Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Maradona sau Messi, cine e regele?


Cristian Geambaşu

11.12.2017
Gazeta Sporturilor, noiembrie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Buenos Aires. Aerul bun al lui Maradona şi Messi. Şi oamenii, mai ales oamenii. Dincolo de frumuseţea copleşitoare a oraşelor şi a locurilor. Calitatea umană, demnitatea în faţa sărăciei, asta rămâne. Şi este mai scumpă decât toate lucrurile scumpe la care ei nu au acces.

Maradona sau Messi, cine e regele? A fost prima întrebare pe care mi-a pus-o un prieten la întoarcerea de la Buenos Aires. Deci nu "cum e, frate, cu tangoul ăla?", nu tu dictaturi militare, nu Evita Peron, nu Borges, nu Sabato, nu Malvine, nu muşchi de vită. Nimic, amicul meu voia să afle cine e mai mare acolo, la ei acasă. Diego sau Leo?

Sacrilegiu la Maradona acasă? Messi alături de Che Guevara în faţa stadionului Boca, La Bombonera. Sau doi revoluţionari de profesie

De ce Argentina, de ce Buenos Aires

Exagerez, pe prieten îl interesau şi alte lucruri, şi ce locuri am văzut. Dar aşa e strategic, să bagi fotbalul la înaintare când scrii într-un ziar de sport, pentru un site de sport. Că altfel te ceartă lumea, că te abaţi de la buchea cornerului, că ce te pricepi tu la chestiile astea, că ia ţine-ţi, bă, impresiile de călătorie pentru tine! Buenos Aires şi Argentina în general nefiind totuşi o destinaţie predilectă pentru români, fie din cauza costului semnificativ al unei astfel de călătorii, fie datorită (din cauza?) apetitului multora dintre compatrioţii cu bani pentru all inclusive de la resorturi greceşti sau turceşti sau arăbeşti, am zis că poate ar fi potrivit să vă povestesc câte ceva despre o altă lume.

Buenos Aires trăieşte în lumină şi noaptea, cu trufia unui oraş nepereche

Parisul reconstruit sentimental

Lume pe care nu pretind să o fi pătruns într-o excursie (pe cont propriu) de 3 săptămâni, incluzând aici nu doar Argentina, ci şi Chile. Dar un colţ de Pământ (mă rog, vorba vine, un colţ destul de mare) pe care l-am observat colorat, viu, contradictoriu, suferind, sărac, dar atât de bogat. Bucata de univers latino-american pe care am început să o descopăr (aici intervine snobul din ziarist) şi altfel decât în romanele lui Ernesto Sabato, Bioy Casares sau Claudia Pineiro, Carlos Franz sau Roberto Bolaño. Ficţiuni care îmi spuseseră totuşi ceva tentant, atrăgându-mă tocmai prin proiecţia unei realităţi paralele. Bucata asta de lume ziceam mi s-a dezvăluit prima oară cu un obelisc luminat majestuos, amintind izbitor de fratele mai cunoscut din Place de la Concorde, de la Paris. Şi da, monumentul din Plaza de la Republica de la Buenos Aires te anunţă ceva important.

Obeliscul din Buenos Aires sau o privire mândră spre cer a celor care au visat la un oraş de poveste

Oraşul viu, oraşul monument

Ridicat în 1936 cu scopul de a celebra 400 de ani de la punerea pietrei de temelie a capitalei argentiniene, obeliscul aflat la intersecţia Avenida Corientes şi 9 Mai este primul care te avertizează că fondatorii oraşului au avut un gând precis, semn al nostalgiei după locurile de obârşie. Să construiască un alt Paris dincolo de Ocean, în cealaltă emisferă. Un alt Paris, nu o copie a Parisului original. Dar un oraş impunător şi prietenos în acelaşi timp. Măreţ, masiv, fermecător, mereu proaspăt, deşi înecat în griji cotidiene şi cotropit de mizerie menajeră. Impresia mea, poate grăbită, evident sentimentală, este că au reuşit pentru că imaginaţia a lucrat mână în mână cu precizia inginerească.

Biblioteca-librărie El Ateneo Grand Splendor, locul în care visul despre cărţi al lui Borges a căpătat contururi reale
 
Caminito, bombonera şi cei doi regi

Aş vrea să revin totuşi la întrebarea aparent prozaică a prietenului meu, admirator necondiţionat al lui Messi şi suporter al Barcelonei mai ceva decât un catalan care a votat independenţa faţă de Spania. Maradona sau Messi? Nu am un răspuns fiindcă nu există un singur suveran la Buenos Aires. Diego domneşte în Caminito, cartierul cel mai pitoresc al capitalei. Nu în Palermo, Recoleta sau Almagro, zonele grele, bogate ale capitalei. Diego nu a crescut acolo, în Caminito, dar reprezintă spiritul acelui loc. Acolo sunt maidanele care seamănă cu cele pe care a jonglat copil fiind. Acolo este Bombonera, stadionul lui Boca Juniors, prima lui echipă importantă din carieră. Şi ultima în ordine cronologică.

Dar nici acolo domnia lui Maradona nu este deplină. În Caminito, un Centru Vechi al Bucureştiului cu mai puţine fiţe, însă mult mai viu şi mult mai colorat, probabil şi mai frumos, este prezent şi celălalt suveran. Nu lipsesc manechinele, busturile din ceară, magneţii, tablourile uşor kitsch cu Leo Messi. Turiştii trăiesc confortabil cu această putere bicefală pentru că vânătoarea de poze şi suveniruri este în toi. Başca faptul că nu toată lumea este microbistă. Iar atunci când oboseşti, te aşteaptă empanade calde cu carne şi cu brânză, împănate cu ierburi aromatice numai de ei ştiute. Probabil cele mai bune empanade pe care le poţi mânca de la Buenos Aires până în Patagonia, fie ea argentiniană sau chiliană. Cât despre preţuri, să zicem că Champs-Élysées începe să ţi se pară un loc popular.

Muzeul apelor, una dintre cele mai impresionante clădiri ale capitalei argentiniene, înconjurat de superbele flori violet ale arborelui Jacaranda
 
Doriţi un mate?

Aici începe contactul cu realitatea vieţii majorităţii argentinienilor. Care mănâncă fotbal pe pâine, isterizându-se la un derby precum River-Boca, şi din cauză că nu prea mai au ce să pună pe masă. Inflaţia galopantă, cu efect imediat în puterea de cumpărare, a transformat magazinele de haine şi de încălţăminte în muzee, cu exponate inaccesibile. La mall mai cumpără ceva numai câţiva tineri ai căror părinţi şi-au dus, bănuiesc, averile în State sau în Europa.

Doar pâinea, laptele, ouăle şi ţigările sunt ieftine, primele trei probabil subvenţionate de stat. A-ţi prepara o salată cu roşii, ardei gras, castraveţi şi ceapă roşie devine aproape o aventură. Nu culinară, ci financiară. Se bea mate la greu, am impresia că nu neapărat în ideea de a păstra o tradiţie seculară, ci să mai uite de foame. Merg în cluburile de tango unde trag de o bere o seară întreagă tot ca să mai uite de necazuri, nu ca să îl celebreze pe întemeietorul legendarului dans, Carlos Gardel.

Diego Armando Maradona, Evita Peron şi Carlos Gardel, trei simboluri perene ale Argentinei, te avertizează că în Caminito urmează să faci o baie de culori

Sunt îmbrăcaţi modest, asta ca să pătrundem pe teritoriul eufemismelor, au maşini roase de rugină, vechi de 25-30 de ani. Aşa că întâlnirea cu Dacia 1300, Renaultul 12 cum a ajuns la ei, este un loc comun. Nu am calificare în analiza mişcărilor sociale, nici în a le anticipa, dar social vorbind Argentina pare că stă iar pe un butoi cu pulbere. Exact ca în urmă cu 10-15 ani.

Umanitatea în splendoarea ei

Poţi crede logic că astfel de privaţiuni nu doar că îi smintesc, dar îi şi înrăiesc pe argentinieni. Aşa ne explicăm noi de multe ori lipsa de civilizaţie a compatrioţilor, i-a înrăit sărăcia, dom'le! Uite că pe ei nu i-a înrăit. Nu ştiu dacă i-a făcut mai buni, mai trişti da, dar este de-a dreptul tulburător să vezi că sunt guvernaţi de bun-simţ, de solicitudine, de atenţie faţă de aproapele lor. Sunt curaţi, sunt ordonaţi, sunt politicoşi şi amabili în mod natural, te ajută şi dacă simt doar din priviri că ai nevoie de o îndrumare, îşi cer scuze dacă te-au atins în metrou doar cu reverul de la sacou.

Bombonera, stadionul lui Boca Juniors, unul dintre templele fotbalului argentinian
 
Pare de necrezut pentru noi, obişnuiţi prea repede cu mitocănia la kilogram din Bucureşti. Inclusiv sau mai ales cu aceea din spaţiul virtual, unde cantitatea de gunoaie verbale este mai mare decât aceea de pe stradă. Mi-ar plăcea să mă credeţi pe cuvânt, nu am dovezi decât amintirile. Plus câteva poze. Şi sigur cea mai puternică amintire a acestei călătorii nu sunt oraşele magnifice şi frumuseţile naturale copleşitoare, ci oamenii. Fie şi numai pentru atât, pentru semenii aceia neintoxicaţi cu impresiile, spleenul şi suficienţa pe care le afişăm trufaş noi, europenii, cred că merită să ajungi la Buenos Aires. Sau la Santiago, urmează într-un alt articol.

Aşa că, dragă prietene, să ştii că Maradona şi Messi sunt în companie bună. Asta e tot ce contează.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer