăn) la numai 25 km de acesta din urmă. Aici Andrei şi Mihaela se ocupă de o livadă de mere şi o plantaţie (că altfel nu ştiu cum să îi zic) de căpşuni, zmeură, roşii - asta e ce am putut eu să recunosc.

Pe lângă astea, dealul din spatele casei (Dealul cu Soare cum îi zic ei) şi de unde porneşte livada cu mere este tocmai bun de drumeţii sau alergat sau mers cu bicicleta (aviz amatorilor). Dar cum noi am venit aici cu gândul să plecăm ghiftuiţi de atâtea fructe după ce ne-am plimbat puţin pe dealuri şi alergat câte-ceva, ne-am pus pe treabă la cules ca nişte zilieri cu ştate vechi. Mai întâi am plecat împreună cu soţia la cules de mere, nişte mere exact aşa cum îmi plac mie, dulci-acrişoare mai că îţi vine să mănânci unul după altul până plesneşti. Şi cam asta am şi făcut. De fapt se şi vede în poză cum Delia nu prea are spor la cules pentru că mai mult stă să mănânce - trebuia să o pun să fluiere...



Între timp a sosit şi familia Kovats şi cum se însera am plecat cu fetele la o scurtă plimbare pe dealuri. Cu ocazia asta ne-am făcut şi digestia.






A doua zi de dimineaţă, am plecat cu forţe proaspete iar la cules, de data asta cu mic cu mare. Unii au început cu zmeură, alţii cu căpşuni sau roşii, eu m-am plimbat când la unii când la alţii ca să fac poze... de fapt ca să mănânc de la toţi... Apoi m-am pus şi eu pe cules căpşuni şi pot să vă spun că este o activitate pe care nu aş putea să o fac fără să mănânc într-una. Atât de parfumate şi gustoase sunt, şi asta e valabil şi pentru zmeură. Pe de altă parte înţeleg acum de ce văd prin sate, babe gârbovite, aduse de spate după atâţia ani de plivit şi cules la câmp. Greu, dar cu atât mai frumoasă şi parcă şi mai gustoasă este recolta la sfârşitul zilei. Ca să nu mai zic cât de bună e zmeura împreună cu un pahar de vin alb la temperatura potrivită. Dar să las pozele să vorbească de la sine, eu mă duc să mai mănânc câteva căpşuni... apoi ceva zmeură... şi poate şi un măr la final.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer